ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2129/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă, la data de 05 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată cotidianul on-line B., website: https://www.x.ro/, în calitate de pârât, și a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale pentru atingerea adusă dreptului la reputație, demnitate, onoare și imagine; obligarea pârâtului la publicarea hotărârii care se va pronunța pe prima pagină a editorialului propriu, timp de 3 zile consecutive, sub forma unui anunț judiciar în formă de text, iar publicarea să se facă în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; obligarea pârâtului la retragerea celor 3 articole referitoare la reclamantă și care au fost publicate pe site-ul "www.x.ro"; obligarea pârâtului la publicarea, pe prima pagină web a editorialului, timp de 3 zile consecutive, a următorului text:

"Acuzațiile aduse doctorului A. de către publicația noastră în unele din postările anterioare din luna ianuarie 2019, cu privire la refuzul acesteia de a trata o pacientă și de a condiționa actul medical din cauza lipsei unei salarizării necorespunzătoare au fost nereale și au fost difuzate fără a fi verificate și fără a se cere un punct de vedere medicului".

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 30 alin. (6) și (8) și art. 31 alin. (4) din Constituția României, art. 194 și art. 453 C. proc. civ., art. 72-73, art. 252-253, art. 1349 și art. 1357 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 298/2020 din 08 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 98/2021 din 14 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta A., împotriva sentinței civile nr. 298/2020 din 08 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. C. S.R.L.; a fost schimbată sentința apelată, în sensul că a fost admisă, în parte, acțiunea și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5000 RON, reprezentând despăgubiri morale; a fost obligată pârâta S.C. C. S.R.L. să publice pe pagina sa dispozitivul prezentei decizii, respectând datele cu caracter personal.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. C. S.R.L., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 05 iulie 2021 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare, cu consecința menținerii, ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță.

Recurenta a arătat că, pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 1357 C. civ., trebuie întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, iar, în speță, reclamanta nu a dovedit producerea prejudiciului, nu a adus argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile sale personale nepatrimoniale au fost afectate, în condițiile în care reclamanta este în continuare angajată la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu.

Astfel, instanța de apel a apreciat greșit că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în contradicție cu considerentele reținute în decizia recurată, în sensul că "nu se poate reține reaua-credință a pârâtei", respectiv că "nu este îndeplinită condiția faptei ilicite săvârșite cu vinovăție de către pârâtă".

În acest context, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea recurată este contradictorie, fiind evidente contradicțiile dintre considerente și dispozitiv, în sensul că din unele rezultă netemeinicia pretențiilor, iar din altele temeinicia.

S-a mai susținut de către recurentă că nu poate fi rețină în sarcina sa vreo faptă ilicită, având în vedere că o faptă ilicită de natură a leza interesele reclamantului există doar în contextul în care materialul media difuzat nu ar fi de minim interes public, ar conține afirmații jignitoare, calomnioase ori nereale la adresa reclamantului.

Recurenta a mai învederat că instanța de apel a acordat despăgubiri reclamantei pentru comentariile postate pe site-ul publicației de către cititorii articolelor, însă, la două zile de la publicarea acestor articole site-ul www.x.ro a fost închis de către noul proprietar, ca urmare a cesionării de către C. S.R.L. a portalului de șitiri către o altă societate.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante A., care a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata a susținut că cele două motive de recurs invocate de recurentă, respectiv că nu este îndeplinită condiția faptei ilicite săvârșite cu vinovăție și că la două zile de la publicarea articolelor pe site-ul www.x.ro, acest site a fost închis de către noul proprietar în urma cesionării către o altă societate, nu sunt admisibile și nu pot face obiectul controlului în recurs, cale extraordinară de atac ce poate fi exerciată numai pentru motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A mai susținut intimata că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și invocat prin cererea de recurs, deoarece instanța de apel a reținut că nu se poate reține vinovăția pârâtei pentru conținutul articolelor, ci pentru conținutul comentariilor provenite de la cititorii publicației respective.

Examinând recursul, Înalta Curte reține caracterul nefondat, pentru motivele ce succed:

Cu titlu preliminar, referitor la critica formulată de recurenta-pârâtă cu privire la lipsa vinovăției întrucât la două zile de la publicarea articolelor, site-ul www.x.ro a fost închis de către noul proprietar, ca urmare a cesionării de către pârâtă a portalului de știri către o altă societate, se reține că aceste aspecte nu au fost invocate nici la judecata în primă instanță și nici în apel, fiind deduse judecății pentru prima dată prin cererea de recurs.

Câtă vreme pârâta nu s-a apărat sub acest aspect în fața instanțelor de fond, se constată că această critică este inadmisibilă, fiind invocată omisso medio, ceea ce determină imposibilitatea analizării de către instanța de recurs, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 483 din același cod, judecarea recursului având în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, iar nu chestiuni litigioase ce nu au fost supuse dezbaterii și analizei instanței de apel.

Astfel, art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar dispozițiile art. 483 C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului, statuând expres că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Există, așadar, o ierarhie a căilor de atac, respectiv, hotărârile pronunțate în primă instanță de tribunale, susceptibile de apel, pot fi atacate cu apel exclusiv la instanța imediat superioară, adică la curtea de apel, în timp ce, hotărârile prin care curțile de apel soluționează apelurile, sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs la instanța supremă.

Această ierarhie a căilor de atac este menită să asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicție.

O cale de atac nu poate fi exercitată omisso medio, respectiv, nu poate fi criticată direct în recurs, hotărârea pronunțată în primă instanță, susceptibilă de apel, pentru că, într-o atare situație, instanța de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ce ar duce la privarea părții de un grad de jurisdicție și, implicit, la încălcarea principiului "non omisso medio", apare ca fiind inadmisibilă.

Prin urmare, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii date în apel, nemulțumirile părții față de hotărârea primei instanțe putând fi invocate doar prin intermediul căii de atac a apelului și nu omisso medio, direct în recurs, sens în care Înalta Curte va analiza exclusiv chestiunile litigioase care au fost invocate și la instanțele de fond, sub condiția, desigur, ca acestea să se constituie în aspecte de nelegalitate și nu de netemeinice.

În ceea ce privește critica formulată de recurenta-pârâtă întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., din perspectiva motivării contradictorii a deciziei recurate, Înalta Curte reține că este nefondată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile și argumentele părților.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis, a stării de fapt, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, ­scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile și apărările esențiale ale părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii constituie raționamentul judiciar ce întemeiază soluția adoptată în cauza dedusă judecății și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 par. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate, în mod real și efectiv de instanță.

Raportând principiile enunțate la litigiul pendinte, precum și la criticile recurentei legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel se încadrează în exigențele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. și art. 6 par. 1 al Convenției Europene, în condițiile în care instanța de apel și-a argumentat, în mod riguros, atât în fapt, cât și în drept, soluția adoptată, față de obiectul dedus judecății, de limitele învestirii instanței, de apărările și susținerile părților.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, considerentele criticate nu sunt contradictorii.

Astfel, în argumentarea soluției pronunțate, este real că instanța de apel a reținut că "articolele publicate de cotidianul B., chiar dacă sunt foarte acide, au o bază reală pornind de la mențiunile înscrise de reclamantă pe foaia de observație, mențiuni de natură să creeze impresia, chiar dacă acesta nu este reală, că o persoană nu a primit îngrijirile medicale necesare și vitale în raport de starea sa de sănătate", situație în care a arătat că nu se poate reține reaua-credință a pârâtei, nefiind îndeplinită condiția faptei ilicite săvârșite cu vinovăție de către pârâtă prin publicarea celor două articole.

Ceea ce ignoră însă recurenta este statuarea instanței de apel care a justificat atragerea răspunderii civile delictuale și care s-a raportat la o altă faptă ilicită. Astfel, instanța de apel a reținut că este fondată critica reclamantei referitoare la culpa pârâtei cu privire la comentariile insultătoare ale cititorilor găzduite pe pagina respectivei publicații, administratorul paginii fiind responsabil pentru că nu și-a îndeplinit obligațiile pozitive de a cenzura sau de a împiedica publicarea mesajelor cu un conținut jignitor.

Or, doar sub acest aspect, instanța de prim control judiciar a reținut că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, administratorul site-ului având obligația să înlăture comentariile cititorilor în condițiile în care acestea încalcă dreptul la demnitate, consacrat de asemenea de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (fiind de neacceptat insulte precum cele indicate în cererea introductivă), fiind dovedită atât fapta ilicită, vinovăția, cât și prejudiciul de imagine suferit de reclamantă precum și legătura de cauzalitate dintre acestea.

Astfel cum au fost exprimate, considerentele instanței de apel nu sunt contradictorii, ci reprezintă o aplicare a criteriilor de analiză impuse de lege la circumstanțele specifice pricinii, calificarea ca jignitoare a comentariilor pe site-ul pârâtei fiind realizată în raport de situația concretă dedusă judecății, iar comportamentul pârâtei fiind verificat în considerarea obligației de a permite reclamantei să-și expună punctul de vedere cu privire la acuzațiile care i s-au adus, acuzații de natură să îi afecteze reputația profesională, și de percepția publică pe care acest comportament a generat-o, pe pagina administrată de pârâtă fiind postate o serie de comentarii insultătoare, provenind de la cititorii respectivei publicații.

Aceste considerente au justificat soluția pronunțată în soluționarea apelului declarat în cauză, cu consecința schimbării soluției pronunțate de prima instanță, în sensul admiterii în parte a acțiunii și a obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 5000 RON, reprezentând despăgubiri morale.

În consecință, Înalta Curte apreciază că susținerile formulate în temeiul art. 488 pct. 6 C. proc. civ. prin cererea de recurs nu pot determina admiterea recursului și casarea deciziei recurate.

În ceea ce privește celelalte critici formulate, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că reclamanta nu a dovedit prejudiciul, fiind în continuare medic la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, se reține că prejudiciul nu poate fi determinat de păstrarea profesiei, ci de imaginea publică și de atingerea adusă propriei demnități prin comentariile insultătoare ale cititorilor la articolele publicate pe pagina pârâtei.

În plus, verificarea îndeplinirii condiției existenței faptei ilicite și a culpei se face raportat la momentul săvârșirii faptei, iar în cazul faptelor ilicite care aduc atingere unui drept nepatrimonial, cum este dreptul la viață privată, prejudiciul constă în provocarea de suferințe de ordin psihic astfel încât, pentru a putea ajunge la concluzia existenței acestora, nu este necesară dovedirea afectării, în concret, a vieții profesionale, cât timp reclamanta nu a cerut acordarea de daune pentru producerea unor prejudicii materiale.

Astfel, în cazul prezentului dosar, în mod corect, instanța de apel a evaluat impactul emoțional produs de comentariile postate pe site-ul pârâtului.

Așadar, este nefondată critica recurentei-pârâte în sensul că instanța de apel a apreciat greșit că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în totală contradicție cu considerentele reținute, respectiv că nu se poate reține reaua-credință a pârâtei și că nu este îndeplinită condiția faptei ilicite săvârșită cu vinovăție de către pârâtă, deoarece, în speță, instanța de apel a reținut întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale cu privire la comentariile cititorilor pe pagina pârâtei, iar nu cu privire la conținutul celor două articole.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 98/2021 din 14 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 98/2021 din 14 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.