ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 780/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08.08.2019 pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată în calitate de pârâți pe B. S.R.L. și C., pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate caracterul ilicit al campaniilor de denigrare desfășurate de pârâți împotriva A. S.A. în perioada 16-17 iulie 2019; să interzică pârâtelor să mai desfășoare în viitor campanii de denigrare cu privire la A. S.A.; să oblige pârâtele, în solidar, la plata sumei de 593.212 RON reprezentând daune morale pentru atingerea adusă reputației A. S.A. prin campaniile de denigrare menționate mai sus; să oblige pârâtele la publicarea dispozitivului hotărârii, timp de o lună de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pe rețeaua de socializare și în ziarul D., fără niciun comentariu din partea redacției; să oblige pârâții la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 30 alin. (6) din Constituția României, art. 26, art. 58, art. 71, art. 72, art. 73, art. 74 lit. f), art. 252, art. 257, art. 1357 și următoarele C. civ., art. 10 din CEDO, precum și Rezoluția 1003/1993 privind etica ziaristică cu privire la principiile care trebuie să guverneze modul de funcționare al ziaristicii ai cărei rol este legat de imperativul absolut al corectitudinii în cazul știrilor și al onestității în cazul opiniilor.

La data de 20.11.2019, reclamanta A. S.A. a depus o cerere de modificare a cererii introductive, în sensul că a solicitat introducerea în cauză a pârâților: E. S.R.L., reprezentată legal de F., și F..

Totodată, a arătat că înțelege să renunțe la judecarea cauzei în contradictoriu cu B. S.R.L., urmând ca acest pârât să fie scos din cauză.

Prin urmare, a solicitat modificarea cererii de chemare în judecată, în sensul menționat mai sus, având în vedere că pârâții în contradictoriu cu care înțelege să se judece, respectiv S.C. E. S.R.L. și F., au fost cei care au postat pe rețelele acestora de socializare articolele denigratoare despre A. S.A., articole ce, ulterior, au fost preluate de ziarul D. și alte publicații.

La 12.02.2020, reclamanta A. S.A. a depus precizări la motivele cererii de chemare în judecată, arătând că declarațiile efectuate de pârâtul C. au fost în cadrul unor interviuri acordate pârâtului F., fiind postate public de F. pe pagina sa de G. și pe pagina publicației E., pe care pârâtul F. o deține, declarațiile postate fiind preluate de presa scrisă și on-line.

La data de 16.06.2020, reclamanta A. S.A. a formulat, în scris, precizări la motivele cererii de chemare în judecată, arătând că a solicitat introducerea în cauză a pârâților E. S.R.L. și F., păstrând același obiect al cererii de chemare în judecată, respectiv: să se constate caracterul ilicit al campaniilor de denigrare desfășurate de pârâți împotriva A. S.A. în perioada 16-17 iulie 2019, campanie continuată în 28.07.2019 și 29.07.2019; să interzică pârâților să mai desfășoare în viitor campanii de denigrare cu privire la A. S.A.; să oblige pârâții, în solidar, la plata sumei de 593.212 RON reprezentând daune morale pentru atingerea adusă reputației A. S.A. prin campaniile de denigrare menționate mai sus; pârâții să fie obligați la publicarea dispozitivului hotărârii, timp de o lună de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pe rețeaua de socializare și în ziarul D., fără niciun comentariu din partea redacției; cu obligarea pârâților la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 125/2020 din 7 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. S.A.

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. S.A. a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 520/2021 din 22 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 125 din data de 07.10.2020 pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. S.R.L., C., E. S.R.L., F..

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.A. a formulat, în termen legal, recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acestui litigiu.

În motivare, după o scurtă prezentare a situației de fapt, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În concret, autoarea prezentului demers judiciar a susținut că, în speță, instanța a interpretat în mod eronat normele legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală, precum și cele care reglementează dreptul la imagine.

În acest sens, a evocat dispozițiile art. 1349 alin. (1)-(2) și art. 1367 C. civ., arătând că, în noul C. civ., legiuitorul a asigurat o protecție extinsă nu doar a drepturilor subiective, ci și a intereselor legitime care ar putea fi afectate prin diverse fapte ilicite, iar, din coroborarea articolelor mai sus-menționate, condițiile generale pentru angajarea răspunderii civile delictuale sunt: fapta ilicită, vinovăția, existența unui prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Însă, conform susținerilor recurentei, Curtea de Apel Craiova, contrar dispozițiilor legale, a introdus și a analizat, în mod nelegal, o nouă condiție pentru a aprecia asupra existenței răspunderii civile delictuale, respectiv, scopul faptei ilicite.

Totodată, a invocat o decizie de speță, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că trebuie delimitată vinovăția sau latura subiectivă a unei infracțiuni, în înțelesul ei foarte strict în materie penală, de sensul în materie civilă, situație în care forma neglijenței sau doar a neatenției poate antrena răspunderea civilă delictuală și a subliniat că, în materie civilă, nu prezintă importanță scopul în care s-a produs fapta ilicită, așa cum apreciază instanța de apel, existența faptei ilicite fiind suficientă pentru atragerea răspunderii.

În acest sens, recurenta a susținut că, în cauză, sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, existența vinovăției, prejudiciul suferit și legătura de cauzalitate.

Detaliind fiecare din aceste condiții, recurenta a reiterat cele susținute prin cererea de apel, arătând că, în ceea ce privește fapta ilicită, contrar celor reținute de Curtea de Apel prin decizia atacată, interviul difuzat nu și-a propus să clarifice o anumită situație, ci să denigreze activitatea și conducerea A. S.A., subliniind că singura contribuție a acestui interviu este una ilicită, constând în defăimarea, respectiv în denigrarea atât a societății, cât și a oamenilor care lucrează acolo (juriștii pierd procesele pentru că nu se prezintă, directorul este șantajat), concluzionând în sensul că, deși instanța de apel a reținut faptul că afirmațiile incriminate au fost făcute în manieră exagerată și provocatoare, a apreciat că scopul urmărit a fost acela de informare a comunității.

Prezentând în continuare următoarea condiție pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, existența vinovăției, recurenta a procedat la reiterarea celor expuse în cererea de apel, arătând că instanța de apel a apreciat în mod eronat faptul că există un echilibru în protecția celor două valori garantate de Convenție, aflate în conflict, prin raportare la cele 6 criterii stabilite de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, apreciind că, în cauză, nu există un echilibru între dreptul la informare și libertatea de expresie, garantate de art. 10 din Convenție și dreptul la reputație, garantat de art. 8 din Convenție, motiv pentru care, în accepțiunea recurentei, prin realizarea interviului și mediatizarea acestuia, intimații-pârâți s-au situat în afara limitelor protecției oferite de art. 10 în discuție.

Procedând, în continuare, la analiza celeilalte condiții pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, recurenta a arătat că prejudiciul pe care l-a suferit este unul cert și constă în prejudicierea reputației, sens în care a reiterat cele prezentate în cererea de apel, lezarea și deteriorarea iremediabilă a bunei reputații și a imaginii, sens în care a susținut că acestea au avut consecințe inclusiv pe plan patrimonial, articolul influențând în mod negativ inclusiv imaginea față de partenerii săi contractuali, prejudiciul de imagine cauzat fiind, în accepțiunea recurentei, unul de amploare, prin faptele imputate creându-se un climat de suspiciune și incertitudine ce planează asupra activității sale, sens în care a reiterat cele susținute și în propria cerere de apel.

Referindu-se și la următoarea condiție pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, legătura de cauzalitate, recurenta a reiterat ceea ce a susținut și prin cererea de apel, respectiv că, în cauză, legătura de cauzalitate este evidentă și rezultă din faptele descrise, care i-au cauzat prejudiciul reclamat, că acuzațiile intimaților-pârâți au influențat negativ relațiile sale profesionale, iar partenerii, viitori potențiali parteneri și clienți ai acestora au adus în discuție cele auzite pe rețeua de socializare sau citite în ziar, fiind reticenți în continuarea relațiilor de colaborare.

Așadar, în accepțiunea recurentei, condiția legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul suferit se verifică în cauză, fapta pârâtului, de a publica un articol de presă denigrator, provocând prejudiciul solicitat.

De asemenea, a mai arătat că legătura de cauzalitate este evidentă, aceasta rezultând din însăși săvârșirea faptei, prin vătămarea valorilor sociale ocrotite de normele naționale și internaționale.

Totodată, a subliniat că, în egală măsură, în acord cu jurisprudența națională și practica C.E.D.O., proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate.

În concluzie, a arătat că, în cauză, se verifică toate condițiile ce antrenează răspunderea delictuală, astfel că, în accepțiunea sa, decizia Curții de Apel Craiova, care a apreciat că faptele reclamate nu intră în sfera ilicitului, apare ca fiind nelegală, sens în care a reiterat solicitarea de admitere a recursului, astfel cum a fost formulat.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 7 februarie 2022, intimatul-pârât F., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al E. S.R.L., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 18 februarie 2022, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimatul F..

Întrucât prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru, prin rezoluția din 15 februarie 2022 s-a fixat termen la 5 aprilie 2022, pentru soluționarea recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă pentru următoarele considerente:

Sancțiunea nulității recursului a fost prevăzută de legiuitor pentru mai multe ipoteze.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

De asemenea, se reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs,…", iar, potrivit art. 489 alin. (1) teza I C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, ….".

Exceptând situația în care instanța, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, invocă, din oficiu, un motiv de casare care este de ordine publică, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reține că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca și criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate, instanța de recurs având obligația de a verifica dacă motivul/motivele invocate prin cererea de recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că, spre deosebire de calea de atac devolutivă a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, în cauză, la termenul de judecată, apărătorul recurentei-reclamante a susținut în ședință publică, pentru prima dată, faptul că instanța de apel a analizat săvârșirea faptei ilicite doar cu privire la unul dintre intimații-pârâți, fiind invocată, astfel, incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., or, în considerarea dispozițiilor art. 487 alin. (1) coroborate cu art. 489 alin. (1) teza I din C. proc. civ., critica nu poate fi primită, aceasta fiind formulată cu depășirea termenului legal de declarare/motivare a recursului.

Prin urmare, Înalta Curte va reține spre analiză exclusiv motivul de casare și criticile formulate în termen, prin memoriul de recurs, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedând la analiza acestora, Înalta Curte reține că, deși recurenta a susținut că, în speță, instanța de apel a interpretat în mod eronat normele legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală, precum și cele care reglementează dreptul la imagine, criticile formulate vizează exclusiv îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și se prezintă în proporție covârșitoare sub forma unei expuneri a istoricului litigiului și reluarea susținerilor din apel (inclusiv a unor chestiuni pur teoretice, generale), fără a putea fi decelate veritabile critici de nelegalitate care să fie îndreptate efectiv împotriva considerentelor deciziei recurate, aspecte care contravin cerinței impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Or, transpunerea susținerilor din apel în motive de recurs nu poate constitui o motivare aptă să declanșeze un control de legalitate în această etapă procesuală, de vreme ce aceleași afirmații/susțineri au fost făcute în etapa procesuală anterioară, care a vizat o altă hotărâre decât cea care face obiectul prezentei căi de atac și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

În plus, fiind preluate ca atare, cel mai probabil în considerarea faptului că decizia din apel a validat soluția pronunțată de prima instanță de fond, criticile conțin și o multitudine de chestiuni de fapt, aspecte de temeinicie, de interpretare a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare și care, neavând aptitudinea de a fi analizate din perspectiva niciunui motiv de nelegalitate din cele expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu pot face obiectul analizei instanței de recurs.

În esență, singura aparentă critică de nelegalitate adusă hotărârii instanței de apel constă în aceea că, în accepțiunea recurentei, instanța de apel a introdus și a analizat o nouă condiție în aprecierea existenței răspunderii civile delictuale, și anume scopul faptei ilicite, susținând că, în materie civilă, nu prezintă importanță scopul în care s-a produs fapta ilicită, așa cum apreciază instanța de apel, existența faptei ilicite fiind suficientă pentru atragerea răspunderii.

Aceasta ar fi constituit o critică de nelegalitate dacă recurenta nu s-ar fi limitat la o simplă afirmație și ar fi indicat care este acel considerent din decizia recurată care ar fi putut susține critica formulată sau cel puțin dacă, din cuprinsul considerentelor deciziei recurate, ar fi reieșit că instanța de apel a reținut o astfel de condiție.

Însă, sub acest aspect, se constată că, analizând motivele de apel referitoare la îndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită constând în exercitarea abuzivă a dreptului la liberă exprimare, vinovăția, prejudiciul cert și legătura de cauzalitate, Curtea a reținut că instanța de fond a concluzionat corect că acestea nu sunt întrunite, arătând că, în mod corect s-a stabilit că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, nefiind vorba de exercitarea abuzivă a dreptului la liberă exprimare, cu vinovăție și nici de un prejudiciu, material sau moral, cert, cuantificabil.

Prin urmare, având în vedere că instanța de apel nu a analizat o astfel de condiție, critica este străină de considerentele deciziei recurate, neputând fi, așadar, reținută spre analiză.

Mai mult decât atât, se constată că și această pretinsă critică de nelegalitate este preluată tot din cuprinsul cererii de apel, unde, la pagina 6, autoarea a evidențiat aproape identic, înlocuind în cererea de recurs sintagma "instanța de fond" cu "instanța de apel", că, în materie civilă, nu prezintă importanță scopul în care s-a produs fapta ilicită, așa cum apreciază instanța de fond, existența faptei ilicite fiind suficientă pentru atragerea răspunderii.

În concluzie, Înalta Curte reține că, prin demersul judiciar promovat, recurenta-reclamantă nu arată în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii și nu se raportează la considerentele acesteia, ci reia, de o manieră identică, critici formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat, fără a prezenta argumente noi, raportate la considerentele deciziei atacate.

Reținând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare/străine de considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 520/2021 din 22 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 520/2021 din 22 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2022.