ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1859/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la 21 decembrie 2017, societatea reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. a solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 363.614.66 RON, reprezentând contravaloarea parțiala a lucrărilor contractate, efectuate și facturate de reclamantă și neplătite în totalitate de aceasta.

Prin sentința nr. 102/2019 din 9 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. și a fost obligată pârâta C. S.R.L. la plata sumei de 98.507,48 RON, sumă reținută de pârâtă cu titlu de garanție de bună execuție și la dobânda legală de la data reținerii la data plății efective; s-a constatat că reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată proporțional cu câtimea cererii admise, în cuantum de 1.571,28 RON, iar pârâta proporțional cu câtimea cererii neadmise, în cuantum de 1.093,63 RON și s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată, urmând ca pârâta să achite suma de 477,65 RON.

Împotriva sentinței nr. 102/2019 din 09.10.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a Ii-a Civilă, în dosarul nr. x/2017, au declarat apel pârâta C. S.R.L. și reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B..

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 621 din 10 decembrie 2020 a admis apelul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva sentinței nr. 102/2019 din 9 octombrie 2019 pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

A schimbat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea.

A obligat apelanta-reclamantă A. S.R.L. către apelanta-pârâtă C. S.R.L. la 3.038 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei nr. 621/2020 din 10 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a declarat recurs reclamata A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și în rejudecare admiterea apelului propriu, schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii în totalitate a acțiunii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorarii de expert și onorariu de avocat, plătite în apel.

În preambulul recursului, recurenta prezintă istoricul cauzei, cu referire la petitul acțiunii, soluțiile pronunțate de instanța de fond și apel, precum și considerentele relevante care au format convingerea instanței asupra soluției pronunțate, cu trimitere la actele anexate în susținerea acțiunii.

În raport cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că motivarea instanței de apel este străină de natura pricinii, detaliind criticile față de pretențiile reprezentând contravaloarea parțială a lucrărilor contractate.

Astfel, în ceea ce privește suma de 100.000 RON, recurenta susține că în mod greșit instanța a reținut că reclamanta nu a depus o situație a lucrărilor efectuate aferentă acestei facturi. Se arată că reclamanta a procedat corect emițând factura de completare nr. 384 din 9 septembrie 2016 pentru diferența în sumă de 100.000 RON, sumă justificată prin lucrările efectuate cuprinse în devizul certificat de către persoana legal responsabilă cu acest aspect.

Prin urmare este străină de natura pricinii reținerea situației de fapt în modalitatea prezentată de pârâtă și însușită în totalitate de instanța de apel, potrivit căreia nu s-a realizat dovada efectuării lucrărilor aferente sumei de 100.000 RON, ca parte a facturii fiscale nr. x din 6 noiembrie 2014 în valoare totală de 855.264,69 RON, reținere nereală în condițiile în care lucrările efectuate de reclamantă aferente acestei facturi fiind recepționate și neplătite în totalitate.

Cu referire la suma de 165.107,18 RON, instanța de apel nu s-a pronunțat, singura mențiune fiind în sensul că această sumă nu poate forma obiectul judecății, nefiind solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Recurenta susține că din eroare în acțiunea inițială a fost menționată factura nr. x din 28 ianuarie 2016 în loc de factura nr. x din 26.06.2017, suma fiind identică, respectiv 165.107,18 RON.

De altfel, această eroare a fost menționată și de către expertizele efectuate în cauză, așadar suma de 165.107,18 RON este o sumă certă, lichidă și exigibilă pe care pârâta trebuie să o plătească și reprezintă contravaloarea lucrărilor cuprinse în situația vizată de dirigintele de șantier, fiind emisă în acest sens factura fiscală nr. x din 26.06.2017.

În ceea ce privește suma de 98.507,48 RON reprezentând garanție de bună execuție, în mod nelegal a fost reținută de pârâtă, în condițiile în care aceasta nu a fost achitată de pârâtă către autoritatea contractantă.

Astfel, înlăturarea obligației stabilite de instanța de fond este străină de natura pricinii, în condițiile în care pârâta nu a formulat o cerere reconvențională în acest sens.

Raportat la prevederile art. 1266 C. civ., față de clauzele contractuale indicate și de precizările achizitorului, reținerea sumei de bani ca procent din valoarea facturată cu titlu de garanție de bună execuție pentru lucrările executate în baza contractului încheiat cu Primăria Alimpești, pârâta nu a avut niciun suport convențional în acest sens.

Prin precizările achizitorului exprimate prin adresa din 25 septembrie 2018 s-a arătat că nu s-a reținut o garanție de bună execuție și nici nu a fost restituit cuantumul acesteia, rezultând că pârâta nu este îndreptățită la reținerea din valoarea facturată de reclamantă a procentului de 5% pentru constituirea garanție de bună execuție.

În opinia recurentei, instanța de apel a procedat și la încălcarea normelor de drept material reprezentate de art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 1 alin. (2) și art. 49 din Legea nr. 101/2016 și art. 1270, art. 1272, art. 1350, art. 1516, art. 1522, art. 1525, art. 1530, art. 1549 și art. 1635 C. civ., prin respingerea acțiunii reclamantei.

O ultimă critică adusă deciziei recurate vizează cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond, în condițiile în care instanța a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată.

In opinia recurentei, toate aceste aspecte se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea, depusă la 18 martie 2021, intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a solicitat pe cale de excepție anularea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., față de lipsa motivelor de nelegalitate, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 27 mai 2021, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se nulitatea recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 7 iunie 2021, lichidatorul judiciar al recurentei depunând punct de vedere.

La termenul din 23 septembrie 2021, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Prin memoriul de recurs formulat de recurentă a fost invocat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere când, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii" în cadrul căruia, recurenta și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată au fost respinse în totalitate de către instanța de apel, iar instanța nu ar fi stabilit starea de fapt corectă, astfel că motivarea cauzei este străină de natura pricinii.

Aceste susțineri reprezintă chestiuni ce vizează de fapt reanalizarea probatoriului și implicit starea de fapt dedusă judecății, aspecte ce nu se circumscriu motivului de recurs evocat, sens în care, Înalta Curte apreciază că acesta a fost invocat formal în cauză.

Din analiza memoriului de recurs, cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că acesta nu poate fi analizat din perspectiva dispozițiilor evocate, întrucât argumentele recurentei au făcut trimitere la dispoziții de drept material, însă fără a proceda la analizarea acestora din perspectiva hotărârii recurate.

De asemenea, critica privind stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată de către instanța de fond, nu poate fi analizată din perspectiva unei critici de nelegalitate, aceasta reprezentând o chestiune de fapt privind un aspect de apreciere lăsat la îndemâna instanțelor devolutive.

În acest context, se constată că aspectele relevate de către recurentă referitoare la starea de fapt și fondul cauzei nu corespund motivelor de nelegalitate care să determine casarea unei hotărâri, întrucât în cuprinsul cererii de recurs sunt formulate critici de netemeinicie a deciziei recurate, ce privesc modul în care instanța de apel a interpretat actul juridic dedus judecății și critici privind modul în care instanțele au apreciat probele administrate. Totodată, prezintă aspecte de fapt care țin de derularea relațiilor dintre părți, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Prin urmare, se constată că prin cererea de recurs, recurenta nu a indicat și nici nu a dezvoltat în memoriul de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., pentru a se putea efectua controlul de legalitate de către instanța de recurs.

În acest sens, se apreciază că motivele indicate de către recurentă în cuprinsul cererii de recurs nu se numără printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de legiuitor.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport cu dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Așadar, recurenta nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

În consecință, se constată că recurenta nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel atunci când a admis apelul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva sentinței nr. 102/2019 din 9 octombrie 2019 pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 și a respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. împotriva aceleiași sentințe.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din același cod va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 621/2020 din 10 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 621/2020 din 10 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2021.