ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1396/2020

Ședința publică din data de 16 iulie 2020

Asupra recursului formulat:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la 24 noiembrie 2016 sub dosar nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator B., în contradictoriu cu pârâta C. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 395.188 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria x nr. x/25.09.2015, sumă ce urmează a fi actualizată la momentul plății efective și a dobânzii legale aferente calculate potrivit O.G. nr. 13/2011, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1166, 1170, 1240, 1350, 1851, 1854, 1857 și următoarele din C. civ.

Prin sentința nr. 136/2018 din 4 decembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C..

S-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta C..

S-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de D., în interesul pârâtei.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 58.951,78 RON către reclamantă. S-a constatat achitată de către intervenientul accesoriu suma de 327.771 RON din întreaga valoare a imobilului.

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată dovedite de reclamant, în sumă de 6500 RON (taxă timbru, onorarii experți).

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L., pârâta C. și intervenientul D. au declarat apel.

Prin decizia nr. 292/2019 din 23 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 136 din 4 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016, pe care a schimbat-o în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 137.649 RON către reclamantă.

A fost respins apelul formulat de pârâta C. și apelul formulat de intervenientul D. împotriva aceleiași sentințe.

A fost obligată pârâta la 3.000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat către reclamantă și s-a dispus darea în debit a apelantei reclamante S.C. A. S.R.L. cu suma de 3.742 RON, reprezentând taxă de timbru, a pârâtei C. cu suma de 1.395 RON reprezentând taxă de timbru și a intervenientului D. cu suma de 1.395 RON reprezentând taxă de timbru.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., pârâta C. și intervenientul D..

Motivele de casare privind recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței de apel spre rejudecare, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 RON, conform facturii depuse la dosar recurs.

Prima ipoteza a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. " .. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază..."

Potrivit dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. hotărârea va cuprinde " ... motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Raportat la considerentele deciziei recurate, se observă că instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situației de fapt reale și aflării adevărului în raport cu normele legale incidente în cauză.

Se observă că în considerentele deciziei recurate instanța de control judiciar nu precizează în niciun fel motivele de respingere a cererii de probatorii solicitate prin cererea de apel. Din acest punct de vedere recurenta apreciază că decizia este nemotivată, instanța de apel neprecizând motivele pentru care probele solicitate au fost respinse. Faptul că decizia pronunțată în apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, instanța pronunțând o soluție de admitere în parte a cererii introductive, doar prin trimitere la probatoriul administrat de instanța de fond, deși cea care trebuia să se pronunțe asupra situației de fapt și de drept era instanța de apel, ca instanță devolutivă, echivalează cu o nepronunțare asupra fondului și atrage casarea hotărârii recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Administrarea probelor, în cadrul procesului civil, este strâns legată de realizarea principiului fundamental al "aflării adevărului", iar acest obiectiv procesual se reflectă perfect în "sistemul probatoriu" instituit prin C. proc. civ. care conține reguli pertinente referitoare la "rolul activ al judecătorului" și la "sarcina probei". Faptul că instanța de apel reține în considerente că în cauză a fost efectuată o expertiză în construcții (contradictorie și incompletă în ceea ce privește modalitatea prin care a fost stabilită valoarea construcțiilor) din care a rezultat o anumita valoare a lucrărilor efectuate, fără a motiva argumentat de ce nu se impune refacerea probei, sau admiterea în totalitate a cererii introductive prin raportare la motivele de apel, echivalează cu nemotivarea.

Cea de-a doua ipoteză a art. 488 alin. pct. 6 C. proc. civ. vizează "motive contradictorii ori străine de natura pricinii." Pentru a fi incident acest motiv de casare, trebuie să existe contradicție între dispozitiv și considerente în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, să existe contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

În acest context, recurenta apreciază că este incident în cauză motivul de casare evocat, având în vedere că dispozitivul deciziei atacate admite apelul, schimbă în parte, în sensul admiterii în parte a cererii introductive, este contradictoriu față de cele reținute în considerente.

Astfel, instanța de apel, deși reține că între părți a existat o convenție, modificată ulterior în sensul majorării suprafeței construite (240 mp) și că lucrările executate trebuie să aibă corespondent valoric raportat la operațiunile de construcții puse în operă, își fundamentează soluția de admitere în parte prin raportare la raportul de expertiza, unde, valoric, lucrările au fost evaluate la o suprafața mult mai mica (150 mp) și fără a se lua în considerare prețul/mp stabilit prin acte normative în vigoare (Buletin Tehnic MATRIX 2015).

În acest sens, se apreciază că decizia este contradictorie, având în vedere că în considerente, instanța de apel reține că valoarea lucrărilor executate este mult mai mare (240 mp imobil, 40mp anexa), iar în dispozitiv admite apelul în sensul admiterii în parte a cererii introductive.

Or, câtă vreme instanța de apel admite că valoric lucrările au fost mai mari decât valoarea stabilită în expertiză, în dispozitiv soluția adoptată este de admitere a apelului în sensul admiterii în parte a cererii introductive, recurenta consideră că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (6) C. proc. civ., existând contradicție între considerente și dispozitiv cât și între considerentele deciziei recurate.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

În acest context, recurenta apreciază că motivul evocat este întemeiat având în vedere că instanța de apel nu a fost învestită legal, reclamanta în procedura prevăzuta de dispozițiile art. 200 C. proc. civ. nefiind citată cu mențiunea de achita taxa judiciară de timbru aferentă.

De asemenea, instanța de apel nu a pus în vedere apelanților obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în procedura prevăzuta de dispozițiile art. 200 C. proc. civ. și nici la primul termen de judecată, când cauza a rămas în pronunțare.

Motivele de casare privind recursul declarat de pârâta C. și de intervenientul D..

Prin memoriul de recurs, pârâta C. și intervenientul D., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii introduse de către reclamanta S.C. A. S.R.L..

Principalele critici aduse deciziei atacate sunt întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Pentru exercitarea controlului de legalitate modalitatea cercetării fondului de către instanța de apel este un element esențial, întrucât situația de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale și presupune examinarea tuturor elementelor care ar putea conduce la stabilirea situației reale, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părțile în proces.

Astfel, în cauza de față, în care instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt, considerentele deciziei făcând imposibilă examinarea legalității soluției pronunțata de instanța de apel, devine incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., impunându-se casarea și modificarea deciziei în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Principala critica adusă, în temeiul pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. se referă la menținerea ambiguității privind natura raportului juridic dintre reclamantă și pârâtă. Astfel abordarea, conform căreia, lipsa documentelor contabile pentru toate materialele și serviciile prestate de reclamantă constituie doar o încălcare a disciplinei contabile și fiscale, fără efecte asupra drepturilor și obligațiilor stabilite între părți de comun acord reprezintă o limitare ce prejudiciază întregul demers al lămuririi situației de fapt.

Pornind de la situația relatată de părțile implicate, este evident că în cauză nu este vorba de simplu conflict generat de determinarea cuantumului unei creanțe (efectul), ci într-o relație dintre un beneficiar și un executant într-un contract din domeniul construcțiilor (cauza) indiferent de felul în care acesta a fost încheiat.

Omisiunea instanțelor de fond și de apel de a lamuri acest aspect a condus la o eronata inventariere a obligațiilor și drepturilor celor două părți, deși la pagina 10, paragraful 11, instanța de apel face o scurtă referire la caracterul sinalagmatic al contractului de antrepriză născut pe baza acordului de voință, ulterior nu mai dezvoltă această teză în sensul precizării obligațiilor specifice unui executant prevăzute de legea specială.

Numai începând cu stabilirea naturii acestei relații contractuale se apreciază că este viabil demersul specific actului de justiție de aflare a adevărului.

Raportul de expertiză în construcții, raportul de expertiză în instalații (care este în mod vădit defectuos, astfel cum s-a dezvoltat și în criticile aduse prin intermediul căii de atac a apelului.

Nelegalitatea deciziei trebuie constatată de instanța de recurs, care, calificând corect raportul juridic existent, refăcând succesiunea plaților efectuate în raport cu lucrările realizate va constata că în lipsa justificărilor sumelor pretinse pe tot parcursul contractului și a acordului beneficiarului pentru amploarea sau natura lucrărilor, acțiunea reclamantei este neîntemeiată.

Astfel, încălcarea de către reclamant a dispozițiilor Legii nr. 10/1995 atrage casarea și modificarea deciziei în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În acest context, se reiterează solicitarea formulată în apel, respectiv de a se dispune refacerea raportului de expertiză, dată fiind maniera defectuoasă a expertului de a determina valoarea construcției, neraportându-se la valoarea efectiv dovedită și anume suma de 297.540,55 RON și cea de 58.020,40 RON determinată prin expertizarea instalațiilor prin aplicarea procentului de 19,5% stabilit de Decretul nr. 256/1984.

Motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, se apreciază că se circumscrie nemotivarea, ori motivarea sumară a deciziei atacate.

Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României si art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului.

În probațiune, recurenții solicită instanței proba cu înscrisuri, proba cu expertiza, sens în care consideră necesară refacerea raportului de expertiză în ceea ce privește valoarea instalațiilor, prin care un expert să stabilească valoarea reala a instalațiilor prin măsurători, cu raportare la facturile pe care reclamanta le poate efectiv dovedi și nu prin aplicarea unui procent din valoarea construcției.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21.11.2020 a fost încuviințat raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 12.03.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis excepția nulității recursului în ce privește recursul declarat de pârâta C. și intervenientul D. și a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a stabilit termen de judecată la data de 16 iulie 2020.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, la termenul din 12.03.2020, a luat în analiză în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă C. și recurentul-intervenient D., invocată de către recurenta-reclamantă.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de recurenta-pârâtă C. și recurentul-intervenient D., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Trebuie subliniat însă că, pentru a conduce la casarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Din observarea criticilor formulate, se constată că recurenta-pârâtă și recurentul-intervenient deși au indicat în cuprinsul recursului motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile au fost dezvoltate și argumentate cu trimitere la aspecte de netemeinicie, care nu pot fi analizate în această etapă procesuală.

Astfel, sub un prim aspect, se critică decizia instanței de apel prin invocarea insuficientei lămuriri a situației de fapt, ceea ce face imposibilă examinarea legalității soluției, în opinia recurenților.

În argumentele recurenților, nelegalitatea deciziei trebuie constatată de instanța de recurs care va califica corect raportul obligațional și va reface situația plăților efectuate în raport cu lucrările realizate și va constata că în lipsa justificărilor sumelor pretinse pe tot parcursul contractului și a acordului beneficiarului pentru amploarea sau natura lucrărilor, acțiunea reclamantei este neîntemeiată.

De asemenea, recurenții reiterează solicitarea de refacere a raportului de expertiză pentru a se determina valoarea construcției.

Sub al doilea aspect, criticile recurenților cuprind aspecte de ordin teoretic cu privire la nemotivarea/motivarea sumară a unei hotărâri judecătorești, fără a argumenta aplicarea acestor texte legale invocate față de considerentele deciziei recurate.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenții nu au formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 a fost făcută doar formal.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenții nu au dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

În alți termeni, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Trimiterile recurenților la aspecte de fapt și la refacerea probelor, precum și indicarea unor texte legale, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

În cauză, recurenta-pârâtă și recurentul-intervenient nu s-au conformat, așadar, dispozițiilor înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât, în declarația de recurs nu au dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de consecință, să constate nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă C. și de recurentul-intervenient D..

Analizând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cererea de recurs formulată de către recurenta-reclamantă a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Criticile formulate în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează sub un prim aspect nemotivarea hotârârii recurate, în sensul că aceasta nu cuprinde motivele de fapt și drept pe care se întemeiază, instanța de apel respingând cererea de probatorii formulată în apel și pronunțând hotărârea pe baza probelor administrate la instanța de fond.

Critica recurentei este nefondată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Obligația de motivare a hotărârii, judecătorești servește la realizarea controlului judecătoresc în căile de atac.

În cauză nu poate fi reținută o astfel de critică întrucât ipostaza nemotivării invocată de către recurenta-reclamantă vizează limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, ceea ce presupune ca instanța de apel să se raporteze la criticile apelantului și să nu rejudece cauza dincolo de aceste limite, cu precizarea că evaluarea motivelor de apel și a probelor solicitate este atributul instanței de apel.

Prin urmare, nu se poate reține absența unei motivări care să susțină soluția pronunțată, în condițiile în care instanța și-a prezentat argumentele pentru care a reevaluat modul de determinare a lucrărilor efectuate de reclamantă, constatând că valoarea lucrărilor efectuate este în sumă de 137.419,79 RON cu luarea în considerare a concluziilor raportului tehnic de specialitate întocmit la instanța de fond.

Interpretarea într-o altă modalitate, decât cea agreată de parte, a elementelor bazei factuale și relevanța acestora nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă.

Sub al doilea aspect, recurenta-reclamantă a invocat cea de a doua teză a art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează existența motivelor contradictorii.

Astfel, deși instanța de apel reține că între părți a existat o convenție, modificată ulterior în sensul majorării suprafeței construite și că lucrările executate trebuie să aibă corespondent valoric raportat la operațiunile de construcții puse în operă, își fundamentează soluția de admitere în parte prin raportare la raportul de expertiză, unde lucrările au fost evaluate pentru o suprafață mai mică.

Înalta Curte apreciază și această critică nefondată, întrucât existența motivelor contradictorii vizează existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii sau contrarietatea flagrantă între dispozitiv și considerente.

Aceste argumente nu pot fi primite, întrucât motivarea instanței de apel este întemeiată exclusiv pe probele administrate, iar situația de fapt, așa cum a fost reținută de Curtea de Apel, nu mai poate fi schimbată în fața instanței de recurs, iar criticile ar trebui să vizeze exclusiv doar aspecte de nelegalitate.

Acest motiv de recurs - art. 488 pct. 6 teza a II-a C. proc. civ. a fost invocat în mod nefondat, deoarece sub pretextul reținerii unor motive contradictorii de către instanța de apel, recurenta pune în discuție modul în care a fost stabilită valoarea lucrărilor efectuate de reclamantă și neachitate.

Din analiza deciziei recurate se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, neexistând contradicții în cuprinsul considerentelor, fiind respectate limitele trasate prin decizia de casare.

Prin urmare, în condițiile în care nu s-a demonstrat că există considerente contradictorii, străine de natura cauzei sau neconcordanța între acestea și soluția din decizia instanței de apel, și că argumentele recurentei vizează aspecte ce țin de fondul litigiului, criticile subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se reține că acesta a fost invocat față de dispoziția de dare în debit a reclamantei cu suma de 3.742 RON reprezentând taxă judiciară de timbru neachitată cu ocazia judecării cauzei în fond.

Pretinsa încălcare a regulii de procedură prevăzută de art. 200 C. proc. civ. se reține că vizează încălcarea unei condiții extrinseci a actului de procedură, reprezentat de timbrarea cererii de chemare în judecată.

Dispozițiile art. 200 C. proc. civ. vizează verificarea cererii și regularizarea acesteia, sancțiunea pentru neîndeplinirea în termen legal a lipsurilor fiind anularea acesteia.

Dacă cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele legale, se va proceda la efectuarea unei comunicări către reclamant, cu mențiunea completării sau modificărilor dispuse, sub sancțiunea anulării cererii.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Deși invocată de recurenta-reclamantă ca motiv de recurs, nulitatea nu poate interveni, deoarece legiuitorul prin art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 a decis să salvgardeze actul procedural, înlocuind nulitatea cu "darea în debit" a părții care a beneficiat de serviciul judiciar fără a achita taxa datorată.

Prin urmare, faptul că reclamanta a fost obligată în apel la plata taxei judiciare de timbru neachitată în fața primei instanțe nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea sau modificarea deciziei recurate.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 292/2019 din 23 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă ca nefondat și în temeiul dispozițiilor art. 248 coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. și de recurentul-intervenient D. împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. și de recurentul-intervenient D. împotriva deciziei nr. 292/2019 din 23 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 292/2019 din 23 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac în ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă și de recurentul-intervenient.

Definitivă în ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iulie 2020.