ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2175/2021

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru la 16 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B., C. și D., obligarea acestora la plata sumei de 12.000 euro (54.233 RON), pe care a achitat-o urmare încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x din 20 decembrie 2016 de Biroul Notarului Public E..

Prin sentința civilă nr. 854 din 18 aprilie 2019, Judecătoria Motru a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1872 din 18 decembrie 2019, Tribunalul Gorj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 854 din 18 aprilie 2019, pronunțate de Judecătoria Motru, în contradictoriu cu intimatele B., C. și D.. L-a obligat pe apelantul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimate în cuantum de 400 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 442 din 14 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1872 din 18 decembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B., C. și D.. L-a obligat pe recurent la plata sumei de 1.000 RON către intimata-pârâtă B., reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 442 din 14 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs, recurentul a menționat că instanța de apel nu a respectat normele de drept material reprezentate de prevederile art. 1516 alin. (1) și (2), art. 1530, art. 1531 și art. 1544 alin. (1) C. civ. și nici dispozițiile art. 1345-1348 din același cod, referitoare la îmbogățirea fără justă cauză.

A afirmat că, din analiza considerentelor expuse de instanța de apel, a rezultat, în esență, că recurentul nu poate solicita restituirea avansului achitat în baza promisiunii de vânzare-cumpărare, întrucât nu a solicitat rezoluțiunea antecontractului, iar restituirea prestațiilor este un act subsecvent desființării actului juridic.

A menționat că prevederile art. 1516 alin. (2) C. civ. lasă la latitudinea creditorului remediul contractual de care înțelege să uzeze pentru restituirea avansului achitat în baza unui antecontract de vânzare - cumpărare.

Invocând dispozițiile art. 1530 C. civ., recurentul a precizat că restituirea avansului achitat la momentul perfectării antecontractului presupune existența dreptului la repararea acestui prejudiciu, în cazul în care promitentul-vânzător nu își îndeplinește, fără justificare, propria obligație.

A susținut că prevederile art. 1531 alin. (1) și art. 1544 alin. (1) C. civ. nu condiționează aplicarea obligatorie, prealabilă, a mecanismului rezoluțiunii pentru a putea obține restituirea sumei achitate cu titlu de avans.

A afirmat că, prin considerentele reținute, instanța de apel a încălcat prevederile ce vizează îmbogățirea fără justă cauză. A arătat că instanța de apel nu a avut în vedere că, prin condiționarea creditorului de aplicarea prealabilă a rezoluțiunii, în contextul în care normele în materie sunt supletive, iar nu imperative, se încalcă prevederile legale ce privesc îmbogățirea fără justă cauză.

A menționat că, prin restricționarea creditorului de posibilitatea de a-și vedea realizat dreptul la restituirea avansului achitat, în condițiile unei neexecutări culpabile din partea debitorului, se produce o îmbogățire fără justă cauză a debitorului în detrimentul patrimoniului creditorului.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 3 februarie 2021, sub nr. x/2018, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8.

Prin rezoluția completului din 11 februarie 2021, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

La 18 martie 2021, intimatele au depus întâmpinare, prin care au invocat excepțiile inadmisibilității și netimbrării recursului, precum și excepția nulității, pentru nesemnarea cererii de recurs.

Prin raportul întocmit conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a reținut că recursul este semnat și legal timbrat, însă nu este admisibil, față de dispozițiile art. 483 alin. (1) și art. 634 alin. (1) pct. 5 din același cod.

Părțile nu au formulat puncte de vedere la raport.

Prin rezoluția din 13 septembrie 2021, s-a stabilit termen de judecată la 21 octombrie 2021, când instanța, constatând că cererea de recurs este semnată și legal timbrată, a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată de intimatele B., C. și D. prin întâmpinare.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte, analizând cu prioritate admisibilitatea recursului, constată următoarele:

Conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României stipulând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. stipulează că sunt hotărâri definitive, "hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".

Obiectul recursului supus analizei este reprezentat de decizia nr. 442 din 14 iulie 2020, prin care Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1872 din 18 decembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B., C. și D., obligându-l pe acesta la plata sumei de 1.000 RON către intimata-pârâtă B., reprezentând cheltuieli de judecată.

Înalta Curte reține că admisibilitatea unei căi de atac și, implicit, inițierea controlului judiciar asupra hotărârii atacate este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile prevăzute de lege.

Fiind pronunțată în recurs, decizia nr. 442 din 14 iulie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă este o hotărâre definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, decizia care face obiectul recursului este definitivă, nefiind susceptibilă de reformare în această cale de atac.

Totodată, hotărârea menționată nu face parte din categoria celor prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care se reține că recursul exercitat împotriva unei decizii pronunțate în recurs nu este stipulat de lege.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat reclamantul A. împotriva deciziei nr. 442 din 14 iulie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat reclamantul A. împotriva deciziei nr. 442 din 14 iulie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2021.