ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 477/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 477/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de

ședință din data de 02 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ și fiscal, a dispus sesizarea Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării

excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 lit. j) din ordinul M.A.I nr.

1501/2006 și a suspendat judecata cauzei până la soluționarea irevocabilă a

excepției de nelegalitate.

În susținerea excepției

de nelegalitate, reclamanta B.V.N. a arătat că pârâta Instituția Prefectului Județului

Gorj – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule

i-a solicitat, în mod abuziv, să facă dovada plății taxei de poluare prevăzută de

O.U.G. nr. 50/2008, deși art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul atacat nu prevede

acest lucru, iar ordinul nu a suferit modificări în sensul înlocuirii acestei taxe

speciale cu taxa de poluare.

Totodată, reclamanta a

susținut că adresa din 02 iulie 2008 emisă de Ministerul de Finanțe – Direcția

de legislație în domeniul accizelor, prin care se recomandă pârâtei ca, începând

cu data de 1 iulie 2008, persoana pe numele căreia se înmatriculează un autovehicul

uzat, importat, înmatriculat pentru prima dată în România, să facă dovada plății

taxei de poluare, nu poate fi considerată o modificare legislativă a ordinului menționat,

cu atât mai mult cu cât aceasta nu îi este opozabilă.

Reclamanta a mai susținut

că ordinul M.A.I. nr. 1501 din 13 noiembrie 2006 este antedatat și că art. 214

1

– 214

3

C. fisc., în baza cărora i se solicită să facă dovada plății taxei

speciale de primă înmatriculare, au fost abrogate prin art. 14 din O.U.G. nr. 50/2008.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâtul M.A.I. a solicitat, în principal, respingerea excepției de nelegalitate

ca inadmisibilă, susținând că actul atacat este act administrativ cu caracter

normativ, care nu poate face obiectul excepției de nelegalitate, legalitatea acestuia

putând fi cercetată oricând, pe calea unei acțiuni separate, în condițiile art.

11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea,

ca neîntemeiată, a excepției de nelegalitate a prevederilor art. 7 lit. j) din ordinul

nr. 1501/2006.

Apel

Prin sentința

nr. 3538 din 18 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta

B.V.N. în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Județului Gorj – Serviciul

Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule și

a constatat nelegalitatea art. 7 lit. j) din ordinul M.A.I. nr. 1501/2006.

Examinând cu prioritate

excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, Curtea de Apel a reținut

că, potrivit jurisprudenței constante a instanței supreme, este admisibilă invocarea

excepției de nelegalitate a actelor administrative cu caracter normativ, având în

vedere că dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 vizează actele administrative

unilaterale care pot fi atât cu caracter individual, cât și cu caracter normativ,

precum și faptul că principiul coerenței legislative impune soluția admisibilității

excepției de nelegalitate pentru cele două categorii de acte, așa încât acest mijloc

de apărare să nu devină restrictiv, pierzându-și astfel funcția pentru care a fost

creat.

Totodată, Curtea a reținut

că,

pentru

actele administrative normative, nu doar excepția de nelegalitate, ci și acțiunea

directă sunt

imprescriptibile, aplicându-se principiul

general de drept conform căruia tot ceea ce este permis pe cale de acțiune este

permis și pe cale de excepție.

Pe fondul excepției de

nelegalitate, Curtea de Apel a constatat faptul că actul administrativ contestat

a fost adoptat, potrivit preambulului său, în baza art. 214

1

- 214

3

C. fisc. și reglementează, în art. 7, actele ce trebuie prezentate pentru prima

înmatriculare pe teritoriul României a autoturismelor second-hand.

Curtea a reținut

că

, la momentul

solicitării de către instituția Prefectului a dovezii de achitare a unei sume cu

justificarea că aceasta este prevăzută de

art. 7 lit. j) din ordinul

M.A.I. nr. 1501/2006, era deja în vigoare O.U.G. nr. 50/2008, care introdusese „taxa

de poluare”, iar prin art. 14 abrogase dispozițiile art. 214

1

- 214

3

C. fisc. ce constituiau temeiul legal al taxei speciale.

Instanța de fond

a apreciat că există reglementări diferite ale taxelor, nu doar o schimbare de denumire,

așa cum a susținut emitentul actului, ordonanța operând nu doar cu o altă noțiune,

ci și cu un mod diferit de stabilire a cuantumului noii taxe.

În plus, a reținut

judecătorul fondului, prin O.U.G. nr. 50/2008, s-a prevăzut inclusiv o procedură

de restituire pe cale administrativă a diferenței dintre taxa specială percepută

și taxa de poluare calculată în baza noului act normativ.

Pe de altă parte, Curtea

a apreciat că actul atacat nu poate fi considerat modificat „implicit”, față de

dispozițiile art. 58 și urm. din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă,

care reglementează procedura modificării actelor cu caracter normativ.

în cauză

Împotriva

sentinței

nr.

3538 din 18 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal,

criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, a declarat recurs pârâtul

M.A.I.

, invocând în drept dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ.

Printr-o primă critică

din recurs, recurentul susține că instanța de fond, în mod greșit, a respins

excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, în condițiile în

care ordinul atacat nu poate face obiectul excepției de nelegalitate, tocmai datorită

caracterului său de act normativ, legalitatea lui putând fi cercetată oricând pe

calea unei acțiuni separate, în condițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Printr-o a doua critică

de recurs, instituția recurentă, solicitând respingerea,

ca neîntemeiată, a excepției

de nelegalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul M.A.I. nr. 1501/2006,

susține că ordinul atacat a fost emis în conformitate cu prevederile art. 19

din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în

forma în vigoare în perioada de referință.

Totodată, precizează recurentul-pârât,

ordinul contestat a fost emis în virtutea atribuțiilor conferite instituției prin

prevederile O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului

Administrației și Internelor, iar dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) din ordin

nu sunt în contradicție cu dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008.

Pe de altă parte, susține

recurentul, prevederile a căror nelegalitate se invocă nu aduc atingere dreptului

de proprietate sau dreptului de folosință asupra autovehiculului, în sensul

art. 44 din Constituția României, ci conțin în mod exclusiv reglementări privind

procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de

circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, aplicabile tuturor cetățenilor

României.

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurentul-pârât și a dispozițiilor art. 304

1

din C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limita considerentelor în continuare

arătate.

4.1.

Argumentele expuse de

către autoritatea recurentă în sensul inadmisibilității excepției de nelegalitate

a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 nu

pot fi reținute.

În jurisprudența instanței

supreme s-a reținut în mod constant că, în raport cu prevederile art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, astfel cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 262/2007,

este admisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ

cu caracter normativ.

Din expunerea de motive

la proiectul Legii nr. 262/2007 rezultă că modificarea textului art. 4 din Legea

nr. 554/2004 viza includerea ambelor categorii de acte (cu caracter normativ și

cu caracter individual) în sfera de cuprindere a excepției de nelegalitate. Modificarea

textului art. 4 din Legea nr. 554/2004 a urmărit includerea expresă în sfera actelor

supuse controlului de legalitate pe calea excepției de nelegalitate și a actelor

cu caracter individual, iar nu excluderea actelor cu caracter normativ.

Mai mult, principiul coerenței

legislative impune soluția admisibilității excepției de nelegalitate atât pentru

actele individuale, cât și pentru cele normative, pentru ca acest mijloc de apărare

să nu își piardă funcția pentru care a fost creat. Dacă legiuitorul a înțeles să

pună la îndemâna justițiabililor un mijloc de apărare pe cale de excepție pentru

acte individuale, pe baza argumentului de logică juridică a fortiori, un asemenea

mijloc de apărare trebuie oferit persoanelor și în privința actelor normative a

căror adresabilitate este generală și ale căror efecte se pot produce ori constata

nu doar imediat după emiterea lor, ci și mult ulterior acestui moment.

De altfel, din reglementarea

aparentă a Legii nr. 554/2004, așa cum a fost modificată și completată prin Legea

nr. 262/2007, nu rezultă niciun argument în favoarea ideii că legiuitorul ar fi

urmărit instituirea unui regim juridic diferit în privința actului administrativ

cu caracter individual, față de actul administrativ cu caracter normativ, în ceea

ce privește includerea acestora în sfera actelor administrative ce pot face obiectul

excepției de nelegalitate.

Această concluzie apare

cu atât mai întemeiată în contextul în care actul administrativ cu caracter normativ

poate fi atacat, în principiu, oricând [art. 7 alin. (1¹)], pe calea unei acțiuni

principale, condiții în care, în virtutea principiului qui potest plus, potest minus,

părții îi va fi deschisă și calea excepției, ca instrument prin care se urmărește,

în esență, înlăturarea efectelor unui act administrativ considerat nelegal.

4.2. În ceea ce privește

fondul excepției de nelegalitate, Înalta Curte reține faptul că dispozițiile

art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării,

înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau

pentru probe a vehiculelor prevăd că înmatricularea permanentă sau înmatricularea

temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de

01 ianuarie 2007, se numără și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și

autovehicule, stabilită potrivit legii.

Actul administrativ unilateral

cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea dispozițiilor imperative

ale art. 19 O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată,

în forma în vigoare în perioada de referință, potrivit cărora ”procedura înmatriculării,

înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau

pentru probe a vehiculelor se stabilesc prin ordin al ministrului administrației

și internelor, care se publică în M. Of. al României, Partea I”.

Art. 7 alin. (1) lit.

j) din ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 face referire la taxa specială pentru autoturisme

care a fost reglementată inițial prin C. fisc.  și, începând cu data de 1 iulie

2008, prin O.U.G. nr. 50/2008.

Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006

nu poate fi analizat în raport de C. fisc. sau de O.U.G. nr. 50/2008, deoarece nu

este emis în temeiul și în executarea acestor acte normative.

În procedura reglementată

de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ învestită

cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța

actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică

superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul

ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5)

din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cu alte cuvinte, verificarea

legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate,

presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin

raportare la o situație de fapt.

În speța de față, instanța

de control judiciar constată că reclamanta invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare

a unui act normativ.

De asemenea, Înalta Curte

reține faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii”, utilizată de către legiuitor

în cuprinsul normei care face obiectul excepției de nelegalitate, nu este restrictivă,

adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ

în vigoare.

Prin urmare, având în

vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data intrării

în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență – 01 iulie 2008 – se abrogă art. 214

1

-

art. 214

3

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. ”, care reglementau

taxa specială de primă înmatriculare, în situația de față nu există un vid legislativ,

întrucât „taxa specială, stabilită potrivit legii” este reprezentată de taxa de

poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.

În această ordine de idei,

trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008 instituie obligația

de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul

în România.

Pe de altă parte, se cuvine

a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din aceeași ordonanță de urgență,

potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să înmatriculeze

autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct

deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru

Mediu.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte reține că soluția instanței de fond, prin care s-a admis

excepția de nelegalitate invocată de reclamanta B.V.N. și s-a constatat

nelegalitatea art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, este nelegală

și netemeinică.

La pronunțarea prezentei

decizii, Înalta Curte are în vedere jurisprudența sa anterioară reprezentată, cu

titlu de exemplu, de următoarele decizii: decizia nr. 3248 din 3 iunie 2011, decizia

nr. 3350 din 9 iunie 2011, decizia nr. 3896 din 12 iulie 2011, decizia nr. 5527

din 22 noiembrie 2011, decizia nr. 5477 din 17 noiembrie 2011, decizia nr. 3896

din 12 iulie 2011 și decizia nr. 5023 din 28 octombrie 2011.

Pe cale de consecință,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) din C. proc. civ., coroborat cu

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va casa

sentința atacată și va respinge excepția de nelegalitate a prevederilor

art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de

M.A.I. împotriva sentinței nr. 3538 din 18 mai 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și

respinge excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie

2012.