ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1173/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1.Cererea de chemare în judecată. În fapt, prin acțiunea formulată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul M.C.A. a solicitat, în contradictoriu cu Instituția Prefectului Gorj - Serviciul public comunitar - regim permise de conducere înmatriculări autovehicule, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca K.S., serie șasiu X. Reclamantul a precizat că a achiziționat autovehiculul din Germania iar pentru justificarea celor solicitate a invocat că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, respectiv plata taxei de poluare, nu pot fi aplicate deoarece contravaloarea taxelor speciale au fost achitate la data primei înmatriculări.

La data de 3 mai 2011, în dosarul nr. 13528/95/2010, pe rolul Curții de Apel Craiova, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, intimatul reclamant M.C.A. a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1.501/2006 emis de MAI, raportat la prevederile C. fisc. și cele ale art. 44 din Constituția României. În motivarea excepției de nelegalitate, reclamantul a susținut că prin dispozițiile criticate i se cere să facă dovada plătii taxei speciale de primă înmatriculare, care era percepută în baza art. 214 1 - 214 3 C. fisc., articole abrogate prin art. 14 din O.U.G. nr. 50/2008. În opinia reclamantului, pârâta a solicitat în mod abuziv să facă dovada plății taxei de poluare prevăzute de O.U.G.

nr. 50/2008, de vreme ce în art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1.501/2006 nu este prevăzut acest lucru, iar ordinul nu a suferit modificări în sensul înlocuirii taxei speciale cu taxa de poluare. A susținut, totodată că adresa nr. 285783 din 02 iulie 2008, emisă de Ministerul de Finanțe - Direcția de legislație în domeniul accizelor prin care se recomandă pârâtei că "începând cu data de 01 iulie 2008, pentru autovehiculele uzate importate care se înmatriculează pentru prima dată în România, persoana pe numele cărei se înmatriculează autovehiculul să facă dovada plății taxei de poluare, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008, a normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G.

nr. 686/2008" nu ține loc de modificare legislativă a ordinului menționat, cu atât mai mult cu cât acesta nu îi este opozabil. Prin încheierea de ședință din data de 26 ianuarie 2011 pronunțată în dosarul nr. 5468/95/2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de sesizare, a sesizat Curtea de Apel București cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul nr. 1.501/2006 a M.A.I. și a suspendat judecata cauzei până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.

La data de 30 noiembrie 2011, pârâta Instituția Prefectului - Județul Gorj, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, a formulat Întâmpinare prin care a solicitat suspendarea cauzei învederând că pe rolul instanței se mai află dosarul nr. 13186, dosarul nr. 13271 cu termen de judecată la 03 decembrie 2010 și dosarul nr. 13060 cu termen de judecată la 15 decembrie 2010. A arătat, de asemenea, că Tribunalul Gorj prin Sentința civilă nr. 585/2010 s-a adresat cu o întrebare preliminară privind compatibilitatea dispozițiilor O.U.G.

nr. 50/2008 privind taxa de poluare cu normele art. 90 din TCE (art. 110), astfel că este necesară menținerea suspendării tocmai pentru a se preîntâmpina pronunțarea unor hotărâri contradictorii și pentru asigurarea securității raporturilor juridice, respectiv realizarea unei optime administrări a justiției întrucât soluționarea cauzei de față depinde de decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene, soluție ce va fi obligatorie pe tot cuprinsul țării și va avea efecte retroactive de la data intrării în vigoare a ordonanței. De altfel, sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la problema de drept privind cauza de față, s-a realizat de mai multe instanțe de judecată din țară, raportat la practica neunitară solicitându-se răspuns la întrebarea - "contravin dispozițiile O.U.G.

nr. 50/2008 cu modificările ulterioare cu dispozițiile art. 90 din TCE, (art. 110)" Față de cele menționate, a solicitat suspendarea cauzei pentru a se preîntâmpina pronunțarea unor hotărâri contradictorii și pentru asigurarea securității raporturilor juridice, respectiv realizarea unei optime administrări a justiției. În subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii întrucât, reclamanta nu a depus toate documentele necesare înmatriculării și exonerarea de la plata eventualelor cheltuieli de judecată pentru lipsa culpei deoarece, potrivit legislației naționale trebuie achitată taxa de înmatriculare, iar existența acestui vid legislativ nu poate fi reținut ca fiind culpa instituției întrucât aceasta nu avea competență să dea interpretare jurisdicțională aplicării sau nu a unei dispozițiuni legale naționale și nici competentă prejudiciară asupra interpretării explicite și directe a dispozițiilor art. 90 din Tratat (art. 110). 2. Hotărârea instanței de fond.

Prin Sentința nr. 5.526 din 3 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a art. 7 lit. j) din OMAI nr. 1.501/2006 invocată de reclamant, ca neîntemeiată, reținând că la baza emiterii ordinului, au stat prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

A reținut instanța și că abrogarea, prin O.U.G nr. 50/2008, a dispozițiilor art. 214 1 - art. 214 3 din C. fisc., care au impus obligația plății taxei de primă înmatriculare, înlocuind-o cu obligația plății taxei de poluare la prima înmatriculare pe teritoriul României a autoturismelor importate de ocazie, nu are nicio relevanță sub aspectul legalității dispozițiilor criticate pe calea excepției de nelegalitate, având în vedere caracterul general al enunțului acestora, nefăcându-se referire la un act normativ special, prin identificarea acestuia, respectiv la denumirea acestei taxe, de poluare ori de primă înmatriculare, ci instituind drept obligație pentru înmatriculare obligația proprietarului de a face dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Interpretarea pe care reclamantul o realizează cu privire la temeiul invocat de către pârâta din dosarul de fond asupra obligației privind plata taxei speciale de poluare nu poate avea o relevanță asupra legalității acestui act administrativ normativ, având în vedere că privește perioada ulterioară adoptării acestui ordin, respectiv adoptarea O.U.G. nr. 50/2008, legalitatea actului criticat putând fi verificată prin raportare exclusivă la momentul adoptării acestuia, respectiv cu referire la actele normative cu forță juridică superioară în vigoare la momentul adoptării acestuia.

Prin urmare, Curtea de Apel a reținut că prevederile criticate nu contravin dispozițiilor art. 44 din Constituția României privitoare la garantarea și protejarea dreptului de proprietate privată, întrucât dispozițiile din ordin nu au relevanță asupra modului în care reclamantul își poate exercita dreptul de proprietate asupra autoturismului, iar art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului atribuie statului posibilitatea instituirii unor taxe și impozite cu respectarea principiului proporționalității și legalității.

În plus, instanța de fond a reținut că reclamantul nu critică însăși legalitatea ordinului menționat, ci interpretarea dată de către instituția pârâtă în dosarul de fond asupra dispozițiilor legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare pentru autovehicule, împrejurare care nu poate fi cenzurată însă pe calea analizării excepției de nelegalitate care privește exclusiv conformitatea ordinului cu actele normative cu forță juridică superioară acestuia în vigoare la momentul emiterii acestuia. Pe de altă parte, instanța a apreciat că succesiunea actelor normative cu putere de lege care au instituit obligația plății unei taxe la prima înmatriculare a autoturismelor importate de ocazie nu poate avea relevanță asupra legalității unor acte administrative cu caracter normativ anterioare.

2. Recursul declarat în cauză. Împotriva Sentinței civile nr. 5.526 din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul M.C.A., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Într-o primă critică de recurs, recurentul afirmă că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, întrucât a făcut referire la art. 7 alin. (1) lit. 7 din ordin, iar nu la dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul respectiv, precum și faptul că instanța în mod eronat nu a înțeles că excepția de nelegalitate a fost invocată în raport cu dispozițiile din C. fisc., din cuprinsul căruia au fost abrogate prevederile art. 214 1 - art. 214 3 , care reprezentau temeiul juridic al art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul contestat.

Mai susține recurentul că instanța în mod greșit nu a reținut faptul că dispozițiile contestate din ordin au fost emise în temeiul și în executarea art. 214 1 - art. 214 3 din C. fisc., care ulterior au fost abrogate, astfel că prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) au rămas fără suport legal, iar O.U.G. nr. 50/2008 nu este un act normativ cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea căruia să fi fost emis Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006. Recurentul reia susținerile referitoare la existența unui vid legislativ deoarece O.U.G. nr. 50/2008 nu a prevăzut expres faptul că se modifică denumirea taxei prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006, iar adresa Ministerului Finanțelor nr. 285783 din 02 iulie 2008 nu reprezintă o modificare adusă ordinului respectiv.

În esență, recurentul reia susținerile referitoare la faptul că, ulterior abrogării dispozițiilor art. 214 1 - art. 214 3 din C. fisc., taxa prevăzută de art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006 a rămas fără temei legal. Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Astfel, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., este nefondat, în condițiile în care, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că norma a cărei legalitate este contestată stabilește documentele necesare la înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este menționată, începând cu data de 01 ianuarie 2007, și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii. Într-adevăr, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art. 214 1 - art. 214 3 ), în perioada 01 ianuarie 2007 - 01 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008, începând cu data de 01 iulie 2008. Ca atare, judecătorul cauzei s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. Pe de altă parte, deși recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., nu a procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre aceste motive de modificare a hotărârii judecătorești. În fine, și ultimul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat. Dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 01 ianuarie 2007, se numără și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referință. Ordinul contestat nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs.

În procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Cu alte cuvinte, verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.

În speța de față, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că recurenta invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act normativ. De asemenea, Înalta Curte reține faptul că sintagma "taxă stabilită potrivit legii", utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare. Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 01 iulie 2008 - se abrogă art. 214 1 - art. 214 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal", care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situația de față nu există un vid legislativ, întrucât "taxa specială, stabilită potrivit legii” este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G.

nr. 50/2008. În această ordine de idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008 din această ultimă reglementare instituie obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Pe de altă parte, se cuvine a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din aceeași ordonanță de urgență, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu. Asupra susținerilor reclamantului referitoare la incompatibilitatea dintre prevederile O.U.G.

nr. 50/2008 și dreptul european, prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, este competentă a se pronunța instanța învestită cu litigiul în fond, întrucât analiza efectuată de instanța de contencios administrativ în soluționarea excepției de nelegalitate este limitată la verificarea legalității actului administrativ în raport cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 1 C. proc.

civ. La pronunțarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere jurisprudența sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de Decizia nr. 3.248 din 3 iunie 2011, Decizia nr. 3.350 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 3.895 din 12 iulie 2011 și Decizia nr. 3.896 din 12 iulie 2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.C.A. împotriva Sentinței nr. 5.526 din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 martie 2012. Procesat de GGC - AM