ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1173/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1173/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1.Cererea de chemare în judecată.

În

fapt, prin acțiunea formulată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul M.C.A. a

solicitat, în contradictoriu cu Instituția Prefectului Gorj - Serviciul public

comunitar - regim permise de conducere înmatriculări autovehicule, ca prin

hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la înmatricularea fără plata

taxei de poluare a autovehiculului marca K.S., serie șasiu X.

Reclamantul a precizat că a achiziționat

autovehiculul din Germania iar pentru justificarea celor solicitate a invocat

că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, respectiv plata taxei de poluare, nu pot fi

aplicate deoarece contravaloarea taxelor speciale au fost achitate la data

primei înmatriculări.

La data de 3 mai 2011, în dosarul nr.

13528/95/2010, pe rolul Curții de Apel Craiova, în temeiul dispozițiilor art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, intimatul reclamant M.C.A. a invocat excepția

de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1.501/2006

emis de MAI, raportat la prevederile C. fisc. și cele ale art. 44 din

Constituția României.

În motivarea excepției de nelegalitate,

reclamantul a susținut că prin dispozițiile criticate i se cere să facă dovada

plătii taxei speciale de primă înmatriculare, care era percepută în baza art.

214

1

- 214

3

C. fisc., articole abrogate prin art. 14 din

O.U.G. nr. 50/2008.

În opinia reclamantului, pârâta a solicitat

în mod abuziv să facă dovada plății taxei de poluare prevăzute de O.U.G. nr.

50/2008, de vreme ce în art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1.501/2006 nu

este prevăzut acest lucru, iar ordinul nu a suferit modificări în sensul

înlocuirii taxei speciale cu taxa de poluare.

A susținut, totodată că adresa nr. 285783 din

02 iulie 2008, emisă de Ministerul de Finanțe - Direcția de legislație în

domeniul accizelor prin care se recomandă pârâtei că "începând cu data de

01 iulie 2008, pentru autovehiculele uzate importate care se înmatriculează

pentru prima dată în România, persoana pe numele cărei se înmatriculează

autovehiculul să facă dovada plății taxei de poluare, în conformitate cu

prevederile O.U.G. nr. 50/2008, a normelor metodologice de aplicare a acesteia,

aprobate prin H.G. nr. 686/2008" nu ține loc de modificare legislativă a

ordinului menționat, cu atât mai mult cu cât acesta nu îi este opozabil.

Prin încheierea de ședință din data de 26

ianuarie 2011 pronunțată în dosarul nr. 5468/95/2010, Curtea de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de sesizare, a

sesizat Curtea de Apel București cu soluționarea excepției de nelegalitate a

art. 7 lit. j) din Ordinul nr. 1.501/2006 a M.A.I. și a suspendat judecata

cauzei până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.

La data de 30 noiembrie 2011, pârâta

Instituția Prefectului - Județul Gorj, Serviciul Public Comunitar Regim Permise

de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, a formulat Întâmpinare prin care a

solicitat suspendarea cauzei învederând că pe rolul instanței se mai află

dosarul nr. 13186, dosarul nr. 13271 cu termen de judecată la 03 decembrie 2010

și dosarul nr. 13060 cu termen de judecată la 15 decembrie 2010.

A arătat, de asemenea, că Tribunalul Gorj

prin Sentința civilă nr. 585/2010 s-a adresat cu o întrebare preliminară

privind compatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de

poluare cu normele art. 90 din TCE (art. 110), astfel că este necesară

menținerea suspendării tocmai pentru a se preîntâmpina pronunțarea unor

hotărâri contradictorii și pentru asigurarea securității raporturilor juridice,

respectiv realizarea unei optime administrări a justiției întrucât soluționarea

cauzei de față depinde de decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene,

soluție ce va fi obligatorie pe tot cuprinsul țării și va avea efecte

retroactive de la data intrării în vigoare a ordonanței.

De altfel, sesizarea Curții de Justiție a

Uniunii Europene cu privire la problema de drept privind cauza de față, s-a

realizat de mai multe instanțe de judecată din țară, raportat la practica

neunitară solicitându-se răspuns la întrebarea - "contravin dispozițiile

O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare cu dispozițiile art. 90 din TCE,

(art. 110)"

Față de cele menționate, a solicitat

suspendarea cauzei pentru a se preîntâmpina pronunțarea unor hotărâri

contradictorii și pentru asigurarea securității raporturilor juridice,

respectiv realizarea unei optime administrări a justiției.

În subsidiar, a solicitat respingerea

acțiunii întrucât, reclamanta nu a depus toate documentele necesare

înmatriculării și exonerarea de la plata eventualelor cheltuieli de judecată

pentru lipsa culpei deoarece, potrivit legislației naționale trebuie achitată

taxa de înmatriculare, iar existența acestui vid legislativ nu poate fi reținut

ca fiind culpa instituției întrucât aceasta nu avea competență să dea

interpretare jurisdicțională aplicării sau nu a unei dispozițiuni legale

naționale și nici competentă prejudiciară asupra interpretării explicite și

directe a dispozițiilor art. 90 din Tratat (art. 110).

Prin Sentința nr. 5.526 din 3 octombrie 2011

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins excepția de nelegalitate a art. 7 lit. j) din OMAI nr. 1.501/2006

invocată de reclamant, ca neîntemeiată, reținând că la baza emiterii ordinului,

au stat prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe

drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

A reținut instanța și că abrogarea, prin

O.U.G nr. 50/2008, a dispozițiilor art. 214

1

- art. 214

3

din C. fisc., care au impus obligația plății taxei de primă înmatriculare,

înlocuind-o cu obligația plății taxei de poluare la prima înmatriculare pe

teritoriul României a autoturismelor importate de ocazie, nu are nicio

relevanță sub aspectul legalității dispozițiilor criticate pe calea excepției

de nelegalitate, având în vedere caracterul general al enunțului acestora,

nefăcându-se referire la un act normativ special, prin identificarea acestuia,

respectiv la denumirea acestei taxe, de poluare ori de primă înmatriculare, ci

instituind drept obligație pentru înmatriculare obligația proprietarului de a

face dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită

potrivit legii.

Interpretarea pe care reclamantul o

realizează cu privire la temeiul invocat de către pârâta din dosarul de fond

asupra obligației privind plata taxei speciale de poluare nu poate avea o

relevanță asupra legalității acestui act administrativ normativ, având în

vedere că privește perioada ulterioară adoptării acestui ordin, respectiv

adoptarea O.U.G. nr. 50/2008, legalitatea actului criticat putând fi verificată

prin raportare exclusivă la momentul adoptării acestuia, respectiv cu referire

la actele normative cu forță juridică superioară în vigoare la momentul

adoptării acestuia.

Prin urmare, Curtea de Apel a reținut că

prevederile criticate nu contravin dispozițiilor art. 44 din Constituția

României privitoare la garantarea și protejarea dreptului de proprietate

privată, întrucât dispozițiile din ordin nu au relevanță asupra modului în care

reclamantul își poate exercita dreptul de proprietate asupra autoturismului,

iar art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor

omului atribuie statului posibilitatea instituirii unor taxe și impozite cu

respectarea principiului proporționalității și legalității.

În plus, instanța de fond a reținut că

reclamantul nu critică însăși legalitatea ordinului menționat, ci interpretarea

dată de către instituția pârâtă în dosarul de fond asupra dispozițiilor legale

care instituie obligația de plată a taxei de poluare pentru autovehicule,

împrejurare care nu poate fi cenzurată însă pe calea analizării excepției de

nelegalitate care privește exclusiv conformitatea ordinului cu actele normative

cu forță juridică superioară acestuia în vigoare la momentul emiterii acestuia.

Pe de altă parte, instanța a apreciat că

succesiunea actelor normative cu putere de lege care au instituit obligația

plății unei taxe la prima înmatriculare a autoturismelor importate de ocazie nu

poate avea relevanță asupra legalității unor acte administrative cu caracter

normativ anterioare.

Împotriva Sentinței civile nr. 5.526 din 3

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs reclamantul M.C.A., invocând motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Într-o primă critică de recurs, recurentul

afirmă că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, întrucât a făcut

referire la art. 7 alin. (1) lit. 7 din ordin, iar nu la dispozițiile art. 7

alin. (1) lit. j) din ordinul respectiv, precum și faptul că instanța în mod

eronat nu a înțeles că excepția de nelegalitate a fost invocată în raport cu

dispozițiile din C. fisc., din cuprinsul căruia au fost abrogate prevederile

art. 214

1

- art. 214

3

, care reprezentau temeiul juridic

al art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul contestat.

Mai susține recurentul că instanța în mod

greșit nu a reținut faptul că dispozițiile contestate din ordin au fost emise

în temeiul și în executarea art. 214

1

- art. 214

3

din C.

fisc., care ulterior au fost abrogate, astfel că prevederile art. 7 alin. (1)

lit. j) au rămas fără suport legal, iar O.U.G. nr. 50/2008 nu este un act

normativ cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea căruia să fi

fost emis Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006.

Recurentul reia susținerile referitoare la

existența unui vid legislativ deoarece O.U.G. nr. 50/2008 nu a prevăzut expres

faptul că se modifică denumirea taxei prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. j) din

Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006, iar adresa

Ministerului Finanțelor nr. 285783 din 02 iulie 2008 nu reprezintă o modificare

adusă ordinului respectiv.

În esență, recurentul reia susținerile

referitoare la faptul că, ulterior abrogării dispozițiilor art. 214

1

- art. 214

3

din C. fisc., taxa prevăzută de art. 7 alin. (1) lit. j)

din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006 a rămas

fără temei legal.

Pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca

nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Examinând cauza prin prisma criticilor

formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat.

Astfel, motivul de recurs reglementat de art.

304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondat, în condițiile în care, în mod corect,

prima instanță a reținut faptul că norma a cărei legalitate este contestată

stabilește documentele necesare la înmatricularea permanentă sau înmatricularea

temporară, printre care este menționată, începând cu data de 01 ianuarie 2007,

și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită

potrivit legii.

Într-adevăr, taxa specială pentru autoturisme

și autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

(art. 214

1

- art. 214

3

), în perioada 01 ianuarie 2007 -

01 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008, începând cu data de 01 iulie 2008.

Ca atare, judecătorul cauzei s-a pronunțat pe

ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate prevederile art. 129 alin. (5)

C. proc. civ.

Pe de altă parte, deși recurentul a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., nu a procedat la

individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre aceste motive

de modificare a hotărârii judecătorești.

În fine, și ultimul motiv de recurs, prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.

Dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) din

Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006 privind

procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de

circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea

permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente,

printre care, începând cu data de 01 ianuarie 2007, se numără și dovada plății

taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Actul administrativ unilateral cu caracter

normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea dispozițiilor imperative

ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice,

republicată, în forma în vigoare în perioada de referință.

Ordinul contestat nu reglementează

instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această

taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de

recurs.

În procedura reglementată de art. 4 din Legea

nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea

unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța

actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică

superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de

principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art.

1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cu alte cuvinte, verificarea legalității

actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate, presupune

cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare

la o situație de fapt.

În speța de față, instanța de control judiciar,

în acord cu judecătorul fondului, constată că recurenta invocă, în realitate,

executarea necorespunzătoare a unui act normativ.

De asemenea, Înalta Curte reține faptul că

sintagma "taxă stabilită potrivit legii", utilizată de către

legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de nelegalitate, nu

este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la

întregul ansamblu normativ în vigoare.

Prin urmare, având în vedere faptul că,

potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, "la data intrării în

vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 01 iulie 2008 - se abrogă art. 214

1

- art. 214

3

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal", care

reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situația de față nu există

un vid legislativ, întrucât "taxa specială, stabilită potrivit legii” este

reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile

O.U.G. nr. 50/2008.

În această ordine de idei, trebuie subliniat

faptul că art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008 din această ultimă

reglementare instituie obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia

primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Pe de altă parte, se cuvine a fi amintite și

dispozițiile art. 5 alin. (4) din aceeași ordonanță de urgență, potrivit cărora

persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să înmatriculeze

autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont

distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului

pentru Mediu.

Asupra susținerilor reclamantului referitoare

la incompatibilitatea dintre prevederile O.U.G. nr. 50/2008 și dreptul

european, prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene,

este competentă a se pronunța instanța învestită cu litigiul în fond, întrucât

analiza efectuată de instanța de contencios administrativ în soluționarea

excepției de nelegalitate este limitată la verificarea legalității actului

administrativ în raport cu actele normative cu forță juridică superioară în

temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Având în vedere toate considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinței potrivit art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc. civ.

La pronunțarea prezentei decizii, Înalta

Curte are în vedere jurisprudența sa anterioară reprezentată, cu titlu de

exemplu, de Decizia nr. 3.248 din 3 iunie 2011, Decizia nr. 3.350 din 9 iunie

2011, Decizia nr. 3.895 din 12 iulie 2011 și Decizia nr. 3.896 din 12 iulie

2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.C.A.

împotriva Sentinței nr. 5.526 din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6

martie 2012.

Procesat de GGC - AM