ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3657/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta Asociația

I.M. Deva a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării

Regionale și Locuinței și Agenția Națională de Administrare Fiscală prin

D.G.F.P. Hunedoara, anularea procesului-verbal de constatare nr X/2008 prin

care s-a reținut că suma de 38,853,60 euro reprezentând avans care se compune

din 29.140,20 euro fonduri Phare, 9.713,40 euro suma datorată bugetului de stat

și 69,14 euro costuri bancare, cu dobânda acumulată atât pentru suma aferentă

finanțării Phare cât și prin suma finanțată de la bugetul statului, respectiv

sumele de 21,39 euro și 11,28 RON, reprezintă cheltuială neeligibilă.

În motivarea acțiunii

reclamanta arătat că a încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței

un contract de grant având ca obiect dezvoltarea activității Centrului de

formare profesională a forței de muncă șomere în scopul plasării acesteia pe

piața de muncă, cu fonduri europene nerambursabile în valoare de 48.567 euro,

iar în urma controlului efectuat, s-a stabilit obligativitatea restituirii în

întregime a fondurilor încasate cu dobânzi, deoarece s-au reținut mai multe

nereguli ce vizează neexecutarea obligațiilor din partea reclamantei.

Prin întâmpinare,

Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței a solicitat respingerea acțiunii

formulate de reclamantă ca nefondată .

Prin Sentința civilă

nr. 248/F/CA din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a respins

acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Asociația I.M.

Deva în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și

Locuinței.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut în esență că deși reclamanta a

formulat acțiunea în contradictoriu și cu pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală - D.G.F.P., totuși, așa cum s-a stabilit prin încheierea

de ședință din data de 6 mai 2009, aceasta nu are calitate procesuală pasivă

întrucât actele atacate nu emană de la această pârâtă.

Din analiza

procesului-verbal încheiat la 05 august 2008, instanța de fond a constatat că

reclamanta a întreprins o serie de măsuri referitoare la schimbarea structurii

cursurilor de formare profesională, la încheierea contractelor de muncă pentru

lectorii înscriși în echipa administrativă de derulare a proiectului, fără a

solicita în prealabil acordul autorității contractante, încălcând astfel

prevederile art. 9 pct. 9.1 din anexa 2 a Condițiilor Generale privind

aplicabilitatea contractelor cu finanțare nerambursabilă.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că la data asocierii, partenerul de proiect SC

E.P. SRL avea datorii către bugetul statului, fiind astfel încălcate cerințele

art. 2.1.1 și ale art. 2.1.2 din Ghidul solicitantului.

A mai reținut

instanța de fond că facturile emise pentru decontarea cheltuielilor efectuate

cu executarea proiectului nu au fost emise pe numele beneficiarului și că în

privința echipamentelor și programelor de contabilitate achiziționate nu există

justificări în privința folosirii lor în cadrul cursurilor.

Având în vedere și

faptul că Asociația I.M. nu a îndeplinit indicatorul de plasare a forței de

muncă pe piață în urma programului de recalificare desfășurat, instanța de fond

concluzionând, constată că reclamanta nu a îndeplinit obligațiile asumate prin

contract cu privire la realizarea obiectivelor, astfel că potrivit

dispozițiilor art. 1 - 7și art. 10 din O.G. nr. 79/2003, suma acordată pentru

desfășurarea proiectului este considerată cheltuiala neeligibilă și supusă

restituirii.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs Asociația I.M. criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin cererea de

recurs, se aduc, în esență, critici sentinței atacate în sensul că instanța de

fond nu a încuviințat administrarea probei cu expertiză judiciară de

specialitate și nu a dat eficiență motivelor de apărare ale reclamantei,

arătând că s-a apreciat greșit atât în privința schimbării structurii

cursurilor, a contractelor civile încheiate cu lectorii, a datoriilor fiscale

ale partenerului SC E.P. SRL, a lucrărilor de reparații, precum și în privința

finalității contractului de grand.

Astfel, se arată în

motivele de recurs, nu se poate reține în sarcina reclamantei vreo culpă în

îndeplinirea obligațiilor contractuale, de natură a atrage restituirea întregii

sume acordate în baza contractului de finanțare nerambursabilă.

Prin urmare, arată

recurenta, pretinsele încălcări ale contractului se datorează unor clauze

contractuale care nu explicitează termenul de eligibilitate.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că subzistă în cauză motivul de ordine

publică, de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 invocat în condițiile art.

306 alin .(2) din C. proc. civ. și pus în dezbaterea părților, recursul fiind

fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă prezentată anterior, reclamanta a solicitat anularea

procesului-verbal de constatare nr. X/2008 și a Deciziei nr. CA-10629 din 18 februarie

2009, - acte emise în baza prevederilor O.G. nr. 79/2003, privind controlul și

recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor cofinanțare aferente

utilizate necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește

procesul-verbal de constatare, Înalta Curte reține incidența următoarelor

dispoziții ale O.G. nr. 79/2003:

„Art. 1. - Prezenta

ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor

plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată României de

Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a

unor nereguli.”;

„Art. 2. - În sensul

prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum

urmează: […] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de

recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele

administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de

cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor

comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii

necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare

integrală ori parțială a acestor fonduri”;

„Art. 3 alin. (2)

lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare,

stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare

rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare”;

Art. 3 alin. (4) -

(6):

„(4) Titlul de

creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și

cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.,

precum și elemente specifice, acolo unde este necesar.

(5) Titlul de creanță

se comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proc. fisc.

(6) Împotriva

titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în

condițiile și termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare”;

Art. 4 alin. (2):

„Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale,

în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu

competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și

debitorilor”.

Din cuprinsul

dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal a cărui

anulare se solicită în prezenta cauză este un act administrativ fiscal în

sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform

procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea

contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.

Decizia nr.

10629/2009 a fost emisă în temeiul dispozițiilor C. proc. fisc. ca urmare a

soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi

contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora

„Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către

contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a

contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios

administrativ competentă, în condițiile legii.”

În temeiul normei de

trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce

privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să

soluționeze contestația formulată împotriva Deciziei nr. 28/2007, sunt

aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și

aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că

aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței

materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric,

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă

litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite,

contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește

în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru

departajarea competenței tribunalului de cea a Curții de Apel fiind suma de

500.000 RON.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară -– în sumă de 150.000 RON -

asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor C. proc. fisc., conform

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de

contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și

revine secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Hunedoara,

competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din

aceeași lege.

În consecință având

în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin.

(3) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Tribunalului Hunedoara, secția de contencios administrativ și fiscal, care va

avea în vedere și motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul

pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Asociația I.M. împotriva Sentinței civile nr. 248/F/CA din 18

noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința,

trimite cauza pentru competentă soluționare la Tribunalul Hunedoara, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.