ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3657/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta Asociația I.M. Deva a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței și Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Hunedoara, anularea procesului-verbal de constatare nr X/2008 prin care s-a reținut că suma de 38,853,60 euro reprezentând avans care se compune din 29.140,20 euro fonduri Phare, 9.713,40 euro suma datorată bugetului de stat și 69,14 euro costuri bancare, cu dobânda acumulată atât pentru suma aferentă finanțării Phare cât și prin suma finanțată de la bugetul statului, respectiv sumele de 21,39 euro și 11,28 RON, reprezintă cheltuială neeligibilă.

În motivarea acțiunii reclamanta arătat că a încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței un contract de grant având ca obiect dezvoltarea activității Centrului de formare profesională a forței de muncă șomere în scopul plasării acesteia pe piața de muncă, cu fonduri europene nerambursabile în valoare de 48.567 euro, iar în urma controlului efectuat, s-a stabilit obligativitatea restituirii în întregime a fondurilor încasate cu dobânzi, deoarece s-au reținut mai multe nereguli ce vizează neexecutarea obligațiilor din partea reclamantei. Prin întâmpinare, Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca nefondată . Prin Sentința civilă nr. 248/F/CA din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Asociația I.M.

Deva în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că deși reclamanta a formulat acțiunea în contradictoriu și cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.F.P., totuși, așa cum s-a stabilit prin încheierea de ședință din data de 6 mai 2009, aceasta nu are calitate procesuală pasivă întrucât actele atacate nu emană de la această pârâtă.

Din analiza procesului-verbal încheiat la 05 august 2008, instanța de fond a constatat că reclamanta a întreprins o serie de măsuri referitoare la schimbarea structurii cursurilor de formare profesională, la încheierea contractelor de muncă pentru lectorii înscriși în echipa administrativă de derulare a proiectului, fără a solicita în prealabil acordul autorității contractante, încălcând astfel prevederile art. 9 pct. 9.1 din anexa 2 a Condițiilor Generale privind aplicabilitatea contractelor cu finanțare nerambursabilă. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că la data asocierii, partenerul de proiect SC E.P. SRL avea datorii către bugetul statului, fiind astfel încălcate cerințele art. 2.1.1 și ale art. 2.1.2 din Ghidul solicitantului.

A mai reținut instanța de fond că facturile emise pentru decontarea cheltuielilor efectuate cu executarea proiectului nu au fost emise pe numele beneficiarului și că în privința echipamentelor și programelor de contabilitate achiziționate nu există justificări în privința folosirii lor în cadrul cursurilor. Având în vedere și faptul că Asociația I.M. nu a îndeplinit indicatorul de plasare a forței de muncă pe piață în urma programului de recalificare desfășurat, instanța de fond concluzionând, constată că reclamanta nu a îndeplinit obligațiile asumate prin contract cu privire la realizarea obiectivelor, astfel că potrivit dispozițiilor art. 1 - 7și art. 10 din O.G. nr. 79/2003, suma acordată pentru desfășurarea proiectului este considerată cheltuiala neeligibilă și supusă restituirii.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs Asociația I.M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin cererea de recurs, se aduc, în esență, critici sentinței atacate în sensul că instanța de fond nu a încuviințat administrarea probei cu expertiză judiciară de specialitate și nu a dat eficiență motivelor de apărare ale reclamantei, arătând că s-a apreciat greșit atât în privința schimbării structurii cursurilor, a contractelor civile încheiate cu lectorii, a datoriilor fiscale ale partenerului SC E.P. SRL, a lucrărilor de reparații, precum și în privința finalității contractului de grand. Astfel, se arată în motivele de recurs, nu se poate reține în sarcina reclamantei vreo culpă în îndeplinirea obligațiilor contractuale, de natură a atrage restituirea întregii sume acordate în baza contractului de finanțare nerambursabilă.

Prin urmare, arată recurenta, pretinsele încălcări ale contractului se datorează unor clauze contractuale care nu explicitează termenul de eligibilitate. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subzistă în cauză motivul de ordine publică, de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 invocat în condițiile art. 306 alin .(2) din C. proc. civ. și pus în dezbaterea părților, recursul fiind fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, reclamanta a solicitat anularea procesului-verbal de constatare nr. X/2008 și a Deciziei nr. CA-10629 din 18 februarie 2009, - acte emise în baza prevederilor O.G.

nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește procesul-verbal de constatare, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003: „Art. 1. - Prezenta ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli.”; „Art.

2. - În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: […] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri”; „Art.

3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare”; Art. 3 alin. (4) - (6): „(4) Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc., precum și elemente specifice, acolo unde este necesar. (5) Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proc. fisc. (6) Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare”; Art. 4 alin. (2): „Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor”. Din cuprinsul dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal a cărui anulare se solicită în prezenta cauză este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.

Decizia nr. 10629/2009 a fost emisă în temeiul dispozițiilor C. proc. fisc. ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.” În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată împotriva Deciziei nr. 28/2007, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a Curții de Apel fiind suma de 500.000 RON.

În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară -– în sumă de 150.000 RON - asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor C. proc. fisc., conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Hunedoara, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege. În consecință având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Hunedoara, secția de contencios administrativ și fiscal, care va avea în vedere și motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Asociația I.M. împotriva Sentinței civile nr. 248/F/CA din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința, trimite cauza pentru competentă soluționare la Tribunalul Hunedoara, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.