ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3341/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3341/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 14 august 2008, reclamantul G.H.

a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Municipiul Arad, reprezentat

prin primar, și F.L. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe

care o va pronunța, să constate nevalabilitatea titlului Statului Român

asupra imobilului situat în Arad str. C. înscris în C.F. Aradul Nou, să

comparare titlurile și să constate că titlul reclamantului are preferință față

de cel al pârâților, să dispună revenirea la situația anterioară de carte

funciară prin radierea dreptului de proprietate al pârâților înscris în C.F.

Aradul Nou și să reînscrie dreptul de proprietate, așa cum a fost anterior sub

B13 și să oblige pârâții să-i lase în deplină proprietate și deplină

posesie imobilul care este proprietatea sa.

În drept, a invocat dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 213/1998, Decretul nr. 9/19879, art. 135, 41, 36 și 21 din

Constituția României, art. 480 și 481 C. civ., Decret-Lege nr. 115/1938 și art.

1 din Primul Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Prin cererea depusă la

data de 24 septembrie 2008, reclamantul a precizat că pârâți în prezentul litigiu

sunt Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Arad și Municipiul Arad reprezentat

prin primar.

Reclamantul G.H. n a depus

la data de 15 aprilie 2009 o cerere de întregire a acțiunii introductive de instanță,

prin care a precizat că cheamă în judecată în calitate de pârât și Instituția Prefectului

Județului Arad și solicită instanței să constate nevalabilitatea actelor juridice

încheiate cu privire la terenul în suprafață de 2.043 m.p. aferent imobilului situat

în Arad str. C. înscris în C.F. Aradul Nou și să restabilească situația de C.F.

a imobilului, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei F.L. și reînscrierii

dreptului de proprietate al reclamantului.

Prin sentința civilă

nr. 243 din 06 mai 2009, Tribunalul Arad a respins acțiunea, reținând că reclamantul

nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 și nu are deschisă calea

acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.

Prin decizia nr. 271/A

din 16 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul formulat de reclamantul

G.H. împotriva sentinței civile nr. 243 din 06 mai 2009 a Tribunalului Arad, a desființat

sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

În esență, instanța de apel a reținut că nu este inadmisibilă acțiunea în revendicare

de drept comun.

Decizia nr. 271/A din

16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara a rămas irevocabilă prin decizia

nr. 3657 din 11 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

prin care instanța de recurs a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâții

Municipiul Arad și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Arad.

Rejudecând cauza, prin

sentința civilă nr. 2211 din 8 octombrie 2012, Tribunalul Arad a respins acțiunea

precizată formulată de reclamantul G.H. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român

prin Consiliul Local al Municipiului Arad, pârâtul Municipiul Arad, prin primar,

pârâta Instituția Prefectului – Județul Arad și pârâta F.L.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a avut în vedere următoarele considerente:

În ședința publică din

02 aprilie 2012, instanța a pus în vedere reclamantului, prin avocatul său, să prezinte

certificatul de moștenitor după defunctul G.F.

În ședința publică din

10 septembrie 2012, reclamantul personal a învederat instanței faptul că tatăl său

a rămas în Germania la sfârșitul celui de al II-lea război mondial și că nu s-a

dezbătut succesiunea după defunctul G.F. Acesta a decedat în Austria și în prezent

nu mai poate fi realizată dezbaterea succesorală.

Reclamantul a depus note

de ședință prin care a precizat că obiectul cererii formulate în contradictoriu

cu Instituția Prefectului - Județul Arad este constatarea nevalabilității ordinului

nr. 661 din 26 septembrie 2006 emis de Prefectura Județului Arad.

Instanța a respins excepția

tardivității desființării contractului de vânzare–cumpărare încheiat de pârâta F.L.,

cu motivarea că reclamantul nu a învestit instanța cu soluționarea unei astfel de

cereri.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantului, tribunalul a reținut că

acesta revendică imobilul înscris în C.F. Aradul Nou. În anul 1936 a fost înscris

în această C.F. dreptul de proprietate al numitului G.F. asupra imobilului din Arad,

str. C., identificat prin parcela, compus din casă și teren de 2.196 m.p. Statul

Român a preluat dreptul de proprietate asupra imobilului în anul 1947, cu titlu

de expropriere, dar în anul 1960, în baza actului de proprietate, a avut loc restituirea

dreptului de proprietate în favoarea lui G.F.

Ulterior, prin decizia

din 06 martie 1984 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului Arad,

s-a dispus preluarea dreptului de proprietate al numitului G.F. asupra imobilului

de mai sus, în baza Decretului nr. 223/1974, cu motivarea că acesta era proprietarul

tabular al imobilului, dar era plecat din țară de 15 ani. Dreptul de proprietate

al Statului Român a fost înscris în C.F. Aradul Nou, ulterior imobilul fiind înstrăinat

în favoarea pârâtei F.L., în baza contractului de vânzare–cumpărare și a ordinului

nr. 661/2006 al Prefecturii Județului Arad.

Reclamantul a depus la

dosar copiile traducerii din 30 iulie 1971 realizată de traducătorul autorizat G.E.

din cadrul serviciului de traduceri Timișoara, privitor la actul de proprietate

eliberat de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Orașului Arad în data de

19 iunie 1956 (depus în limba germană și retradus apoi în limba română de traducător

O.O.A.).

A depus și copia certificatului

de proprietate imobiliară eliberat de Comitetul Executiv al Consiliului Popular

al Orașului Arad în data de 19 iunie 1956, prin care se acordă urmașilor lui G.F.,

care erau și locatari, dreptul de proprietate privind casa și terenul de 2.190 m.p.

din Arad, str. C., înscris în C.F. Aradul Nou.

Însă, în C.F. Aradul Nou

a fost reintabulat dreptul de proprietate în favoarea lui G.F., în anul 1960, în

baza actului de proprietate, în condițiile în care, la momentul intabulării, nu

se făcuse dovada, cu act de stare civilă, a decesului lui G.F. – fostul proprietar,

căruia i se restituise dreptul de proprietate.

Înscrierea din C.F. este

corectă, având în vedere că numitul G.F. a decedat doar în data de 29 decembrie

1986, în Austria, astfel cum rezultă din copia actului de stare civilă eliberat

de autoritățile austriece. De altfel, reclamantul a învederat instanței faptul că

tatăl său a rămas în Germania la sfârșitul celui de al II-lea război mondial și

că a decedat în Austria mult mai târziu.

În plus, conform art.

17 din Decretul-Lege nr. 115/1938 (în vigoare la acel moment), doar înscrierea în

C.F. are efect translativ de proprietate, cu excepția drepturilor reale dobândite

în modalitățile prevăzute de art. 26 din același act normativ, modalitățile prin

care se numără și moștenirea. Însă, reclamantul nu se poate prevala de acest text

legal, actul de proprietate neputând avea efect translativ de proprietate în condițiile

art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938 deoarece nu este un certificat de moștenitor.

Menționarea în acest a

act a restabilirii dreptului de proprietate în favoarea moștenitorilor lui G.F.

este irelevantă, neavând efectele juridice ale transmisiunii succesorale, din moment

ce acești moștenitori nu sunt identificați prin nume și calitate, dar mai ales,

pentru că la data emiterii actului de proprietate numitul G.F. trăia, or deschiderea

succesiunii unei persoane fizice are loc doar la decesul acesteia.

În aceste condiții, reclamantul

G.H., care este fiul lui G.F., astfel cum reiese din copia certificatului de naștere

depus, trebuia să prezinte dovada dezbaterii succesiunii tatălui său, prin depunerea

actului constatator al calității sale de moștenitor.

Reclamantul a arătat,

în ședința publică din 10 septembrie 2012, că nu a dezbătut succesiunea după defunctul

G.F.

Conform art. 66 din Legea

nr. 105/1992 privind raporturile de drept privat internațional, moștenirea este

supusă legii naționale a persoanei decedate, în cazul bunurilor mobile lit. a),

respectiv, legii locului situării bunurilor imobile lit. b). Cum, în speță, moștenirea

se referă la un bun imobil situat în România, legea aplicabilă succesiunii defunctului

G.F. este cea română, ca urmare a situării imobilului revendicat în România.

Transmiterea succesiunii

pe cale legală este condiționată de îndeplinirea următoarele condiții: cel ce pretinde

moștenirea să aibă capacitate succesorală, adică să fi fost în viață la data deschiderii

succesiunii; să aibă vocație succesorală; să nu fie nedemn de a prelua moștenirea;

dar și să își manifeste dreptul de opțiune succesorală, prin acceptarea acesteia

în termenul legal, căci, potrivit art. 686 C. civ., nimeni nu este obligat să accepte

o moștenire ce i se cuvine.

Dovada calității de moștenitor

se realizează prin certificatul de moștenitor, care în cazul reclamantului ar fi

trebuit să constate devoluțiunea succesorală după defunctul G.F., în vederea constatării

preluării drepturilor succesorale de către reclamant.

Or, reclamantul nu a prezentat

certificatul de moștenitor, deși i s-au acordat mai multe termen în acest sens.

Din moment ce reclamantul

nu a apelat la procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, acesta nu beneficiază

de dispozițiile speciale ale art. 4 alin. (3) din această lege, ce instituie în

favoarea succesibililor care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea,

dar au depus notificarea în baza Legii nr. 10/2001, o derogare de la dreptul comun

în materia acceptării moștenirii. Doar aceste persoane sunt repuse de drept în termenul

de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul Legii nr. 10/2001,

legiuitorul atribuind cererii de restituire a bunului imobil valoarea de acceptare

a succesiunii.

Or, reclamantul nu beneficiază

de această prevedere specială din moment ce nu a formulat cerere de restituire a

bunului în litigiu în condițiile Legii nr. 10/2001 în termenul legal, așa încât

exercitarea dreptului la acțiunea în revendicare de drept comun este condiționată

de dovedirea calității sale de moștenitor al fostului proprietar, singura calitate

ce îi permite să acceadă la dreptul de proprietate pretins.

Dovada calității de moștenitor

este o condiție a exercitării nu doar a acțiunii în revendicare imobiliară, dar

și a celei în rectificare a cărților funciare, ținând cont de caracterul accesoriu

al celei de a doua acțiuni față de prima, subsidiaritate ce rezultă atât din prevederile

art. 35 din Legea nr. 7/1995 republicată, dar și din art. 36 din Decretul – Lege

nr. 115/1938 în vigoare la momentul preluării imobilului de către Statul Român,

dar și al înscrierii dreptului de proprietate al tatălui reclamantului în C.F. Aradul

Nou.

Nefăcând dovada calității

de moștenitor, reclamantul nu justifică interesul cerut de art. 34 pct. 1 din Decretul

– Lege nr. 115/1934 pentru a solicita rectificarea celor două cărți funciare.

În consecință, reținând

că reclamantul nu a făcut dovada calității de moștenitor al autorului său, G.F.,

Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Prima instanță a

apreciat că, în aceste condiții, analizarea celorlalte excepții a rămas lipsită

de interes, întrucât admiterea excepției lipsei calității procesuale active împiedică

analizarea fondului litigiului.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamantul G.H. și pârâții Municipiul Arad prin Primar și Statul

Român prin Consiliul Local al Municipiului Arad.

Prin decizia civilă

nr. 209 din 06 decembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins

apelurile formulate.

Analizând apelul declarat

de reclamantul, Curtea de Apel a reținut că problema de drept dezlegată prin

decizia nr. 27/A din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara pronunțată

în ciclu procesual anterior se referea exclusiv la admisibilitatea acțiunii reclamantului

prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și la Decizia nr. 33/2008 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului

în interesul legii, fără ca instanța să se preocupe de stabilirea calității

procesuale active a reclamantului. Or, prin sentința apelată, tribunalul a soluționat

cererea de chemare în judecată din perspectiva excepției lipsei calității procesuale

active analizată prin prisma dispozițiilor de drept comun invocate de reclamant,

respectiv 480 și 481 C. civ. Prin urmare, nu au fost încălcate dispozițiile

art. 297 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Curtea de Apel a reținut

că nu este întemeiat nici cel de-al doilea motiv de apel invocat de reclamant, prin

care acesta susține că, în mod eronat, tribunalul a considerat că numai prin

certificatul de moștenitor eliberat de notarul public se poate dovedi calitatea

procesuală activă.

Reclamantul a invocat

calitatea lui de succesor al proprietarului tabular al imobilului pentru a-și

justifica legitimarea procesuală activă.

Din mențiunile C.F. Aradul

Nou rezultă că asupra imobilului în litigiu a fost înscris dreptul de proprietate

al numitului G.F.

Dovada calității de succesor

al unei persoane se poate face cu certificatul de moștenitor emis de notarul public

ce a dezbătut succesiunea sau prin hotărâre judecătorească pronunțată în urma unui

litigiu având ca obiect dezbaterea succesiunii întrucât calitatea de succesibil

(și care poate fi probată cu certificate de stare civilă) nu se confundă cu

calitatea de succesor (moștenitor).

Reclamantului îi revine,

conform art. 1169 C. civ. din 1864, obligația de a-și dovedi calitatea

de succesor legal sau testamentar acceptant al proprietarului tabular, probă care,

pe cale necontencioasă, se putea face doar cu certificat de moștenitor sau

certificat de calitate de moștenitor care atestă o vocație succesorală

concretă (utilă), iar nu cu acte de stare civilă care justifică doar vocația

succesorală generală (abstractă) care nu îndreptățește la culegerea unei

moșteniri. Reclamantul nu a investit instanța cu o cerere pentru dezbaterea

succesiunii lăsată de persoana de la care, conform înscrierilor în cartea funciară,

a fost preluat de stat imobilul în discuție.

Faptul că antecesorul

reclamantului apelant a decedat în Austria, așa cum a susținut acesta, nu împiedică

dezbaterea succesiunii de către succesibilul său, urmând a fi determinată competența

și legea aplicabilă prin raportare la dispozițiile de drept internațional privat.

De asemenea, nu pot fi

reținute susținerile apelantului reclamant în sensul că sentința e nelegală întrucât

imobilul ar fi fost în realitate restituit prin actul de proprietate din 19

iunie 1956 eliberat de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Orașului Arad,

în favoarea moștenitorilor lui G.F., iar înscrierea în cartea funciară reprezintă

o eroare materială care poate fi îndreptată oricând.

Astfel, până la rectificarea

înscrierilor de carte funciară, înaintea preluării de către stat a imobilului revendicat,

proprietar tabular apare ca fiind G.F., instanța neputând considera înscrierea o

eroare materială fără o hotărâre irevocabilă în acest sens. Oricum, din cererea

de chemare în judecată rezultă cu evidență că reclamantul s-a prevalat de calitatea

sa de moștenitor al proprietarului tabular, și nu de calitatea sa de proprietar

înscris în cartea funciară. Pe de altă parte, motivul pentru care s-a respins acțiunea

reclamantului este tocmai faptul că nu a probat că este moștenitorul lui G.F.

De asemenea, împrejurarea

că reclamantul a formulat o notificare în baza Legii nr. 247/2005, așa cum susține,

nu reprezintă o dovadă a calității de moștenitor care să-i permită exercitarea acțiunii

în revendicare pe calea dreptului comun.

Întrucât în prezentul

litigiu, având ca obiect revendicare imobiliară, reclamantul nu a făcut dovada că

este succesor în drepturi al fostului proprietar al imobilului și nu sunt aplicabile

dispozițiile derogatorii ale art. 4 alin. (2)-(3) din Legea nr. 10/2001 republicată

și art. 4.2 și art. 4.4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001

aprobate prin H.G. nr. 250/2007 (conform principiului de drept specialia generalibus

derogant), în mod corect tribunalul a constat că reclamantul nu își justifică în

cauză calitatea procesuală activă.

În ceea ce privește apelul

pârâților, instanța de apel a reținut că, prin acest apel, pârâții

critică faptul că tribunalul nu a admis excepțiile invocate.

Însă, acțiunea reclamantului

a fost respinsă întrucât nu a dovedit calitatea procesuală activă. Soluționându-se

această excepție, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a devenit inutilă cercetarea

restului excepțiilor invocate, din moment ce s-a constatat că reclamantul nu este

titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății. Referitor la excepția

tardivității, în mod corect a constatat Tribunalul că reclamantul nu a formulat

o cerere de desființare a contractului de vânzare cumpărare în temeiul art. 45

alin. (5) din Legea nr. 10/2001, acțiunea fiind o acțiune în revendicare pe

calea dreptului comun, așa cum s-a statuat cu autoritate de lucru judecat prin decizia

nr. 27/A din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal au declarat recurs reclamantul G.H. și pârâții Statul Român prin

Consiliul Local al Municipiului Arad și Municipiul Arad – prin primar.

1.Prin recursul declarat,

reclamantul G.H. formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Decizia recurată este

nelegală, în condițiile în care această cauză a parcurs un prim ciclu procesual,

care s-a finalizat cu o soluție definitivă și irevocabilă prin care s-a statuat

cu privire la obligativitatea instanțelor de a se pronunța pe fond cu privire la

cererea reclamantului. Prin urmare, în rejudecarea cauzei nu se mai putea invoca

lipsa calității procesuale active a reclamantului, instanța având obligația

să se pronunțe pe fond.

În ce privește depunerea

unui certificat de moștenitor, recurentul arată că este în imposibilitatea de a-l

obține, întrucât tatăl său a decedat în Austria în urmă cu peste 30 de ani.

În mod nelegal au fost

înlăturate susținerile reclamantului cu privire la faptul că dovada calității de

moștenitor poate fi făcută și cu actele de stare civilă. În cazul în care nu

a fost emis un certificat de moștenitor, persoana ce reclamă moștenirea trebuie

să facă dovada chemării (vocației) succesorale prin alte mijloace de probă admise

de lege. Astfel, moștenitorii legali își pot dovedi chemarea succesorală făcând

dovada că sunt rude ale celui care lasă moștenirea ori soț supraviețuitor al acestuia.

Dovada se va face cu ajutorul actelor de stare civilă, iar în caz de imposibilitate

de prezentare a actelor de stare civilă, prin orice mijloc de probă admis de lege.

Pe de altă parte, reclamantul

a solicitat rectificarea C.F. și revenirea la situația anterioară prin reînscrierea

dreptului de proprietate în favoarea antecesorului său, G.F., și nu în favoarea

reclamantului, astfel că pentru a-și justifica calitatea procesuală activă

este suficient ca reclamantul să facă dovada calității de succesor al antecesorului

său și nicidecum să-și dovedească calitatea de succesor (moștenitor), cum în

mod eronat a reținut instanța de apel.

2.Pârâții Municipiul

Arad – prin primar și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Arad critică

decizia instanței de apel pentru următoarele motive, pe care le întemeiază

pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Instanța de apel nu a

analizat motivele de apel învederate de pârâții apelanți. Curtea de Apel a

apreciat în mod greșit că excepția tardivității a fost corect respinsă de Tribunalul

Arad, în condițiile în care această excepție a fost extinsă și asupra ordinului

prefectului, aspect ce nu a fost analizat de instanță în considerentele hotărârii

pronunțate în apel.

Pârâții reiterează

argumentele formulate în apel, prin care au susținut că în mod nelegal tribunalul

a respins excepția tardivității desființării contractului de vânzare - cumpărare

încheiat cu pârâta F.L. și a Ordinului Prefectului Județului Arad din 26

septembrie 2006, cu motivarea că reclamantul nu a învestit instanța cu soluționarea

unei astfel de cereri, dată fiind finalitatea urmărită de reclamant prin acțiune.

În plus, susțin pârâții,

excepția este întemeiată față de prevederile art. 45 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001.

În ceea ce privește

ordinului din 26 septembrie 2006 al Prefectului Județului Arad, fiind în prezența

unui act administrativ, reclamantul trebuia să facă dovada îndeplinirii procedurii

prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Recurenții critică

decizia instanței de apel și pentru neanalizarea excepției lipsei calității

procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Arad și a excepției prescripției

dreptului de a solicita rectificarea C.F. Arad și radierea pârâtului Statul Român.

Pârâții reiterează

excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului

Arad în raport de prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001 și excepția privind

prescripția dreptului de a solicita rectificarea C.F. Arad și radierea pârâtului

Statul Român, față de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996.

Analizând decizia recurată

în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că

recursurile nu sunt fondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

nr. 243 din 06 mai 2009, Tribunalul Arad a respins acțiunea formulată de reclamant,

reținând în considerentele hotărârii că, atâta timp cât reclamantul nu a urmat

procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, nu mai are deschisă calea unei acțiunii

în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., pentru valorificarea

pretențiilor sale.

Prin decizia nr. 271/A

din 16 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul formulat de reclamantul

G.H. împotriva acestei sentințe, a desființat sentința apelată și a trimis

cauza spre rejudecare aceluiași Tribunal.

Rațiunea pentru care

instanța de apel a adoptat soluția menționată a fost aceea că hotărârea

tribunalului a încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la aceeași

Convenție, prima instanță neanalizând pretențiile reclamantului din

perspectiva deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Decizia nr. 271/A din

16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara a rămas irevocabilă prin decizia

nr. 3657 din 11 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

prin care instanța de recurs a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâții

Municipiul Arad și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Arad.

Deciziile pronunțate

în soluționarea căilor de atac formulate în primul ciclu procesual nu au cuprins,

contrar celor susținute de reclamant prin motivele de recurs formulate, o dezlegare

în privința calității procesual active a acestuia.

Singurul aspect asupra

căruia a existat o dezlegare, intrată în puterea de lucru judecat și obligatorie

pentru instanță în rejudecarea cauzei, față de dispozițiile art.

315 C. proc. civ., a fost acela al analizării acțiunii în revendicare din perspectiva

dispozițiilor dreptului comun. Această dezlegare impunea instanței de

trimitere obligația de a judeca litigiu în raport de dispozițiile legale

și de decizia în interesul legii indicate, în aceste limite, tribunalul având

libertatea de verifica îndeplinirea condițiilor necesare admiterii acțiunii

în revendicare.

Prin urmare, cât timp

deciziile pronunțate în căile de atac soluționate în primul ciclu procesual

nu au cuprins o dezlegare expresă asupra calității procesual active a reclamantului,

nu se poate susține că, implicit, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare

primei instanțe, cu indicația de a analiza cererea reclamantului ca o

acțiune în revendicare de drept comun, s-a dezlegat și problema calității

procesual active în cauză.

În ceea ce privește

soluționarea acestei excepții, criticile formulate de reclamant sunt,

de asemenea, nefondate.

Reclamantul a invocat

calitatea lui de succesor al proprietarului tabular al imobilului, din mențiunile

de carte funciară rezultând că asupra imobilului în litigiu a fost înscris dreptul

de proprietate al numitului G.F..

În mod corect, instanța

de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 1169 C. civ. și a stabilit că,

în condițiile acestui articol, reclamantului îi revenea obligația de a

proba calitatea pretinsă – de succesor al proprietarului tabular al imobilului.

În acest sens, reclamantul

trebuia să probeze fie finalizarea unei proceduri notariale prin emiterea certificatului

de moștenitor, fie a unei proceduri judiciare prin obținerea unei hotărâri

judecătorești având ca obiect dezbaterea succesiunii autorului său. Numai în

acest fel, reclamantul putea dovedi transformarea vocației succesorale generale,

probată prin certificatul de naștere depus în cauză, în vocație succesorală

concretă, singura în măsură să justifice calitatea procesual activă pretinsă în

cauză

Este adevărat că, în principiu,

certificatul de moștenitor nu reprezintă singura dovadă a calității de

succesor, aceasta putând fi probată și prin alte mijloace de probă admise de

lege, dar, pe de o parte, reclamantul nu a învestit instanțele cu o cerere

având ca obiect dezbaterea succesiunii autorului său, iar pe de altă parte, deși

instanța i-a pus în vedere la termenele de judecată din datele de 02

aprilie 2012, 14 mai 2012 și 11 iunie 2012 să depună la dosar fie un certificat

de moștenitor, fie unul de calitate de calitate de moștenitor, reclamantul

nu a depus un astfel de înscris.

Împrejurarea menționată

prin motivele de recurs în sensul că reclamantul a solicitat rectificarea cărții

funciare și revenirea la situația anterioară prin reînscrierea dreptului de proprietate

în favoarea antecesorului său, iar nu în favoarea sa, nu poate determina schimbarea

soluției pronunțate în ceea ce privește excepția lipsei calității

procesual active.

Inclusiv sub aspectul

menționat, cererea nu ar fi putut fi formulată decât de o persoană ce-și

dovedea calitatea de moștenitor, dat fiind caracterul subsidiar al acestei cererii

și prevederile art. 35 din Legea nr. 7/1995 și ale art. 34-36 din Decretul

– Lege nr. 115/1938 în vigoare la momentul preluării imobilului de către Statul

Român.

de pârâți nu este fondat.

În mod corect, instanța

de apel a confirmat soluția primei instanțe de respingere a excepția tardivității,

cu motivarea că reclamantul nu a formulat o cerere de desființare a contractului

de vânzare cumpărare în temeiul art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, acțiunea

fiind o acțiune în revendicare pe calea dreptului comun, așa cum s-a statuat

cu putere de lucru judecat în primul ciclu procesual.

Nu are relevanță

sub acest aspect finalitatea pretins urmărită de reclamant. Excepția invocată

trebuia analizată în raport de pretențiile concrete ale reclamantului deduse

judecății, așa cum în mod corect a apreciat instanța de apel, iar

aceste pretenții nu au inclus și constatarea nulității contractului

de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta F.L., în raport de prevederile art. 45

alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prevederi legale pe care pârâții și-au

întemeiat excepția tardivității.

Justificarea este aceeași

în cazul pretinsei tardivități a cererii formulate în legătură cu ordinului

Prefectului Județului Arad din 26 septembrie 2006, reclamantul neînvestind instanța

cu soluționarea vreunei pretenții legate de acest ordin.

Pentru aceste considerente,

instanța de recurs nu va mai analiza criticile prin care pârâții reiterează

această excepție și pe cea rezultată din neîndeplinirea procedurii prealabile

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, Înalta Curte

constată că, față de prevederile art. 137 C. proc. civ., raportate la soluția

pronunțată, în mod corect instanța de apel nu a mai analizat excepțiile

lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Arad și pe

cea a prescripției dreptului de a solicita rectificarea C.F. Arad și radierea pârâtului

Statul Român de la poziția B. II. 14 și 15.

Apreciind că aceste excepții

nu au făcut, în mod corect, obiectul analizei instanței de apel, Înalta Curte

nu va analiza omissio medio criticile prin care pârâții susțin temeinicia

respectivelor excepții. Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamantul G.H. și de pârâții Statul Român prin Consiliul

Local al Municipiului Arad și Municipiul Arad – prin primar împotriva deciziei civile

nr. 209 din 06 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie

2013.