ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 352/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 19 ianuarie 2012, revizuientul O.V. a solicitat în contradictoriu cu intimații G.S.G. prin mandatar B.R.D., Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice anularea deciziei civile nr. 719/A din 16 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă. În motivare, a arătat că a formulat două cereri intitulate „motiv de ordine publică" la 21 mai 2010, respectiv 18 februarie 2011, cereri care din eroare nu au fost soluționate de instanță. Revizuentul a invocat dispozițiile art. 322 pct. 2 teza a Ii-a C. proc. civ. și a solicitat admiterea cererii de revizuire, așa cum a fost formulată.

Intimata - pârâtă a depus întâmpinare și a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, arătând că nu este vorba despre o hotărâre judecătorească care să evoce fondul, astfel încât hotărârea atacată nu poate face obiectul revizuirii. Instanța a respins excepția inadmisibilității cererii de revizuire întrucât prin decizia civilă nr. 719/A din 16 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosar nr. 1545/2/2010 s-a respins ca nefondat apelul declarat de O.V. împotriva sentinței civile nr. 1453 din 07 decembrie 2009, pronunțate în dosarul nr. 18248/3/2005 de către Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu G.S.G. prin mandatar B.R.D., Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Statul Român prin Ministerul Finanțelor.

În consecință, hotărârea atacată cu revizuire a vizat fondul cauzei, din considerentele hotărârii rezultând că litigiul a fost analizat în raport de substanța cererilor formulate în fața instanței de fond, atât din punct de vedere al dreptului material, cât și din punct de vedere al dreptului procesual, în funcție de susținerile formulate în calea de atac a apelului. Prin decizia nr. 161/A din 10 aprilie 2012, Curtea de Apel București - secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuentul O.V., împotriva deciziei civile nr. 719/A din 16 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimații G.S.G.

prin mandatar B.R.D., Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Curtea a reținut următoarele: Revizuentul a arătat că la data de 21 mai 2010 și 18 februarie 2011 a formulat cereri ce conțineau motive de ordine publică, pe care instanța era obligată să se pronunțe, cereri care priveau în esență preeminența jurisprudenței Curții Europene de la Strasbourg, precum și a dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor Adiționale asupra dreptului intern. Au fost invocate cauzele Măria Atanasiu contra României și Viașu contra României, din motivarea cărora rezultă mai multe obligații ale Statului Român și ale instanțelor de judecată în raport de aplicarea art. 1, Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Aceste cereri nu constituie un capăt de cerere pe care instanța trebuia să se pronunțe, ele fiind considerate argumente în susținerea atât a acțiunii, cât și a apelului ce a fost analizat de către Curtea de Apel. De altfel, Curtea de Apel București, a analizat toate motivele de apel formulate de apelantul - reclamant, făcând trimitere în mod extensiv la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Pct. 2 al art. 322 C. proc. civ. deschide calea revizuirii pentru situația în care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut. Motivul vizează, deci, situația în care instanța nu s-a pronunțat în limitele obiectului pricinii deduse judecății, așa cum cere art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., în sensul că a acordat mai puțin decât s-a cerut, ceea ce obligă revizuentul să arate în cererea de revizuire care a fost obiectul cererilor care au învestit legal instanța și ce a acordat aceasta în afara limitelor învestirii sale. În situația în care se invocă minus petita, această situație vizează faptul că instanța nu a rezolvat unul sau mai multe capete de cerere din acțiunea principală, nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale ori asupra cererilor de intervenție, etc. Nu echivalează cu o nepronunțare asupra cererilor formulate de către părți, situația în care instanța de apel respinge apelul ca nefondat, instanța analizând toate motivele de apel, pronunțându-se, astfel, în limitele investirii sale.

Instanța de apel, în considerentele deciziei, a menționat expres că apelantul a formulat motive de ordine publică în calea de atac a apelului, susținând că s-au încălcat dispozițiile art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional, precum și jurisprudența Curții referitoare la dreptul de creanță și la noțiunea de bun actual. În consecință, toate cererile și toate susținerile revizuentului au fost analizate în extenso de către instanța de apel care a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul O.V., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că instanța a făcut o greșită aplicare a art. 322 pct. 2 teza a doua C. proc.

civ. coroborat cu art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și art. 84 C. proc. civ., art. 6 alin. (1) Convenția Europeană. Curtea de Apel București a deformat obiectul cererii de revizuire, ce este fondată strict cu referire la omisiunea instanței de a se fi pronunțat pe cele 2 cereri. Calificând cererea din 17 februarie 2011 ca una ce se "topește" în celelalte motive de apel, instanța deformat obiectul cererii de revizuire, modificând pretenția de a se da răspuns punctual la cererile din 21 mai 2010 și 17 februarie 2011, în cerere de a se da răspuns doar la cererea de a se admite apelul. Or, nu este același „lucru cerut", a se da răspuns la cererea de a „se admite apelul" și de a se admite cererea din 21 mai 2010 și cererea din 17 februarie 2011, care este redactata distinct, și nu a primit răspuns.

S-a invocat că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, prin referire la jurisprudența convențională. Instanța nu a „hotărât" asupra încălcărilor cu caracter civil aduse și nu a permis accesul efectiv la procedurile judiciare. Intimata a invocat excepția nulității recursului, susținând că motivele de recurs așa cum au fost dezvoltate nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Analizând cu prioritate această excepție se constată că aceasta este nefondată, recurentul indicând în drept motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, iar dezvoltarea acestora permite încadrarea în drept. Recursul nu este fondat. Ipotezele prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a hotărât. Expresie a aplicării principiului disponibilității în procesul civil, art. 322 pct. 2 C. proc. civ., nu se referă la temeiurile cererilor, ci exclusiv la obiectul acestora, deci la pretențiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, de pârât, în cererea reconvențională sau de ceilalți participanți în cererile lor. Acest caz de revizuire privește numai obiectul acțiunii iar nu și considerentele, argumentele invocate de părți în susținerea acțiunii, sau a căii de atac. Nemulțumirea revizuientului privind analiza motivelor de apel, formulate prin cele două cereri, nu poate face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., care are în vedere pronunțarea instanței ultra, extra sau minus petita în raport de pretențiile deduse judecății și nu în raport de motivele pentru care se exercită o cale de atac. Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești, garantat de art. 6 din Convenție, se interpretează conform preambulului Convenției care enunță supremația dreptului ca element din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este tocmai principiul securității raporturilor juridice, care implică, între altele, că soluția definitivă dată de instanța cu privire la orice litigiu să nu mai fie repusă în cauză (Brumărescu c. României par.61) decât în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata G.S.G. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul O.V. împotriva deciziei nr. 161/A din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București - secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013