ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 352/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele

Prin cererea de revizuire înregistrată

la data de 19 ianuarie 2012, revizuientul O.V. a solicitat în contradictoriu cu

intimații G.S.G. prin mandatar B.R.D., Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice anularea

deciziei civile nr. 719/A din 16 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București - Secția a IV-a Civilă.

În motivare, a arătat că a formulat

două cereri intitulate „motiv de ordine publică" la 21 mai 2010, respectiv

18 februarie 2011, cereri care din eroare nu au fost soluționate de instanță.

Revizuentul a invocat dispozițiile art.

322 pct. 2 teza a Ii-a C. proc. civ. și a solicitat admiterea cererii de

revizuire, așa cum a fost formulată.

Intimata - pârâtă a depus întâmpinare

și a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, arătând că nu este vorba

despre o hotărâre judecătorească care să evoce fondul, astfel încât hotărârea

atacată nu poate face obiectul revizuirii.

Instanța a respins excepția

inadmisibilității cererii de revizuire întrucât prin decizia civilă nr. 719/A

din 16 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă în dosar nr. 1545/2/2010 s-a respins ca nefondat apelul declarat de O.V.

împotriva sentinței civile nr. 1453 din 07 decembrie 2009, pronunțate în

dosarul nr. 18248/3/2005 de către Tribunalul București, secția a III-a civilă,

în contradictoriu cu G.S.G. prin mandatar B.R.D., Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului și Statul Român prin Ministerul Finanțelor.

În consecință, hotărârea atacată cu

revizuire a vizat fondul cauzei, din considerentele hotărârii rezultând că

litigiul a fost analizat în raport de substanța cererilor formulate în fața

instanței de fond, atât din punct de vedere al dreptului material, cât și din

punct de vedere al dreptului procesual, în funcție de susținerile formulate în

calea de atac a apelului.

Prin decizia nr. 161/A din 10 aprilie

2012, Curtea de Apel București - secția a IV-a civilă a respins, ca

neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuentul O.V., împotriva

deciziei civile nr. 719/A din 16 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimații G.S.G. prin

mandatar B.R.D., Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Curtea a reținut

următoarele:

Revizuentul a arătat că la data de 21

mai 2010 și 18 februarie 2011 a formulat cereri ce conțineau motive de ordine

publică, pe care instanța era obligată să se pronunțe, cereri care priveau în

esență preeminența jurisprudenței Curții Europene de la Strasbourg, precum și a

dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor

Adiționale asupra dreptului intern.

Au fost

invocate cauzele Măria Atanasiu contra României și Viașu contra României, din

motivarea cărora rezultă mai multe obligații ale Statului Român și ale

instanțelor de judecată în raport de aplicarea art. 1, Protocolul 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Aceste cereri nu constituie un capăt

de cerere pe care instanța trebuia să se pronunțe, ele fiind considerate

argumente în susținerea atât a acțiunii, cât și a apelului ce a fost analizat

de către Curtea de Apel. De altfel, Curtea de Apel București, a analizat toate

motivele de apel formulate de apelantul - reclamant, făcând trimitere în mod

extensiv la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pct. 2 al art. 322 C. proc. civ.

deschide calea revizuirii pentru situația în care instanța s-a pronunțat asupra

unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut,

ori a dat mai mult decât s-a cerut. Motivul vizează, deci, situația în care

instanța nu s-a pronunțat în limitele obiectului pricinii deduse judecății, așa

cum cere art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în sensul că a acordat mai puțin

decât s-a cerut, ceea ce obligă revizuentul să arate în cererea de revizuire

care a fost obiectul cererilor care au învestit legal instanța și ce a acordat

aceasta în afara limitelor învestirii sale.

În situația în care se invocă minus

petita, această situație vizează faptul că instanța nu a rezolvat unul sau mai

multe capete de cerere din acțiunea principală, nu s-a pronunțat asupra cererii

reconvenționale ori asupra cererilor de intervenție, etc.

Nu echivalează cu o nepronunțare

asupra cererilor formulate de către părți, situația în care instanța de apel

respinge apelul ca nefondat, instanța analizând toate motivele de apel,

pronunțându-se, astfel, în limitele investirii sale.

Instanța de apel, în considerentele

deciziei, a menționat expres că apelantul a formulat motive de ordine publică

în calea de atac a apelului, susținând că s-au încălcat dispozițiile art. 46

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 alin. (1) din Protocolul

adițional, precum și jurisprudența Curții referitoare la dreptul de creanță și

la noțiunea de bun actual.

În consecință, toate cererile și toate

susținerile revizuentului au fost analizate în extenso de către instanța de

apel care a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs revizuientul O.V., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a

invocat că instanța a făcut o greșită aplicare a art. 322 pct. 2 teza a doua C.

proc. civ. coroborat cu art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și art. 84 C. proc.

civ., art. 6 alin. (1) Convenția Europeană.

Curtea de Apel București a deformat

obiectul cererii de revizuire, ce este fondată strict cu referire la omisiunea

instanței de a se fi pronunțat pe cele 2 cereri.

Calificând cererea din 17 februarie

2011 ca una ce se "topește" în celelalte motive de apel, instanța

deformat obiectul cererii de revizuire, modificând pretenția de a se da răspuns

punctual la cererile din 21 mai 2010 și 17 februarie 2011, în cerere de a se da

răspuns doar la cererea de a se admite apelul.

Or, nu este același „lucru

cerut", a se da răspuns la cererea de a „se admite apelul" și de a se

admite cererea din 21 mai 2010 și cererea din 17 februarie 2011, care este

redactata distinct, și nu a primit răspuns.

S-a invocat că hotărârea cuprinde

motive străine de natura pricinii, prin referire la jurisprudența

convențională.

Instanța nu a „hotărât" asupra

încălcărilor cu caracter civil aduse și nu a permis accesul efectiv la procedurile

judiciare.

Intimata a invocat excepția nulității

recursului, susținând că motivele de recurs așa cum au fost dezvoltate nu pot

fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Analizând cu prioritate această

excepție se constată că aceasta este nefondată, recurentul indicând în drept

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, iar dezvoltarea

acestora permite încadrarea în drept.

Recursul nu este fondat.

Ipotezele prevăzute de art. 322 pct. 2

C. proc. civ., vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății

și ceea ce instanța a hotărât.

Expresie a aplicării principiului

disponibilității în procesul civil, art. 322 pct. 2 C. proc. civ., nu se referă

la temeiurile cererilor, ci exclusiv la obiectul acestora, deci la pretențiile

concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, de pârât, în

cererea reconvențională sau de ceilalți participanți în cererile lor.

Acest caz de revizuire privește numai

obiectul acțiunii iar nu și considerentele, argumentele invocate de părți în

susținerea acțiunii, sau a căii de atac.

Nemulțumirea

revizuientului privind analiza motivelor de apel, formulate prin cele două

cereri, nu poate face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de

atac prin prisma motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., care are

în vedere pronunțarea instanței ultra, extra sau minus petita în raport de

pretențiile deduse judecății și nu în raport de motivele pentru care se

exercită o cale de atac.

Dreptul la un

proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești, garantat de art. 6 din

Convenție, se interpretează conform preambulului Convenției care enunță

supremația dreptului ca element din patrimoniul comun al statelor contractante.

Unul din elementele fundamentale ale

supremației dreptului este tocmai principiul securității raporturilor juridice,

care implică, între altele, că soluția definitivă dată de instanța cu privire

la orice litigiu să nu mai fie repusă în cauză (Brumărescu c. României par.61)

decât în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.

Având în vedere aceste considerente,

urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului invocată de intimata G.S.G.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul O.V. împotriva deciziei nr. 161/A din 10 aprilie 2012

a Curții de Apel București - secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013