ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2328/2021

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 24 martie 2017 pe rolul Judecătoriei Reșița, sub nr. x/2017, creditorul A., în contradictoriu cu debitoarea Unitatea Administrativ Teritorială Anina, a solicitat validarea popririi înființate la data de 1 februarie 2017 de către Biroul Executorului Judecătoresc B., în sarcina terțului poprit Administrația Finanțelor Publice - Trezoreria Reșița, în baza sentințelor civile nr. 2357 din 8 decembrie 2015 a Judecătoriei Reșița, respectiv nr. 1084 din 26 februarie 2013 a Tribunalului Caraș-Severin și a cererii nr. x/01.02.2017 a reclamantului creditor, prin care s-a cerut poprirea contului debitoarei Unitatea Administrativ Teritorială Anina până la concurența sumei de 80.214,25 RON, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neachitate.

Prin sentința civilă nr. 1154 din 27 iunie 2017, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosarul nr. x/2017, s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Oravița.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Oravița, sub nr. x/2017, la data de 18 iulie 2017.

Judecătoria Oravița, prin sentința civilă nr. 64 din 30 ianuarie 2018, a admis în parte cererea formulată de petentul A., în calitate de creditor urmăritor, în contradictoriu cu terțul poprit Administrația Finanțelor Publice - Trezoreria Reșița și debitoarea Unitatea Administrativ Teritorială Anina, având ca obiect validare poprire; a dispus validarea popririi instituite de către Biroul Executorului Judecătoresc B. la data de 1 februarie 2017 în sarcina terțului poprit Administrația Finanțelor Publice - Trezoreria Reșița, în baza sentințelor civile nr. 2357 din 8 decembrie 2015 a Judecătoriei Reșița, respectiv nr. 1084 din 26 februarie 2013 a Tribunalului Caraș-Severin; terțul poprit a fost obligat să plătească creditorului, în limita creanței totale de 82.214,25 RON, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neachitate, suma datorată debitorului, în cuantum de 1/3 din venitul lunar net, dar nu mai mult de 1/2 în cazul popririlor multiple; a respins capătul de cerere privind amendarea terțului poprit și a fost obligat terțul poprit la plata sumei de 20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către creditor.

Împotriva acestei sentințe, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, în nume propriu și pentru Trezoreria Reșița, a declarat apel, prin care a solicitat admiterea acestuia și modificarea sentinței apelate, cu consecința respingerii acțiunii, în principal, ca fiind lipsită de obiect, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Unitatea Administrativ Teritorială Anina a formulat apel împotriva aceleiași sentințe, solicitând desființarea acesteia și, în rejudecare, să se dispună respingerea acțiunii creditorului A., invalidarea popririi instituite pe conturile sale și invalidarea tuturor formelor de executare silită.

Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 6 din 27 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a soluționat conflictul negativ de competență ivit între secții specializate din cadrul secției I civile a Tribunalului Caraș-Severin, respectiv completul specializat în soluționarea litigiilor civile și completul specializat în soluționarea litigiilor de muncă, stabilind competența de soluționare a apelurilor declarate de apelanta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Anina și apelanta-terț poprit Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 64 din 30 ianuarie 2018 a Judecătoriei Oravița, în favoarea completului specializat în materia litigiilor de muncă și de asigurări sociale din cadrul secției I civile a Tribunalului Caraș-Severin.

Prin decizia civilă nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca neîntemeiată excepția tardivității apelului formulat de apelanta-debitoare Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Anina, invocată de intimatul-creditor A.; s-a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, invocată de apelanta-debitoare Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Anina; s-a admis apelul formulat de apelanta-debitoare Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Anina, în contradictoriu cu intimatul-creditor A. și intimata-terț poprit Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Administrația Finanțelor Publice - Trezoreria Reșița; s-a respins ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta-terț poprit Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Administrația Finanțelor Publice - Trezoreria Reșița, în contradictoriu cu intimatul-creditor A. și intimata-debitoare Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Anina; s-a schimbat în parte sentința civilă nr. 64 din 30 ianuarie 2018 a Judecătoriei Oravița; s-a admis în parte cererea de validare poprire formulată de creditorul A. prin Biroul Executorului Judecătoresc B., în sensul validării popririi din 1 februarie 2017, numai pentru creanța în valoare de 28.793 RON; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 64 din 30 ianuarie 2018; s-au compensat parțial cheltuielile de judecată între apelanta-debitoare Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Anina și intimatul-creditor A.; apelanta-terț poprit Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Administrația Finanțelor Publice - Trezoreria Reșița a fost obligată la plata sumei de 952 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-creditor A..

La data de 31 martie 2020 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, sub nr. x/2020, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., prin care a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, având ca obiect validarea popririi, în contradictoriu cu intimatele Unitatea Administrativ Teritorială Anina, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin - Trezoreria Reșița.

Revizuentul A. a susținut faptul că decizia civilă nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, încalcă efectul pozitiv al lucrului judecat în ceea ce privește suma de 80.214,25 RON, reprezentând despăgubiri salariale pe care Unitatea Administrativ Teritorială Anina i le datorează, sumă ce constituie cauza dosarului nr. x/2017 (cu obiect "validare poprire"), raportat la sentința civilă nr. 2357 din 8 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Reșița, sentința civilă nr. 890/2017 a Judecătoriei Oravița și decizia civilă nr. 98/A/28.02.2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul nr. x/2016.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 510 alin. (2) și art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 264 din 17 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția de necompetență materială invocată de revizuent și s-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2020, la data de 18 august 2020.

Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 817 din 8 octombrie 2020, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Anina și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin - Trezoreria Reșița.

Împotriva acestei decizii, recurentul-revizuent A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 20 noiembrie 2020.

Recurentul-revizuent a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei recurate, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate etapele procesuale, cheltuieli pe care urmează să le ceară pe cale separată.

Decizia recurată a fost criticată, sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, învestită cu soluționarea cererii de revizuire, a reținut greșit, în motivarea deciziei civile nr. 817 din 8 octombrie 2020, că instanța de apel a analizat efectul pozitiv al deciziei civile nr. 98/A/28.02.2019, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul nr. x/2017, având ca obiect validarea popririi.

De altfel, în motivarea deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017 (a cărei revizuire s-a solicitat) sunt multe erori și interpretări greșite atât ale legii, cât și a probelor din dosar, care sunt incompatibile cu un raționament logico-juridic ce trebuie să stea la baza oricărei motivări a instanței.

Autorul căii de atac a relevat faptul că dosarul nr. x/2017 (având ca obiect "validarea popririi") a fost suspendat până la soluționarea dosarului nr. x/2016, respectiv a dosarului nr. x/2019 (având ca obiect "contestații la executare").

Ca urmare a soluționării dosarelor anterior menționate, prin decizii definitive ale instanțelor de judecată, intimata Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Anina era obligată să-i plătească recurentului-revizuent suma de 80.241,25 RON, reprezentând despăgubiri salariale.

Nemulțumirea recurentului-revizuent este legată de faptul că această sumă, confirmată anterior de către instanțe, a fost diminuată ca urmare a formulării cererii de validare a popririi.

Cu alte cuvinte, nu s-a ținut cont de ceea ce instanțele au hotărât definitiv, anterior judecării cererii de validare a popririi, cu privire la cuantumul despăgubirilor salariale.

În același context, recurentul-revizuent consideră că instanța de apel a încălcat și prevederile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora "în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi", întrucât a făcut o analiză a efectelor deciziei civile nr. 539/A din 4 octombrie 2019 a Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă referitoare la contestația la executare formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială Anina, în dosarul nr. x/2017, cu privire la suma de 18.509 RON, sumă ce nu formează obiectul cererii de validare a popririi în dosarul nr. x/2017, aceasta fiind cerută de către Biroul Executorului Judecătoresc B., ulterior promovării cererii de revizuire, prin somația nr. 537/15.09.2017.

Suma care face obiectul validării popririi în dosarul nr. x/2017 este de 80.241,25 RON și se compune din somația nr. 536/19.08.2016 în valoare de 70.512,25 RON și somația nr. 536/06.02.2017 în valoare de 9.702 RON, pe care Unitatea Administrativ Teritorială Anina nu a mai contestat-o.

Așadar, rezultă un debit în valoare de 80.214,25 RON, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, așa cum prevăd dispozițiile art. 663 din C. proc. civ.

În opinia recurentului-revizuent, este foarte important de reținut faptul că validarea popririi în cauză o constituie dosarul execuțional nr. x/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc B. și are la bază sentința civilă nr. 1084 din 26 februarie 2013 a Tribunalului Caraș-Severin.

În motivarea deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, s-a reținut:

"cu privire la efectele deciziei nr. 92/28.02.2019,Tribunalul constată următoarele:

Prin această decizie a fost respins apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 890/19.10.2017, pronunțată de Judecătoria Oravița, în dosarul nr. x/2016, sentință prin care a fost respinsă contestația la executare formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Anina în data de 02.09.2016 privind executarea silită pornită de creditorul A. pentru somația nr. 536/16.08.2016.

Faptul că prin această hotărâre judecătorească a fost respinsă contestația la executare formulată de către Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Anina în data de 02.09.2016, determină incidența art. 713 alin. (3) C. proc. civ., astfel că instanța nu va lua în considerare motivele invocate de către Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Anina, privitoare la plata drepturilor salariale anterior datei de 02.09.2016".

În realitate, instanța nu a procedat astfel, deoarece nu a luat în considerare nici prevederile art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. care stabilesc că:

"hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Față de împrejurarea că decizia civilă nr. 98/A a fost pronunțată la data de 28 februarie 2019, recurentul-revizuent consideră că instanța de apel nu mai era ținută să analizeze, din nou, legalitatea creanței în valoare de 70.512,25 RON, aceasta fiind tranșată definitiv de instanță prin pronunțarea deciziei sus-amintite.

În accepțiunea recurentului, doar făcând trimitere la o decizie definitivă, fără analiza juridică a acelei decizii în hotărârea ce urmează a fi pronunțată, nu înseamnă că aspectul cu privire la care a ordonat anterior instanța de judecată în decizia menționată a fost luat în considerare și pus în executare prin pronunțarea noii decizii, așa cum s-a întâmplat în cazul deciziei nr. 98/28.02.2019, al cărei obiectiv a fost nesocotit de către instanța de apel.

Recurentul-revizuent a subliniat faptul că nu a invocat autoritatea de lucru judecat și nici efectul pozitiv al lucrului judecat reprezentat de decizia civilă nr. 98/A din 28 februarie 2019 prin întâmpinarea depusă în faza procesuală a apelului.

De asemenea, recurentul-revizuent A. a redat, în cuprinsul memoriului de recurs, fragmente din considerentele deciziei instanței de apel (decizia civilă nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017).

În continuare, recurentul a susținut faptul că instanța de apel nu a respectat principiul disponibilității, reglementat de prevederile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

Totodată, a făcut trimitere la dispozițiile art. 22 alin. (6) din același cod, potrivit cărora "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Or, în speță, este evident că instanța de apel și-a depășit limitele învestirii.

A subliniat faptul că instanța a motivat plățiile efectuate pentru perioada cuprinsă între 4 februarie 2014 și 22 iunie 2015, cu referire la decizia nr. 352/2013 a Curții de Apel Timișoara, decizie care, în realitate, nu există.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 - 8 din C. proc. civ.

Intimata Unitatea Administrativ Teritorială Anina a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat. De asemenea, a solicitat obligarea recurentului-revizuent la plata cheltuielilor de judecată.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, s-a întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurentul-revizuent A. și intimata Unitatea Administrativ Teritorială Anina au înțeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 30 septembrie 2021 s-a respins excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata Unitatea Administrativ Teritorială Anina și s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 817 din 8 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, stabilindu-se termen la data de 4 noiembrie 2021 pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că nu poate fi vorba despre incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care poate fi invocat în situația în care hotârârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu alte cuvinte, nu se poate identifica vreo încălcare a dispozițiilor de drept material în soluționarea unei cereri de revizuire, cu atât mai mult cu cât elementele privind admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac în retractare sunt unele de drept procesual, iar nu de drept material.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, însă recurentul-revizuent a înțeles să îl invoce doar formal.

De altfel, Înalta Curte constată că nu se poate reține absența unei motivări care să susțină soluția pronunțată și nici vreo contradicție între considerentele expuse în justificarea raționamentului curții de apel sau o motivare străină de natura cauzei, situație care exclude incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., conform căruia casarea unei decizii poate fi cerută atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte reține că invocarea acestuia presupune tocmai ignorarea autorității de lucru judecat, iar nu greșita sa valorificare, motiv pentru care, susținerile din recurs nu pot fi integrate acestui motiv de casare.

Criticile formulate de recurentul-revizuent A. vizează faptul că, prin decizia recurată, instanța de revizuire a interpretat greșit textele de lege referitoare la autoritatea de lucru judecat, respectiv art. 430 și art. 431 din C. proc. civ., astfel încât vor fi analizate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, însă acestea nu pot fi primite.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Trebuie subliniat că nu sunt aplicabile în cauză modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 din 17 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar conform art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, litigiul avand ca obiect validarea popririi înființate la data de 1 februarie 2017 de către Biroul Executorului Judecătoresc B., în sarcina terțului poprit Administrația Finanțelor Publice - Trezoreria Reșița a început la 24 martie 2017, anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat și presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative.

Astfel, este necesar ca hotărârile potrivnice să întrunească cerința triplei identități de cauză, obiect și părți, cu mențiunea că hotărârile trebuie pronunțate în dosare diferite.

Totodată, admisibilitatea unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri este supusă condiției ca, în cel de-al doilea proces, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat sau, dacă aceasta a fost invocată, să nu se fi discutat.

Rațiunea acestei condiții este aceea ca instanța de revizuire, învestită cu soluționarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., să nu încalce ea înseși principiul securității juridice și autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită, iar revizuirea să nu se transforme într-un recurs la recurs.

În situația în care, în al doilea litigiu, prima hotărâre a fost invocată și instanța a respins apărarea formulată, partea nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea revizuirii, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea prin care s-a examinat, în cadrul celui de-al doilea proces, excepția puterii lucrului judecat.

În altă ordine de idei, atunci când se cere anularea celei de-a doua hotărâri, instanța nu urmează să facă o analiză a celor două hotărâri, ci va anula numai hotărârea care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Așadar, instanța de revizuire nu este îndreptățită să verifice care din cele două hotărâri este legală și temeinică, ci, în mod automat, dacă sunt îndeplinite condițiile mai sus arătate, va anula a doua hotărâre.

În speță, autorul revizuirii și al prezentului recurs a arătat, în esență, faptul că decizia civilă nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, încalcă efectul pozitiv al lucrului judecat în ceea ce privește suma de 80.214,25 RON, reprezentând despăgubiri salariale pe care Unitatea Administrativ Teritorială Anina i le datorează, sumă ce constituie cauza dosarului nr. x/2017 (cu obiect "validare poprire"), raportat la sentința civilă nr. 2357 din 8 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Reșița, sentința civilă nr. 890/2017 a Judecătoriei Oravița și decizia civilă nr. 98/A/28.02.2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul nr. x/2016.

Totodată, Înalta Curte constată că, în partea introductivă a deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a reținut caracterul nefondat al excepției autorității de lucru judecat invocată de către apelanta-pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Anina, având în vedere că obiectul este reprezentat de o diferență de bani și nu există identitate de părți.

Așadar, nu este îndeplinită cerința ca a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat (sub aspectul efectului negativ).

În plus, așa cum în mod corect a reținut Curtea de Apel Timișoara, în al doilea proces s-a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar instanța de apel nu a omis a se pronunța asupra ei, ci, dimpotrivă, a respins-o în mod expres prin dispozitivul deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020.

Înalta Curte mai reține că, potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., "autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Astfel cum rezultă din textul anterior menționat, autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii.

În acest mod, legiuitorul a consacrat, în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect și cauză).

În speță, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că instanța de revizuire a dat eficiență atât efectului negativ al autorității de lucru judecat, cât și efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Curtea de Apel Timișoara a observat corect faptul că în soluționarea apelului finalizat prin pronunțarea deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, instanța de judecată a analizat apărările formulate de creditorul A. prin întâmpinare.

Astfel, s-a arătat că din lecturarea considerentelor deciziei civile nr. 66/A rezultă că instanța a analizat efectele sentinței civile nr. 2357/08.12.2014 a Judecătoriei Reșița, a sentinței civile nr. 890/2017 a Judecătoriei Oravița și a deciziei civile nr. 98/A/28.02.2019 a Tribunalului Caraș-Severin, ca urmare a analizării acestor aspecte, instanța reținând că s-a făcut dovada caracterului lichid al creanței de către creditor doar pentru perioada cuprinsă între 22 iunie 2015 și 30 august 2016.

Creanța respectivă este în cuantum de 28.793 RON, iar pentru perioada cuprinsă între 29 august 2012 și 4 februarie 2014, creanța nu îndeplinește cerința lichidității, neexistând un raport de expertiză contabilă care să stabilească cât anume din suma de 36.779 RON reprezintă despăgubiri pentru perioada 29.08.2012 - 04.02.2014.

Ca atare, nu se poate reproșa instanței de revizuire că nu ar fi aplicat în mod corect normele incidente în materia autorității de lucru judecat, având în vedere că atât considerentele, cât și dispozitivul hotărârilor invocate nu sunt contradictorii și pot fi puse în aplicare.

Criticile recurentului-revizuent referitoare la faptul că instanța de apel nu a respectat principiul disponibilității, a depășit limitele învestirii sale și a încălcat prevederile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât a făcut o analiză a efectelor deciziei civile nr. 539/A din 4 octombrie 2019 a Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă referitoare la contestația la executare formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Anina, în dosarul nr. x/2017, cu privire la suma de 18.509 RON, sumă ce nu formează obiectul cererii de validare a popririi în dosarul nr. x/2017, ce pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt susținute de argumente care exprimă nemulțumirea acestuia față de soluția pronunțată în faza procesuală a apelului, mai exact, sunt critici aduse deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Întrucât recursul de față are ca obiect o decizie prin care s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Anina și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin - Trezoreria Reșița, examinarea acestor critici excede limitelor învestirii, examenul de legalitate în prezentul recurs fiind limitat exclusiv la verificarea modului în care Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a analizat admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat.

În realitate, recurentul-revizuent nu aduce critici veritabile de nelegalitate a hotărârii atacate, ci își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată de către Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, soluție care, în opinia acestuia, este eronată, deoarece nu s-a ținut cont de ceea ce instanțele au hotărât definitiv, anterior judecării cererii de validare a popririi, cu privire la cuantumul despăgubirilor salariale.

Cu alte cuvinte, recurentul-revizuent A. solicită schimbarea deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, pe calea revizuirii, încercând să acrediteze ideea că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. permit acest lucru.

Or, un astfel de demers procesual este contrar rațiunilor avute în vedere de către legiuitor atunci când a reglementat acest motiv de revizuire.

Nu se poate susține nici faptul că instanța de revizuire ar fi încălcat prevederile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în considerarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) din același cod, potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și a faptelor pe care se întemeiază.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 817 din 8 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2021.