ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2080/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată, la data de 3.10.2017, pe rolul Judecătoriei Oravița sub nr. x/2017, contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Anina, prin Primar, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul A., ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea totală a formelor de executare reprezentând Somația nr. 536/15.09.2017, emisă în dosarul de executare silită nr. x/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc B., anularea în tot a însăși executării silite, întoarcerea executării silite prin obligarea intimatului la restituirea sumelor consemnate la dispoziția executorului judecătoresc, precum și a tuturor sumelor realizate până la data ridicării popririlor înființate asupra conturilor, suspendarea executării silite din dosarul de executare silită nr. x/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc B. până la soluționarea cauzei.

În drept, contestatoarea și-a întemeiat contestația la executare pe dispozițiile art. 711-719 C. proc. civ.

Intimatul a formulat cerere reconvențională, prin care, având în vedere dispozițiile art. 720 C. proc. civ., a solicitat obligarea contestatoarei la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea nejustificată timp de 4 ani și 9 luni a executării sentinței civile nr. 1084/26.02.2013, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2012, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 209, art. 720, art. 1349, art. 1357 C. proc. civ., art. 1530 și art. 1531 din Noul C. civ., art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție.

Prin sentința civilă nr. 243 din 10 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Oravița a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de intimatul A. prin întâmpinare, a respins excepția lipsei calității de reprezentare în instanță a UAT Anina, invocată de intimatul A. prin întâmpinare, a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea UAT Anina, în contradictoriu cu intimatul A., împotriva Somației nr. x/15.09.2017, emisă în dosarul de executare silită nr. x/2013 al BEJ B., și a titlului executoriu sentința civilă nr. 1084/2013 și sentința civilă nr. 2357/2015. Totodată, a obligat contestatoarea la plata sumei de 286 RON cheltuieli de judecată către intimatul A..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Anina, prin Primar, cât și intimatul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă sub nr. x/2017.

Prin decizia civilă nr. 539/A din 4 octombrie 2019, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a admis apelul declarat de apelanta-contestatoare Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Anina, prin Primar în contradictoriu cu intimații A. și Biroul Executorului Judecătoresc B. împotriva sentinței civile nr. 243/10.04.2018, pronunțată de Judecătoria Oravița în dosarul nr. x/2017.

A admis apelul declarat de apelantul-intimat A., în contradictoriu cu intimata-contestatoare Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Anina, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 243/10.04.2018, pronunțată de Judecătoria Oravița în dosarul nr. x/2017.

A schimbat în parte sentința apelată în sensul că: a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de intimatul A.; a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Anina, prin Primar, în contradictoriu cu intimații A. și Biroul Executorului Judecătoresc B., și în consecință a anulat Somația nr. 536/15.09.2017, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul execuțional nr. x/2013, cu privire la suma de 18.509 RON, reprezentând contravaloare drepturi salariale cuvenite și neachitate pentru perioada 1.01.2017-31.08.2017 (18.009 RON) și contravaloare onorariu expert contabil (500 RON), precum și Adresa de înființare a popririi asupra contului pe care debitoarea Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Anina îl are la A.J.F.P.-Trezoreria Reșița până la concurența sumei de 18.509 RON, reprezentând contravaloare drepturi salariale cuvenite și neachitate pentru perioada1.01.2017-31.08.2017 (18.009 RON) și contravaloare onorariu expert contabil (500 RON).

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A respins cererea formulată de apelantul-intimat A., de obligare a contestatoarei Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Anina la plata unei despăgubiri întemeiate pe disp. art. 720 și art. 906 din Noul C. proc. civ.

A compensat parțial cheltuielile de judecată și a obligat pe contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Anina să-i plătească intimatului A. suma de 297,39 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la 22.11.2019, sub nr. x/2019, revizuientul A. a solicitat admiterea cererii de repunere în termenul de exercitare a revizuirii și admiterea cererii de revizuire împotriva deciziei civile nr. 539/A din 04.10.2019 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, deoarece există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad și de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primelor hotărâri, reprezentate de sentința civilă nr. 2357/08.12.2015, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. x/2013, respectiv decizia civilă nr. 98/A din 28.02.2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă în dosarul nr. x/2016, referitoare la dosarul execuțional nr. x/2013 a BEJ B., ce are la bază titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1084 din 26.02.2013 a Tribunalului Caraș-Severin, pronunțată în dosarul nr. x/2012, precum și sentința civilă nr. 926/25.10.2017 pronunțată de Judecătoria Oravița în dosarul nr. x/2017, prin care instanța a obligat debitorul Primarul Orașului Anina, în favoarea creditorului A., la plata de 0,5%/zi de întârziere, cu titlu de penalitate, până la executarea obligației prevăzută în titlul executoriu-sentința civilă nr. 1084/26.02.2013, pronunțată de către În drept, a invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata UAT Anina a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca tardiv formulată și, în subsidiar, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 68 din 03.03.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a completului specializat în litigii de muncă și asigurări sociale din secția I-a Civilă a Tribunalului Caraș-Severin, invocată din oficiu și a declinat competența de judecare a cererii de revizuire formulată de revizuentul- apelant A., în contradictoriu cu intimata-apelantă U.A.T. Anina și intimatul B.E.J. B., în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că revizuentul A. a invocat faptul că există două hotărâri definitive contradictorii pronunțate de instanțe diferite de același grad în aceeași cauză, respectiv, decizia civilă nr. 98/A din 28 februarie 2019 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosar nr. x/2016 și decizia civilă nr. 539/A din 04.10.2019, a cărei revizuire se solicită, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2018.

Tribunalul a reținut dispozițiile art. 510 alin. (2), (3), art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale la data de 13 martie 2020. Prin încheierea civilă pronunțată la data de 22 iunie 2020 Curtea de Apel Timișoara a admis cererea formulată de revizuientul A. și a dispus repunerea acestuia în termenul de formulare a revizuirii împotriva deciziei civile nr. 539/A/04.10.2019 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, respingând excepția tardivității formulării cererii de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 366 din 8 iulie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva deciziei civile nr. 539 din 04.10.2019 pronunțată de Tribunalul Caraș - Severin, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații Bej B. și cu UAT Anina.

Totodată, a obligat revizuentul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata UAT Anina în calea de atac în cuantum de 1.200 RON.

La data de 2 august 2020, recurentul-revizuent A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 366 din 8 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Recurentul a susținut că decizia atacată este nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea greșită a textelor de lege referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Astfel, recurentul a arătat că, pentru a pronunța decizia civilă recurată, instanța a reținut în motivare că, în ceea ce privește decizia civilă nr. 98/A/28.02.2019 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2016, revizuentul consideră că omisiunea Tribunalului Caraș-Severin de a analiza în cadrul dosarului nr. x/2017 autoritatea de lucru judecat în raport cu această decizie a avut drept consecință admiterea eronată a apelului formulat de Unitatea Administrativ-Teritorială Anina.

De asemenea, Curtea de Apel Timișoara a constatat că acest motiv de revizuire nu subzistă în condițiile în care prin decizia civilă nr. 539/A/04.10.2019 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, a fost anulată doar somația nr. 536/15.09.2017 și adresa de înființare a popririi.

Pe de altă parte, s-a argumentat că, în dosarul nr. x/2016, obiectul analizei instanței l-au constituit actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. x/2013 până la data de 02.09.2016, când a fost înregistrată contestația pe rolul Judecătoriei Oravița, așadar nu și somația nr. 536/15.09.2017 și adresa de înființare a popririi ce i-a succedat.

Totodată, Curtea de Apel Timișoara a reținut că soluția cuprinsă în decizia civilă nr. 539/A/04.10.2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, de menținere a actelor de executare silită anterioare somației nr. x/15.09.2017, este în concordanță cu soluția cuprinsă în decizia civilă nr. 98/A/28.02.2019 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2016, prin care a fost respinsă contestația la executare formulată de debitoare.

Cu toate acestea, recurentul a arătat că, în opinia sa, în realitate, Tribunalul Caraș-Severin a reținut în considerentele deciziei nr. 98/A/28.02.2019, pronunțate în dosarul nr. x/2016, că motivul de apel referitor la faptul că partea contestatoare a fost reintegrată în muncă prin dispoziția nr. x/07.11.2013 și nu mai are dreptul la drepturi salariale din data de 07.11.2013 până la data de 01.08.2016, este neîntemeiat, întrucât, prin decizia civilă nr. 352/26.03.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2014 s-a anulat decizia de concediere nr. 1/2014, s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior și a fost obligată UAT Anina să plătească despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat, cu începere de la 04.02.2014 și până la data integrării.

Constatarea instanței din cuprinsul considerentelor deciziei menționate, a susținut recurentul, conform cărora reintegrarea dispusă anterior nu a fost reală, întrucât a fost stabilită pe un post inexistent, menținându-se obligația UAT Anina, impusă prin sentința civilă nr. 1084/2013 pronunțată de către Tribunalul Caras-Severin în dosar nr. x/2012, de reintegrare și plata drepturilor salariale începând cu data de 29.08.2012, are ca și consecințe stabilirea unei obligații de plată a drepturilor salariale începând cu data de 29.08.2012 și până la o dată a reintegrării, ulterioară datei de 26 martie 2015, data pronunțării deciziei nr. 352/2015 a Curții de Apel Timișoara.

Or, a susținut recurentul, intimata UAT Anina, nu a făcut în fața instanței dovada reintegrării acestuia în funcția deținută anterior concedierii din data de 29.08.2012, conform sentinței civile nr. 1084/26.02.2013, pronunțată de către Tribunalul Caras-Severin în dosar nr. x/2012.

Recurentul a susținut că instanța de apel, analizând o stare de fapt, ce privea a treia concediere a sa și care nu avea relevanță în contestația la executare ce făcea obiectul dosarului x/2017, a încălcat principiului disponibilității.

În acest context, a susținut recurentul, se poate stabili fără drept de tăgadă, faptul că intimata UAT Anina nici în primă instanță, nici în apel nu a făcut dovada punerii în executare în spiritul și litera legii a sentinței civile nr. 1084/2013, pronunțată de către Tribunalul Caras-Severin în dosar nr. x/2012, în ceea ce privește reintegrarea și plata salariilor, sentință ce reprezintă titlul executoriu în dosarul execuțional 536/2013 a BEJ B., arătând instanței doar că, începând cu data de 30.05.2016, recurentul nu mai avea calitatea de angajat, iar intimata nu a demonstrat cu înscrisuri că recurentul fost reintegrat efectiv pe funcția de consilier juridic conform sentinței civile menționate.

Recurentul a expus în continuare considerente teoretice privind instituția autorității de lucru judecat.

Astfel, s-a arătat că excepția autorității de lucru judecat se fundamentează pe prezumția că o hotărâre judecătorească reflectă adevărul judiciar.

Mecanismul de rezolvare a încălcării autorității de lucru judecat se menține prin reglementarea motivului corespunzător pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, însă i se adaugă și posibilitatea invocării încălcării autorității de lucru judecat ca motiv de recurs.

Reluarea judecății și nesocotirea autorității de lucru judecat echivalează cu încălcarea principiului securității raporturilor juridice care reprezintă un principiu fundamental al statului de drept.

Prezumția că o hotărâre reflectă adevărul judiciar corespunde efectului sau, mai exact, funcției pozitive a autorității de lucru judecat, conform căreia cele statuate printr-o hotărâre nu mai pot fi contrazise ulterior în alt proces.

Prezumția și excepția de lucru judecat se subsumează conceptului de autoritate de lucru judecat ca principal efect al hotărârii judecătorești. Instituția autorității de lucru judecat, fie că are ca fundament prezumția de adevăr exprimat în hotărâre, fie că este întemeiată pe ideea de imutabilitate jurisdicțională, constituie cel mai important efect al hotărârii judecătorești și își găsește jusificarea în necesitatea asigurării stabilității juridice.

Articolul 430 alin. (1) C. proc. civ. tranșează problema momentului în care autoritatea de lucru judecat se atașează hotărârii judecătorești. Astfel, o hotărâre are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, si nu de la momentul în care dobândește caracter executoriu ori devine definitivă.

Articolul 431 C. proc. civ. consacră efectele lucrului judecat sub forma efectului negativ, oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

În final, recurentul a susținut că trebuie accentuat scopul autorității de lucru judecat în ambele manifestări ale sale.

Prin întâmpinarea depusă la 10 noiembrie 2020, intimata a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la dispozițiile art. 513 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că în cuprinsul acestuia se reiau toate criticile invocate și pe calea revizuirii și că nu este incident niciunul din motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Motivele de recurs invocate se referă din nou la excepția autorității de lucru judecat susținută de recurent și în cadrul cererii de revizuire, arătându-se că ar exista contrarietate între decizia civilă nr. 539/A/04.10.2019 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul x/2017, pe de o parte, și sentința civilă nr. 2357/08.12.2015 pronunțată în dosarul x/2013, decizia civilă nr. 98/A/28.02.2019 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul x/2016 și sentința civilă nr. 926/25.10.2017 pronunțată de Judecătoria Oravița în dosarul x/2017, pe de altă parte.

Prin răspunsul la întâmpinare depus, la 14 decembrie 2020, recurentul a arătat că, în raport cu Decizia nr. 17/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii și față de faptul că cererea de revizuire a fost motivată în drept de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul este admisibil.

Recurentul a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a doamnei avocat C., arătând că nici unul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către doamna avocat nu sunt asumate de intimata UATO Anina prin semnătura reprezentantului legal și prin aplicarea ștampilei.

Astfel, a arătat că, în conformitate cu art. (1) din O.U.G. nr. 26/2012 autoritățile si instituțiile publice ale administrației publice centrale si locale, indiferent de modul de finanțare si de subordonare care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridica nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență sau de reprezentare. Această din urmă condiție este îndeplinită, întrucât UAT Anina îl are angajat în funcția de consilier juridic pe D..

De asemenea, potrivit art. 2 din același act normativ, în situații temeinic justificate, în care activitățile juridice de consultanță, de asistență sau de reprezentare necesare autorităților și instituțiilor publice prevăzute la alin. (1) nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entități, pot fi achiziționate servicii de aceasta natură, în condițiile legii. Or, doamna avocat C. nu a făcut dovada că intimata UATO Anina a achiziționat servicii juridice cu cabinetul de avocatură a acesteia, la dosar nefiind depusă o copie a contractului de achiziție încheiat în condițiile legii și nici nu există o hotărâre adoptată de Consiliul Local Anina pentru achiziționarea serviciului juridic și acceptarea prețului acestuia.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 13 aprilie 2021 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Anina, prin Primar a depus un punct de vedere asupra raportului întocmit, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității de reprezentant a apărătorului său, invocată de recurentul-revizuent, susținând că recursul este admisibil în principiu, conform art. 513 alin. (6) C. proc. civ.. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând susținerile din întmpinare.

Prin încheierea din 5 iulie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția netimbrării recursului invocată de intimata U.A.T. Oraș Anina, a respins excepția lipsei calității de reprezentant a intimatei U.A.T. Oraș Anina, invocată de recurent, a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia la 12 octombrie 2021, ora. 11,00, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., conform căruia casarea unei decizii poate fi cerută atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte reține că invocarea acestuia presupune tocmai ignorarea autorității de lucru judecat, iar nu greșita sa valorificare, motiv pentru care susținerile din recurs nu pot fi integrate acestui motiv de casare.

Criticile formulate de recurentul-revizuent A. vizează faptul că, prin decizia recurată, instanța de revizuire a interpretat greșit textele de lege referitoare la autoritatea de lucru judecat, respectiv art. 430 și 431 C. proc. civ., așa încât vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă acestea nu pot fi primite.

Demersul judiciar al recurentului A. în etapa căii de atac a revizuirii a fost fundamentat pe existența unor hotărâri potrivnice, sub motiv că decizia civilă nr. 539/A din 4 octombrie 2019 a Tribunalului Caraș-Severin, pronunțată în dosarul nr. x/2017 încalcă autoritatea de lucru judecat a mai multor hotărâri, respectiv a sentinței civile nr. 2357 din 8 decembrie 2015 pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarul nr. x/2013, a deciziei civile nr. 98/A din 28 februarie 2019 pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2016 și a sentinței civile nr. 926 din 25 octombrie 2017 pronunțate de Judecătoria Oravița în dosarul nr. x/2017.

Este de subliniat că instituirea ipotezei prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care se poate anula o hotărâre a instanței, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Totodată, cum corect s-a reținut și prin hotărârea recurată, posibilitatea de a cere revizuirea, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este condiționată de împrejurarea ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată în cel de-al doilea proces, sau dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra ei, întrucât soluția contrară ar fi de natură să nesocotească autoritatea lucrului judecat rezultând din cea de a doua hotărâre.

Prin urmare, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Se impune precizarea faptului că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii pentru hotărâri potrivnice nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre aceste hotărâri considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre, în caz afirmativ procedând la anularea ultimei hotărâri.

În ceea ce privește admisibilitatea unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri, aceasta presupune, așa cum în mod corect a reținut și Curtea de Apel Timișoara, întrunirea cumulativă a mai multor condiții, una dintre acestea fiind aceea ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat, ori, deși invocată, aceasta să nu se fi analizat.

Astfel, efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni; stricto sensu semnifică efectul negativ al autorității de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză, iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că este necesar să se facă distincție între efectul negativ al autorității de lucru judecat, care are drept consecință respingerea acțiunii în temeiul acestei excepții, întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) din același cod, care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat, respectiv interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., "Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Astfel cum rezultă din textul anterior menționat, autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii.

În acest mod, legiuitorul a consacrat, în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

În speță, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că instanța de revizuire a dat eficiență atât efectului negativ al autorității de lucru judecat, cât și efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Sub acest aspect, instanța de revizuire a constatat că, în ceea ce privește sentința civilă nr. 2357 din 8 decembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. x/2013, tribunalul a analizat excepția autorității de lucru judecat raportat la dispozițiile deciziei civile nr. 539/A din 4 octombrie 2019 a Tribunalului Caraș-Severin pronunțate în dosarul nr. x/2017, constatând că prin această primă hotărâre s-a tranșat cuantumul despăgubirilor la care avea dreptul recurentul-revizuent în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1084 din 26 februarie 2013, calculate până în aprilie 2015 (51.395 RON), efectele puterii de lucru judecat a acestei hotărâri fiind pe deplin recunoscute.

Totodată, cu privire la decizia civilă nr. 98/A din 28 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2016, curtea de apel a reținut în mod corect că nu există autoritate de lucru judecat, întrucât prin decizia civilă nr. 539/A din 4 octombrie 2019 a Tribunalului Caraș-Severin s-a anulat doar Somația nr. 536/15.09.2017, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul execuțional nr. x/2013, cu privire la suma de 18.509 RON, reprezentând contravaloare drepturi salariale cuvenite și neachitate pentru perioada 1.01.2017-31.08.2017 (18.009 RON) și Adresa de înființare a popririi asupra contului debitoarei Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Anina până la concurența sumei de 18.509 RON, reprezentând contravaloare drepturi salariale cuvenite și neachitate pentru perioada 1.01.2017-31.08.2017 (18.009 RON), fiind menținute actele de executare silită anterioare.

Or, în dosarul nr. x/2016 au fost analizate actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 536/2013 până la data de 02.09.2016, când a fost înregistrată contestația pe rolul Judecătoriei Oravița, nefăcând obiectul cauzei Somația nr. 536/15.09.2017 și Adresa de înființare a popririi aferentă, analizate în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Caraș-Severin.

Prin urmare, în mod legal a reținut instanța de revizuire că:

"soluția cuprinsă în decizia civilă nr. 539/A/04.10.2019 contestată în prezentul dosar, de menținere a actelor de executare silită anterioare somației nr. x/15.09.2017, este în concordanță cu soluția cuprinsă în decizia civilă nr. 98/A/28.02.2019 prin care a fost respinsă contestația la executare formulată de debitoare."

Referitor la sentința civilă nr. 926 din 25 octombrie 2017, pronunțată de Judecătoria Oravița în dosarul nr. x/2017, instanța de revizuire corect a argumentat faptul că revizuentul nu a indicat în ce măsură decizia civilă nr. 539/A din 4 octombrie 2019 a Tribunalului Caraș-Severin, pretins contradictorie, încalcă autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri. Totodată, curtea de apel a reținut că între litigiul pendinte și litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 nu există identitate de părți, în condițiile în care pertinența cererii de obligare la plata penalităților de întârziere a fost analizată în raport de două entități juridice distincte, respectiv Primarul Orașului Anina într-un dosar și Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Anina, în cel de-al doilea dosar, astfel că prin ultima decizie nu se încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 926/25.10.2017 a Judecătoriei Oravița.

Ca atare, nu se poate reproșa instanței de revizuire că aceasta nu ar fi aplicat în mod corect normele incidente în materia autorității de lucru judecat, având în vedere că atât considerentele cât și dispozitivul hotărârilor invocate nu sunt contradictorii și pot fi puse în aplicare.

Critica privind încălcarea de către instanța de revizuire a principiului disponibilității, motivat de faptul că instanța a analizat o stare de fapt ce privea o a treia concediere a recurentului și care nu avea relevanță în contestația la executare ce făcea obiectul dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Caraș-Severin este nefondată, întrucât au fost respectate dispozițiile art. 22 C. proc. civ. de către instanță, în considerarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și a faptelor pe care se întemeiază.

A examina raționamentul referitor la modul în care instanța ce a pronunțat decizia atacată cu revizuire s-a raportat la elementele autorității de lucru judecat ar însemna a efectua un control judiciar asupra acestei hotărâri, ceea ce nu mai este posibil, respectiva decizie fiind definitivă, iar revizuirea neputând fi transformată, pe această cale, într-un recurs deghizat.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei (a se vedea Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 366 din 8 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 366 din 8 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2021.