ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1650/2020

Ședința publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă la 19 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, astfel cum a fost precizată și completată la 21 noiembrie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată intimatul Orașul Anina, prin Primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata diferenței salariale brute de la suma de 1844 RON/lună la suma de 2215 RON/lună pentru lunile februarie 2014- august 2015, de la suma de 1844 RON/lună la 2481 RON/lună pentru lunile septembrie - noiembrie 2015, de la suma de 1844 RON/lună la 2729 RON/lună pentru lunile decembrie 2015- februarie 2016, în cuantum de 11.320 RON de cât ar fi trebuit să beneficieze începând cu data de 04.02.2014, dată la care a fost concediat, și până la data de 19.02.2016, când a depus cerere de suspendare a contractului individual de muncă, conform dispozitivului sentințelor civile nr. 1084/26.02.2013 și nr. 352/26.03.2015, obligarea intimatului la plata de dobânzi legale calculate la suma de 37.655 RON (reprezentând suma totală a despăgubirilor pe care angajatorul avea obligația să i-o achite, respectiv cele 17 luni începând cu data de 04.02.2014, dată la care a fost concediat, și 24.06.2015, dată la care a reînceput activitatea, înmulțite cu 2.215 RON salariu de care trebuia să beneficieze conform dispozitivului sentinței civile nr. 352/26.03.2015) începând cu data de 26.03.2016 până la data plății efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 169-171 din Codul Muncii.

Prin sentința civilă nr. 1854 din 12 decembrie 2017, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Orașul Anina, prin Primar.

Împotriva sentinței primei instanțe, A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 67 din 4 februarie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței primei instanțe și l-a obligat pe apelant la plata către intimatul Orașul Anina a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON și la plata sumei de 155,89 RON cu titlu de cheltuieli (ocazionate de comunicarea copiilor certificate după dosarul execuțional) către S.C. P..E.J. B..

Împotriva deciziei instanței de apel, A. a formulat cerere de revizuire, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale la 8 martie 2019, sub nr. de dosar x/2019

Prin decizia civilă nr. 274 din 10 aprilie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 67 din 4 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Împotriva deciziei instanței de revizuire, A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 27 mai 2019, sub nr. x/2019.

În motivare, recurentul a susținut, în esență, că instanța de retractare a analizat numai motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deși prin cererea de revizuire a fost invocat și motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din același act normativ.

În continuare, aceeași parte a susținut că instanțele devolutive s-au pronunțat asupra unui lucru pe care nu l-a cerut, nici în scris și nici verbal, și anume stabilirea cuantumului lunar al salariului.

Astfel, recurentul a subliniat că dosarul nr. x/2017 a avut ca obiect drepturi bănești, iar nu stabilirea cuantumului lunar al drepturilor salariale.

Totodată, a învederat că acest cuantum a fost stabilit anterior prin două sentințe definitive, respectiv, prin sentința nr. 129 din 11 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin și prin sentința nr. 2357 din 8 decembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Reșița.

Aceeași parte a arătat că instanțele devolutive nu s-au pronunțat asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea intimatului la plata diferenței salariale de la suma de 1.844 RON la suma de 2.215 RON.

Autorul recursului a mai susținut că aceleași instanțe au nesocotit autoritatea de lucru judecat decurgând din hotărârile anterior evocate cu privire la cuantumul salariului lunar de care trebuia să beneficieze.

În acest sens, a arătat că i-a fost stabilit un salariu inferior celui avut înaintea concedierii sale, cu încălcarea celor statuate prin decizia civilă nr. 352 din 26 martie 2015 a Curții de Apel Timișoara.

În drept, recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

La 24 iunie 2019, intimatul Orașul Anina, prin Primar, a depus întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat, precum și obligarea recurentului-revizuent la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces, anexând, în acest sens, inclusiv dovada efectuării cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, conform chitanței 0613 din 20 iunie 2019.

La 4 iulie 2019, recurentul-revizuent A. a depus răspuns la întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului, reiterând concluziile de admitere a căii de atac formulate.

Prin rezoluția din 10 iulie 2019, s-a dispus, în baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 19 mai 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus comunicarea raportului către părți, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) din Cod.

Raportul a fost comunicat părților la 25 mai 2020, respectiv, la 30 iunie 2020, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

La 29 mai 2020, intimata U.A.T. Oraș Anina, prin Primar, și-a exprimat poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Achiesând la concluziile raportorului, intimata a reiterat solicitarea de respingere a recursului, ca inadmisibil, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu prezentul proces, conform chitanței de onorariu avocat existentă la dosarul cauzei.

Prin rezoluția din 21 iulie 2020, s-a stabilit termen în vederea examinării recursului, la data de 22 septembrie 2020, în complet de filtru.

La termenul din 22 septembrie 2020, Înalta Curte a luat cauza în pronunțare cu privire la inadmisibilitatea recursului, reținută prin raportul întocmit în cauză.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză, invocată prin întâmpinare de intimata U.A.T. Orașul Anina, prin Primar, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța supremă constată că, deși autorul prezentului demers judiciar și-a întemeiat, inițial, calea de atac a revizuirii pe motivele prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 din C. proc. civ., la termenul din 10 aprilie 2019, acesta a precizat în fața instanței de revizuire faptul că nu mai susține incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci doar pe cel corespunzător art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, instanța supremă constată inclusiv faptul că, prin criticile aduse deciziei instanței de revizuire, recurentul a vizat numai greșita soluționare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin urmare, față de manifestarea de voință exprimată în fața instanței de revizuire, consemnată inclusiv în practicaua deciziei ce face obiectul prezentului recurs, admisibilitatea căii extraordinare de atac declarate în cauză se va stabili exclusiv prin raportare la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., față de care sunt aplicabile dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 513 alin. (6) teza întâi C. proc. civ.

Totodată, instanța supremă are în vedere că acțiunea este întemeiată pe Codul Muncii și are ca obiect acordarea unor drepturi salariale, fiind dedus judecății un conflict individual de muncă.

Conform art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Textul de lege anterior evocat reglementează, așadar, litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

De asemenea, dată fiind natura litigiului, în cauză, sunt incidente și dispozițiile art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, potrivit cărora, "Hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului."

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanței de apel nr. 67 din 4 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, atacată cu revizuire, este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 634 alin. (2) C. proc. civ. și la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Totodată, conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Prin urmare, având în vedere că hotărârea atacată cu revizuire este definitivă, rezultă că și decizia instanței de revizuire are același caracter, conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia civilă nr. 274 din 10 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru aceste motive, în temeiul XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013, art. 214 din Legea nr. 62/2011 și art. 513 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de intimata U.A.T. Orașul Anina prin Primar și va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 274 din 10 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Cu privire la cererea intimatei U.A.T. Orașul Anina de obligare a recurentului-revizuent la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisul aflat la dosarul de recurs atestă efectuarea de către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.

Față de soluția de respingere ca inadmisibil a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va obliga recurentul-revizuent A., ca parte căzută în pretenții, la plata către intimata U.A.T. Orașul Anina a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 2.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de intimata U.A.T. Orașul Anina prin Primar.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 274 din 10 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Obligă pe recurentul-revizuent A. la plata către intimata U.A.T. Orașul Anina a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 2000 RON.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2020.