ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5773/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.07.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva rezoluției de clasare din data de 06.06.2018, emisă de Inspecția Judiciară, în dosarul x/2018, pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună, conform art. 47 pct. (6) lit. b) din Legea nr. 317/2004 admiterea contestației, desființarea rezoluției și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Sentința instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1061 din data de 19 martie 2019, Curtea de Apel București - Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspectia Judiciară, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței. În esență, recurentul reia motivele contestației aratând că a formulat APEL împotriva încheierii din data de 31.10.2017 pronunțată în dosarul x/2017 de Judecătoria Oravița, deoarece instanța de fond a calculat eronat cauțiunea în vederea suspendării executării dosarului execuțional 536/2013 a B., la suma de 18.509,0 RON care reprezenta doar actualizarea despăgubirilor salariale pentru perioada 01.01.2017 - 31.08.2017 și care se adaugă la debitul existent de la acea dată în valoare de 80.2014,25 RON, așa cum reiese foarte clar și din somația 536/15.09.2017 depusă la dosarul de apel. Conform "art. 719. Suspendarea executării (1) din noul C. proc. civ. - Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată. (2) Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicita trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației, după cum urmează: a) de 10%, daca aceasta valoare este pana la 10.000 RON; b) de 1.000 RON plus 5% pentru ceea ce depășește 10.000 RON; c) de 5.500 RON plus 1% pentru ceea ce depășește 100.000 RON; d) de 14.500 RON plus 0,1% pentru ceea ce depășește 1.000.000 RON. Ținând cont de textul de lege mai sus menționat și de suma ce face obiectul somației x/15.09.2017 emisă de B., mai precis 98.723,25 RON, era evident că instanță de fond, probabil neobservând, a calculat eronat cuantumul cauțiunii la valoare de doar 1425,45 RON și doar pentru suma de 18.509,0 RON în loc de 5436,16 RON pentru valoarea totală a Somației x/15.09.2017 ce făcea obiectul contestației la executare, adică la suma de 98.723,25 RON. Cu toate că textul de lege este foarte clar și personal a fost în sală, la ședința de judecată din data de 23.01.2018, învederând doamnei judecător D. acest aspect și cu toate acestea doamna judecător a respins apelul motivând că, citează "Analizând ceea ce se contestă și pentru ce anume contestatoarea intimată a solicitat suspendarea executării silite în dosarul de executare silită nr. x/2013 al B., instanța reține că este vorba despre somația nr. 536/15.09.2017. În această somație, dosar, intimatei contestatoare i se pretinde punctual să achite: a) suma de 18.009,50 RON contravaloare drepturi salariale cuvenite și neachitat pentru perioada 01.01.2017-31.08.2017 și b) suma de 500 RON contravaloare onorariu expert contabil, în total suma de 18.509 RON. Or, prima instanță corect a calculat în raport cu disp. art. 719 C. proc. civ., cuantumul cauțiunii la această sumă de 18.509 RON ce constituie obligația instituită în sarcina contestatoarei prin susmenționata somație. Este adevărat că în cuprinsul aceleași somații executorul judecătoresc C., face vorbire despre faptul că suma respectivă se adaugă unui alt debit deja existent în sumă de 80.214,25 RON, însă suma efectiv pretinsa prin susmenționata somație este de 18.509 RON, sumă pentru care dealtfel executorul judecătoresc a și început executarea silită și a emis către A.J.F.P. Trezoreria Reșița, adresă aflată la dosar fond" Cu alte cuvinte, pe baza acestei logici de interpretare a d-nei judecător, se poate afirma indubitabil faptul că "Este adevărat că în cuprinsul textului de lese este prevăzut la pct. b) de 1.000 RON plus 5% pentru ceea ce depășește 10.000 RON...dar punctual textul de lese conține pct. a iar cauțiunea se va plătii conform punctului a. După cum lesne se poate observa interpretarea vădit părtinitoare a textului de lege în favoarea Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Anina, reprezentată prin primar E., iar reaua credință în aplicarea principiului legalității și loialității administrării probelor a doamnei judecător D., este evidentă și în acest fel Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Anina are parte de suspendarea unui dosar execuțional a cărui debit se ridică la suma de 98.723,25 RON achitând o cauțiune de numai 1425,45 RON corespunzătoare sumei de 18.509,50 RON. In dosarul x/2017 având aceleași părți și în care s-a adresat instanței ca în urma analizării înscrisurilor depuse la dosarul cauzei să oblige pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Anina, reprezentată prin primar E.: 1) La plata diferenței salariale brute de la suma de 1844,0 RON/lună la suma de 2215.0 RON/lună pt. lunile februarie 2014- august 2015, de la suma de 1844,0 RON/lună la 2481.0 RON/lună pt. lunile septembrie- noiembrie 2015, de la suma de 1844,0 RON/lună la suma de 2729,0,0 RON/lună pt. lunile decembrie 2015- februarie 2016, în cuantum de 11320,0 RON de cât ar fi trebuit să beneficieze reclamantul începând cu data de 04.02.2014, dată la care a fost concediat și până la data de 19.02.2016, când a depus cerere de suspendare a contractului individual de muncă, conform obiectivului sentințelor civile nr. 1084/26.02.2013 și nr. 352/26.03.2015, care prevedeau: citează "despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate și reactualizate, cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând de la data de 04.02.2014 și până la data reintegrării." iar salariul la data desfacerii contractului de muncă era de 2215,0 RON/lună, salariu brut, la care trebuiau adăugate celelalte accesorii prevăzute în sentința civilă nr. 352/26.03.2015, salariu pe care reclamantul trebuia să îl am în continuare și după data reintegrării. 2) Obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Anina prin primar, la plata la dobânzi legale, aceasta reprezentând câștigul, folosul pe care l-ar fi obținut din investirea banilor dacă aceștia i-ar fi fost plătiți la termen, dobândă calculată la suma de 37.655,0 RON (reprezentând suma totală a despăgubirilor salariale pe care angajatorul avea obligația să i-o achite, mai precis, cele 17 luni începând cu 04.02.2014 dată la care a fost concediat și 24.06.2015 dată de la care am reînceput activitatea, înmulțite cu 2215,0 RON salariu de care trebuia să beneficieze conform obiectivului sentinței civile nr. 352/26.03.2015), începând cu data de 24.06.2015 dată de la care a reînceput activitatea conform obiectivului sentinței civile mai sus menționate, până la data plății efective a debitului. În acest dosar doamna judecător D., nu numai că nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere din cererea de chemare în judecată, dar în mod nejustificat nu a luat în discuție si nu s-a pronunțat față de dispozițiile art. 2481 alin. (1)-(2) C. proc. civ., care o obligau să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond și care făceau inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, în situația invocării mai multor excepții, instanța urmând a le soluționa în ordine, în funcție de efectele pe care acestea le produc. In acest sens conform încheierii din data de 26.09.2017, instanța dispunea, citează - "Totodată, se va comunica intimatului un exemplar al notelor scrise depuse la acest termen de către contestator, și se va pune în vedere acestuia să-și exprime poziția față de excepția lipsei calității de reprezentant al intimatei, a domnului avocat F., invocată în aceste note, urmând ca la următorul termen de judecată instanța să pună în discuție această excepție." - fapt ce nu s-a întâmplat nici la următorul termen si nu a fost luat în considerare nici la deliberare. Tot pe calea excepției, a atras atenția doamnei judecător D., în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei că (în ceea ce privește stabilirea salariului de către angajator la cuantumul de 1844,0 RON prin Dispoziția nr. 627/29.11.2013, dispoziție anulată de instanță prin sentința civilă nr. 129/11.02.2015 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul x/2014, rămasă definitivă prin respingerea apelului formulat de Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Anina) reintegrarea sa cu salariul inferior celui avut la concediere nu este altceva decât o nesocotire a dispozițiilor trasate de instanțele de judecată în obiectivul sentințelor civile nr. 1084/26.02.2013 respectiv 352/26.03.2015, în care s-a dispus citează "despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate și reactualizate, cu celelalte drepturi de care aș fi beneficiat începând de la data de 04.02.2014 și până la data reintegrării." Instanța în obiectivul sentinței anterior amintite nu a prevăzut ca la plata despăgubirilor salariale să se țină cont de decizia Curții de Conturi, acest fapt excedând obligaților trasate de instanță, echivalând cu neexecutarea întocmai a obiectivului sentințelor mai sus precizate în spiritul și litera legii, învederând instanței de fond, că menținerea salariului și calcularea despăgubirilor având la bază cuantumul acestuia la valoarea de doar 1844,0 RON, în condițiile stării de fapt mai sus prezentate, stare de fapt dovedită de sentințele definitive menționate, este nelegală fiind încălcată totodată și autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește dispoziția 627/29.11.2013 prin care mi-a fost stabilit nelegal de către angajator cuantumul salariului la valoarea de 1844,0 RON și adăugare de petit în obiectivul sentinței 352/26.03.2015, Referitor la imputarea sporului de dispozitiv care a fost reținut întregului personal al Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Anina, a învederat doamnei judecător D., în cuprinsul concluziilor scrise asupra faptului că, cel puțin în privința sa angajatorul a emis o dispoziție reparatorie (dispoziția nr. x/03.02.2014, care nu mi-a fost niciodată comunicată dar care a stat la baza motivării instanței la pronunțarea sentinței civile nr. 1102/07.10.2014 pe care o anexează prezentei cereri, pronunțată tot de doamna judecător D.) prin care intimatul și-a revocat decizia de imputare a acestuia și în care la art. 1 este stipulat citez - "se anulează dispoziția nr. x/02.12.2013 privind reținerea sporului de dispozitiv acordat contestatorului în perioada 01.01.2011-29.08.2012, instanța admițând în aceste condiții, în baza respectivului articol din dispoziție, excepția lipsei de obiect a cauzei, invocată prin întâmpinare de către intimatul Orașul Anina prin Primar, reținând în motivarea sentinței, citez "Văzând obiectul juridic al acțiunii deduse judecății respectiv anularea dispoziții excepții, Tribunalul constată că, prin art. 1 din dispoziția nr. x/03.02.2014 (dosar fila x) intimatul și-a revocat decizia contestată "se anulează dispoziția nr. x/02.12.2013 privind reținerea sporului de dispozitiv acordat contestatorului în perioada 01.01.2011 - 29.08.2012". Potrivit principiului revocabilității actelor civile unilaterale, în materia dreptului muncii și reținând că contestatorul nu a învestit instanța să verifice legalitatea dispoziția nr. x/03.02.2014 de retractare a dispoziției contestate nr. 647/02.12.2013, Tribunalul conchide că revocarea este legitimă. Față de petitul privind restituirea sumelor reținute ca urmare a efectelor dispoziției contestate nr. 647/02.12.2013, Tribunalul îl va respinge deoarece, revocarea dispoziției nr. 647/02.12.2013 prin emiterea unei dispoziții reparatorii nr. 66/03.02.2014, produce efecte cu caracter retroactiv, deci și în ceea ce privesc sumele reținute sau ce urmează să fie reținute contestatorului în executarea dispoziției retractate, întrucât dispoziția retractată de către intimat nr. 647/02.12.2013 este lipsită de efecte juridice." Reclamantul subliniază încă odată faptul că, sentința civilă nr. 1102/07.10.2014 și motivarea acesteia a fost pronunțată tot de doamna judecător D., care în motivarea sentinței civile nr. 1854/12.12.2017 menționează, citează - "De asemenea, instanța constată că în mod corect si legal intimatul i-a calculat și plătit reclamantului despăgubirea la care a fost obligat în baza deciziei civile nr. 352/26.03.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, pentru perioada 04.02.2014- 22.06.2015, prin raportare la un salariu de bază brut de 1.844 RON/lună, salariu care nu mai includea si sporul de dispozitiv de 25%. câtă vreme, în perioada 04.02.2014- 22.06.2015 reclamantul nu ar mai fi "beneficiat" de sporul de dispozitiv nici dacă era în activitate, diferențele solicitate de către acesta prin acțiune fiind, astfel, neîntemeiate." După cum se poate observa aceiași doamnă judecător are interpretări și motivări contradictorii. În ceea ce privește sporul de dispozitiv, fără a lua în considerare faptul că la stabilirea salariului la cuantumul de 1844,0 RON acesta a fost decis în mod abuziv, nelegal și unilateral de angajator prin Dispoziția nr. 627/29.11.2013, neluând în considerare nici faptul că anterior sentinței 1854/12.12.2017, dispoziția 627/29.11.2013 a fost anulată de instanța de judecată prin sentința civilă nr. 129/11.02.2015 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul x/2014, rămasă definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Timișoara, fiind îndeplinite în aceste condiții, excepția autorității de lucru judecat prevăzute de art. 430 noul C. proc. civ. Tot contradictoriu este și modul în care doamna judecător D. aplică procedura prevăzută de noul C. proc. civ. în soluționarea cauzelor, dacă în motivarea sentinței civile 1102/07.10.2014. după formula..., Examinând cauza după reînregistrare, din analiza întregului material probator administrat," … instanța a continuat,..., conform procedurii prevăzute de noul C. proc. civ. si anume Fată de dispozițiile art. 248, alin. (1)-(2) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură si asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, în situația invocării mai multor excepții., instanța urmând a le soluționa în ordine, în funcție de efectele pe care acestea le produc." în motivarea sentinței civile nr. 1854/12.12.2017 articolul din noul C. proc. civ. mai sus menționat nu a mai fost aplicat de doamna judecător D., ca și cum aplicarea acestuia este facultativă, iar pe parcurs dezbaterilor au fost ridicate două excepții, asupra cărora d-na judecător avea obligația să se pronunțe cu prioritate. Nu în ultimul rând a subliniat faptul că sentința civilă nr. 1854/12.12.2017 nu i-a fost comunicată în termenul prevăzut art. 471 alin. 1 de completul de judecată care a soluționat cererea, pe adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură civilă la G., str. x, ap, 9, Loc. Cisnădie, Jud. Sibiu, nici până la data prezentei. chiar dacă în dispozitivul sentinței, instanța menționează foarte clar adresa anterior precizată, fapt ce îi confirmă suspiciunile referitoare la subiectivitatea motivării sentinței de către completul de judecată și a modului părtinitor prin care instanță a interpretat și aplicat legea. Foarte relevant în acest sens este și faptul că sentinței civile nr. 1854/12.12.2017 care nu mi-a fost comunicată niciodată, prima dată i-a fost aplicată ștampila de definitivă prin neapelare, în data de 21.02.2018, după care în data de 28.02.2018 la o săptămână după definitivare, a fost înregistrată pe site-ul Curții de Apel Timișoara - Cererea de Investire - dar care, ținând cont de starea de fapt mai sus precizată și a modului incorect în care s-a procedat, nu a mai fost și efectiv atașată dosarului pe site-ul mai sus amintit. Mai arată că, după ce m-am adresat Președintelui Tribunalului Caraș-Severin printr-un memoriu (observând că pe site-ul CA Timișoara a fost înregistrată la dosar o Cerere de Investire) prin care solicita să i-a măsurile legale ce se impun pentru ca sentințele să fie comunicate tuturor părților din dosar și după ce am trimis un APEL nemotivat pe e-mailul tribunalului, pe aplicația Ecris a Tribunalului Caraș-Severin a apărut mențiunea la H. chiar dacă acesta nu este menționat nici în apelul formulat si nici în dispozitivul sentinței civile nr. 1854/12.12.2017. întărindu-i convingerea că s-a intervenit în aplicație pentru a fi introdusă mențiunea mai sus menționată, ulterior memoriului trimis pe adresa tribunalului pentru a se încerca o justificare conform căreia, sentința a fost comunicată pe adresa H. fapt neconfirmat până la data prezentei. Mai mult, reaua-credință a doamnei judecător în soluționarea cererii de chemare în judecată reiese din ignorarea dispozitivului sentinței, care prevedea despăgubiri egale cu salariul avut înainte de concediere.

Apărările formulate de intimata-pârâtă Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția inadmisibilității recursului și a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate a recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanul A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere formulată în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, prin care a solicitat desființarea rezoluției nr. x/2018. Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare și extraordinare ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. statuându-se că: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile art. 45 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanța fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluții de clasare, emise de pârâta Inspecția Judiciară. Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, constată că hotărârea nr. 1061 din 19 martie 2019 pronunțată de instanța de fond nu este o hotărâre ce poate fi atacată cu recurs, întrucât conform dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data înregistrării acțiunii, respectiv 13.11.2015, hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este definitivă. Având în vedere dispozițiile art. 634 C. proc. civ., care definesc noțiunea de hotărâre definitivă, dar și pe cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că sentința Curții de Apel București, recurată în cauza de față, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind definitivă. Astfel fiind, Înalta Curte reține că recursul este inadmisibil, întrucât legiuitorul nu a prevăzut o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de fond într-o cauză ce are ca obiect rezoluția de clasare, în speță Rezoluția nr. x/2018 a Inspecției Judiciare. De altfel, prin Soluția de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că: "În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil", reținându-se aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 alin. (6)-(7) în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare și regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond. Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs. Deși în speță, Curtea de Apel București - Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a indicat în mod eronat că hotărârea ce face obiectul dosarului de față poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, astfel că acest aspect nu poate avea nicio înrâurire asupra dreptului părții în exercitarea căilor de atac. În ceea ce privește recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 1061 din 19 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București - Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte reține că, potrivit art. 446 din C. proc. civ., hotărârea pronunțată în temeiul art. 443 din C. proc. civ. este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat lămurirea hotărârii. Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1061 din data de 19 martie 2019 a Curții de Apel București - Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.