ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 493/2022

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal cu nr. x/2020, la data de 02.10.2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII și INSPECȚIA JUDICIARĂ, desființarea Rezoluției Inspectorului-șef din data de 21.09.2020 emisă în lucrarea nr. C20-1184 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare nr. 2047/A emisă la data de 07.07.2020, în dosarul nr. x al Directei de inspecție pentru judecători, și a Rezoluției de clasare nr. 2047/A emisă la data de 07.07.2020, în dosarul nr. x al Direcției de inspecție pentru judecători, precum și să se dispună trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare în judecată instanței disciplinare a Consiliul Superior al Magistraturii. Totodată, a solicitat despăgubiri morale în valoare de 275.698,86 ron, cf. art. 8 (1) și art. 18 alin. 3 (4) lit. e) din Legea 554/2004 și despăgubiri materiale generate de acest proces în echivalent cu onorariile practicate de avocați pentru acordare asistenței juridice judiciare, al cărui cuantum urmează sa-l precizeze ulterior, cf. art. 18 alin. 3 (4) lit. e) din Legea 554/2004 și, cf. art. 453 C. proc. civ.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 418 de la data de 29 martie 2021 a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile și respinsă contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII și INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei soluții a formulat cerere de recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6, solicitând admiterea cererii de recurs, cu casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În esență, în motivare, a susținut recurenta – reclamantă că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea cerințelor impuse de art. 425 C. proc. civ., nemotivarea hotărârii echivalând cu o necercetate a fondului pricinii.

A invocat subsumat acestui motiv de casare disp art. 6 din CEDO și respectiv jurisprudența CEDO privind interpretarea noțiunii de "proces echitabil" care presupune ca o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse atenției și nu doar să reia pur și simplu concluziile autorității emitente a actului contestat.

A precizat că faptele săvârșite de cei doi magistrați se încadrează în dispozițiile art. 99 lit. t) teza a -II-a din Legea nr. 303/2004, respectiv exercitarea funcției cu grava neglijenta, în speță fiind dovedită existența încălcării, din culpă, a normelor legale privind stabilirea onorariului lichidatorului în dosarul de insolvență. În concluzie, învinuirea celor doi judecători constă în faptul că, cu rea-credință, au ignorant dispozițiile legale referitoare la onorariul cuvenit lichidatorului judiciar provizoriu A., aspect dovedit cu cele două Decizii invocate respectiv Decizia nr. 1429/R-Com/30.10.2019 și Decizia nr. 1314/R-Com/23.05.2018, aspecte ignorate de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară dar și de prima instanță.

Totodată, a precizat că judecătorul fondului a aplicat greșit disp. art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 precum și disp. art. alin. (3) din Legea 317/2004, reținând în sentința civilă recurată că analiza inspectorilor judiciari se raportează la faptele sesizate, iar nu la conținutul abaterilor disciplinare invocate în sesizare, întrucât analiza existenței/inexistenței indiciilor de săvârșire a unei abateri disciplinare constituite atributul exclusiv al inspectorului judiciar, pe baza rezultatului verificărilor prealabile efectuate cu privire la aspectele care fac obiectul sesizării.

Pentru toate aceste motive, dată fiind nelegalitatea și netemeinicia sentinței civile nr. 418/29.03.2021, pronunțate în dosarul nr. x/2020 de către Curtea de Apel București, a solicitat recurenta – reclamantă admiterea recursului și casarea hotărârii de la fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța inferioară.

1.4 Apărările formulate în cauză

Legal citată cu copie a motivelor de recurs, pârâta Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs față de împrejurarea că sentința civilă atacată este temeinică și legală, fiind emisă cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie.

În esență, în susținerea acestui punct de vedere a arătat că recurenta-reclamantă și–a întemeiat recursul pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv de casare care nu se confirmă în cauză. Astfel, a precizat intimata – pârâtă că, deși judecătorul cauzei este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, acesta nu este obligat să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea cererii pentru a se considera că aceasta este motivată.

Mai mult, a susținut intimata – pârâtă că nu s-a constatat, urmare a verificărilor efectuate de inspectorii, săvârșirea niciuneia dintre abaterile disciplinare invocate de recurenta – reclamantă ci, mai degrabă, au fost aduse critici de nelegalitate și de netemeinicie ale sentinței pronunțate de Curtea de Apel Pitești în dosarul de insolvență.

Astfel, a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Instanța de recurs constată că reclamantul a sesizat instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune în anularea Rezoluției Inspectorului-șef din data de 21.09.2020 emisă în lucrarea nr. C20-1184 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare nr. 2047/A emisă la data de 07.07.2020, în dosarul nr. x al Directei de inspecție pentru judecători, și a Rezoluției de clasare nr. 2047/A emisă la data de 07.07.2020, în dosarul nr. x al Direcției de inspecție pentru judecători, precum și să se dispună trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare în judecată instanței disciplinare a Consiliul Superior al Magistraturii. Totodată, a solicitat despăgubiri morale și despăgubiri materiale generate de acest proces.

Înalta Curte reține că, prin cererea de recurs formulată se aduc critici hotărârii atacate sub aspectul încălcării de prima instanță a disp. art. 425 C. proc. civ. și a interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor.

Analizând recursul de față întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, iar Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță la emiterea hotărârii atacate.

Ulterior, reține Înalta Curte faptul că recurenta – reclamantă a formulat în cuprinsul căii de atac(pag. 8 a cererii de recurs – modul de aplicare a legii de către judecător) critici care pot fi încadrate în motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.").

Analiza criticilor subsumate acestui motiv de casare se va efectua prin raportare la art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 invocat ca fiind în mod eronat interpretat și aplicat de prima instanță, dar și prin raportare la dispozițiile art. 18 alin. (1) din Hotărârea nr. 1027/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară în conformitate cu care:

"(1) În situația în care se constată, ca urmare a efectuării verificărilor prealabile, că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, inspectorii judiciari dispun, prin rezoluție, clasarea sesizării".

Totodată, se vor avea în vedere dispozițiile art. 14 alin. (2) din același act normativ în conformitate cu care:

"(2) Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate. Inspectorii judiciari pot însă constata, cu ocazia efectuării verificărilor, orice alte încălcări ale normelor legale sau regulamentare, situație în care întocmesc un proces-verbal de sesizare din oficiu în condițiile art. 10 alin. (6)."

Înalta Curte va reține, de asemenea, și incidența în cauză a dispozițiilor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 în conformitate cu care:

"(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef. Rezoluția poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-șef, care poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, completarea verificărilor".

Înalta Curte constată, în raport cu dispozițiile art. 18 din Hotărârea nr. 1027/2012 precum și cu dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, că obiectul inspecției judiciare îl constituie verificarea sesizărilor sub aspectul identificării indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare iar nu verificarea conținutului abaterilor disciplinare invocate în sesizare.

În cauză, ambele rezoluții au respectat aceste dispoziții legale, fiind identificate elemente concrete și ample care au justificat soluția pronunțată.

Detaliind, reține Înalta Curte, așa cum reiese din înscrisurile existente la dosarul de fond prima rezoluție, confirmată și de Inspectorul-Șef, stabilește, în urma verificărilor prealabile efectuate, că judecătorii învestiți cu soluționarea cauzelor menționate în sesizare au prezentat care sunt argumentele de fapt și de drept care au justificat măsurile dispuse, fără a exista contradicții între dispozițiile legale aplicabile și soluție. Astfel, nu se poate reține că magistrații au nesocotit cu rea-credință sau gravă neglijență anumite dispoziții legale, ci au realizat o interpretare a normelor legale incidente și a situației de fapt deduse judecății, aspect ce reprezintă un atribut esențial al activității de judecată propriu-ziseConform dispozițiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004:

"Constituie abateri disciplinare:

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală. ".

Norma art. 99 din Legea nr. 303/2004 enumeră, în mod limitativ, care sunt abaterile disciplinare, pe de o parte, iar pe de altă parte stabilește conținutul juridic al fiecărei abateri disciplinare în parte.

Abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare, cu vinovăție, a obligațiilor de serviciu constând într-o acțiune sau omisiune, săvârșită de către o persoană subiect al unui raport de muncă.

Și angajarea răspunderii disciplinare, fiind o formă a angajării răspunderii civile, este supusă cerinței îndeplinirii cumulative a condițiilor generale referitoare la faptă, vinovăție, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs. În ce privește vinovăția aceasta trebuie constată în mod cert pe baza probatoriului administrat în cauză.

În raport de conținutul normei sus enunțate, se reține că există abatere disciplinară în sensul art. 99 lit. t) dacă judecătorul a exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență în condițiile în care fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

În speța de față, toate motivele invocate de recurenta-reclamantă nu reprezintă altceva decât critici de nelegalitate și de netemeinicie ale soluțiilor dispuse de Curtea de Apel Pitești prin deciziile nr. 1314/2018 și respectiv nr. 1429/2019 emise în cadrul dosarului de insolvență, în contextul în care controlul judiciar al acestor măsuri se poate efectua de către instanțe în cadrul căilor de atac reglementate de lege iar nu prin prezentul demers procesual.

Prin urmare, sesizarea adresată inspectorilor judiciari cu privire la săvârșirea abaterilor disciplinare de la art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 a primit răspunsul corect câtă vreme legea nu permite Inspecției Judiciare, în cadrul procedurii de cercetare a unei abateri disciplinare, să procedere la reinterpretarea ansamblului probator administrat în cadrul dosarului Curții de Apel Pitești ori la reaprecierea soluței emise în acea cauză.

Având în vedere interpretarea ce trebuie dată dispozițiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, enunțate anterior, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală, instanța de fond interpretând și aplicând în mod corect aceste dispoziții în raport cu situația de fapt reținută în cauză.

Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare, trebuie identificate acele acțiuni sau inacțiuni ale maagistratului, neconforme cu îndatoririle profesionale, din care să rezulte că a a exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență în condițiile în care fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

În concluzie, inspectorul judiciar a analizat sesizarea recurentei - reclamante și a răspuns în mod corespunzător și cu respectarea limitelor de competență, aspectelor sesizate, prin prisma incidenței abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, criticile formulate fiind nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 418 din 29 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2022.