ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3976/2022

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, la data de 29.05.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și B., desființarea Rezoluției de clasare nr. 242/A din 22.01.2020 dispusă în dosarul nr. x, prin care a fost clasată sesizarea sa adresată Inspecției Judiciare la data de 10.12.2019 și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor precum și desființarea rezoluției de respingere a plângerii dispusă de către Inspectorul Șef în dosarul nr. x/26 martie 2020 în conformitate cu prevederile Art. 45 1 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004. La data de 22.06.2020, reclamantul a formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată (contestației) prin care a solicitat adăugarea la cererea inițială a următoarelor capete și motive: - introducerea în cauză a inspectorului șef al Inspecției Judiciare, B., chemat să răspundă în solidar cu instituția, - constatarea pe baza faptelor și argumentelor prezentate a conflictului de interese care alimentează comportamentul nelegal și contrar interesului public al inspectorului șef, - obligarea pârâților la plata unor despăgubiri cu titlu de daună morală în cuantum total de 60.000 RON, din care 20.000 RON persoana și 40.000 RON instituția.

Hotărârea recurată Prin sentința civilă nr. 1157 din 9 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară si B., așa cum a fost modificată, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 1157 din 9 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ. În susținerea motivelor de nelegalitate invocate, în esență, recurentul-reclamant a invocat următoarele argumente: - pronunțarea asupra caracterului inexact, incomplet și lipsit de temei a situației de fapt reținută de judecătorul fondului în cadrul considerentelor, situația de fapt fiind preluată din întâmpinare, iar nu din cererea de chemare în judecată; lipsa motivelor pentru care judecătorul fondului a înlăturat cererile de la pct. 3, 4, 6, 7, 8 din cuprinsul capătului 1 de cerere, - nepronunțarea judecătorului asupra tuturor cererilor și nearătarea soluțiilor tuturor cererilor, neretinând nici corect și nici integral situația de fapt, astfel că sentința a fost dată cu încălcarea normelor de procedură, - confuzia între obligatia de a asigura informațiile de interes public cu furnizarea unui răspuns (prin care de fapt s-a refuzat accesul la informațiile solicitate), - lipsa de temei de fapt și de drept a aprecierilor primei instanței cu privire la: chestiuni referitoare la numerotarea dosarelor de către personalul auxiliar care-și desfășoară activitatea în cadrul Arhivei; faptul că personalul auxiliar și cel conex al instanței nu poartă ecusoane; faptul că nu cunoaște identitatea judecătorului delegat la Biroul de informare și relații publice, deoarece adresa de răspuns nr. x/22.02.2019 nu poartă numele în clar; absența unui răspuns punctual al judecătorului delegat la Biroul de informare și relații publice la sesizările prin care reclama activitatea de numerotare a dosarelor vechi în arhivă, chestiunea referitoare la ecusoane și la judecătorul de serviciu; refuzul de comunicare de către conducerea instituției a înregistrărilor surprinse de camerele de supraveghere, încălcându-i-se astfel dreptul de acces la informații; comunicarea tardivă (cu depășirea termenului de 10 zile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2001) a unui răspuns din partea comisiei delegate de președintele instanței pentru verificări; modul de instrumentare și soluția dată în dosarele nr. x/2012 și nr. y/2012 de către doamnele judecător C. și D., cu încălcarea termenului de 7 zile prevăzut de art. 371 indice 1 C. proc. civ..(încheierea nr. 4663/17.09.2012); lipsa de autenticitate a încheierii nr. 4663/17.09.2012 pronunțată în dosarul nr. x/2012 (nr. încheierii este scris olograf, lipsesc date referitoare la modalitatea prin care a fost redactată și numărul de exemplare, nu poartă numele membrilor completului, semnătura de pe încheiere fiind suspectă de fals grosolan, prezența în dosar a unei încheieri semnate și a uneia nesemnată de judecător, precum și a uneia care avea numărul de dosar în formă olografă și una tipărit) falsul încheierii nr. 4574/13.09.2012 pronunțate în dosarul nr. x/2012 prin existența unor semnături diferite date de către același magistrat; necomunicarea încheierii nr. 7008/01.08.2018 despre care se vorbește în încheierea de ședință din data de 04.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2012 (încheiere de îndreptare eroare materială); obligația impusă în dosarul nr. x/2018 de a achita o taxă de timbru exorbitantă (108.903 RON) cu intenția de a i se încălca accesul la justiție; nelegalitatea adreselor de răspuns nr. x/24.04.2019 și nr. y/30.05.2019 prin care i s-a refuzat accesul la informații și încălcarea termenelor de răspuns, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 Referitor la Tribunalul Olt; aspecte vizând modalitatea de soluționare a dosarului nr. x/2019 de către completul care a stabilit taxa de timbru în dosarul nr. x/2019, instrumentat de Tribunalul Dolj; adresele de răspuns nr. x/27.05.2019 și nr. y/12.06.2019 prin care i s-a refuzat punerea la dispoziție a condicii ședințelor de judecată și a registrului de evidență a redactărilor din care să rezulte informațiile solicitate de petent, în ceea ce privește Tribunalul Dolj; solicitarea de constatare a conflictului de interese a inspectorul sef al Inspecției Judiciare. În concluzie, în opinia sa, sentința este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 397 alin. (1) și 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aspect în raport cu care înțelege să invoce nulitatea absolută a sentintei recurate, în temeiul art. 178 alin. (1) C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea recurată este legală, nefiind susceptibilă de criticile formulate de reclamant din perspectiva motivelor de casare invocate.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a reiterat susținerile din cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 15 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. La data de 17 mai 2021, recurentul-reclamant a depus la dosar precizări, în cuprinsul cărora a invocat excepția necompetenței generale de ordine publică a instanței plasată sub orice alt steag jurisdicțional care nu este drapelul republicii constituționale România. A enunțat dispozițiile art. 13 și art. 12 din Constituția României, art. 1 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, în esență, arătând că înțelege să solicite verificarea și certificarea desfășurării judecării cauzei în jurisdicția de ordine publică aflată sub garanțiile morale și legale de ordine publică a instanței plasată sub orice steag jurisdicțional care nu este drapelul republicii constituționale România. Astfel, în cazul în care înainte de începerea judecării cauzei, condiția nu este îndeplinită de Completul nr. 9 sau nu poate fi îndeplinită de însăși Înalta Curte de Casație și Justiție (înregistrată comercial în România cu nr. x), instanța va constata prin excepție (ridicată din oficiu, cât și de recurent) că este necompetentă public la modul general, fapt pentru care dosarul va fi declinat către instanța competentă de pe jurisdicția corespunzătoare de ordine publică aflată sub steag național constituțional, conform dispozițiilor art. 130, 132 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul reclamantului este nefondat. 1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, în raport de motivele expuse, excepția necompetenței generale de ordine publică a instanței plasată sub orice alt steag jurisdicțional care nu este drapelul republicii constituționale România nu este o veritabilă excepție în sensul dispozițiilor art. 130, 132 C. proc. civ. astfel cum au fost invocate de recurentul-reclmant. 2. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantul reclamantul A. cu o cerere, prin care, în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, a solicitat desființarea Rezoluției de clasare nr. 242/A din 22.01.2020 dispusă în dosarul nr. x, prin care a fost clasată sesizarea sa adresată Inspecției Judiciare la data de 10.12.2019 și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor precum și desființarea rezoluției de respingere a plângerii dispusă de către Inspectorul Șef în dosarul nr. x/26 martie 2020 în conformitate cu prevederile art. 45 1 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, prin cererea de modificare a acțiunii reclamantul solicitând adăugarea la cererea inițială a următoarelor capete de cerere: introducerea în cauză a inspectorului șef al Inspecției Judiciare, B., chemat să răspundă în solidar cu instituția, constatarea pe baza faptelor și argumentelor prezentate a conflictului de interese care alimentează comportamentul nelegal și contrar interesului public al inspectorului șef, obligarea pârâților la plata unor despăgubiri cu titlu de daună morală în cuantum total de 60.000 RON, din care 20.000 RON persoana și 40.000 RON instituția. Prin sentința recurată acțiunea a fost respinsă, reclamantul înțelegând să formuleze critici din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciind că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., analizând considerentele hotărârii atacate se constată că această critica este nefondată. Verificând sentința atacată prin prisma argumentelor invocate de recurentul-reclamant sub acest aspect, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele impuse de textul art. 425 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar. În acest context, Înalta Curte subliniază că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Altfel spus, motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale prin raportare la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. În acest sens, Curtea de Apel București a analizat criticile formulate de reclamant cu privire la fiecare aspect invocat de acesta și, în considerarea dispozițiilor art. 45 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, a constatat că inspectorul judiciar a analizat în mod corespunzător aspectele menționate în sesizare, prin prisma incidenței abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și t) din Legea nr. 303/2004, republicată. Astfel, argumentele care au stat la baza soluției criticate de recurent sunt prezentate în considerentele hotârârii, fiind respectate dispozițiile procedurale și enunțate detaliat motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și argumentele care au justificat soluția pronunțată. În concret, cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, prin prisma dispozițiilor art. 99 1 din lege, judecătorul fondului a reținut că " sub aspectul laturii subiective, judecătorul care acționează cu rea-credință sau gravă neglijență realizează o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia. Spre deosebire de buna-credință, care presupune că magistratul acționează cu grijă față de interesul public de înfăptuire a justiției, apără interesele legitime ale părților, își subordonează comportarea sa exigențelor ce decurg din îndatoririle profesionale și normele deontologice, reaua-credință presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părți, elemente care însă nu au fost probate în cauză, apreciind că, în mod corect, a constatat Inspecția Judiciară că nemulțumirile exprimate de petiționar în cuprinsul sesizării excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecției Judiciare, iar incidența normelor legale și aplicabilitatea lor la situația de fapt dedusă judecății reprezintă chestiuni de judecată, fiind rezultatul unui proces de interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente, atribut esențial al activității de judecată propriu-zisă. În ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) ultima teză din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, a constat că "aceasta reprezintă nerespectarea în mod nejustificat a obligațiilor cu caracter administrativ prevăzute de lege sau de regulamente. Așadar, elementul material îl poate constitui o acțiune sau o inacțiune, iar urmarea constă în afectarea relațiilor sociale ocrotite prin dispozițiile legale care reglementează obligațiile administrative ale judecătorilor, cu scopul desfășurării în bune condiții a activității la nivelul instanțelor, reținând că, așa cum rezultă din cuprinsul rezoluției contestate, inspectorul-judiciar a analizat fiecare din criticile expuse de către reclamant." De asemenea, Curtea a constatat că inspectorul-judiciar a apreciat corect că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare, astfel: "- Din verificările întreprinse a rezultat că dosarul nr. x/2018 a fost soluționat la data de 26.02.2019, iar grefierul observat de petiționar, care în datele de 13.02.2019,18.02.2019 și 19.02.2019 numerota dosare în arhiva curentă avea, potrivit art. 63 lit. f) din ROI și obligația de a coase și numerota înscrisurile depuse la dosarele aflate pe rol înainte sau între termene. Tot din verificări a rezultat ca practică la Judecătoria Craiova că actele depuse între ședințe sunt cusute și numerotate la dosar de către grefierii arhivari, iar cele depuse în timpul ședinței de către grefierii de ședință. - Faptul că persoana care numerota aceste dosare nu purta ecuson, aceasta făcând parte evident din rândul personalului auxiliar, nu are relevanță cu privire la abaterile disciplinare invocate de către reclamant. - Faptul că nu i s-a comunicat petiționarului copia înregistrării din arhivă din data de 19.02.2019 nu a fost de natură a constitui o ilegalitate, întrucât nu exista o obligație în sarcina instanței de a pune la dispoziție asemenea înregistrări, nefiind vorba de informații publice sau care să ascundă fapte ilicite sau penale. - Din verificări a rezultat că în cauza nr. 17853/215/2012 a fost pronunțată o singură încheiere, respectiv nr. 4574/13.09.2012, cea care a fost și îndreptată material, prin urmare menționarea încheierii nr. 7008/0l.08.2018 a fost o eroare ce putea fi îndreptată printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale, formulată la cerere sau din oficiu. - Petiționarul a primit prin adresa nr. x/22.02.2019 un răspuns cu privire la această chestiune, iar ulterior a formulat o reclamație ce a fost înaintată Comisiei constituite în baza Legii nr. 544/2001. - Faptul că răspunsul nr. x/21.03.2019 al Comisiei de soluționare a reclamației administrative constituită la nivelul instanței, în temeiul art. 35 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 modificată, l-a nemulțumit pe petiționar, în mod temeinic s-a precizat de inspectorul judiciar că reprezintă doar un mod propriu al acestuia de a comunica și de a se manifesta în relația cu instanța de judecată. - În ceea ce privește identitatea conducătorului BIRP, această informație este la îndemâna oricărui justițiabil care accesează portalul Judecătoriei Craiova, interfața organizare, fiecare instanță având obligația de a afișa astfel de informații. - Referitor la obligația impusă în dosarul nr. x/2018 de a achita o taxă de timbru apreciată de către petiționar ca exorbitantă, inspectorul judiciar a precizat în mod corespunzător că petiționarul a formulat cerere de reexaminare împotriva stabilirii taxei de timbru, cerere ce a fost soluționată prin încheierea din data de 18.02.2019 în dosarul nr. x/2018, precum și cerere de ajutor public judiciar soluționată prin încheierea din data de 12.03.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, ambele respinse, prin urmare, chestiunea reclamată fiind deja tranșată de către o instanță." A mai reținut prima instanță că nici criticile îndreptate către BIRP din cadrul Tribunalului Olt, nu au fost confirmate de verificările prealabila efectuate, constatând că "prima solicitare adresată de petiționar a fost la data de 23.04.2019, adresa de răspuns a BIRP nr. 15509 purtând data de 24.04.2019, iar cea de-a doua solicitare datează din data de 16.05.2019, adresa de răspuns BIRP nr. 18277 purtând data 30.05.2019, cu respectarea art. 7 din Legea nr. 544/2001. Or, Curtea, în acord cu pârâta, constată că reclamantul nu a cerut acces la informații publice, ci a cerut judecătorului care a soluționat prin încheierea nr. 4663/17.09.2012 cererea de încuviințare la executare (care ulterior funcționa în cadrul Tribunalului Olt) să-i răspundă cu privire la anumite aspecte din încheiere, chestiune care excedează competenței vreunui birou/compartiment/serviciu al vreunei instanțe naționale. Așadar, în mod corect s-a considerat că nu sunt indicii ale săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea 303/2004 republicată și modificată." În ceea ce privește critica petiționarului cu privire la BIRP din cadrul Tribunalului Dolj vizând modul de soluționare a cererii de reexaminare în cadrul dosarului nr. x/2019, s-a constatat că "în mod eronat în practicaua încheierii din 15.05.2019 s-a menționat că cererea de reexaminare ar viza încheierea din data de 16.10.2018, aceasta fiind pronunțată în altă cauză, existând posibilitatea formulării unei cereri de îndreptare eroare materială pentru remedierea situației. De asemenea, cu privire la cererea petiționarului de a i se pune la dispoziție registrul de evidență al hotărârilor și condica ședințelor de judecată din data de 15.05.2019, într-adevăr acestea nu sunt informații de interes public. Totodată, adresa de răspuns a BIRP nr. 19/IP/27.05.2019 și cea a Comisiei pentru soluționarea solicitărilor formulate în temeiul Legii nr. 544/2001, respectiv nr. 10124/12.06.2019, au fost întocmite cu respectarea termenelor prevăzute de lege și au răspuns solicitărilor formulate de către petiționar în limita impusă de lege și regulament." În aceste condiții, având în vedere legalitatea și temeinicia rezoluției de clasare, judecătorul fondului a constatat că "și rezoluția nr. x a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, prin care a fost respinsă plângerea petentului formulată împotriva rezoluției de clasare emisă în dosarul nr. x, a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. 451 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, cu respectarea condițiilor legale speciale în materie, neexistând astfel niciun motiv de nelegalitate care să conducă la desființarea acesteia." În ce privește capătul de cerere prin care se solicită constatarea conflictului de interese a inspectorul sef al Inspecției Judiciare, s-a reținut că "această cerere excedează în mod evident obiectul spetei deduse judecății, Curtea de Apel București nefiind instituția îndrituită a constata un eventual conflict de interese." În aceste condiții faptul că prima instanță nu a răspuns punctual la fiecare susținere din cererea de chemare în judecată ori fiecărei nuanțe a interpretării date de reclamant dispozițiilor legale apreciate de acesta ca fiind incidente în cauză nu este de natură să ducă la concluzia că sentința nu este motivată corespunzător. Totodată, nici faptul că urmare a analizării actelor contestate de reclamant prin raportare la susținerile părților litigante și la actele depuse în dovedire, prima instanță a ajuns la concluzia că atât rezoluția de clasare cât și rezoluția nr. x a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, prin care a fost respinsă plângerea petentului formulată împotriva rezoluției de clasare emisă în dosarul nr. x sunt legale și temeinice, aspecte susținute și de pârâtă prin întâmpinare, nu însemană că judecătorul a preluat exclusiv punctul de vedere al acestei părți, doar pentru că a ajuns la concluzia că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, astfel cum încearcă să inducă recurentul-reclamant. În fine, împrejurarea că recurentul-reclamant nu este, de fapt, de acord, cu concluzia la care a ajuns instanța de fond, nu echivalează cu lipsa de raționament juridic sau cu nemotivarea hotărârii, astfel încât această critică nu poate fi primită. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte observă că potrivit acestuia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Astfel, se reține că sunt lipsite de suport susținerile recurentului în ceea ce privește încălcarea art. 397 și art. 425 C. proc. civ., în sensul că nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor și nu a arătat soluția tuturor cererilor, neretinând nici corect și nici integral situația de fapt, astfel cum s-a reținut anterior, hotărârea fiind motivată cu respectarea tuturor dispozițiilor procedurale legale în materie, neputând fi reținută incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva invocată de recurent. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de control judiciar constată că nici acesta nu este incident în cauză. Astfel, se constată că judecătorul fondului a apreciat în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea judicioasă a fondului și a probatoriilor administrate, astfel cum s-a reținut anterior, în mod nerelevant încercând recurentul să se prevaleze de aspecte de fapt ori de dispoziții legale dispersate, fără aplicabilitate în speță. În concluzie, sentința recurată este legală, motivele de nelegalitate și argumentele astfel cum au fost invocate în susținerea acestora nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.