ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3978/2022

Ședința publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Inspecția Judiciară și B. pentru nesoluționarea și necomunicarea în termen legal prevăzut de lege a plângerii împotriva rezoluției de clasare nr. 3558/A/17.10.2019 pronunțată în dosarul nr. x, solicitând obligarea Inspecției Judiciare la soluționarea plângerii reclamantului și comunicarea răspunsului către acesta și obligarea Inspecției Judiciare la plata de daune morale pedepsitoare în cuantum de 2.000.000 RON (două milioane), în solidar cu pârâta B..

Prin întâmpinare, pârâta Inspecția Judiciară a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect întrucât reclamantului i s-a comunicat răspunsul la plângerea prealabilă arătată încă din data de 04.12.2019.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a arătat că invocă și pe cale de excepție nelegalitatea rezoluției de clasare nr. 3558/A/17-10-2019 emisă în dosarul nr. x în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, solicitând instanței sa anuleze rezoluția de clasare.

De asemenea, a solicitat reclamantul ca instanța de judecată în temeiul art. 2550 alin. (2) C. civ. să invoce din oficiu termenul de decădere al autorității pârâte în a efectua verificări prealabile în ceea ce privește sesizările reclamantului.

Prin notele scrise depuse la data de 20.10.2020, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului și la plata sumei de 4.000 RON reprezentând cheltuieli aferente cauzei.

La termenul din 23.10.2020, Curtea a reținut că prin răspunsul la întâmpinare reclamantul și-a modificat cererea, solicitând constatarea nulității absolute a Rezoluției din 26 noiembrie 2019 emisă în dosarul x, excepția de nelegalitate a Rezoluției de clasare nr. 3558/A/17.10.2019 emisă în dosarul nr. x cu consecința anulării acesteia și obligarea pârâților la plata daunelor morale în cuantum de 2.000.000 RON, iar prin notele scrise depuse la data de 20.10.2020 a solicitat anularea Rezoluției de clasare nr. 3558/A/17.10.2019 emisă în dosarul nr. x și a Rezoluției din 26.11.2019 emisă în dosarul x și obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 2.000.000 RON și la plata cheltuielilor aferente judecării cauzei în cuantum de 4.000 RON.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20.11.2020, pârâta Inspecția Judiciară a invocat excepția tardivității, a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca inadmisibilă, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 25.11.2020, reclamantul a depus precizări.

La data de 26.11.2020, reclamantul a depus precizări ulterioare prin care a adus la cunoștința instanței de judecată și faptul că rezoluția din 26.11.2018 și întâmpinarea pârâtei Inspecția Judiciară au fost semnată de către o altă persoană care s-a substituit inspectorului șef D., asumându-și de la sine putere atribuțiile de serviciu cu care este investit prin lege inspectorul șef D. în a reprezenta Inspecția Judiciară, aceeași fiind situația, în opinia sa, și pentru rezoluția de clasare nr. 3558/A/17.10.2019 emisă în dosarul nr. x.

La data de 05.02.2021, pârâta Inspecția Judiciară a depus note scrise față de precizările și completarea precizărilor comunicate împreună cu citația din data de 14.12.2020.

Prin notele scrise depuse la data de 09.02.2021, reclamantul a arătat că solicită sancționarea cu nulitatea absolută a rezoluției de clasare nr. 3558/A/17.10.2019 și a rezoluției din 26.11.2019 în dosarul nr. x și pe cale consecință obligarea pârâților în solidar la plata, către acesta, de daune morale în cuantum de 2.000.000 RON și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces în cuantum de 4.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 270 din 26 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția tardivității ca neîntemeiată; s-a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate ca rămasă fără obiect; s-a respins cererea formulată de reclamantul A., contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și B., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 270 din 26 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6, 8 C. proc. civ.

Cu privire la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul a susținut că, astfel cum a făcut referire la invocarea excepției necompetenței materiale procesuale specializată a completului 8 complet 17 fond, acest complet, în opinia sa, este nelegal compus, întrucât judecătorul E. nu este specializat în cauze maritime/poștale, greșita alcătuire a completului 17 fiind în strânsă legătură cu necompetența.

Totodată, a arătat că hotărârea este nesemnată de presedintele completului de judecată și de grefier, motiv de nulitate a hotărârii, art. 176 pct. 4 C. proc. civ. S-a comunicat un exemplar conform cu originalul, nu un exemplar semnat, invocând dispozițiile art. 286 alin. (4), art. 427 alin. (11), art. 538 alin. (2) C. proc. civ.

A mai arătat că instanța a nesocotit principiile statului de drept, al legalității și al competentei profesionale, a refuzat să aplice in mod prioritar reglementările internaționale, judecătorul a emis sentința cu exces de putere, printr-un raționament rezultat ca urmare a gresitei interpretări și aplicări a legii, ignorând Constituția României, Tratatele internationale si Codul Comercial Uniform, iar instanța nu a argumentat juridic respingerea solicitărilor reclamantului.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul a arătat că, prin aplicarea unui timbru poștal pe cererea de chemare în judecată, reclamantul a inserat în această cerere și contractul care stă la baza acesteia în jurisdicție maritimă/poștală, în conformitate cu dreptul internațional și tratatele internaționale la care România este parte, invocând în beneficiul său Autotitatea Supremă a UPU (Uniunea Poștală Universală) care este o agenție specializata a ONU, totodată, înțelegând să invoce direct în recurs, ca excepție de ordine publică, excepția nulității absolute a sentinței nr. 270/2021, în condițiile în care a fost pronunțată de o instanță necompetentă/nespecializată în cauze maritime/poștale, în opinia sa, fiind încălcate și dispozițiile deciziei nr. 17/2018 a ÎCCJ-completul competent să soluționeze recursul în interesul legii.

În ceea ce privește dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,recurentul-reclamant a invocat încălcarea dispozițiilor art. 286 alin. (4), (30)4 alin. (2), (30)5 alin. (1) și (2), 307, 425 alin. (1) lit. c), 426 alin. (3), (42)7 alin. (1) și 538 alin. (2) C. proc. civ., art. 286 reiterate de la pct. 1.

Cu privire la încălcarea art. 304 alin. (2), a arătat că judecătorul a refuzat prin omisiune să ordone ca inspectorul sef să se prezinte personal să ia cunostință de denuntarea înscrisurilor ca false, respectiv rezoluția de clasarea 3558/A și a întâmpinării din 20.11.2020, iar referitor la nesocotirea art. 305 alin. (1) - instanța a refuzat prin omisiune să constate prin proces-verbal starea materială a rezolutiei de clasare 3558/A, decizând să dea hotărârea în cauză.

În fine, în ceea ce privește încălcarea art. 425 C. proc. civ., în dispozitiv nu apar solutiile la excepția nulității absolute a rezoluției de clasare și excepția decăderii intimatei Inspecția Judiciare astfel cum au fost invocate de reclamant, precum și nemenționarea în dispozitiv a codului numeric personal al reclamantului și al intimatei persoană fizică și a codului de înregistrare în registrul comerțului al intimatei Inspecția Judiciară.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că, în opinia sa, hotărârea nu este motivată în ceea ce privește: jurisprudenta Curții Constituționale a României și a tratatelor internationale la care România este parte, refuzul instanței de a judeca excepția nulității rezoluției de clasare nr. 3558/A/2019 emisă în dosarul nr. x, și a rezoluției de clasare din 26.11.2019 emisă în dosarul nr. x, refuzul instanței de a judeca excepția decăderii Inspecției Judiciare în a verifica prealabil sesizările formulate în petitia adresată acesteia, invocarea de către reclamant a ius causae în pofida utilizării pe scară largă a ius fori, hotărârea fiind lipsită de suport probatoriu și legal, instanța nefăcând nici analiza incidentei prevederilor 14, 16, 26 din Decretul nr. 212/1974, art. 21 și 47 din CDFUE, achiesând la apărările pârâtei.

Referitor la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut interpretarea și aplicarea gresită a normelor de drept material - art. 21, 47 din CDFUE, art. 14, 15, 26 din Decretul 212/1974, art. 16 alin. (2), art. 20 și 21 alin. (3) din Constitutie, art. 4, 5, 9 alin. (3), (61) alin. (2), (19)3 alin. (2), (13)49 alin. (1) și (2), 1357 alin. (1) și alin. (2), (13)81 alin. (1), (25)45 alin. (2), (25)56 C. proc. civ., art. 34 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, instanța dând o interpretare eronată a legii, în scopul neaplicării acesteia. În opinia sa, instanța a promovat interesele pârâtei în detrimentul intereselor reclamantului ca persoană umană ar cărei interes legitim trebuia să primeze, a invocat împotriva reclamantului calitatea de drept al persoanei juridice, a ignorat dreptul reclamantului la un proces echitabil, deși acesta a insistat în aplicarea directă a dreptului internațional și comunitar.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea recurată este legală, nefiind susceptibilă de criticile formulate de reclamant din perspectiva motivelor de casare invocate.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a reiterat susținerile din cererea de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 15 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin notele scrise depuse anterior termenului de judecată, recurentul-reclamant a invocat excepția necompetenței materiale a Completului nr. 9 învestit cu soluționarea recursului, motivată de faptul că prin aplicarea unui timbru postal pe cerere de recurs, în această cerere este inserat contractul care stă la baza acestei jurisdicții maritimă/postală, invocând Decizia nr. 17/2018 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că necompetenta sectiei/completului specializat este de ordine publică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul reclamantului este nefondat.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantul A. cu o cerere, prin care a chemat în judecată pârâții Inspecția Judiciară și B. pentru nesoluționarea și necomunicarea în termen legal prevăzut de lege a plângerii împotriva rezoluției de clasare nr. 3558/A/17.10.2019 pronunțată în dosarul nr. x, solicitând obligarea Inspecției Judiciare la soluționarea plângerii reclamantului și comunicarea răspunsului către acesta și obligarea Inspecției Judiciare la plata de daune morale pedepsitoare în cuantum de 2.000.000 RON (două milioane), în solidar cu pârâta B., în final, solicitând sancționarea cu nulitatea absolută a rezoluției de clasare nr. 3558/A/17.10.2019 și a rezoluției din 26.11.2019 și pe cale consecință obligarea pârâților în solidar la plata, către acesta, de daune morale în cuantum de 2.000.000 RON și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces în cuantum de 4.000 RON.

Prin sentința recurată acțiunea a fost respinsă, reclamantul înțelegând să o critice din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciind că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1, Înalta Curte constată că este nefondat.

Astfel, amintește instanța de control judiciar că aceste dispoziții legale au în vedere ipoteza în care instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Nelegalitatea hotărârii judecătorești, decurgând din alcătuirea nelegală a instanței vizează deficiențele legate de compunerea completului de judecată, în sensul că nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

Astfel, conform art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel se judecă în complet format dintr-un singur judecător, cu excepția cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie din 2 judecători și 2 asistenți judiciari (art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004). Potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Conform aceleiași legi, la Înalta Curte de Casație și Justiție, completele de judecată se compun din trei judecători ai aceleiași secții (art. 31 alin. (1).

Totodată, instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale în situația în care completul nu a fost constituit cu toate organele și persoanele cerute de lege (grefier, procuror). Instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale și atunci când judecătorii nu aveau dreptul să facă parte din complet pentru că erau incompatibili ori fusese admisă cererea de abținere sau de recuzare.

Având în vedere aceste considerații, instanța de control judiciar constată că susținerile cu privire la compunerea completului de judecată referitoare la faptul că astfel cum a făcut referire la invocarea excepției necompetenței materiale procesuale specializată a completului 8 complet 17 fond, care, în opinia sa, a fost nelegal compus, întrucât judecătorul E. nu este specializat în cauze maritime/poștale, greșita alcătuire a completului 17 fiind în strânsă legătură cu necompetența, nu se circumscriu dispozițiilor legale antereferite.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reține că în conformitate cu acestea "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 45

1

alin. (3) din Legea nr. 317/2004 "Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere."

Dosarul nr. x/2020, având ca obiect plângerea formulată de reclamantul A. întemeiată pe dispozițiile art. 45 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 317/2004, art. 9 alin. (1), art. 18 alin. (1), alin. (3) și alin. (12) lit. a), art. 29 alin. (4) și alin. (9) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, a fost înregistrat, în stadiul procesual fond, pe rolul Curții de Apel București la data de 29.07.2020, fiind repartizat aleatoriu, la secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la completul nr. 17F .

Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 04.12.2020, Curtea, verificând competența de soluționare a cauzei, în baza art. 131 din C. proc. civ., a stabilit că este competentă general, material și teritorial, în conformitatea cu dispozițiile art. 45

1

alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Or, potrivit prevederilor legale antereferite, pentru a putea fi primit acest motiv de recurs trebuie îndeplinite o serie de condiții, una dintre acestea fiind invocarea necompetenței "în condițiile legii". Textul face trimitere evident la prevederile art. 130 și 131 din C. proc. civ., care introduc o limită procesuală până la care poate fi invocată necompetența de ordine publică, respectiv primul termen de judecată cu părțile legal citate în fața primei instanțe. Invocarea excepției de necompetență materială de soluționare a cauzei, respectiv a excepției necompetenței funcționale, ulterior momentului procesual reglementat de art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este posibilă, în cauză, având loc o consolidare a competenței materiale procesuale și funcționale, în mod definitiv, în privința instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea. Aceasta întrucât normele legale care reglementează regimul invocării excepțiilor de necompetență nu introduc nicio distincție cu privire la necompetența funcțională, ci, dimpotrivă, dispozițiile art. 136 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că dispozițiile prezentei secțiuni (art. 129 - 135) privitoare la excepția de necompetență se aplică, prin analogie, și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.

Deși necompetența materială procesuală a secției sau completului specializat este de ordine publică, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 17/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, regimul invocării acesteia, pe verticală, este același ca și în cazul celorlalte excepții de necompetență de ordine publică, întrucât competenței materiale procesuale, ca gen proxim, i se subsumează și competența specializată, ca specie, astfel cum este ea reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004, precum și în cuprinsul unor legi speciale, iar, pentru identitate de rațiune, aceeași soluție, sub aspectul momentului limită până la care poate fi invocată excepția de necompetență funcțională, se impune în cazul acestei excepții, ca și în cazul celorlalte excepții de necompetență de ordine publică, astfel că argumentele invocate de recurent în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu se circumscriu acestui caz.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte observă că potrivit acestuia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul a susținut că exemplarul sentinței civile care i-a fost comunicat nu este semnat de judecător, chiar dacă este o copie, fiind astfel încălcate prevederile art. 426 alin. (3) C. proc. civ.

Instanța de control judiciar va înlătura ca nefondate aceste critici, reținând că într-adevăr potrivit dispozițiilor art. 426 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie semnată sub sancțiunea nulității de către membrii completului, însă, potrivit art. 426 alin. (6) C. proc. civ. hotărârea judecătorească se întocmește în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la mapa de hotărâri al instanței. Totodată, potrivit art. 427 C. proc. civ., hotărârea se comunică părților doar în copie. Prin urmare, nu constituie o încălcare a niciunei norme de procedură comunicarea hotărârii nesemnate de către judecător.

În plus, potrivit art. 131 Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, se semnează două exemplare de pe fiecare hotărâre, de membrii completului de judecată și de grefierul de ședință (unul pentru dosar, cel de al doilea pentru mapa de hotărâri).

În ceea ce privește încălcarea art. 304 alin. (2) C. proc. civ., invocată de recurent cu motivarea că judecătorul a refuzat prin omisiune să ordone ca inspectorul sef să se prezinte personal să ia cunostință de denuntarea inscrisurilor ca false, respectiv rezoluția de clasarea 3558/A/17.10.2019 și întâmpinarea din 20.11.2020, iar referitor la nesocotirea art. 305 alin. (1), în sensul că instanța a refuzat prin omisiune să constate prin proces-verbal starea materială a acestor înscrisuri, decizând să dea hotărârea în cauză, Înalta Curte constată că înscrisurile la care face referire recurentul sunt reprezentate de actul a cărei anulare s-a solicitat prin demersul judiciar inițiat de acesta, respectiv rezoluția nr. 3558/A/2019 ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, și de întâmpinarea formulată în cauză de intimata Inspecția Judiciară care este actul de procedură prin care aceasta și-a formulat apărările în cauză și cu privire la care a precizat modalitatea în care a fost semnată, astfel că aceste înscrisuri nu pot forma obiectul unei cereri care să se circumscrie normelor de procedură care reglementează verificarea de înscrisuri în materia probatoriilor, din perspectiva invocată de recurentul-reclamant, care să poată fi examinată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Dincolo de aceste aspecte, se constată că prima instanță a analizat legalitatea rezoluției în discuție și din perspectiva semnării/confirmării acesteia invocată de reclamant prin notele scrise din data de 26.11.2020, reținându-se că rezoluția de clasare a fost avizată de către directorul Direcției de Inspecție pentru judecători și a fost confirmată de către înlocuitorul inspectorului șef, astfel cum rezultă din cuprinsul exemplarului depus la dosarul cauzei, în copie conformă cu originalul, exemplar ce a putut fi observat și de reclamant.

În fine, Înalta Curte reține că sunt lipsite de suport și susținerile recurentului în ceea ce privește încălcarea art. 425 C. proc. civ., în sensul că în dispozitiv nu apar solutiile privind excepția nulității absolute și excepția decăderii invocate de acesta, aspectele privind nulitatea rezoluției din 26.11.2019 fiind analizate de prima instanță, care a reținut că nu se poate pune problema nulității, întrucât termenul indicat este un termen de recomandare, iar dispozițiile speciale aplicabile în cauză nu prevăd o sancțiune pentru nerespectarea termenului de 20 de zile. Cu privire la sancțiunea decăderii la care face referire recurentul-reclamant, aceasta a fost analizată de asemenea, de instanță, în cadrul criticilor pe fondul cauzei .

Așadar, soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată de reclamant reflectă concluzia la care a ajuns instanța în urma analizării tuturor criticilor formulate de reclamant în susținerea solicitării de sancționare cu nulitatea absolută a rezoluției de clasare nr. 3558/A/17.10.2019 și a rezoluției din 26.11.2019, soluția fiind menționată corespunzător în dispozitivul sentinței, astfel că dispozițiile art. 425 C. proc. civ. au fost respectate în prezenta cauză. Totodată, nemenționarea codului numeric personal al reclamantului ori numărul de înregistrare în registrul comerțului al intimatei Inspecția Judiciară și codul numeric personal al intimatei C., nu sunt elemente de natură să atragă nulitatea sentinței recurate, recurentul-reclamant neinvocând o vătămare care să-i fie cauzată din acest motiv.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., analizând considerentele hotărârii atacate se constată că această critica este nefondată.

Verificând sentința atacată prin prisma argumentelor invocate de recurentul-reclamant sub acest aspect, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele impuse de textul art. 425 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

În acest context, Înalta Curte subliniază că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Altfel spus, motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale prin raportare la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

În acest sens, Curtea de Apel București a examinat problema de drept care a generat litigiul, a arătat de ce excepția tardivității este neîntemeiată, precum și motivele respingerii inadmisibilității excepției de nelegalitate ca rămasă fără obiect. Totodată, pe fondul cauzei, a analizat criticile formulate de reclamant privind necomunicarea rezoluției prin care a fost soluționată plângerea împotriva rezoluției de clasare în discuție, privind soluționarea plângerii cu depășirea termenului de 20 de zile prevăzut de art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, prin raportare la art. 45

1

alin. (3) din aceeași lege, privind motivarea rezoluției de clasare, prin raportare la dispozițiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și la art. 18 alin. (3) și (4) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară și art. 47 alin. (3), privind aspectele legate de semnarea întâmpinărilor în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București și al ÎCCJ, privind aprecierea inspectorului judiciar referitoare la conduita profesională a inspectorului judiciar D., prin raportare la art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind necomunicarea avizului directorului Direcției de Inspecție pentru judecători și a confirmării inspectorului-sef adjunct prin raportare la art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, privind durata verificărilor prin raportare la art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, precum și sancțiunea decăderii prin raportare la art. 2545 C. civ., solicitarea reclamantului de acordarea daunelor morale prin raportare la art. 1, 8 alin. (1), (18) alin. (1) și (3), 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, prin raportare la art. 453 C. proc. civ.

În aceste condiții faptul că prima instanță nu a răspuns punctual la fiecare susținere din cererea de chemare în judecată ori fiecărei nuanțe a interpretării date de reclamant dispozițiilor legale apreciate de acesta ca fiind incidente în cauză nu este de natură să ducă la concluzia că sentința nu este motivată corespunzător.

Împrejurarea că recurentul-reclamant nu este, de fapt, de acord, cu concluzia la care a ajuns instanța de fond, nu echivalează cu lipsa de raționament juridic sau cu nemotivarea hotărârii, astfel încât această critică nu poate fi primită.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de control judiciar constată că nici acesta nu este incident în cauză.

Astfel, se constată că judecătorul fondului a apreciat în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea judicioasă a fondului și a probatoriilor administrate, astfel cum s-a reținut la punctul anterior, în mod nerelevant încercând recurentul să se prevaleze de dispoziții legale dispersate, fără aplicabilitate în speță.

În concluzie, sentința recurată este legală, motivele de nelegalitate și argumentele astfel cum au fost invocate în susținerea acestora nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 270 din 26 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.