ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4797/2021

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII contencios administrativ și fiscal, la 27.08.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară, solicitând anularea Rezoluției nr. x/2018 a inspectorului judiciar din cadrul CSM - Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție judiciară pentru procurori, prin care s-a dispus clasarea sesizării sale, pe care o apreciază ca fiind netemeinică, solicitând admiterea contestației, desființarea rezoluției și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Prin sentința civilă nr. 577 din data de 15 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, admiterea acțiunii.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală întrucât, în principal aceasta nu conține considerentele pe care se întemeiază soluția de respingere a cererii, astfel că judecătorul fondului nu a făcut o analiză concretă a motivelor invocate de în conținutul contestației, făcând doar o redare a considerentelor contestației sale, apoi a susținerilor intimatei, pentru ca în două fraze, la finalul considerentelor să menționeze că procurorul B., subiect al sesizării petentului, a dat curs plângerilor petentului în dosarul x/2016 și dosarul nr. x/2017, ambele înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, și au fost soluționate prin ordonanțe ce au fost supuse controlului de legalitate și temeinicie al Prim-Procurorului parchetului, astfel că a respins contestația.

Instanța de fond nu a făcut nicio analiză a concreta a motivelor contestației, a argumentelor reclamantului prin prisma dispozițiilor art. 99 lit. h) și t) și art. 99 ind.l din Legea 303/2004, care să conducă ulterior, prin puterea argumentului, la soluția de respingere a contestației.

În temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de judecata va arăta, în considerentele hotărârii, obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se motivele pentru care s-a respins cererea, ori, în cauză, instanța de fond nu a răspuns criticilor reclamantului față de rezoluția CSM-Inspecția Judiciară, nu a examinat problemele care i-au fost supuse spre analiză, motiv pentru care soluția primei instanțe este nemotivată.

De asemenea nemotivarea sentinței civile consta și în faptul că reclamantul a criticat rezoluția prin prisma unor verificări superficiale, lacunare, bazate, nu pe o cercetare efectivă a aspectelor sesizate, ci prin culegerea de informații din sistem informatic și exprimarea punctului de vedere al magistratului subiect al sesizării, iar cu privire la aceste aspecte instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un mod.

În ceea ce privește nelegalitatea sentinței pronunțate de instanța de fond, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. e) din Legea 317/2004 republicata, prin restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor normei de drept, apreciind că inspectorii din cadrul Inspecției Judiciare au competența de a face verificări în legătură cu activitatea și conduita necorespunzătoare a magistraților, însă în situația în care, în speța, actele de urmărire penale efectuate de Procurorul B. au fost supuse verificării în procedura reglementată de art. 339 și art. 340 C. proc. civ., Inspecția Judiciară nu mai are competențe legale asupra verificării actelor sale.

Însă, reclamantul a susținut pe de o parte că Procurorul B. nu a soluționat cererea de extindere a urmăririi penale privind infracțiunea de tentativă de omor formulată în data de 20.04.2017, nu s-a pronunțat nici prin ordonanța și nici prin rechizitoriul nr. x/2016, astfel ca a formulat o noua plângere penală împotriva numitului C. pe care a adresat-o Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție ce a fost înaintată, ulterior, tot procurorului B., formându-se dosarul nr. x/2017 la Parchetul de pe lânga Tribunalul Dolj în care nu a realizat niciun act de cercetare penală care să conducă la concluzia că soluția de clasare are la bază o cercetare efectivă care să conducă la o astfel de soluție, mai mult din soluția de clasare din acest din urma dosar rezultă, din concluzia procurorului, că "există autoritate de lucru judecat", subrogându-se instanței de judecată, singura care poate pronunța o asemenea soluție, deși dosarul din urma nu s-a aflat niciodată în fața unui complet de judecată.

Fata de aceste considerente nu trebuie confundată procedura prevăzută de dispozițiile art. 339 si 340 C. proc. pen. cu cea disciplinară; dacă prima are în vedere doar un control al legalității și temeiniciei unui act efectuat de procuror, procedura disciplinară are în vedere conduita magistratului procuror privind modul în care își desfășoară activitatea în cadrul funcției, abaterea disciplinara fiind fapta prin care se nesocotește una sau mai multe obligații de serviciu.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat excepția inadmisibilității recursului, solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., admisibilitatea recursului, din perspectiva dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile art. 45 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanța fiind învestită cu cererea de anulare a unei rezoluții de clasare, emisă de pârâta Inspecția Judiciară.

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, legile și ordonanțele în vigoare, constatate a fi neconstituționale, "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispozițiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituționale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenței, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că:

"Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată). Aplicarea art. 5 alin. (3) C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeași rațiune, soluția trebuie să fie identică).

De asemenea, prin Soluția de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că:

"În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile și ignorate în privința altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 317/2004.

Așadar, prin Soluția de principiu adoptată la 09 octombrie 2017, s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 alin. (6)-(7) și în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare și regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond, aceste prevederi stabilind că: (6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă.

Astfel, având în vedere soluția de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunțate, dar și dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că sentința nr. 577 din data de 15 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost soluționată pe fond contestația formulată de reclamantul A. împotriva rezoluției de clasare a sesizării 3468/IJ/882/DIP/2018 este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Așa cum reiese din motivele sentinței recurate, rezultă fără niciun dubiu că instanța de fond a soluționat contestația împotriva soluției de clasare pe fondul ei și nu prin admiterea unei excepții peremptorii care să împiedice analizarea fondului.

Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu recurs.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege", iar art. 634 alin. (1) din același cod statuează că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În prezenta cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor menționate, este definitivă. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, întrucât, pe de o parte aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

În aplicarea principiului legalității căilor de atac, afirmat de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac promovată nu poate fi decât aceea prevăzută de lege în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, mențiuni care pot fi și inexacte, în sensul dispozițiilor art. 457 alin. (2).

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. 1coroborat cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și va respinge recursul reclamantului ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 577 din data de 15 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2021.