ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 20/2016

Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 14 martie 2016 pronunțată în Dosarul nr. 18.248/233/2013, a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv dacă în sintagma "fără încheierea unui contract individual de muncă" prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include și situația contractului individual de muncă suspendat.

Cererea de pronunțare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 7 aprilie 2016.

Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:

Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii, republicat

Prin Procesul-verbal seria GL nr. 0.030.628 din 13 septembrie 2013 încheiat de Inspectoratul Teritorial al Muncii Galați, Societatea Comercială PRO BOATS - S.R.L Galați a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 30.000 lei, în baza art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, coroborat cu art. 16 alin. (1) din același act normativ, reținându-se, în fapt, că aceasta i-a primit la muncă pe Rotaru Vasile, Huțanu Mircea și Diaconu Maricel, fără a încheia în formă scrisă contract individual de muncă.

Societatea Comercială PRO BOATS - S.R.L. a contestat la Judecătoria Galați procesul-verbal anterior menționat, iar prin Sentința civilă nr. 4.434 din 17 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. 18.248/233/2013, s-a respins plângerea contravențională formulată de petentă în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial al Muncii Galați, ca neîntemeiată, menținându-se Procesul-verbal seria GL nr. 0030628 din 13 septembrie 2013 ca temeinic și legal întocmit.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că petenta a adus critici numai cu privire la sancționarea sa contravențională pentru prima faptă, astfel că instanța a analizat legalitatea și temeinicia procesului-verbal numai cu privire la această faptă, constatând că procesul-verbal a fost legal și temeinic întocmit, deoarece, din declarațiile martorului Roșca Stelian reiese că lucrătorii găsiți la punctul de lucru fuseseră angajați cu o zi înainte de data controlului. Totodată, a mai menționat martorul că, anterior datei efectuării controlului, lucrătorilor li s-au verificat aptitudinile de lucru, dar nu au fost supuși unei probe.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta Societatea Comercială PRO BOATS - S.R.L. Galați, iar, în cadrul soluționării apelului, Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv dacă în sintagma "fără încheierea unui contract individual de muncă" prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include și situația contractului individual de muncă suspendat.

Prin încheierea de sesizare, instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă.

Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a apreciat că, la data controlului, existau încheiate contracte individuale de muncă, astfel încât nu se poate vorbi de existența unei contravenții.

Punctul de vedere al petentei Societatea Comercială PRO BOATS - S.R.L. este cel potrivit căruia nu se face vinovată de săvârșirea acestei contravenții deoarece la data controlului, 13 septembrie 2013, avea încheiate contracte individuale de muncă pentru lucrătorii Rotaru Vasile, Huțanu Mircea și Diaconu Maricel.

Punctul de vedere al agentului constatator Inspectoratul Teritorial al Muncii Galați este cel conform căruia Societatea Comercială PRO BOATS - S.R.L. se face vinovată de săvârșirea contravenției, deoarece din aplicația REGES a reieșit că contractele individuale de muncă ale numiților Rotaru Vasile, Huțanu Mircea și Diaconu Maricel erau suspendate în perioada 26 august 2013-10 septembrie 2013 (anterior controlului efectuat la data de 13 septembrie 2013) pentru concedii fără plată, ceea ce înseamnă că cei trei angajați au prestat activitate în folosul Societății Comerciale PRO BOATS - S.R.L. fără forme legale de angajare.

La nivelul curților de apel Alba Iulia, Bacău, Craiova, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Timișoara și Târgu Mureș nu a fost identificată jurisprudență cu privire la chestiunea de drept invocată și nu au comunicat niciun punct de vedere cu privire la problema de drept dedusă judecății.

Curtea de Apel Brașov, în exprimarea unui punct de vedere teoretic, a apreciat că textul este clar și lipsit de orice echivoc, în sensul că, prin mențiunea "fără contract de muncă încheiat în condițiile art. 16 alin. (1) din Codul muncii, republicat", s-a stabilit că, pentru munca prestată, nu a existat o convenție bazată pe consimțământul părților, care să fi fost materializată într-un înscris.

Curtea de Apel București, într-o opinie majoritară, a apreciat că sintagma "fără încheierea unui contract individual de muncă" vizează situația lipsei unui contract de muncă încheiat în condițiile prevăzute de lege, iar nu și situația în care un asemenea contract există, dar a fost suspendat.

Curtea de Apel Cluj a învederat că opinia judecătorilor din cadrul Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale este în sensul că primirea la muncă a unei persoane în perioada în care contractul individual de muncă încheiat cu acesta este suspendat nu întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat.

Curtea de Apel Constanța a menționat că opinia majoritară a membrilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța este în sensul că, de principiu, în sintagma "fără încheierea unui contract individual de muncă" prevăzută de dispozițiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include și situația contractului de muncă suspendat.

Punctul de vedere exprimat de judecătorii Tribunalului Vrancea din cadrul Curții de Apel Galați este în sensul că suspendarea contractului individual de muncă în condițiile art. 49 și următoarele din Codul muncii, republicat, din inițiativa angajatului, nu echivalează cu lipsa contractului de muncă, situație care se circumscrie contravenției prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. e) din actul normativ anterior menționat, iar, pe durata suspendării, raportul de muncă se menține.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 778/C2/1.397/III-5/2016 din 23 mai 2016, a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat și nu se verifică practică judiciară în problema de drept care formează obiectul sesizării Tribunalului Galați.

La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost identificată jurisprudență cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, așa cum rezultă din deciziile nr. 191 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 17 iunie 2013, nr. 224 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 21 iunie 2013, nr. 352 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 26 noiembrie 2013, nr. 548 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 13 februarie 2014, nr. 166 din 20 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 mai 2014, și nr. 539 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 28 septembrie 2015.

Doamna prof. univ. dr. Raluca Dimitriu, prin punctul de vedere exprimat, a învederat că, din perspectiva caracterului declarat sau nedeclarat al muncii, persoana care prestează activitate pe parcursul concediului fără plată se află exact în aceeași poziție cu cea a unei persoane care prestează activitate fără să fi avut deloc contract încheiat cu beneficiarul muncii.

Domnul prof. univ. dr. Alexandru Athanasiu și doamna asis. univ. dr. Ana-Maria Vlăsceanu din cadrul Facultății de Drept a Universității București, după analizarea naturii juridice a contractului de muncă, a efectelor nulității pentru absența formei scrise, a principiilor care definesc contravenția și a situației de fapt ce face obiectul dosarului în care s-a formulat prezenta sesizare, au arătat că munca desfășurată fără încheierea unui contract de muncă în formă scrisă generează o răspundere contravențională, fără a se ignora realitatea unor situații când la "adăpostul" respectării formale a legii este posibilă, prin utilizarea frauduloasă a unor instituții juridice, cum ar fi suspendarea contractului de muncă, să fie sustrase de la plata obligațiilor fiscale activitățile desfășurate în baza unui contract de muncă pe timpul suspendării acestuia.

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat, referitor la admisibilitatea sesizării, că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, iar, pe fondul cauzei, s-a concluzionat că, în sintagma "fără încheierea unui contract individual de muncă" prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include și situația contractului individual de muncă suspendat, cu condiția ca, pe perioada suspendării, salariatul/angajatul să fi continuat să presteze munca în favoarea angajatorului, iar angajatorul să-i fi plătit salariul, deși contractul de muncă era suspendat.

Analiza condițiilor de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ; în doctrină, ele au fost identificate după cum urmează:

existența unei cauze aflate în curs de judecată;

instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;

cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Procedând la analiza asupra admisibilității sesizării, se constată că primele trei condiții sunt îndeplinite, întrucât Tribunalul Galați este legal învestit cu soluționarea, în ultimă instanță, a unui apel într-o cauză ce are ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

Condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei pendinte în care se ridică este îndeplinită, deoarece întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile vizează o problemă de drept punctuală, respectiv dacă, în sintagma "fără încheierea unui contract individual de muncă" prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include și situația contractului individual de muncă suspendat, iar nu întreaga problematică a unui act normativ.

De asemenea, este îndeplinită și cerința noutății chestiunii de drept supuse interpretării, care, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, reprezintă o condiție distinctă de admisibilitate.

De asemenea, s-a constatat că asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat, litigiile având acest obiect nefiind cuprinse în sfera de competență materială a instanței supreme și că nu se află în curs de soluționare un recurs în interesul legii cu un obiect similar.

Prin urmare, se constată că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate privind declanșarea procedurii hotărârii prealabile.

Pe fondul sesizării, pentru a stabili dacă în sintagma "fără încheierea unui contract individual de muncă", în sensul art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include și situația contractului de muncă suspendat, se impun a fi analizate dispozițiile Codului muncii referitoare la obligativitatea încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă, dar și cauzele de suspendare ale acestuia și efectele suspendării.

Totodată, prezintă relevanță și rațiunea pentru care a fost instituită contravenția prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat.

Indiferent de tipul contractului individual de muncă (pe durată nedeterminată/determinată, cu timp de lucru integral sau parțial cu de muncă la domiciliu, de ucenicie la locul muncii) reglementat de Codul muncii, republicat, forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a acestuia, așa cum rezultă din dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 82 alin. (1), art. 104 alin. (2), art. 109 și art. 57 alin. (1) din Codul muncii, republicat, fiind deci o condiție ad validitatem.

Suspendarea contractului individual de muncă este reglementată în art. 49-54 din Codul muncii, republicat, iar aceasta poate fi de drept, din inițiativa salariatului, din inițiativa angajatorului, precum și prin acordul părților.

Conform art. 49 alin. (2) din Codul muncii, republicat: "Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator", acestea fiind principalele efecte ale suspendării.

Deși există reglementare expresă cu privire la efectele suspendării, situațiile în care se dispune suspendarea contractului individual de muncă, Codul muncii nu conține reglementări procedurale cu privire la suspendarea contractului individual de muncă.

Dacă în cazul încheierii, modificării și încetării contractului individual de muncă Codul muncii cere forma scrisă, în situația suspendării legea nu conține o prevedere expresă.

Dar, din rațiuni practice, ar fi necesar să se întocmească o decizie de către angajator prin care să se dispună suspendarea sau să se constate starea de suspendare a contractului de muncă, să se precizeze temeiul de drept și să se consemneze efectele (legale sau convenționale) ale suspendării respective, iar în baza deciziei se pot face mențiunile în evidențe/registrul de evidență al salariaților și în dosarele personale.

Toate aceste reglementări au menirea de a asigura o deplină transparență a celor care sunt încadrați cu contract individual de muncă, iar Codul muncii sancționează pe cei care primesc la muncă persoane fără încheierea unui contract individual de muncă în formă scrisă, astfel cum prevede art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat (constituie contravenție primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă) și art. 264 alin. (4) din Codul muncii, republicat (primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, independent de cetățenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă constituie infracțiune), dar și pe cei care prestează activități fără încheierea unui contract individual de muncă astfel cum prevede art. 260 alin. (1) lit. f) din Codul muncii, republicat (constituie contravenție prestarea muncii de către o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă).

Scopul acestor reglementări a fost tocmai acela de a combate "munca la negru", adică pe cea prestată fără forme legale și care poate fi definită ca orice activitate plătită, legală în ceea ce privește natura ei, dar care nu este declarată autorităților publice.

În privința problemei de drept ce se impune a fi dezlegată, respectiv dacă în sintagma "fără încheierea unui contract individual de muncă" prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include și situația contractului individual de muncă suspendat, se impune a fi avută în vedere și jurisprudența Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 16 și 52 din Codul muncii, republicat, respectiv considerentele Deciziei nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, reluate, ulterior, și prin Decizia nr. 191 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 17 iunie 2013.

Astfel, prin Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, s-a precizat că: "schimbarea opticii legiuitorului în sensul ca forma scrisă să fie o cerință ad validitatem a contractului individual de muncă nu poate duce în niciun caz la concluzia potrivit căreia statul a creat un dezechilibru între părțile cocontractante. Este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili condițiile cerute în vederea încheierii unui contract indiferent de natura acestuia. Această competență a legiuitorului trebuie corelată cu faptul că stabilirea în materie de contracte a unor excepții de la principiul consensualismului prevăzut de art. 942 din Codul civil trebuie să fie justificată în mod obiectiv și rezonabil. Raportat la acest aspect, Curtea apreciază că încheierea în formă scrisă a contractului de muncă este justificată de combaterea unor practici ale angajatorilor prin care, profitând de faptul că forma scrisă a contractului de muncă era doar un instrumentum probationis, se sustrăgeau de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat sau bugetului asigurărilor sociale de stat datorate prin efectul încheierii contractului de muncă. O atare conduită se reflecta negativ și în planul protecției sociale a angajatului care nu beneficia de stagiu de cotizare pentru perioadele lucrate neînregistrate de către angajator la autoritățile competente și nici de asigurare de sănătate sau socială."

S-a arătat și că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională "a subliniat importanța prevederilor referitoare la încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă. În acest sens, prin Decizia nr. 418 din 3 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, a statuat că «existența contractului previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar și atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat. Încadrarea în muncă doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de muncă, asigură atât cunoașterea, cât și exercitarea obligațiilor legale ce le revin celor care folosesc forță de muncă salarială». Practic, și din decizia enunțată transpare necesitatea unei schimbări de optică în privința modului de încheiere a contractului individual de muncă, întrucât sintagma «încadrarea în muncă doar cu forme legale» se distinge de situația în care raporturile de muncă se desfășoară în contra sau cu încălcarea legii. Or, ceea ce se desfășoară împotriva legii nu poate fi acceptat nici în domeniul raporturilor de muncă, unde, pe lângă angajat și angajator, un rol precumpănitor, dar conex, îl are statul prin prisma acordării în viitor a pensiei sau a altor forme de ajutor social, precum și a asistenței medicale".

În Decizia nr. 352 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 26 noiembrie 2013, s-a statuat că dispozițiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, trebuie corelate cu cele ale art. 16 alin. (1) din același act normativ, care prevăd forma scrisă ca o condiție ad validitatem a contractului individual de muncă, dar și că "soluția legislativă criticată își are ca temei atât nevoia de protejare a dreptului și a obligațiilor izvorând din raporturile de muncă, dar și aceea de a asigura justa implicare a statului, prin sarcina ce revine acestuia de a acorda unele drepturi ce decurg din exercitarea acestor raporturi juridice".

Prin raportare la prevederile legale, luând în considerare cele reținute de Curtea Constituțională și având în vedere scopul pentru care a fost instituită obligația de a primi la muncă numai persoane cu care angajatorul a încheiat un contract individual de muncă în formă scrisă, în stabilirea înțelesului textului legal prezintă importanță faptul că, deși era încheiat un contract individual de muncă, acesta era suspendat, dar angajatul/salariatul a fost descoperit prestând activitate în favoarea angajatorului. Acesta reprezintă tot o formă de "muncă la negru" pentru că este prestată o activitate plătită, dar care nu este declarată autorității publice.

În condițiile în care contractul de muncă este suspendat, dar se prestează o activitate de către salariat/angajat, se constată că nu sunt respectate efectele legale ale suspendării contractului de muncă, efecte care vizează, în principal, tocmai suspendarea prestării unei munci de către salariat și plății drepturilor de către angajator, astfel că se poate susține că, în sintagma "fără încheierea unui contract individual de muncă" prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include și situația contractului individual de muncă suspendat.

Într-o asemenea ipoteză se poate vorbi de o încercare de a nu eluda dispozițiile legale ce impun forma scrisă a contractului individual de muncă, dar se dovedește că prin aceasta se ajunge la neplata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat sau bugetelor asigurărilor sociale, fiind, în același timp, o situație nefavorabilă salariatului care nu poate beneficia, pentru această perioadă, deși a prestat activitate, de stagiu de cotizare, de asigurări de sănătate, pentru că, formal, contractul individual de muncă este suspendat.

Dacă s-ar interpreta textul art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, numai în litera lui și nu s-ar considera că în sintagma "fără încheierea unui contract individual de muncă" se include și situația contractului individual de muncă suspendat, atunci ar putea rămâne fără conținut tot sistemul de protecție împotriva muncii la negru, sistem care a stat la baza introducerii acestei reglementări în legislația muncii, deoarece angajatorul va putea să încheie contracte individuale de muncă, pe care apoi să le suspende, eventual și fără încheierea unui act scris, dar angajații/salariații să continue să presteze munca, deși tocmai aceste efecte ale contractului individual de muncă sunt suspendate, conform art. 49 alin. (2) din Codul muncii, republicat.

Prestarea de activități de către angajat/salariat, deși perioada de suspendare a contractului individual de muncă nu a expirat, nu poate fi prezentată ca o situație de încetare a efectelor suspendării pentru că trebuia să fie făcută mențiunea în registrul de evidență al salariaților și în dosarul persoanei respective, ca și în cazul suspendării contractului individual de muncă, chiar și în lipsa unui act scris întocmit în acest sens.