ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 602/2010

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată la data de 26 februarie 2001 astfel cum a fost precizată, reclamanta G.M. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General, SC A. SA și M.E.F., pentru ca primii doi pârâți să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 372 mp și 1/3 din suprafața de 208 mp drum liniar, situate în București, sector 2, preluat abuziv de la autorul său, G.P.G., iar al treilea pârât să fie obligat să-i plătească despăgubiri pentru construcția demolată aflată pe terenul menționat. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Codului civil și ale Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 183 din 07 martie 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Prin Decizia civilă nr. 387/ A din 2005, Curtea de Apel București, secția a IX-a, a declinat în favoarea Tribunalului București competența soluționării apelului formulat de reclamantă, hotărâre menținută prin Decizia nr. 4858 din 18 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin Decizia nr. 550/ A din 07 mai 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința atacată și a reținut cauza pentru soluționare în primă instanță. În fond, după desființare, prin sentința nr. 328 din 14 februarie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea reclamantei. A fost obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul General să restituie în natură reclamantei terenul în suprafață de 382,91 mp situat în București, sector 2, precum și cota indiviză de 1/3 din terenul în suprafață de 292,81 mp, situat la aceeași adresă.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC A. SA și M.E.F. cu consecința respingerii acțiunii față de aceste pârâte. Prima instanță a reținut, în esență, că imobilul pretins în prezenta procedură proprietatea antecesorului reclamantei, G.P.G., a trecut în stăpânirea statului fără nici un titlu, preluare ce se încadrează în ipoteza textului art. 2 lit. I) din Legea nr. 10/2001. Tribunalul a apreciat ca inutilă solicitarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 de suplimentare a probațiunii anexată notificării și constatând dovedită atât preluarea abuzivă a terenului solicitat, cât și a calității reclamantei de persoană îndreptățită la restituire în accepțiunea legii speciale, în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a Deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus obligarea pârâtului să restituie reclamantei imobilul în natură.

Apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 274/ A din 11 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Instanța de apel a reținut, în esență, că deși reclamanta nu a formulat un capăt de cerere distinct privind nevalabilitatea titlului statului, dat fiind însă temeiul de drept al cererii dedusă judecății, precum și pentru stabilirea normelor incidente din legea specială, chiar în absența unui asemenea petit, instanțele erau ținute să analizeze valabilitatea titlului statului ca o chestiune prejudicială, în scopul stabilirii premizelor corecte ale soluționării cauzei, pentru identificarea măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei.

Apelantul-pârât este în eroare că o atare analiză este lipsită de relevanță după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, întrucât prin legea modificatoare textul art. 2 alin. (2) din lege a fost păstrat, iar pe de altă parte, în actul normativ de referință sunt identificate soluții legislative diferite, după cum imobilul a fost preluat cu sau fără titlu.

Nu a fost primită nici critica privind inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, întemeiată pe obligativitatea urmării procedurii administrative, decât cu riscul încălcării dispozițiilor sentinței nr. 183 din 07 martie 2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin care s-a reținut că absența răspunsului la notificare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, context în care persoana îndreptățită are posibilitatea formulării unei cereri în instanță care să cenzureze acest refuz, soluție concordantă Deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cărei incidență în cauză a fost corect reținută de prima instanță.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primar General care, în dezvoltarea motivului de recurs invocat - art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut ca greșit analizată valabilitatea titlului statului asupra imobilului pretins în cauză, în condițiile inexistenței unui astfel de capăt de cerere, dar și a inutilității unei astfel de verificări în raport de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001. Dimpotrivă, dat fiind indicarea unor temeiuri de drept contradictorii dar și în raport de dispozițiile Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se impune respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă, considerente în raport de care a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și respingerea cererii dedusă judecății.

Recursul nu este fondat. Prin Decizia nr. 550/ A din 07 mai 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, irevocabilă prin nerecurare s-a decis, în raport de temeiul de drept invocat în cererea dedusă judecății, astfel cum a fost aceasta precizată (art. 480, 481 C. civ. și Legea nr. 10/2001), dar și în raport de pretenția concretă ce a determinat sesizarea instanței - restituirea bunului pretins în procedura Legii nr. 10/2001 și admisibilitatea acestei cereri justificat de conduita pârâtului de soluționare a notificării ce poate fi considerată în absența răspunsului la solicitarea părții ca un refuz de restituire - că nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente pentru cenzurarea acestui refuz, ceea ce implică admisibilitatea pretențiilor persoanei îndreptățite pe cale judiciară.

Dispozițiile acestei hotărâri au intrat în autoritate de lucru judecat, așa încât, în raport de această împrejurare, dar și de necesitatea verificării, în limitele impuse de actul procedural invocat, îndeplinirii condițiilor de aplicabilitate a legii speciale, ca și a măsurii reparatorii cuvenite, a procedat legal la verificarea valabilității/nevalabilității titlului statului, analiză pretinsă de textul art. 2 din Legea nr. 10/2001, tocmai în scopul verificării incidenței actului normativ special de reparație. Stabilind că bunul pretins în cauză a fost preluat fără nici un titlu - ipoteza textului art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanțele au determinat (verificare sine qua non) includerea sa în domeniul legii speciale și, prin urmare, aplicarea normelor acestui act normativ pretenției reclamantei (atât în ce privește vocația cât și natura măsurii reparatorii cuvenite).

Având în vedere că persoana fizică și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege (a depus notificare în termen legal la care a anexat actele doveditoare), instanța de apel, asemenea celei de fond au apreciat corect că reclamanta se poate adresa direct justiției. A considera că o astfel de cerere este inadmisibilă și a o respinge ca atare, ar însemna nesocotirea caracterului reparator al Legii nr. 10/2001. Astfel, persoanele îndreptățite să-și redobândească imobilele preluate abuziv ar fi împiedicate în exercițiul dreptului de acces la justiție, iar partea care nu și-a îndeplinit obligațiile în termenul stabilit de lege ar fi încurajată să persiste în această atitudine. Lipsa răspunsului persoanei juridice deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului supus cenzurii instanțelor de judecată, ce au plenitudine de jurisdicție în această materie.

Refuzul acestei persoane dă dreptul notificatorului să apeleze la justiție pentru ca aceasta să hotărască în privința drepturilor sale cu caracter civil, soluție și interpretare în acord cu spiritul și finalitatea legii speciale, precum și cu textul art. 21 din Constituția României și a celui prevăzut de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale. Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 274/ A din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.