ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4858/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4858/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 318 din 11

mai 2006 a Tribunalului Iași a fost condamnat inculpatul D.P., pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin.

(1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a),

cu referire la art. 76 lit. b) C. pen., la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prevăzute

de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute

de art. 64 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul D.P.,

iar în temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei

aplicate prin prezenta hotărâre, perioada începând de la data de 21 februarie 2006

la zi.

S-a constatat recuperat integral,

prin restituire, prejudiciul produs părții vătămate V.E.S.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în fapt, că în ziua de 10 februarie 2006, în jurul

orelor 10,00, inculpatul D.P. a mers, în vizită, la locuința prietenului său C.G.C.

unde a rămas până în jurul orelor 16,00.

De la locuința martorului C.G.C.,

inculpatul împreună cu persoana anterior menționată a mers într-un bar situat

în cartierul Păcurari, unde cei doi au stat circa o oră, timp în care au

consumat băuturi alcoolice, respectiv vin.

În timp ce se aflau în bar,

inculpatul D.P. i-a propus martorului C.G.C. să meargă în Complexul Studențesc

T.V. pentru a sustrage un telefon mobil de la persoane care s-ar fi aflat în

acea zonă, propunere cu care C.G.C. a fost de acord.

În aceeași împrejurare, inculpatul D.P.

i-a spus prietenului său că el (inculpatul) va sustrage telefonul în timp ce

martorul va trebui să asigure paza.

Cu un maxi taxi, cei doi s-au

deplasat din cartierul Păcurari în Complexul Studențesc T.V.

Inițial, inculpatul și martorul au

mers în complexul comercial I.M. în ideea de aștepta să se facă o oră mai

târzie când ar fi fost mai puține persoane pe stradă și astfel ar fi avut

asigurată reușita activității infracționale.

În jurul orelor 20,00, inculpatul și

martorul C.G.C. au părăsit complexul comercial I.M., mergând pe aleile dintre

căminele studențești cu scopul de a-și pune în executare hotărârea

infracțională luată.

La un moment dat, inculpatul D.P. a

observat-o pe partea vătămată V.E. care se deplasa pe aleea din fața căminelor,

în timp ce vorbea la telefonul mobil.

Văzând telefonul mobil asupra părții

vătămate, inculpatul D.P. s-a hotărât să acționeze asupra acesteia, motiv

pentru care a pornit în urmărirea ei.

După ce a mers în urma părții

vătămate circa 20 m, constatând că aceasta a terminat convorbirea telefonică și

și-a pus telefonul într-unul din buzunare, inculpatul s-a apropiat de V.E. a

îmbrâncit-o, după care i-a acoperit gura cu o mână, iar cu cealaltă i-a sustras

din buzunarul gecii cu care era îmbrăcată telefonul mobil.

De menționat că în urma îmbrâncelii,

partea vătămată V.E. a căzut „în genunchi”, aceasta fiind poziția sa din

momentul deposedării.

Imediat ce a sustras telefonul

părții vătămate, inculpatul D.P. a fugit de la locul faptei în direcția L.I.E.C.

După aproximativ 10 minute, inculpatul s-a întâlnit cu martorul C.G.C. în

stația pentru mijloace de transport în comun din fața complexului comercial

I.M., după care s-au deplasat, împreună, în cartierul Păcurari unde au

transferat creditul de pe telefonul părții vătămate (4 dolari S.U.A.) pe

telefoanele lor mobile.

Ulterior inculpatul D.P. a mers la

locuința sa.

Prejudiciul produs părții vătămate

este în valoare de 150 RON și a fost acoperit integral prin restituirea

telefonului mobil sustras, astfel că partea vătămată nu s-a mai constituit

parte civilă în procesul penal.

Se impune a se arăta că prin

rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată inculpatul D.P. s-a dispus și

scoaterea de sub urmărire penală a martorului C.G.C. care a fost cercetat sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de „complicitate la tâlhărie”, întrucât s-a

constatat pe baza probatoriului administrat că acesta nu a contribuit în nici un

mod la înlesnirea săvârșirii infracțiunii de tâlhărie de către inculpatul D.P.

Audiat asupra situației de fapt în

cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei de tâlhărie

asupra părții vătămate V.E.

În cursul cercetării judecătorești,

inculpatul D.P. s-a prevalat de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.,

și nu a mai dat declarație.

Coroborând plângerea și declarația

părții vătămate, cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, cu dovezile

de ridicare-predare a bunului sustras, cu procesul-verbal de reconstituire și

planșa foto întocmită cu aceeași ocazie, cu declarațiile martorului ocular C.G.C.,

declarațiile martorului V.M. și Z.Șt.V. și cu declarațiile de recunoaștere

făcute de inculpat în primă fază a procesului penal, prima instanță a reținut

pe deplin dovedită situația de fapt expusă în considerentele hotărârii și

implicit vinovăția inculpatului D.P., în săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie”.

În drept, fapta inculpatului D.P.,

care în seara zilei de 10 februarie 2006, în jurul orelor 20-21,00, în timp ce

se afla pe o alee din fața unor cămine studențești din complexul T.V., prin

exercitarea unor acte de violență (o îmbrânceală și acoperirea gurii părții

vătămate cu mâna), a deposedat-o pe partea vătămată V.E. de telefonul mobil pe

care îl avea asupra sa, cauzându-i suferințe fizice și un prejudiciu material

în valoare de 150 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

„tâlhărie” prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C.

pen., și pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea pedepsei și a

modului ei de executare s-a ținut seama de limitele de pedeapsă prevăzute de

textul incriminator, de gradul de pericol social concret al faptei comise, de

împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, în baza unei hotărâri

infracționale luate anterior, într-un loc public, pe timp de noapte, asupra

unei persoane de sex feminin, de valoarea pagubei materiale produse, de faptul

că aceasta a fost acoperită integral, cât și de circumstanțele personale ale

inculpatului care se află la prima încălcare a legii penale, anterior având o

conduită sinceră, recunoscând săvârșirea infracțiunii.

Față de acestea, instanța a reținut

în favoarea inculpatului D.P. circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.

74 lit. a) C. pen., dând eficiență dispozițiilor legale care reglementează efectele

circumstanțelor atenuante, art. 76 C. pen.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, inculpatul a declarat apel, criticând-o ca fiind netemeinică sub

aspectul individualizării pedepsei, solicitând redozarea ei, în sensul

reducerii cuantumului cu motivarea că a regretat și recunoscut fapta, iar pe

viitor nu va mai comite fapte penale.

Prin decizia penală nr. 185 din 4

iulie 2006 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. 2692/2006, a fost

respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul D.P. împotriva sentinței

penale nr. 318 din 11 mai 2005 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care a

menținut-o.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului și arestarea preventivă, începând cu data de 11 mai 2006 la zi și

s-a menținut starea de arest.

A fost obligat apelantul să

plătească statului suma de 180 RON lei cheltuieli judiciare, din care 100 RON

lei onorariu apărător din oficiu suportat din fondurile statului.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că instanța de fond a administrat un probatoriu complet pe baza

căruia a stabilit că inculpatul D.P., în seara zilei de 10 februarie 2006 (orele

20 - 21,00), prin folosirea violenței a deposedat-o pe partea vătămată V.E., de

un telefon mobil, cauzând un prejudiciu de 150 lei, care a fost recuperat.

Fapta a fost recunoscută de

inculpat.

Solicitarea inculpatului de a i se

redoza pedeapsa nu a putut fi primită de instanța de apel.

Instanța de fond, când a

individualizat pedeapsa aplicată inculpatului a avut în vedere criteriile

generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., și a ținut cont de

scopul pedepselor prevăzut de art. 52 C. pen.

Conduita procesuală bună și lipsa

antecedentelor penale au fost avute în vedere de prima instanță.

De altfel, instanța de fond a

reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., constând

în lipsa antecedentelor penale, conduita bună procesuală și comportamentul bun

în relațiile cu semenii săi, redozarea prejudiciului care a fost recuperat și a

coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 76 C. pen.

Și instanța de apel a constatat că

această pedeapsă de 4 ani închisoare a fost bine dozată și este necesară pentru

reeducare și reinserția socială a inculpatului.

Nu s-au constatat alte motive de

nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termenul legal, recurs inculpatul D.P., criticând-o pentru

netemeinicie, solicitând admiterea recursului și în rejudecare redozarea

pedepsei, prin acordarea unei mai largi eficiențe a dispozițiilor art. 76 C.

pen., urmând a se avea în vedere poziția sa sinceră și de regret a faptei,

conduita corectă pe parcursul întregului proces, recunoscând în prima fază

fapta, ulterior prevalându-se de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.,

prejudiciul produs părții vătămate în valoare de 150 RON a fost acoperit

integral, prin restituirea telefonului mobil sustras, așa încât aceasta nu s-a

mai constituit parte civilă, circumstanțele sale personale, care se află la

prima încălcare a legii penale, anterior având o conduită bună în societate,

vârsta sa, respectiv 20 de ani, săvârșind fapta pe fondul consumului de alcool.

Apărătorul recurentului inculpat în

concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei, arătând

că inculpatul are vârsta de 20 de ani, a recunoscut fapta comisă, solicitând

admiterea recursului declarat de inculpat și în rejudecare acordarea unei mai

largi eficiențe circumstanțelor atenuante judiciare reținute în sarcina

inculpatului, în sensul reducerii pedepsei.

Concluziile procurorului asupra

recursului declarat de inculpat, precum și poziția recurentului inculpat din

ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei

decizii.

Examinând recursul declarat de

inculpatul D.P. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivul

invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanța de apel

și-a însușit argumentele primei instanței, iar la rândul ei în baza propriului

examen, în mod judicios și temeinic motivat a stabilit vinovăția inculpatului

în săvârșirea infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în

raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză

s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului D.P., care la data de

10 februarie 2006, seara, în jurul orelor 20-21,00, respectiv în timpul nopții,

aflându-se pe o alee din fața unor cămine studențești din complexul T.V., deci

într-un loc public, a deposedat-o prin exercitarea unor acte de violență de un

telefon mobil în valoare de 150 RON, pe partea vătămată V.E., cauzându-i

suferințe fizice, întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul

incriminator al infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2)

lit. b) și c) C. pen.

De asemenea, sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate inculpatului a fost făcută o corectă

adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

ținându-se cont de gradul de pericol social în concret al faptei comise agravat

de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale

ale inculpatului, care a avut o atitudine inițială sinceră cu privire la recunoașterea

și regretarea faptei comise, ulterior prevalându-se de dispozițiile art. 70 C.

pen., nu are antecedente penale, având anterior o conduită bună la fostul loc

de muncă, respectiv SC G.E. SRL, ca agent de pază, unde a fost angajat, în

perioada 29 septembrie 2005 - 26 ianuarie 2006, așa cum rezultă din

caracterizarea depusă la fila 29 dosar tribunal, în prezent nu are ocupație,

prejudiciul a fost acoperit prin restituirea bunului părții vătămate, care nu

s-a constituit parte civilă.

Prin cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului, orientat sub minimul legal prevăzut de lege pentru infracțiunea

ce i-a fost reținută în sarcina sa s-au avut în vedere în mod distinct și

dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen., ca circumstanță atenuantă judiciară, ceea

ce a atras aplicabilitatea regimului sancționator corespunzător stipulat de art.

76 lit. b) din același cod.

Așadar, Înalta Curte consideră că în

cauză în stabilirea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul D.P. s-a dat

relevanță concretă nu numai criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

dar și circumstanței judiciare atenuante arătate, așa încât pedeapsa aplicată,

cu executare în regim de detenție este singura în măsură să asigure realizarea

scopurilor educativ și de exemplaritate a acesteia, în îndreptarea atitudinii

inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare

pozitivă.

În raport cu cele menționate, nu

poate fi reținută critica recurentului inculpat cu privire la greșita

individualizare a pedepsei aplicate, impunându-se reducerea acesteia, prin

acordarea unei mai largi eficiențe a dispozițiilor art. 76 C. pen., deoarece au

fost avute în vedere în mod plural toate criteriile ce caracterizează

individualizarea judiciară a pedepsei, nefiind incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte constată că în cauză

instanța de apel a pronunțat o decizie legală și temeinică sub toate aspectele.

Totodată, Înalta Curte, verificând

hotărârea atacată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi

putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de ceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei penale nr.

185 din 4 iulie 2006 a Curții de Apel Iași.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 21 februarie 2006

la 23 august 2006.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat să plătească cheltuieli

judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei penale nr. 185 din 4 iulie 2006

a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 21 februarie 2006

la 23 august 2006.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

august 2006.