ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 955/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

955 din 14 februarie 2006

Prin sentința penală nr. 335 din 5

octombrie 2005, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul B.F. zis D. pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit.

b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 79 alin. (2) și art. 76 lit.

b) din același cod, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. a

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

În temeiul art. 14 și art. 346 C.

proc. pen. și art. 998 – art. 999 C. civ., l-a obligat pe inculpat să plătească

părții civile A.V. 1.000 RON despăgubiri și 500 RON daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În seara de 10 noiembrie 2004, în

jurul orelor 23,00, partea vătămată A.V. a mers împreună cu martorul S.D.S., la

barul U. din Cartierul Burdujeni municipiul Suceava unde au consumat băuturi

alcoolice.

În timp ce se aflau la masă a venit

la ei și inculpatul B.F., oferindu-le de băut câte 100 ml. votcă. După o

discuție care a durat câteva minute, inculpatul a plecat la masa la care se

afla și martorul L.C.

În jurul orelor 00,00, partea

vătămată A.V. a părăsit barul, fiind urmat la scurt timp de către inculpat,

care a observat că acesta rămăsese singur la masă, martorul S.D.S. părăsind

barul cu aproximativ 30 de minute mai devreme.

După ce a ieșit din bar, partea

vătămată s-a îndreptat spre casă, dar la intersecția străzilor Jean Bart cu

Nicolae Iorga, a fost acostat de inculpat care l-a urmărit și a început să-l

caute prin buzunare și să-l îmbrâncească, sustrăgându-i suma de 8.000.000 lei

și telefonul mobil.

După ce i-a sustras părții vătămate

bunurile, inculpatul a plecat, întâlnindu-se în aceeași zonă cu martorul S.M. care

se îndrepta spre gară și s-a oferit să o însoțească ceea ce a și făcut,

despărțindu-se de aceasta, în jurul orelor 13,05, în fața Agenției L.P. de pe

strada Jean Bart.

În jurul orelor 5,00, inculpatul a

mers cu taxiul condus de martorul C.I., plătind pentru cursă suma de 50.000 lei

pe care i-a scos din buzunar, auzindu-se foșnetul mai multor bancnote.

Episodul în care inculpatul îl căuta

prin buzunare pe A.V., urmat de îmbrâncirea acestuia și sustragerea bunurilor,

a fost văzut de martorul Ț.D., care a și mers la Postul de Poliție T.F. să

anunțe incidentul. Când s-a întors în același loc, pentru a lua un taxi,

martorul a fost confundat de partea vătămată cu inculpatul, motiv pentru care

îi solicita restituirea bunurilor.

Între partea vătămată și martorul Ț.D.

a avut loc, în aceste împrejurări, o altercație, martorul aplicându-i câteva

lovituri cu pumnul și cu umbrela, pe care o avea asupra sa, cauzându-i leziuni

care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-13 zile îngrijiri medicale.

Împotriva sentinței tribunalului, a

declarat apel inculpatul, pe care l-a motivat oral, susținând în esență că nu

el este autorul infracțiunii de tâlhărie, pentru care a fost condamnat.

Prin decizia penală nr. 364 din 14

noiembrie 2005 pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Suceava, apelul

a fost admis, sentința desființată în totalitate și în baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 2 lit. c) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru

infracțiunea de tâlhărie.

A fost respinsă, ca nefondată,

acțiunea civilă și înlăturate dispozițiile de obligare a inculpatului la plata

cheltuielilor judiciare.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a

motivat că din întreg materialul probator administrat nu rezultă cu certitudine

că inculpatul ar fi cel care a săvârșit infracțiunea, nereușindu-se să se

răstoarne prezența de nevinovăție.

Astfel, singura probă

incriminatoare, declarația martorului Ț.D. care în cursul urmăririi penale a

afirmat că l-a văzut personal pe inculpat când a tâlhărit-o pe partea vătămată,

a fost răsturnată în fața instanței printre altele de însăși acest martor care

a retractat cele declarate.

Martorul a motivat retractarea prin

aceea că în noaptea respectivă a avut o altercație cu partea vătămată și pentru

că polițistul i-a spus că l-a bătut rău pe A.V. și că o să-l coste mult ce a

făcut a semnat declarația.

Instanța de apel apreciază ca fiind

plauzibilă declarația martorului în instanță atâta timp cât în acea noapte a

bătut-o pe partea vătămată și de frica de a nu fi acuzat că el este autorul

tâlhăriei a semnat declarația scrisă de lucrătorul de poliție.

S-a mai avut în vedere că potrivit

declarației martorului, inculpatul a plecat de la bar împreună cu o „bătrână”,

care l-a chemat rugându-l să o însoțească la gară ca să vadă mersul trenurilor.

Se mai motivează că atâta timp cât

femeia la care face referire martorul a fost audiată și a confirmat cele

declarate de martor și inculpat, prima instanță a considerat greșit că

declarația martorului este nesinceră.

În fine, instanța de apel a mai avut

în vedere și declarația părții vătămate care a cântărit mult la acuzarea

inculpatului și care audiat în instanță nu a mai menținut-o.

În instanță partea vătămată a

declarat că nu își aduce aminte dacă s-a apropiat cineva de el, că a ieșit din

bar inconștient și că își aduce aminte ca prin vis că pe drum s-a întâlnit cu

cineva înainte de a ajunge la taximetre.

A făcut precizarea că după ce a

văzut că nici un taximetrist nu vrea să-l ia (pe motiv că nu mai are bani,

întrucât ar fi fost „făcut”) a constatat că nu mai are banii și telefonul și

imediat s-a întâlnit cu o persoană (este vorba de Ț.D.) pe care a acuzat-o că

i-a sustras bunurile, persoană care l-a lovit. Din spusele taximetristului știe

că ar mai fi venit 2 sau 3 persoane să-l lovească, însă nu mai știe decât că

și-a pus mâinile în cap și s-a apărat.

Împotriva deciziei a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava care a criticat-o ca nelegală și

netemeinică și a cerut casarea ei în temeiul art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen., eroarea gravă de fapt cu privire la interpretarea probelor ce a

avut consecință achitarea inculpatului.

A mai declarat recurs și partea

vătămată A.V., recurs pe care l-a motivat în scris.

Prin ambele recursuri decizia este

criticată ca nelegală și netemeinică susținându-se în esență că atât partea

vătămată cât și martorul Ț.D., l-au indicat constant pe inculpat drept autor al

tâlhăriei, motivația retractării în instanță nu este plauzibilă cât timp

același martor s-a prezentat la postul de poliție T.F. Burdujeni sesizând cele

întâmplate și arătând că este acuzat de furt de către partea vătămată.

Recursurile sunt fondate.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor

aflate la dosarul cauzei rezultă că nici una din instanțe nu a stăruit în

înlăturarea contradicțiilor și a lămuririi unor aspecte esențiale în stabilirea

persoanei care a săvârșit fapta.

Dacă prima instanță, audiind pe

martorul Ț.D. care a retractat cele declarate în cursul urmăririi penale

apreciind nesinceră declarația de retractare, a înlăturat-o și ținând seama și

de declarația neconvingătoare a părții vătămate l-a condamnat pe inculpat,

instanța de apel pe baza acelorași probe l-a achitat.

Din nici una din declarațiile

inculpatului, părții vătămate, martorilor L.C., S.D.S., C.S., P.V., nu rezultă

prezența în bar în seara respectivă a martorului Ț.D.

În declarația dată la o lună după ce

partea vătămată a reclamat că a fost tâlhărit martorul a arătat că, în seara

respectivă, în jurul orelor 23,00, a intrat în bar să bea o cafea și pentru că

doi tineri îi aruncau priviri dușmănoase, în jurul orelor 00,00, a părăsit

barul. Afară a văzut cum inculpatul i-a sustras bunurile părții vătămate.

Martorul a susținut că s-a dus și a

reclamat la poliție cele văzute după care s-a întors și a mers la taximetre

să-l caute pe șoferul C.I. care să-l ducă acasă. Acesta este momentul când de

el s-a apropiat partea vătămată care l-a acuzat că i-a luat banii și s-au luat

la ceartă și bătaie.

Audiat în instanță martorul

furnizează multe amănunte interesante, că în seara aceea l-a cunoscut pe

inculpat și au stat de vorbă, că acesta era însoțit de o persoană de sex

feminin cu care a și plecat și ce este mai important că el a rămas în bar până

spre ziuă și nu s-a mai întâlnit cu inculpatul de atunci.

Martorul a mai susținut că nu el a

reclamat ci el a fost reclamat la poliție că până la urmă să arate că el a fost

cel care s-a dus la poliția T.F. să reclame că o persoană se ia de el însă

nimeni nu a intervenit și nu a luat act de reclamație.

Față de contradicțiile evidente s-a

impus audierea polițiștilor de serviciu, în noaptea de 10 noiembrie 2004, la

Postul T.F. Burdujeni care, să fie chestionați dacă și la ce oră martorul a sesizat

că este acuzat de furt sau că o persoană se ia de el și dacă s-au întreprins

măsuri.

Audierea martorilor L.C., S.D.S., C.S.,

P.V. și a inculpatului pentru a se stabili dacă martorul Ț.D. a fost prezent în

acea seară în bar și ora la care a părăsit localul, în una din declarații

susține că a plecat, în jurul orelor 00,00, în alta că a stat până spre

dimineață.

Audierea ca martor a taximetristului

C.I. cel care l-a transportat pe martor acasă, urmând a răspunde privind ora la

care a efectuat transportul, bătaia dintre martor și partea vătămată aspecte

susținute de martorul Ț.D.

Audierea părții vătămate căreia să i

se ceară să indice numele taximetristului care l-a transportat în acea noapte

și care i-a spus numele celui care i-a luat banii. Audierea și a altor

taximetriști de serviciu în noaptea respectivă și cu privire la aspectul

învederat de partea vătămată, acela că taximetristul care l-a dus acasă ca și

ceilalți de față i-au spus că două persoane i-au luat banii dar nu-l cunosc

decât pe inculpat.

Numai prin administrarea acestor

probe instanța va putea stabili care declarații corespund adevărului și dacă

inculpatul sau altă persoană este autorul faptei.

Recursul a fost admis în temeiul art.

385

15

pct. 2 lit. c) decizia și sentința casate și cauza trimisă

pentru rejudecare în vederea administrării probelor mai sus-arătate, de către

Tribunalul Suceava.