ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1643/2010

Asupra contestației în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petentul C.G. a sesizat la data de 4 martie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu faptul că intimatul - executor judecătoresc R.I.C. - ar fi adjudecat nelegal autoturismul său marca M.B., în favoarea creditoarei I.M., în condițiile în care pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție exista un recurs împotriva titlului executoriu, s-a instituit poprire în baza unei hotărâri judecătorești nelegale, hotărâre de încuviințare a executării silite, nesoluționând fondul cauzei, iar valoarea autoturismului era mult mai mare decât cea la care fusese obligat cu titlu de pensie de întreținere.

În același timp, cu plângere directă, petentul a sesizat direct și Curtea de Apel București, care și-a declinat competența în favoarea aceluiași organ de urmărire penală prin Sentința penală nr. 32 din 9 februarie 2007. Corect s-a reținut de către instanța de fond că prin Decizia civilă nr. 303 din 9 februarie 2006 a fost admisă și încuviințată executarea silită a petentului în temeiul Sentinței civile nr. 8636 din 20 noiembrie 2003, definitivă și irevocabilă, asupra autoturismului sus-menționat de către executorul judecătoresc R.I.C., în discuție fiind recuperarea sumei de 18.000.000 ROL, cu titlu de pensie de întreținere pentru minorul acestuia C.Ș.A. Prin Decizia nr. 955 din 11 mai 2006 s-a mai dispus obligarea petentului și la plata sumei de 500 ROL, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea nr. 21700/301/2006 din 17 noiembrie 2006 a Judecătoriei sectorului 3 a fost admisă cererea creditoarei I.M. și s-a aplicat sechestrul asupra autoturismului debitorului. Cum debitorul-petent a refuzat să pună la dispoziția expertului tehnic judiciar I.N. autoturismul în vederea expertizării, pe baza documentelor prezentate de acesta s-a apreciat valoarea autovehiculului. Totodată, în cadrul dosarului de executare nr. 140/2005, prin poprire s-a recuperat suma de 13.500.000 ROL, în baza titlului executor menționat și întrucât nu s-a mai putut continua această modalitate de executare, datorită faptului că petentul și-a golit contul bancar s-a aprobat și s-a trecut la executarea silită mobiliară, respectiv vânzarea prin licitație publică a autoturismului.

În urma efectuării suplimentului de expertiză pe baza evaluării concrete a autoturismului care între timp fusese predat unui custode, s-a stabilit valoarea de circulație a mașinii la 1.700 euro, cuantum la care a și fost adjudecat chiar de către creditoare. Neputându-se reține nicio faptă de natură penală în sarcina executorului judecătoresc, expertului tehnic judiciar, cât și a avocatului M.V. care a asistat-o pe creditoare la momentul licitației publice, corect au reținut atât organele de urmărire penală, câț și instanța de fond că nu se pot reține și proba infracțiunile reclamate în sarcina acestora de către petent. Ca atare prin Sentința penală nr. 300 din 27 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondată plângerea petentului.

Soluție rămasă definitivă prin Decizia nr. 311 din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4655/2/2009 a cărei anulare se cere prin prezenta contestație în anulare. Contestatorul a criticat sentința penală pronunțată considerând pe de o parte că „decizia atacată a fost emisă fără suport juridic, litigiul nefiind stins deci procedură incompletă iar pe de altă parte întrucât intimații nu au fost audiați”. Analizând contestația în anulare în raport de dispozițiile art. 386, 391 C. proc. pen. Înalta Curte constată următoarele. Prin decizia penală sus-menționată a fost respins recursul declarat de petentul C.G. Împotriva acestei decizii petentul a formulat contestație în anulare.

Examinând această cerere prin prisma argumentelor art. 386 și urm. C. proc. pen., privind admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, Înalta Curte a contestat-o ca inadmisibilă, motivele invocate de contestatorul petent neîncadrându-se în niciuna din situațiile strict și limitativ prevăzute de lege care ar face admisibilă în principiu o asemenea cale extraordinară de atac conform art. 91 alin. (1) cu referire la art. 386 C. proc. pen. Totodată atâta timp cât prin lege nu este reglementată proba extinderii exercitării căii de atac extraordinare împotriva hotărârii judecătorești pronunțată în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. o atare cale de atac nu e admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar contraveni principiului instituit de art. 119 din Constituția României potrivit căreia „împotriva hotărârii judecătorești, părțile pot exercita cale de atac conform legii.

În aceste condiții, contestația în anulare urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, aplicând și prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul petent C.G. împotriva Deciziei penale nr. 311 din 28 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 4635/2/2009 Obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 27 aprilie 2010