ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1643/2010

Asupra contestației

în anulare de față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Petentul C.G. a sesizat la data de 4 martie

2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu faptul că intimatul -

executor judecătoresc R.I.C. - ar fi adjudecat nelegal autoturismul său marca

M.B., în favoarea creditoarei I.M., în condițiile în care pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție exista un recurs împotriva titlului executoriu,

s-a instituit poprire în baza unei hotărâri judecătorești nelegale, hotărâre de

încuviințare a executării silite, nesoluționând fondul cauzei, iar valoarea

autoturismului era mult mai mare decât cea la care fusese obligat cu titlu de

pensie de întreținere.

În același timp, cu

plângere directă, petentul a sesizat direct și Curtea de Apel București, care

și-a declinat competența în favoarea aceluiași organ de urmărire penală prin

Sentința penală nr. 32 din 9 februarie 2007.

Corect s-a reținut de

către instanța de fond că prin Decizia civilă nr. 303 din 9 februarie 2006 a

fost admisă și încuviințată executarea silită a petentului în temeiul Sentinței

civile nr. 8636 din 20 noiembrie 2003, definitivă și irevocabilă, asupra

autoturismului sus-menționat de către executorul judecătoresc R.I.C., în

discuție fiind recuperarea sumei de 18.000.000 ROL, cu titlu de pensie de

întreținere pentru minorul acestuia C.Ș.A. Prin Decizia nr. 955 din 11 mai 2006

s-a mai dispus obligarea petentului și la plata sumei de 500 ROL, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea nr.

21700/301/2006 din 17 noiembrie 2006 a Judecătoriei sectorului 3 a fost admisă

cererea creditoarei I.M. și s-a aplicat sechestrul asupra autoturismului

debitorului.

Cum debitorul-petent

a refuzat să pună la dispoziția expertului tehnic judiciar I.N. autoturismul în

vederea expertizării, pe baza documentelor prezentate de acesta s-a apreciat

valoarea autovehiculului.

Totodată, în cadrul

dosarului de executare nr. 140/2005, prin poprire s-a recuperat suma de

13.500.000 ROL, în baza titlului executor menționat și întrucât nu s-a mai

putut continua această modalitate de executare, datorită faptului că petentul

și-a golit contul bancar s-a aprobat și s-a trecut la executarea silită

mobiliară, respectiv vânzarea prin licitație publică a autoturismului.

În urma efectuării

suplimentului de expertiză pe baza evaluării concrete a autoturismului care

între timp fusese predat unui custode, s-a stabilit valoarea de circulație a

mașinii la 1.700 euro, cuantum la care a și fost adjudecat chiar de către

creditoare.

Neputându-se reține

nicio faptă de natură penală în sarcina executorului judecătoresc, expertului

tehnic judiciar, cât și a avocatului M.V. care a asistat-o pe creditoare la

momentul licitației publice, corect au reținut atât organele de urmărire

penală, câț și instanța de fond că nu se pot reține și proba infracțiunile

reclamate în sarcina acestora de către petent.

Ca atare prin Sentința

penală nr. 300 din 27 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția I penală,

a respins ca nefondată plângerea petentului.

Soluție rămasă

definitivă prin Decizia nr. 311 din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4655/2/2009 a cărei

anulare se cere prin prezenta contestație în anulare.

Contestatorul a

criticat sentința penală pronunțată considerând pe de o parte că „decizia

atacată a fost emisă fără suport juridic, litigiul nefiind stins deci procedură

incompletă iar pe de altă parte întrucât intimații nu au fost audiați”.

Analizând contestația

în anulare în raport de dispozițiile art. 386, 391 C. proc. pen. Înalta Curte

constată următoarele.

Prin decizia penală

sus-menționată a fost respins recursul declarat de petentul C.G.

Împotriva acestei

decizii petentul a formulat contestație în anulare.

Examinând această

cerere prin prisma argumentelor art. 386 și urm. C. proc. pen., privind

admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, Înalta Curte a

contestat-o ca inadmisibilă, motivele invocate de contestatorul petent

neîncadrându-se în niciuna din situațiile strict și limitativ prevăzute de lege

care ar face admisibilă în principiu o asemenea cale extraordinară de atac

conform art. 91 alin. (1) cu referire la art. 386 C. proc. pen.

Totodată atâta timp

cât prin lege nu este reglementată proba extinderii exercitării căii de atac

extraordinare împotriva hotărârii judecătorești pronunțată în soluționarea

plângerilor formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. o atare

cale de atac nu e admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar contraveni

principiului instituit de art. 119 din Constituția României potrivit căreia

„împotriva hotărârii judecătorești, părțile pot exercita cale de atac conform

legii.

În aceste condiții, contestația în anulare urmează a

fi respinsă, ca inadmisibilă, aplicând și prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul petent C.G.

împotriva Deciziei penale nr. 311 din 28 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 4635/2/2009

Obligă contestatorul

petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința

publică, azi 27 aprilie 2010