ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1046/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1046/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14

februarie 2011, reclamanta V.R.S., a chemat în judecată pe pârâții C.R.P. și

C.A.B.A. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 500.100 RON, daune

morale pentru modul în care și-au angajat răspunderea civilă delictuală cu

ocazia judecării Dosarului nr. 281/3/2008 la Tribunalul București, secția a

III-a civilă.

În motivare, a arătat

că în Dosarul nr. 281/3/2008 al Tribunalului București, secția a III-a civilă,

greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul C.R.P.,

prin Decizia civilă nr. 207A din 15 februarie 2008. În plus, a arătat că

ulterior ce a obținut Decizia nr. 207/A/2008 a Tribunalului București, secția a

III-a civilă, C.R.P. a și solicitat executarea ei, expediindu-i și somația de

plată, chiar înainte de a declara recurs. Sub această uriașă presiune a

nedreptății morale și a demonstrației de forța total nedemocrată a C.R.P.,

reprezentantul C.A.B., apărătorul C.R.P., a solicitat aceste cheltuieli pe care

le-a și pus în executare. A considerat că este o demonstrație clară a angajării

răspunderii civile delictuale prin fapta ilicită care a stat la baza obținerii

debitului în sarcina sa, în favoarea C.R.P. și obținut de reprezentanții Casei

de avocatură B., prejudiciul fiind nu numai cel material, ci și cel moral,

deosebit de important, esențial chiar, pentru că în felul acesta a fost pur și

simplu îngrozită de modul în care putea fi "executată", umilită,

pauperizată mai mult chiar decât fusese până atunci doar pentru că și-a

exercitat un drept constituțional.

În drept, și-a

întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.

La data de 1

februarie 2012, pârâta Asociația C.R.P. a formulat întâmpinare, prin care a

solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, pentru neîndeplinirea condițiilor

răspunderii civile delictuale. Împrejurarea că prin cererea de chemare în

judecată este criticată soluția reținută de instanțe într-un litigiu soluționat

în mod irevocabil, nu conducea la întrunirea condițiilor răspunderii civile

delictuale cu privire la existența unui prejudiciu, existența unei fapte

ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și

prejudiciu, existența vinovăției.

Prin Sentința civilă

nr. 1406 din 28 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 23 februarie 2001, sub nr. 83/CA/2001 pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, iar ulterior, sub nr. 1154/2002 pe

rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta V.R.S., în contradictoriu

cu Asociația C.R.P., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la

emiterea unui răspuns la punctul de vedere formulat de către reclamantă,

înregistrat la C.R.P. la data de 24 februarie 2000.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că prin punctul de vedere menționat înregistrat la C.R.P.,

privind comunicatul vizând condamnările în serie pronunțate împotriva

ziariștilor "a susținut că justiția română rămâne singura cale de apărare

a unor interese legitime atunci când ziariști încalcă deontologia

profesională". La data de 4 iunie 2001 reclamanta și-a completat acțiunea

solicitând obligarea pârâtei la publicarea punctului său de vedere într-una

dintre publicațiile menționate de aceasta.

Prin Sentința civilă

nr. 1424 din 28 februarie 2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București

a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii și a fost respinsă acțiunea,

ca inadmisibilă, iar reclamanta a fost obligată la plata sumei de 2.299,08 RON

cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței

civile nr. 1424 din 28 februarie 2003 a declarat apel reclamanta, iar prin

Decizia nr. 1230 din 19 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă pronunțată în Dosarul nr. 1882/3/2003 a fost admisă

excepția perimării și s-a constatat perimată cererea de apel formulată de

apelanta-reclamantă.

Prin Decizia nr. 512

R din 4 octombrie 2007 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, a admis recursul declarat de

reclamantă împotriva Deciziei civile nr. 1230 din 19 septembrie 2006 pronunțată

de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a casat decizia și a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași instanța în vederea continuării judecății.

Rejudecând apelul,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin Decizia nr. 207 A din 15

februarie 2008, a respins apelul, ca nefondat, și a obligat apelanta

(reclamanta V.) la plata sumei de 2.944,35 RON, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Împotriva acestei

decizii, reclamanta a declarat recurs, iar prin Decizia civilă nr. 1478 din 28

octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și familiei, a admis recursul, a modificat în parte decizia recurată,

în sensul că a admis apelul, a desființat sentința primei instanțe (Sentința

nr. 1424 din 28 februarie 2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1

București), a luat act de renunțarea reclamantei la însuși dreptul pretins,

conform art. 247 C. proc. civ. și a menținut celelalte dispoziții din decizia

recurată.

În baza acestui

titlului executoriu (Decizia nr. 207 A din 15 februarie 2008), la data de 19

septembrie 2008, C.R.P., prin S.C.A. B.A. a formulat cerere de executare

silită, pentru recuperarea sumei la care reclamanta fusese obligată, cerere

înregistrată la BEJA D.G. și L.G., formându-se Dosarul de executare nr.

1613/2008, unde au fost înființată poprirea asupra pensiei reclamantei.

Reclamanta a formulat

la data de 4 februarie 2009 contestație la executare, privind lămurirea

înțelesului și întinderii titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr.

207 A din 15 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin Decizia civilă nr. 1179 A din 4 decembrie 2009, Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a respins contestația la titlu, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

decizii, reclamanta a formulat recurs, iar prin Decizia nr. 766 R din 18 mai

2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, recursul.

Din analiza

prevederilor art. 998 - 999 C. civ., tribunalul a reținut că răspunderea civilă

delictuală, pe care reclamanta își întemeiază prezenta cerere de chemare în

judecată, presupune existența sau întrunirea cumulată a următoarele condiții sau

elemente constitutive: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate

între fapta ilicită și prejudiciu, culpa, greșeala sau vinovăția autorului

faptei ilicite și prejudiciabile.

În speță, reclamanta

apreciază că pârâții au săvârșit o faptă ilicită, prin executarea sa silită,

această faptă cauzându-i un prejudiciu moral, fiind evidente, în accepțiunea

acesteia, atât vinovăția, cât și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită

și prejudiciu.

Tribunalul a reținut

că nu este întrunită niciuna dintre condițiile răspunderii civile delictuale.

Astfel, o faptă este ilicită atunci când este contrară legii sau regulilor de

conviețuire socială, având ca efect încălcarea drepturilor subiective sau cel

puțin intereselor legitime ale altuia.

În cauză, fapta pârâților

de a solicita executarea silită a unui titlu executoriu, reprezentat de o

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, nu se încadrează în noțiunea

de faptă ilicită, întrucât această cerere a formulată în temeiul și cu

respectarea dispozițiilor legale.

Aserțiunile

reclamantei referitoare la faptul că aceste cheltuieli de judecată nu trebuiau

fi acordate, sunt de fapt critici ale titlului executoriu, care nu pot fi puse

în discuție, având în vedere, pe de o parte că reclamanta a avut la dispoziție

și chiar a uzat de căile legale de atac și, ulterior de instituția contestației

la executare, iar pe de altă parte, au intrat în puterea lucrului judecat.

Nefiind îndeplinită

condiția existenței unei fapte ilicite, nu pot fi întrunite nici celelalte condiții,

respectiv vinovăția și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și

prejudiciu, a căror întrunire cumulativă se pretinde pentru atragerea

răspunderii civile delictuale. Așa fiind, a apreciat că cererea reclamantei

este neîntemeiată și, pe cale de consecință, a respins-o ca atare.

În temeiul art. 274

alin. (1) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a reclamantei (fiind

partea care a căzut în pretenții), a dispus obligarea acesteia la plata

cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 2.299,08

RON, conform înscrisurilor depuse la dosar.

Împotriva sentinței

tribunalului a declarat apel reclamanta.

Prin Decizia civilă

nr. 128A din 8 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

admis excepția lipsei calității de reprezentant a C.A.B.A. pentru intimatul

C.R.P., pentru faza dezbaterii apelului în fond și a respins, ca nefondat,

apelul formulat de apelanta-reclamantă V.R.S., împotriva Sentinței civile nr.

1406 din 28 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă,

în Dosarul nr. 11407/3/2011, în contradictoriu cu intimații-pârâți C.R.P. și

SPRL B.A..

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele argumente:

Din examinarea

considerentelor sentinței atacate, raportat la criticile formulate, Curtea

reține că lipsa răspunsului la interogator a pârâtului C.R.P., este irelevantă

în raport de argumentele care au stat la baza respingerii acțiunii, întrucât nu

s-a identificat vreo vătămare a reclamantei în sensul art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., care să poată atrage schimbarea sentinței.

C. proc. civ.

sancționează nepronunțarea hotărârii de către judecătorii care au participat la

dezbateri și nu schimbarea completului de la un termen de judecată la altul,

astfel încât nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Reclamanta nu face

dovada necomunicării încheierilor din 20 iunie și 27 iunie 2012 și nici nu

invocă vreo vătămare produsă prin eventuala necomunicare a acestora. În plus,

din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare din 6 august 2012 rezultă

că hotărârea pronunțată a fost comunicată apelantei la data de 6 august 2012.

Conform art. 129

alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii

deduse judecății.

Obiectul cererii

constă în pretenția dedusă judecății, fondată pe o prevedere legală ce

recunoaște reclamantului un drept material subiectiv.

În speță, reclamanta

a pretins obligarea pârâților la plata de daune morale, în baza art. 998 C.

civ., ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

Or, prima instanță

s-a circumscris întocmai obiectului cererii, când a stabilit că reclamanta a

pretins obligarea pârâților la plata de despăgubiri și a analizat condițiile

răspunderii civile delictuale. Pentru atragerea răspunderii civile delictuale

trebuie să fie îndeplinite cumulativ toate cele 4 condiții, respectiv: fapta

ilicită, prejudiciul, culpa și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și

prejudiciu.

Or, punerea în

executare silită a unui titlu executor de către creditorul înscris în acesta, prin

avocat, nu constituie o faptă ilicită în sensul art. 998 C. civ., ci o etapă

finală a procesului civil reglementată prin lege. Constatarea neîndeplinirii

unei singure condiții conduce la inexistența răspunderii civile delictuale, așa

încât, verificarea îndeplinirii celorlalte condiții este inutilă.

De vreme ce acțiunea

a fost respinsă, instanța nu putea decât să facă aplicarea art. 274 alin. (1)

C. proc. civ., în sensul obligării părții care a căzut în pretenții, respectiv

a reclamantei, la plata cheltuielilor de judecată.

Așa fiind, în baza

art. 296 C. proc. civ., Curtea, reținând netemeinicia tuturor motivelor de

apel, a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta V.R.S., arătând că hotărârea recurată este

lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii

în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului se arată că cele două pârâte de conivență și-au propus păcălirea

Justiției prin folosirea unor acte cu un conținut infracțional pentru a stopa

admiterea acțiunii sale. Susține că și instanțele au manifestat o largă

înțelegere față de pârâte și a acceptat manopere dolosive ale pârâtelor

referitoare le ascunderea faptului că în decursul anilor și a multiplelor litigii

B.A. SPRL nu au avut niciodată calitatea de apărător convențional al pârâtului

C.R.P. și cu toate acestea a pretins și încasat sume importante de bani cu

titlu de onorariu de avocat.

Consideră că în

decursul anilor, SPRL B. a încălcat dispozițiile imperative ale Legii nr.

51/1995 și Statutul profesiei de avocat întrucât nu a avut încheiat contract de

asistență juridică cu pârâtul C.R.P. astfel cum s-a dovedit cu adresa din 26

martie 2013 din care rezultă că Protocolul încheiat nu are bază legală, iar

sumele încasate de firma de avocatură sunt contrare legii, acestea nefiind

consemnate în Registrul jurnal de încasări și plăți conform normelor fiscale,

împrejurări în raport cu care în mod greșit s-a respins acțiunea promovată.

La dosar, recurenta a

depus note scrise prin care a arătat că înțelege să completeze și să detalieze

motivele de recurs prezentate, redând pretinsele situații de nelegalitate

identificate pe parcursul demersului său judiciar. Invocă încălcarea Legii

contabilității în acordarea fără temei legal a cheltuielilor de judecată.

Susține că dispozițiile Legii contabilității stipulează în mod clar că

evidențele contabile se efectuează doar în moneda națională când se referă la

situații care au loc pe teritoriul național. Prin urmare, menținând cheltuieli

de judecată evidențiate prin sume în dolari americani, instanța a încălcat

dispozițiile exprese și imperative ale legii. Solicită să se constatate

ilegalitatea acestor pretenții și să se desființeze cheltuielile acordate

într-un cadru ilegal.

Susține că au fost

încălcate dispozițiile Legii nr. 51/1995, întrucât între C.R.P. și B.A. SPRL,

așa cum a fost depus înscrisul în ședința publică din 5 aprilie 2013 (prin care

C.R.P. a denunțat înțelegerea cu casa de avocatură B.) a existat doar un Protocol

și nu un contract de asistență juridică. Arată că, nu s-a făcut nicio dovadă a

plății unor sume de bani de la C.R.P. către SPRL B. și asociații în litigiile

anterioare. Argumentează că nu există niciun contract de asistență juridică

astfel cum stipulează art. 26 (1) din Legea nr. 51/1995 astfel încât solicită

să se constate nulitatea actelor care au fost executate prin Decizia nr. 207A

din 15 februarie 2008 a Tribunalului București, secția III-a civilă și să se

constatate existența unor fapte ilicite ale pârâtei, contrare legilor care îi

încălcă drepturile subiective și interesele legitime.

Analizând

posibilitatea încadrării criticilor formulate în prevederile art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului având în vedere următoarele

considerente:

Potrivit art. 302

ind. 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Dispozițiile

legale stipulează în art. 303 C. proc. civ., că recursul se motivează prin

însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, fiecare motiv de

recurs urmând a fi arătat și dezvoltat separat în sensul formulării unor

critici de nelegalitate conform celor arătate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9

din cod sub aspectul modului de judecată al instanței, finalizat prin hotărârea

atacată. Totodată, instanța este obligată să verifice dacă dezvoltarea

motivelor de recurs realizează exigențele dispozițiilor înscrise în art. 306

alin. (3) C. proc. civ., care dispune că "indicarea greșită a motivelor de

recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă

încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304". Sancțiunea

nerespectării acestor exigențe este cea reglementată de art. 306 alin. (1)

potrivit căreia recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu

excepția cazurilor care se referă la motivele de ordine publică.

De aceea, atunci când

se constată de instanță imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate de

parte într-unul din motivele prevăzute expres de art. 304 C. proc. civ., se

aplică sancțiunea nulității recursului, deoarece nu orice nemulțumire a părții

poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate. În materia nulității

recursului, astfel cum este reglementată de art. 306, există numai excepția

care privește motivele de ordine publică deoarece instanța de recurs poate

examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă

încadrarea în motivele expres prevăzute de art. 304 din cod, ori cele de ordine

publică care pot fi invocate din oficiu.

În speță însă,

reclamanta în dezvoltarea motivelor de recurs nu formulează critici de

nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de

modificare ori casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru

exercitarea controlului judiciar și, ca atare, nu pot face obiect de analiză în

recurs.

În cuprinsul cererii

de recurs nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în

apel și nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare

la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță

în fundamentarea hotărârii. Prin urmare, fără să combată în vreun fel

raționamentul instanței de apel și să formuleze astfel de critici susceptibile

de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare. Or,

în calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale

de atac putând fi exercitată doar în condițiile expres și limitativ prevăzute

de C. proc. civ. care sunt de strictă interpretare.

Recurenta-reclamantă

însă, în cuprinsul memoriului de recurs este nemulțumită de faptul că într-un

litigiu anterior, soluționat definitiv prin Decizia civilă nr. 207/A din 15

februarie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă (irevocabilă

prin Decizia civilă nr. 1478/2008 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă) a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către C.R.P.,

hotărârea respectivă fiind pusă în executare. Reclamanta opinează în cuprinsul

cererii de recurs asupra nelegalității obligării sale la plata acelor

cheltuieli de judecată întrucât se încalcă Legea nr. 51/1995 și Statutul

profesiei de avocat deoarece între C.R.P. și SPRL B.A. nu ar fi existat un

contract de asistență juridică, invocând și aspecte referitoare la operațiunile

de evidențiere contabilă a încasării cheltuielilor de judecată.

În aceste

circumstanțe, Înalta Curte reține că susținerile reclamantei din cuprinsul

cererii de recurs referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, calitatea

de reprezentant convențional al cabinetului de avocatură din procesul anterior,

ori cele privind operațiunile de evidență contabilă nu se circumscriu unor

critici de nelegalitate care să vizeze soluția pronunțată prin decizia

instanței de apel, chiar dacă, în mod formal, a indicat ca temei de drept

motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Aspectele învederate

de recurentă nu au legătură cu decizia atacată și se situează în afara

competențelor instanței de recurs atât timp cât se raportează în mod explicit

la cheltuielile de judecată dintr-un litigiu anterior care a parcurs mai multe

faze procesuale, în privința cărora instanța a decis cu autoritate de lucru

judecat prin Decizia civilă nr. 207/A din 15 februarie 2008 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă. În acest context, criticile astfel formulate

de către recurentă nu vizează argumentele relevate de instanța de apel în motivarea

soluției pronunțată care au vizat analiza elementelor răspunderii civile

delictuale prevăzute de art. 998 C. civ.

Or, condiția

esențială a motivării recursului implică determinarea greșelilor imputate

instanței în raport de soluția pronunțată în privința cererii cu care a fost

învestită și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ

prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., cerință care nu este

satisfăcută de conținutul cererii de recurs atât timp cât criticile formulate

nu au legătură cu soluția și argumentația logico-juridică avută în vedere de

instanța de apel, context în care recursul nu poate fi analizat în afara

cadrului restrictiv conferit de art. 304 din cod.

În ceea ce privește criticile formulate de recurentă

prin notele scrise depuse la dosar pentru termenul din 27 martie 2014, acestea

nu pot fi avute în vedere întrucât, pe de o parte, au fost formulate mult peste

termenul legal de motivare a recursului iar, pe de altă parte, prin criticile

prezentate nu se regăsesc motive de ordine publică care să poată fi invocate

din oficiu și să facă posibil exercitarea controlului judiciar.

În consecință,

întrucât criticile formulate de reclamantă nu se circumscriu cadrului legal

conferit de art. 304, Înalta Curte va constata nulitatea recursului conform

art. 302 ind. 1 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta V.R.S. împotriva Deciziei nr. 128A din 8 aprilie 2013 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2014.

Procesat de GGC - CL