ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1014/2014

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 12 decembrie 2008,

sub nr. 47888/3/2008, reclamantul C.R.V. a chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român, prin M.F.P., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumelor de 30.000 lei, reprezentând

datorie neîncasată, cu plata dobânzii legale de la 9 martie 2004 și până la

recuperarea efectivă a acesteia; 43.700 lei, reprezentând onorarii avocațiale

achitate pentru asistența sa juridică în timpul procesului, cu plata dobânzii

legale de la data acțiunii și până la recuperarea sumei; 135.000 lei,

reprezentând c/val. zilelor pierdute în timpul procesului (270 zile total), cu

plata dobânzii legale de la data acțiunii și până la recuperarea efectivă;

7.500.000 lei (echivalent a 2.000.000 euro), cu titlu de daune morale, plus

dobânda legală de la data acțiunii și până la plată; cheltuieli de judecată în cuantum

de 3.600 lei, onorariu de avocat.

Prin sentința civilă nr.

1160 din 26 octombrie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis, în parte, acțiunea, a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere

privind obligarea pârâtului la plata sumelor de 30.000 lei și, respectiv,

135.000 lei; a admis, în parte, capătul de cerere privind plata daunelor morale

și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 4.000.000 lei cu acest titlu; l-a

obligat pe pârât la 43.700 lei despăgubiri, reprezentând cheltuieli generate de

procesul penal și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamantul C.R.V., pârâtul Statul Român, prin M.F.P.,

și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Prin Decizia civilă nr.

254/A din 8 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate în cauză, a

desființat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași

instanțe.

Soluția instanței de

apel a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, care, prin Decizia civilă nr. 1187 din 14

februarie 2011, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul

Român, prin M.F.P.

În rejudecare, prin

sentința civilă nr. 689 din 28 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 47788/3/2008,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis, în parte, acțiunea

formulată de reclamantul C.R.V.; a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere

privind obligarea pârâtului la plata sumelor de 30.000 lei și, respectiv,

135.000 lei; l-a obligat pe pârât la plata sumei de 4.000.000 lei cu titlu de

daune morale și 43.700 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând cheltuieli

generate de procesul penal, constând în onorariu asistență juridică, plus

dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la

executarea obligației; l-a obligat pe pârât la 6.300 lei cheltuieli de judecată

efectuate de reclamant în primul ciclu procesual, la instanța de fond.

Prin Decizia civilă nr.

244/A din 3 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe, a

admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., și de

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva aceleiași

sentințe, a schimbat, în parte, hotărârea apelată, în sensul că l-a obligat pe

pârât la plata sumei de 400.000 lei, cu titlu de daune morale, către reclamant;

s-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantul C.R.V., pârâtul Statul Român, prin M.F.P.,

și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din 13

martie 2014, reprezentanta Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a invocat, ca motiv de ordine publică, cazul de

casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., raportat la

dispozițiile art. 18 pct. 63 din Legea nr. 202/2010, constând în nelegala compunere

a Curții de Apel, față de împrejurarea că, la data pronunțării hotărârii primei

instanțe, era în vigoare acest act normativ, prin care a fost introdus alin.

(5), la art. 506 C. proc. pen., potrivit căruia sentința pronunțată în acțiunea

în despăgubiri este supusă numai recursului.

Analizând motivul de

ordine publică invocat de reprezentanta Ministerului Public, care este

prioritar față de toate criticile formulate prin cele trei recursuri, Înalta

Curte constată că este fondat, pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în

judecată formulată de reclamant a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art.

504-507 C. proc. pen., privind procedura specială prin care persoana față de

care s-a realizat un act de justiție poate cere statului să-i repare

prejudiciul provocat prin acel act.

Conform

art. 18 pct. 63 din

Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor, „la

articolul 506 C. proc. pen.

,

după alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins: Hotărârea

este supusă numai recursului.”, cu referire la hotărârea primei instanțe

pronunțată în acțiunea în despăgubiri formulată în condițiile procedurii

reglementate de art. 504 și următoarele C. proc. pen.

Mai

trebuie precizat că, în ceea ce privește aplicarea, în timp, a legilor de

procedură, hotărârea este supusă căilor de atac și termenelor prevăzute de

legea în vigoare la momentul pronunțării, conform art. 725 alin. (4) C. proc.

civ.

Legea nr.

202/2010 a intrat în vigoare, potrivit art. 28, la 30 de zile de la data

publicării în M. Of. (26 octombrie 2010), cu excepția reglementărilor în

materia procedurii divorțului pe cale administrativă și notarială, în

consecință la data de 25 noiembrie 2010, anterior pronunțării sentinței civile

atacate nr. 689 din 28 martie 2013.

Prin

urmare, hotărârea primei instanțe este supusă numai recursului, raportat la art.

506 alin. (5) C. proc. pen., introdus prin art. 18 pct. 63 din Legea nr. 202/2010.

Curtea de

Apel a procedat în mod nelegal, calificând calea de atac cu care a fost

învestită ca fiind apel, în loc de recurs, neavând niciun fel de relevanță care

era calea de atac prevăzută de lege la data introducerii cererii de chemare în

judecată, ci, astfel cum s-a arătat, prezentând importanță dispozițiile legale

în materie la data pronunțării sentinței.

Stabilirea

greșită a căii de atac de către instanța de apel a determinat încălcarea

regulilor în materie de compunere a instanței - motiv de casare prevăzut de art.

304 pct. 1 C. proc. civ. - completul de judecată a recursului presupunând un

număr de trei judecători, iar nu de doi, astfel cum este specific judecății în

apel și cum a fost alcătuit completul în soluționarea litigiului finalizat cu

decizia recurată.

Având în

vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304

pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de părți și

de Parchet, va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, ca

instanță de recurs, la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul C.R.V., de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., și de

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei

civile nr. 244 A din 3 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza, spre rejudecare, ca instanță de recurs, la aceeași

curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 martie 2014.