ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1014/2014

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 12 decembrie 2008, sub nr. 47888/3/2008, reclamantul C.R.V. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumelor de 30.000 lei, reprezentând datorie neîncasată, cu plata dobânzii legale de la 9 martie 2004 și până la recuperarea efectivă a acesteia; 43.700 lei, reprezentând onorarii avocațiale achitate pentru asistența sa juridică în timpul procesului, cu plata dobânzii legale de la data acțiunii și până la recuperarea sumei; 135.000 lei, reprezentând c/val.

zilelor pierdute în timpul procesului (270 zile total), cu plata dobânzii legale de la data acțiunii și până la recuperarea efectivă; 7.500.000 lei (echivalent a 2.000.000 euro), cu titlu de daune morale, plus dobânda legală de la data acțiunii și până la plată; cheltuieli de judecată în cuantum de 3.600 lei, onorariu de avocat. Prin sentința civilă nr. 1160 din 26 octombrie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis, în parte, acțiunea, a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumelor de 30.000 lei și, respectiv, 135.000 lei; a admis, în parte, capătul de cerere privind plata daunelor morale și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 4.000.000 lei cu acest titlu; l-a obligat pe pârât la 43.700 lei despăgubiri, reprezentând cheltuieli generate de procesul penal și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul C.R.V., pârâtul Statul Român, prin M.F.P., și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Prin Decizia civilă nr. 254/A din 8 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate în cauză, a desființat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Soluția instanței de apel a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care, prin Decizia civilă nr. 1187 din 14 februarie 2011, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 689 din 28 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 47788/3/2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul C.R.V.; a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumelor de 30.000 lei și, respectiv, 135.000 lei; l-a obligat pe pârât la plata sumei de 4.000.000 lei cu titlu de daune morale și 43.700 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând cheltuieli generate de procesul penal, constând în onorariu asistență juridică, plus dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea obligației; l-a obligat pe pârât la 6.300 lei cheltuieli de judecată efectuate de reclamant în primul ciclu procesual, la instanța de fond.

Prin Decizia civilă nr. 244/A din 3 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe, a admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva aceleiași sentințe, a schimbat, în parte, hotărârea apelată, în sensul că l-a obligat pe pârât la plata sumei de 400.000 lei, cu titlu de daune morale, către reclamant; s-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul C.R.V., pârâtul Statul Român, prin M.F.P., și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din 13 martie 2014, reprezentanta Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, ca motiv de ordine publică, cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 18 pct. 63 din Legea nr. 202/2010, constând în nelegala compunere a Curții de Apel, față de împrejurarea că, la data pronunțării hotărârii primei instanțe, era în vigoare acest act normativ, prin care a fost introdus alin. (5), la art. 506 C. proc. pen., potrivit căruia sentința pronunțată în acțiunea în despăgubiri este supusă numai recursului. Analizând motivul de ordine publică invocat de reprezentanta Ministerului Public, care este prioritar față de toate criticile formulate prin cele trei recursuri, Înalta Curte constată că este fondat, pentru următoarele considerente: Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 504-507 C. proc.

pen., privind procedura specială prin care persoana față de care s-a realizat un act de justiție poate cere statului să-i repare prejudiciul provocat prin acel act. Conform art. 18 pct. 63 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, „la articolul 506 C. proc. pen. , după alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins: Hotărârea este supusă numai recursului.”, cu referire la hotărârea primei instanțe pronunțată în acțiunea în despăgubiri formulată în condițiile procedurii reglementate de art. 504 și următoarele C. proc. pen. Mai trebuie precizat că, în ceea ce privește aplicarea, în timp, a legilor de procedură, hotărârea este supusă căilor de atac și termenelor prevăzute de legea în vigoare la momentul pronunțării, conform art. 725 alin. (4) C. proc.

civ. Legea nr. 202/2010 a intrat în vigoare, potrivit art. 28, la 30 de zile de la data publicării în M. Of. (26 octombrie 2010), cu excepția reglementărilor în materia procedurii divorțului pe cale administrativă și notarială, în consecință la data de 25 noiembrie 2010, anterior pronunțării sentinței civile atacate nr. 689 din 28 martie 2013. Prin urmare, hotărârea primei instanțe este supusă numai recursului, raportat la art. 506 alin. (5) C. proc. pen., introdus prin art. 18 pct. 63 din Legea nr. 202/2010. Curtea de Apel a procedat în mod nelegal, calificând calea de atac cu care a fost învestită ca fiind apel, în loc de recurs, neavând niciun fel de relevanță care era calea de atac prevăzută de lege la data introducerii cererii de chemare în judecată, ci, astfel cum s-a arătat, prezentând importanță dispozițiile legale în materie la data pronunțării sentinței.

Stabilirea greșită a căii de atac de către instanța de apel a determinat încălcarea regulilor în materie de compunere a instanței - motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. - completul de judecată a recursului presupunând un număr de trei judecători, iar nu de doi, astfel cum este specific judecății în apel și cum a fost alcătuit completul în soluționarea litigiului finalizat cu decizia recurată. Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de părți și de Parchet, va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, ca instanță de recurs, la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul C.R.V., de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei civile nr. 244 A din 3 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, ca instanță de recurs, la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2014.