ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3164/2014

Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată la data de 10 iunie 2013 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul T.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 800.000 euro echivalent în lei la cursul B.N.R. Ia data plății, cu titlu de daune morale pentru prejudicial moral suferit ca urmare a duratei procedurilor judiciare la care a fost supus timp de 2 ani.

Hotărârea pronunțată de tribunal Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 680 din 2 noiembrie 2013, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 80.000 lei, cu titlu de daune morale, reținând că durata procedurii judiciare care a trenat pe rolul instanțelor mai bine de ani nu are un caracter „rezonabil” astfel cum a fost definit de art. 6 din C.E.D.O. iar statul este obligat să răspundă pentru consecințele prejudiciabile ale propriei activități juridice pe care a organizat-o, în calitate de garant al legalității și independenței actului de justiție.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia nr. 2/A din 24 februarie 2014, a respins ca nefondat apelul reclamantului, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul că a obligat Statul Român, prin M.F.P. să plătească reclamantului, cu titlu de daune morale, suma de 5.000 euro, reținând ca pentru prejudicial suferit de către reclamant ca urmare a depășirii termenului rezonabil de soluționare a procesului penal, suma de 80.000 lei acordata de tribunal este exagerată față de jurisprudența Curții Europene care, pentru spețe similare, a acordat sume cuprinse între 3.000 și 5.000 euro.

Cererea de recurs Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs reclamantul, solicitând schimbarea în parte a deciziei recurate în sensul obligării pârâtului Statui Român, prin M.F.P. la plata sumei de 800.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin trimiterea sa în judecată și durata excesivă a procesului. În susținerea recursului, după expunerea situației de fapt și a soluțiilor pronunțate în cauză, recurentul reclamant a invocat o serie de critici care, în opinia sa, s-ar circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul reclamantul a arătat următoarele: Hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanța de apel și-a fundamentat soluția doar pe practica C.E.D.O., reținând că în spețe similare celei de față Curtea europeană a acordat sume cuprinse între 3.000 și 5.000 euro, fără a mai analiza și celelalte temeiuri invocate prin acțiune. Recurentul susține că suma de 5.000 euro acordată de instanța de apel este prea mică și nu este în măsură să acopere prejudiciul pe care a suferit timp de 2 ani din culpa unui sistem judiciar defectuos. în acest sens, arată că, prin probele administrate, a făcut dovada că, după arestare, a avut de suferit la locul de muncă, nemaiavând stabilitate, i-a fost micșorat salariul prin încadrarea într-o funcție inferioară gradului de căpitan, nemaiputând ii avansat la gradul de maior deși îndeplinea condițiile legale, fiind și în pericolul de a fi trecut în rezervă. Mai arată că, tot în această perioadă, din cauza stresului continuu la care a fost suspus, i s-a declanșat și boala de care suferă - diabet zaharat. În continuare, arată că dreptul la un proces echitabil reprezintă unul dintre fundamentele unei societăți democratice si ocupă un loc esențial In sistemul de valori al oricărui stat de drept, iar consacrarea și protejarea unor drepturi și libertăți fundamentale trebuie dublată în mod obligatoriu de instituirea unor garanții procedurale prin care să se asigure în mod adecvat eficienta acestei protecții. Susține că, prin tărăgănarea procesului, însăși prezumția de nevinovăție, de care ar fi trebuit să se bucure ca persoană urmărită penal, a fost afectată, având în vedere că, după o perioada atât de lungă opiniile despre o persoana urmărită penal sunt atât de adânc fixate în memoria colectivă încât faptul achitării nu mai are nicio valoare în ceea ce privește imaginea publică a celui achitat, Mai susține că întreaga jurisprudență C.E.D.O. consacră necesitatea protecției cetățeanului în raport de erorile si abuzurile statului, înțeles ca un ansamblu articulat de autorități în care este prezentă și justiția, astfel ca orice vătămare produsă prin funcționarea defectuoasă a acesteia trebuie însoțită în mod necesar de masuri reparatorii adecvate, atât sub aspectul daunelor materiale, cat și al celor morale. Cu privire la cuantumul daunelor acordate, arată că acesta trebuie apreciat în mod liber și suveran de magistrat, în raport de probele administrate, precum și în raport de ceea ce configurează conștiința juridică actuală a societății românești (noțiunile actuale de dreptate, adevăr judiciar, prejudiciu). Statui, ca persoană responsabilă, răspunde pentru consecințele păgubitoare produse în desfășurarea activităților specifice organelor judiciare, dar nu pentru o fapta săvârșită de o alta persoana, ci în calitate de garant al legalității și independentei actului de justiție. Fapta ilicita prejudiciabilă de care se face vinovat Statul Roman nu constă în exercitarea abuzivă, cu rea-credință a cailor de atac legale, ci constă în primul rând în emiterea actului de sesizare - rechizitoriul si apoi durata excesiva a litigiului în raport de complexitatea cauzei și conduita părților implicate în demersul judiciar, iar încălcarea dreptului său la un proces echitabil sub aspectul duratei excesive a procedurii, se impune a fi sancționată. Arată că în stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța de apel trebuia sa se raporteze în primul rând la practica internă conturata de I.C.C.J. în materia daunelor morale si apoi la practica C.E.D.O. prin care se condamna statul ca urmare a violării unui articol din convenție si nu se analizează prejudiciul moral produs victimei urmare a acestei încălcări. Totodată, arată ca așa cum s-a statuat în numeroasele decizii ale I.C.C.J., daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanțele de judecată, a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de persoanele în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate și în măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea percepției consecințelor vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială; toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral, fiind subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real si efectiv produs victimei, În concluzie, susține că instanța de apel nu a analizat prejudicial moral raportat ia criteriile sus arătate si nu a motivat reducerea drastică a pretențiilor sale.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod. Prin încheierea din 26 septembrie 2014, completul de filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând hotărârea atacată în limitele criticilor invocate și având în vedere raportul asupra admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează: Ca un prim aspect, instanța constată că reclamantul deși a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu a dezvoltat nicio critică susceptibilă a fi analizată prin prisma acestui motiv de nelegalitate. Criticile formulate referitoare la criteriile avute în vedere de instanța de apel la stabilirea despăgubirilor sunt însă susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și urmează a fi analizate ca atare. Contrar susținerilor recurentului reclamant, instanța de apel la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate nu s-a limitat doar la analiza cauzei din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O. ci s-a raportat la toate temeiurile de drept indicate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. În acest sens, instanța de apel a reținut că remediul propus de noul Cod de procedură civilă, care se aplică de la 5 februarie 2013, nu este încă un remediu efectiv, pentru că jurisprudența internă nu este cristalizată în sensul aplicării cu prioritate a dispozițiilor convenționale iar, pe de altă parte, el se aplică proceselor începute sub noua procedură. Prin urmare, instanța de apel a reținut că pentru procesele soluționate și în cadrul cărora se reclamă încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum este și cazul de față, în lipsa unei căi legislative care să se constituie într-un remediu efectiv necesar asigurării dreptului prevăzut de articolul mai sus menționat din Convenție, rolul de a aprecia asupra pretențiilor reclamantului și de a stabili asupra procedurilor și modalităților de soluționare a unor astfel de cereri îi revine instanței de judecată. Astfel, instanța de apel, în justificarea despăgubirilor acordate, a avut în vedere că practica Înaltei Curți, în ceea ce privește criteriile de stabilire a despăgubirilor reprezentând daunele morale, este constantă în a decide că acestea se stabilesc prin apreciere, în raport de consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, toate aceste criterii fiind subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei. Raportându-se la criteriile sus-menționate, și având în vedere jurisprudența C.E.D.O. care, de regulă, pentru depășirea termenului rezonabil de soluționare definitivă a unui proces, a acordat sume cuprinse între 3.000 și 5.000 euro, instanța de apel a apreciat că suma de 5.000 euro este suficientă să-i asigure reclamantului o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a duratei procedurilor judiciare la care acesta a fost supus. Prin criticile formulate, făcând referire la consecințele negative suferite pe plan fizic și moral, la importanța valorilor morale lezate și la aspecte legate de afectarea situației familiale profesionale și medicale, recurentul reclamant reproșează instanței de apel că în mod greșit nu a avut în vedere, la acordarea despăgubirilor, toate aceste criterii de evaluare a prejudiciului moral încercat. Aprecierea, în concret, a cuantumului daunelor morale prin raportare la criteriile aplicabile în materie, pe care recurentul o contestă pentru a obține o sumă de bani mai mare decât cea acordată de instanța de apel cu titlu de daune morale, reprezintă o chestiune de fapt, care pune în discuție temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanța de apel, la acordarea despăgubirilor a avut în vedere toate criteriile de evaluare la care face referire reclamantul, iar suma stabilită cu titlu de daune morale respectă cerința justului raport de proporționalitate între prejudiciu și reparația acordată, suma stabilită de instanță fiind una rezonabilă, echilibrată și îndestulătoare în raport de circumstanțele cauzei și în concordanță de evaluările în echitate pe care Curtea europeană însăși le aplică pentru determinarea întinderii reparației ca urmare a unei încălcări a art. 6 din Convenție. În consecință, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.