ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 45/2015

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată la data de 10 iunie 2013 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta B.G. a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 800.000 euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. la data plății, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a duratei procedurilor judiciare la care a fost supusă timp de 12 ani. Hotărârea pronunțată de tribunal Tribunalul Vrancea, secția I civilă, prin sentința nr. 585 din 26 septembrie 2013, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea civilă, pentru pretenții. 3. Hotărârile pronunțate de curtea de apel Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia nr. 12/ A din 10 februarie 2014, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de tribunal, pe care a anulat-o și a reținut cauza pentru judecarea procesului pe fond.

Prin decizia nr. 43/ A din 2 aprilie 2014, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis în parte acțiunea reclamantei în contradictoriu cu S.R. prin M.F.P. – D.J.F.P. Vrancea, pe care l-a obligat la plata către B.G. a sumei de 5.000 euro sau echivalentul în lei al acesteia, de la data punerii în executare a hotărârii, cu titlu de daune morale. A mai fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. 4. Cererea de recurs Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta B.G., solicitând schimbarea în parte a deciziei atacate, în sensul obligării pârâtului S.R., prin M.F.P. la plata sumei de 800.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin trimiterea sa în judecată și față de durata excesivă a procesului.

În susținerea recursului, după expunerea situației de fapt și a soluțiilor pronunțate în cauză, recurenta - reclamantă a invocat o serie de critici care, în opinia sa, s-ar circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta - reclamantă a arătat următoarele: Hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanța de apel și-a fundamentat soluția pe practica C.E.D.O., reținând că în spețe similare celei de față, Curtea Europeană a acordat sume cuprinse între 3.000 și 5.000 euro, acest argument având la bază doar aspectul privitor la încălcarea art. 6 din Convenție față de durata excesivă a procesului penal în care a fost angrenată, fără a mai analiza prejudiciul moral suferit ca urmare a respectivei încălcări raportat la probele din dosarul cauzei.

Recurenta a susținut că suma de 5.000 euro acordată de instanța de apel este prea mică și nu este în măsură să acopere suferințele fizice și psihice la care a fost supusă, precum și sărăcia și privațiunile ulterioare pe care le-a suferit împreună cu întreaga familie. În acest sens, a arătat că a fost suspendată din funcția deținută pentru o perioadă de 12 ani, timp în care nu a beneficiat de venituri din muncă și nici de alte beneficii rezultând din raporturi de muncă . A fost privată astfel de dreptul de a munci, asupra sa planând o bănuială alimentată de deficiențele acute ale sistemului judiciar român, fiind subiectul unui dosar penal, finalizat cu achitarea sa. Nesiguranța zilei de mâine și permanenta stare de așteptare au schimbat-o profund, nu a mai putut fi un sprijin pentru cei dragi, fiindu-i permanent afectată imaginea.

În continuare, a arătat că dreptul la un proces echitabil reprezintă unul dintre fundamentele unei societăți democratice și ocupă un loc esențial în sistemul de valori al oricărui stat de drept, întrucât consacrarea și protejarea unor drepturi și libertăți fundamentale trebuie dublată în mod obligatoriu de instituirea unor garanții procedurale prin care să se asigure în mod adecvat eficiența acestei protecții. A s usținut că prin tărăgănarea procesului, însăși prezumția de nevinovăție, de care ar fi trebuit să se bucure ca persoană urmărită penal, a fost afectată, având în vedere că după o perioadă atât de lungă opiniile despre o persoană urmărită penal sunt atât de adânc fixate în memoria colectivă încât faptul achitării nu mai are nicio valoare în ceea ce privește imaginea publică a celui achitat.

A mai susținut că întreaga jurisprudență C.E.D.O. consacră necesitatea protecției cetățeanului în raport de erorile și abuzurile statului, înțeles ca un ansamblu articulat de autorități în care este prezentă și justiția, astfel că orice vătămare produsă prin funcționarea defectuoasă a acesteia trebuie însoțită în mod necesar de măsuri reparatorii adecvate, atât sub aspectul daunelor materiale, cât și al celor morale. Cu privire la cuantumul daunelor acordate, a arătat că acesta trebuie apreciat în mod liber și suveran de magistrat, în raport de probele administrate, precum și de ceea ce configurează „conștiința juridică actuală” a societății românești (noțiunile actuale de dreptate, adevăr judiciar, prejudiciu) , iar față de toate criteriile indicate și probate, sumele solicitate sunt cât se poate de rezonabile.

Statul, ca persoană responsabilă, răspunde pentru consecințele păgubitoare produse în desfășurarea activităților specifice organelor judiciare, dar nu pentru o faptă săvârșită de o altă persoană, ci în calitate de garant al legalității și independentei actului de justiție. Fapta ilicită prejudiciabilă de care se face vinovat S.R. nu constă în exercitarea abuzivă, cu rea-credință a căilor de atac legale, ci constă, în primul rând, în emiterea actului de sesizare - rechizitoriul ș i apoi de durata excesivă a litigiului în raport de complexitatea cauzei și conduita părților implicate în demersul judiciar, iar încălcarea dreptului său la un proces echitabil sub aspectul duratei excesive a procedurii, se impune a fi sancționată.

A arătat că în stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța de apel trebuia sa se raporteze în primul rând la practica internă conturata de Înalta Curte în materia daunelor morale și apoi la practica C.E.D.O. tot în materia daunelor morale și nu la sume acordate ca urmare a unei încălcări a convenției, prin care se condamnă statul ca urmare a violării unui articol din aceasta fără a se analiza prejudiciul moral produs victimei urmare a respectivei încălcări.

Totodată, a arătat că așa cum s-a statuat în numeroasele decizii ale instanței supreme, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanțele de judecată, a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de persoanele în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate și, în măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea percepției consecințelor vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială; toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral, fiind subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real si efectiv produs victimei.

În concluzie, a susținut că instanța de apel nu a analizat prejudiciul moral raportat la criteriile sus arătate și nu a motivat reducerea drastică a pretențiilor sale . 5. Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., prin care s-a constatat că recursul este admisibil în principiu, urmând a fi avute în vedere și puse în discuția contradictorie a părților inclusiv aspectele invocate prin întâmpinarea formulată de intimatul – pârât referitoare la reiterarea criticilor din apel și la modificarea cauzei juridice a acțiunii cu implicații și asupra regimului căilor de atac, a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților potrivit art. 493 alin. (4) din acelasi cod.

La datele de 30 septembrie 2014 și 1 octombrie 2014, s-au înregistrat punctele de vedere ale părților asupra raportului. Prin încheierea din 29 octombrie 2014, completul de filtru a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu și, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a fixat termen de judecată a acestuia. 6. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând hotărârea atacată în limitele criticilor invocate și având în vedere raportul asupra admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed: Ca un prim aspect, instanța constată că reclamanta, deși a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., nu a dezvoltat nicio critică susceptibilă a fi analizată prin prisma acestui motiv de nelegalitate. Criticile formulate referitoare la criteriile avute în vedere de instanța de apel la stabilirea despăgubirilor sunt, însă, susceptibile de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și urmează a fi analizate ca atare. Ca atare, nu pot fi primite susținerile intimatului – pârât, formulate inclusiv prin întâmpinarea depusă, vizând nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor dezvoltate în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Nu pot fi primite nici susținerile intimatului – pârât referitoare la modificarea cauzei juridice a acțiunii cu implicații și asupra regimului căilor de atac, din analiza motivelor de recurs reieșind faptul că hotărârea a fost considerată ca fiind nelegală, motivat de faptul, că în opinia recurentei, instanța de apel și-a fundamentat soluția pe practica C.E.D.O., având la bază doar aspectul privitor la încălcarea art. 6 din Convenție față de durata excesivă a procesului penal în care a fost angrenată, fără a mai analiza prejudiciul moral suferit ca urmare a respectivei încălcări raportat la probele din dosarul cauzei.

Contrar însă susținerilor recurentei - reclamante, instanța de apel, la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate, nu s-a limitat doar la analiza cauzei din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O . În acest sens, se observă că instanța de apel a pornit de la aprecierea faptului că durata procedurii în care reclamanta a fost implicată nu are caracterul „rezonabil” cerut de art. 6 din Convenție, motiv pentru care statul este obligat să răspundă pentru consecințele prejudiciabile ale propriei activități juridice pe care a organizat-o și o conduce în calitate de garant al legalității și independenței actului de justiție.

În continuare, constatând că acțiunea în pretenții este întemeiată, acordarea daunelor morale pentru prejudiciul suferit fiind justificată, cu privire la cuantumul daunelor, curtea de apel, ținând cont de jurisprudența în materie, a reținut că acesta urmează a fi stabilit în raport de consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorii lezate și măsura lezării produse, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, perpetuarea în timp a acestora, măsura în care i-a fost afectată victimei situația familială, profesională și socială, în cuantificarea prejudiciului moral, toate aceste criterii fiind subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei . Prin urmare, instanța de apel a reținut că pentru procesele soluționate și în cadrul cărora se reclamă încălcarea art. 6 din C.E.D.O., cum este și cazul de față, în lipsa unei căi legislative care să se constituie într-un remediu efectiv necesar asigurării dreptului prevăzut de articolul mai sus menționat din Convenție, rolul de a aprecia asupra pretențiilor reclamantului și de a stabili asupra procedurilor și modalităților de soluționare a unor astfel de cereri îi revine instanței de judecată.

Raportându-se așadar și la criteriile sus-menționate și având în vedere jurisprudența C.E.D.O. care, de regulă, pentru depășirea termenului rezonabil de soluționare definitivă a unui proces, a acordat sume cuprinse între 3000 și 5000 euro, instanța de apel a apreciat că suma de 5.000 euro este suficientă să-i asigure reclamantei o satisfacție echitabilă. Prin criticile formulate, făcând referire la consecințele negative suferite pe plan fizic și moral, la importanța valorilor morale lezate și la aspecte legate de afectarea situației familiale, profesionale și medicale, recurenta a criticat decizia instanței de apel pentru aspectul că în mod greșit nu a avut în vedere, la acordarea despăgubirilor, toate aceste criterii de evaluare a prejudiciului moral încercat.

Or, aprecierea, în concret, a cuantumului daunelor morale prin raportare la criteriile aplicabile în materie reprezintă o chestiune de fapt, care pune în discuție temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanța de apel, la acordarea despăgubirilor a avut în vedere criteriile de evaluare la care face referire reclamanta, iar suma stabilită cu titlu de daune morale respectă cerința justului raport de proporționalitate între prejudiciu și reparația acordată, fiind una rezonabilă, echilibrată și îndestulătoare în raport de circumstanțele cauzei și în concordanță cu evaluările în echitate pe care Curtea Europeană însăși le aplică pentru determinarea întinderii reparației ca urmare a unei încălcări a art. 6 din Convenție.

În consecință, având în vedere considerentele prezentate, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.G. împotriva deciziei nr. 43/ A din 2 aprilie 2014 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2015.