ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 45/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 45/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

Obiectul cauzei

Prin acțiunea

înregistrată la data de 10 iunie 2013 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta

B.G. a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P., solicitând obligarea

acestuia la plata sumei de 800.000 euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. la

data plății, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a

duratei procedurilor judiciare la care a fost supusă timp de 12 ani.

Hotărârea pronunțată

de tribunal

Tribunalul Vrancea, secția

I civilă, prin sentința nr. 585 din 26 septembrie 2013, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea civilă, pentru pretenții.

pronunțate de curtea de apel

Curtea de Apel

Galați, secția I civilă, prin decizia nr. 12/ A din 10 februarie 2014, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de tribunal, pe care a

anulat-o și a reținut cauza pentru judecarea procesului pe fond.

Prin decizia nr. 43/ A

din 2 aprilie 2014, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis în parte

acțiunea reclamantei în contradictoriu cu S.R. prin M.F.P. – D.J.F.P. Vrancea,

pe care l-a obligat la plata către B.G. a sumei de 5.000 euro sau echivalentul

în lei al acesteia, de la data punerii în executare a hotărârii, cu titlu de

daune morale. A mai fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de

1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei

ultime decizii a declarat recurs reclamanta B.G., solicitând schimbarea în

parte a deciziei atacate, în sensul obligării pârâtului S.R., prin M.F.P. la

plata sumei de 800.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat

prin trimiterea sa în judecată și față de durata excesivă a procesului.

În susținerea

recursului, după expunerea situației de fapt și a soluțiilor pronunțate în

cauză, recurenta - reclamantă a invocat o serie de critici care, în opinia sa,

s-ar circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor formulate, recurenta - reclamantă a arătat următoarele:

Hotărârea recurată

este nelegală, întrucât instanța de apel și-a fundamentat soluția pe practica C.E.D.O.,

reținând că în spețe similare celei de față, Curtea Europeană a acordat sume

cuprinse între 3.000 și 5.000 euro, acest argument având la bază doar aspectul

privitor la încălcarea art. 6 din Convenție față de durata excesivă a

procesului penal în care a fost angrenată, fără a mai analiza prejudiciul moral

suferit ca urmare a respectivei încălcări raportat la probele din dosarul

cauzei.

Recurenta a susținut

că suma de

5.000 euro acordată de instanța

de apel este prea mică și nu este în măsură să acopere suferințele fizice și

psihice la care a fost supusă, precum și sărăcia și privațiunile ulterioare pe

care le-a suferit împreună cu întreaga familie.

În acest sens, a arătat că a fost suspendată din funcția deținută

pentru o perioadă de 12 ani, timp în care nu a beneficiat de venituri din muncă

și nici de alte beneficii rezultând din raporturi de muncă

. A fost privată astfel de dreptul de a munci,

asupra sa planând o bănuială alimentată de deficiențele acute ale sistemului

judiciar român, fiind subiectul unui dosar penal, finalizat cu achitarea sa.

Nesiguranța zilei de mâine și permanenta stare de așteptare au schimbat-o

profund, nu a mai putut fi un sprijin pentru cei dragi, fiindu-i permanent

afectată imaginea.

În

continuare, a arătat că

dreptul la un proces echitabil reprezintă unul dintre

fundamentele unei societăți

democratice și ocupă un loc

esențial în sistemul de valori al oricărui stat de drept, întrucât

consacrarea

și protejarea unor drepturi și libertăți fundamentale trebuie dublată în mod

obligatoriu

de instituirea unor garanții procedurale prin care să se asigure în mod adecvat

eficiența

acestei protecții. A s

usținut că prin

tărăgănarea procesului, însăși prezumția de nevinovăție, de care ar fi trebuit

să se bucure ca persoană urmărită penal, a fost afectată, având în vedere că

după o perioadă atât de lungă opiniile despre o persoană urmărită penal sunt

atât de adânc fixate în

memoria

colectivă încât faptul achitării nu mai are nicio valoare în ceea ce privește

imaginea

publică a celui achitat. A mai susținut că

întreaga jurisprudență C.E.D.O. consacră

necesitatea protecției cetățeanului în raport de

erorile și abuzurile statului, înțeles ca un ansamblu articulat de

autorități în care este prezentă

și

justiția, astfel că orice vătămare produsă prin funcționarea defectuoasă a

acesteia trebuie

însoțită în mod

necesar de măsuri reparatorii adecvate, atât sub aspectul daunelor materiale,

cât

și al celor morale.

Cu

privire la cuantumul daunelor acordate, a arătat că acesta trebuie apreciat în

mod liber și suveran

de magistrat, în raport de probele administrate, precum

și de ceea ce

configurează „conștiința juridică actuală” a societății

românești (noțiunile actuale de

dreptate, adevăr

judiciar, prejudiciu)

,

iar față de toate criteriile indicate și probate, sumele solicitate sunt cât se

poate de rezonabile.

Statul,

ca persoană responsabilă, răspunde pentru consecințele păgubitoare produse în

desfășurarea

activităților specifice organelor judiciare, dar nu pentru o faptă săvârșită de

o

altă persoană, ci în calitate de garant al legalității și

independentei actului de justiție.

Fapta

ilicită prejudiciabilă de care se face vinovat S.R. nu constă în

exercitarea

abuzivă, cu rea-credință a căilor de atac legale, ci constă, în primul rând, în

emiterea actului de sesizare - rechizitoriul ș

i

apoi de durata excesivă a

litigiului în raport de

complexitatea cauzei și conduita părților implicate în demersul

judiciar,

iar încălcarea dreptului său la un proces echitabil sub aspectul

duratei excesive a

procedurii, se impune a fi sancționată.

A arătat

că în stabilirea cuantumului despăgubirilor,

instanța de apel trebuia sa se raporteze în primul rând la practica

internă

conturata de Înalta Curte în

materia daunelor morale și apoi la practica C.E.D.O. tot în materia daunelor

morale și nu la sume acordate ca urmare a unei încălcări a convenției, prin

care

se condamnă statul ca urmare a

violării unui articol din aceasta

fără a se analiza prejudiciul moral produs victimei urmare a respectivei

încălcări.

Totodată,

a arătat că așa cum s-a statuat în numeroasele decizii ale instanței supreme,

daunele morale se

stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării de către

instanțele de judecată, a

criteriilor referitoare la consecințele

negative suferite de persoanele în cauză, în plan

fizic

și psihic, importanța valorilor lezate și, în măsura în care au fost lezate

aceste

valori, intensitatea percepției consecințelor vătămării,

măsura în care le-a fost afectată

situația familială,

profesională și socială; toate aceste criterii de cuantificare a

prejudiciului

moral, fiind subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază

echitabilă,

corespunzătoare prejudiciului real si efectiv produs victimei.

În

concluzie, a susținut că instanța de apel nu a analizat prejudiciul moral

raportat la criteriile sus arătate

și nu a motivat reducerea drastică a

pretențiilor sale

.

în recurs

Raportul întocmit în

cauză în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ.,

prin care s-a constatat că recursul este admisibil în principiu, urmând a fi

avute în vedere și puse în discuția contradictorie a părților inclusiv

aspectele invocate prin întâmpinarea formulată de intimatul – pârât referitoare

la reiterarea criticilor din apel și la modificarea cauzei juridice a acțiunii

cu implicații și asupra regimului căilor de atac, a fost analizat în complet de

filtru, fiind comunicat părților potrivit art. 493 alin. (4) din acelasi cod.

La datele de 30

septembrie 2014 și 1 octombrie 2014, s-au înregistrat punctele de vedere ale

părților asupra raportului.

Prin încheierea din

29 octombrie 2014, completul de filtru a apreciat recursul declarat ca fiind

admisibil în principiu și, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a fixat

termen de judecată a acestuia.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea

atacată în limitele criticilor invocate și având în vedere raportul asupra

admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

în considerarea argumentelor ce succed:

Ca un prim aspect,

instanța constată că reclamanta, deși a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1)

pct. 6 C. proc. civ., nu a dezvoltat nicio critică susceptibilă a fi analizată

prin prisma acestui motiv de nelegalitate.

Criticile formulate

referitoare la criteriile avute în vedere de instanța de apel la stabilirea

despăgubirilor sunt, însă, susceptibile de încadrare în prevederile art. 488

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și urmează a fi analizate ca atare.

Ca atare, nu pot fi

primite susținerile intimatului – pârât, formulate inclusiv prin întâmpinarea

depusă, vizând nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor dezvoltate în

cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Nu pot fi primite

nici susținerile intimatului – pârât referitoare la modificarea cauzei juridice

a acțiunii cu implicații și asupra regimului căilor de atac, din analiza

motivelor de recurs reieșind faptul că hotărârea a fost considerată ca fiind

nelegală, motivat de faptul, că în opinia recurentei, instanța de apel și-a

fundamentat soluția pe practica C.E.D.O., având la bază doar aspectul privitor

la încălcarea art. 6 din Convenție față de durata excesivă a procesului penal

în care a fost angrenată, fără a mai analiza prejudiciul moral suferit ca

urmare a respectivei încălcări raportat la probele din dosarul cauzei.

Contrar însă

susținerilor recurentei - reclamante, instanța de apel, la stabilirea

cuantumului despăgubirilor acordate, nu s-a limitat doar la analiza cauzei din

perspectiva jurisprudenței C.E.D.O

.

În

acest sens, se observă că instanța de apel a pornit de la aprecierea faptului

că durata procedurii în care reclamanta a fost implicată nu are caracterul

„rezonabil” cerut de art. 6 din Convenție, motiv pentru care statul este

obligat să răspundă pentru consecințele prejudiciabile ale propriei activități

juridice pe care a organizat-o și o conduce în calitate de garant al

legalității și independenței actului de justiție. În continuare, constatând că

acțiunea în pretenții este întemeiată, acordarea daunelor morale pentru

prejudiciul suferit fiind justificată, cu privire la cuantumul daunelor, curtea

de apel, ținând cont de jurisprudența în materie, a reținut că acesta urmează a

fi stabilit în raport de consecințele negative suferite de victimă pe plan

fizic, psihic și afectiv, importanța valorii lezate și măsura lezării produse,

intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, perpetuarea în

timp a acestora, măsura în care i-a fost afectată victimei situația familială,

profesională și socială, în cuantificarea prejudiciului moral, toate aceste

criterii fiind subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază

echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei

.

Prin urmare, instanța

de apel a reținut că pentru procesele soluționate și în cadrul cărora se

reclamă încălcarea art. 6 din C.E.D.O., cum este și cazul de față, în lipsa

unei căi legislative care să se constituie într-un remediu efectiv necesar

asigurării dreptului prevăzut de articolul mai sus menționat din Convenție,

rolul de a aprecia asupra pretențiilor reclamantului și de a stabili asupra

procedurilor și modalităților de soluționare a unor astfel de cereri îi revine

instanței de judecată.

Raportându-se așadar

și la criteriile sus-menționate și având în vedere jurisprudența C.E.D.O. care,

de regulă, pentru depășirea termenului rezonabil de soluționare definitivă a

unui proces, a acordat sume cuprinse între 3000 și 5000 euro, instanța de apel

a apreciat că suma de 5.000 euro este suficientă să-i asigure reclamantei o

satisfacție echitabilă.

Prin criticile

formulate, făcând referire

la consecințele negative suferite pe plan fizic și moral,

la importanța valorilor morale lezate și la aspecte legate de afectarea

situației familiale, profesionale și medicale, recurenta a criticat decizia

instanței de apel pentru aspectul că în mod greșit nu a avut în vedere, la

acordarea despăgubirilor, toate aceste criterii de evaluare a prejudiciului

moral încercat.

Or, aprecierea, în

concret, a cuantumului daunelor morale prin raportare la criteriile aplicabile

în materie reprezintă o chestiune de fapt, care pune în discuție temeinicia,

iar nu legalitatea hotărârii atacate.

Pe de altă parte,

Înalta Curte constată că instanța de apel, la acordarea

despăgubirilor a avut în vedere criteriile de evaluare la care face referire

reclamanta, iar suma stabilită cu titlu de daune morale respectă cerința

justului raport de proporționalitate între prejudiciu și reparația acordată,

fiind una rezonabilă, echilibrată și îndestulătoare în raport de circumstanțele

cauzei și în concordanță cu evaluările în echitate pe care Curtea Europeană

însăși le aplică pentru determinarea întinderii reparației ca urmare a unei

încălcări a art. 6 din Convenție.

În consecință, având

în vedere considerentele prezentate, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin.

(1) C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta B.G. împotriva deciziei nr. 43/ A din

2 aprilie 2014 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 14 ianuarie 2015.