ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 877/2015

Asupra recursurilor constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 14 ianuarie 2013, M.M.S. a solicitat, în temeiul art. 504-506 C. proc. pen. și art. 48 alin. (3) din Constituția României, obligarea Statului Român prin M.F.P. la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând prejudiciul moral și material suferit prin privarea de libertate prin dispunerea măsurii arestării preventive (22 luni), precum și prin restrângerea libertății de mișcare prin dispunerea măsurii obligării de a nu părăsi țara timp de 7 ani. Prin precizarea de acțiune, reclamantul a arătat că sumele solicitate sunt 25.000 euro daune materiale și 1.000.000 lei prejudiciu moral. Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 334 din 27 iunie 2013, a admis în parte acțiunea extinsă și precizată formulată de reclamantul M.M.S.

și a obligat pe pârâtul Statul Român prin M.F.P. la plata sumei de 160.000 lei despăgubiri, din care 33.840 lei pentru daunele materiale, iar diferența până la 160.000 lei pentru daune morale. Prin Decizia nr. 4284/R din 1 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis în parte recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Cluj, de reclamantul M.M.S. și de Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinței tribunalului, pe care a casat-o în parte, cu privire la cuantumul daunelor materiale și morale și, în aceste limite, a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Cluj. A menținut sentința în ceea ce privește: admiterea în parte a acțiunii extinse și precizate, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.

A respins, ca nefondat, recursul pârâtului împotriva încheierii civile din 26 iunie 2013. Rejudecând, prin sentința nr. 180 din 28 martie 2014, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamant în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P. și, în consecință, l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului M.M.S. suma totală de 214.895 lei, din care 131.160 lei cu titlu de daune morale și 83.735 lei cu titlu de daune materiale. Prin Decizia nr. 1194/A din 28 noiembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis în parte apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin M.F.P. și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului M.M.S.

suma totală de 53.033,52 lei din care 8.033,52 lei cu titlu de daune materiale și 45.000 lei cu titlu de daune morale. A respins apelul declarat de reclamant împotriva aceleiași sentințe. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. Anterior pronunțării deciziei sus - menționate, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin încheierea din 21 noiembrie 2014, în temeiul art. 8 din Legea nr. 255/2013, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, art. 282 și art. 282 1 C. proc. civ., a recalificat căile de atac exercitate de părți din recurs în apel. Împotriva deciziei au declarat recursuri reclamantul și pârâtul. Prin motivele de recurs ale reclamantului M.M.S., întemeiate pe pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., s-a criticat decizia atacată raportat la admiterea doar în parte a pretențiilor sale reprezentând daune morale, apreciindu-se că suma acordată nu este de natură să repare prejudiciul moral pe care l-a suferit în urma acestui proces și a situației create față de el. Motivele de recurs formulate de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca au fost întemeiate pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. În ceea ce privește daunele morale, s-a apreciat că instanța nu a ținut cont de profilul moral al reclamantului, așa cum s-a dispus prin Decizia civilă nr. 4284/R/2013, precum și de cele dispuse la pag. 25 parag. 5 din aceeași decizie, referitor la stabilirea faptului dacă, după punerea în libertate condiționată a reclamantului la data de 3 noiembrie 2009, nu s-au mai stabilit în sarcina acestuia alte interdicții complementare care să se fi suprapus cu măsura preventivă de a nu părăsi țara.

A criticat decizia sub acest aspect, arătând că aceasta echivalează cu o necercetare a fondului, în opinia sa nefiind administrate probe suficiente. Analizând cu prioritate, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., regimul căilor de atac cărora le este supusă hotărârea în materia erorii judiciare și, în consecință, soluționarea căii de atac corespunzătoare de instanța anterioară, Înalta Curte constată următoarele: Relevant pentru determinarea căilor de atac în care se judecă prezenta speță de drept civil este observarea normei de drept procesual civil, respectiv art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ., al cărei conținut a rămas neschimbat în pofida modificărilor ce au avut loc la nivelul legii procesuale penale.

Se observă astfel că art. 8 din Legea nr. 255/2013, la care face referire Curtea de Apel Cluj, reglementează situațiile tranzitorii aplicabile doar cauzelor penale. Totodată, în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., reținută ca atare de către curtea de apel, se constată că acțiunea a fost introdusă introdusă la 14 ianuarie 2013, anterior deci intrării în vigoare a N.C.P.C. Așadar, fiind vorba de un litigiu de drept civil - cel în care se pretinde acordarea daunelor materiale și morale - stabilirea competenței și, în mod corespunzător, a căilor de atac incidente se realizează conform normelor procesuale civile.

În acest context, se constată că potrivit art. 282 1 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale. În speță, sesizarea primei instanțe s-a făcut la 14 ianuarie 2013, ulterior deci intrării în vigoare la Legii nr. 202/2010 și deci ulterior suprimării apelului în astfel de litigii. Ca atare, împotriva hotărârii de primă instanță putea fi exercitată doar calea de atac a recursului, în competența instanței imediat superioare tribunalului. În atare condiții, curtea de apel trebuia să califice, în raport de dispozițiile art. 84 C. proc.

civ., căile de atac exercitate ca fiind recursuri. Procedând la judecata cauzei în apel, curtea s-a situat în afara sistemului legal al căilor de atac în materia erorilor judiciare, nesocotind în același timp normele de organizare judiciară referitoare la compunerea completului cuprinse în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. În consecință, constatând că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, se reține, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., care permit instanței invocarea din oficiu a motivelor de ordine publică, incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 din cod. Prin urmare, în temeiul acestui text de lege coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., se va casa decizia atacată și se va trimite dosarul curții de apel pentru judecarea cauzei în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul M.M.S. și de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca împotriva Deciziei nr. 1194/A din 28 noiembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Casează decizia atacată și trimite dosarul Curții de Apel Cluj pentru judecarea cauzei ca instanță de recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2015.