ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 877/2015

Asupra recursurilor constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Cluj la 14 ianuarie 2013, M.M.S. a solicitat, în temeiul art. 504-506

C. proc. pen. și art. 48 alin. (3) din Constituția României, obligarea Statului

Român prin M.F.P. la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând prejudiciul

moral și material suferit prin privarea de libertate prin dispunerea măsurii

arestării preventive (22 luni), precum și prin restrângerea libertății de

mișcare prin dispunerea măsurii obligării de a nu părăsi țara timp de 7 ani.

Prin precizarea de

acțiune, reclamantul a arătat că sumele solicitate sunt 25.000 euro daune

materiale și 1.000.000 lei prejudiciu moral.

Tribunalul Cluj, secția

civilă, prin sentința nr. 334 din 27 iunie 2013, a admis în parte acțiunea

extinsă și precizată formulată de reclamantul M.M.S. și a obligat pe pârâtul

Statul Român prin M.F.P. la plata sumei de 160.000 lei despăgubiri, din care

33.840 lei pentru daunele materiale, iar diferența până la 160.000 lei pentru

daune morale.

Prin Decizia nr. 4284/R

din 1 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis în parte

recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Cluj,

de reclamantul M.M.S. și de Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă

Tribunalul Cluj împotriva sentinței tribunalului, pe care a casat-o în parte,

cu privire la cuantumul daunelor materiale și morale și, în aceste limite, a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Cluj. A menținut

sentința în ceea ce privește: admiterea în parte a acțiunii extinse și

precizate, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii. A respins, ca

nefondat, recursul pârâtului împotriva încheierii civile din 26 iunie 2013.

Rejudecând, prin

sentința nr. 180 din 28 martie 2014, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis în

parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamant în

contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P. și, în consecință, l-a obligat pe

pârât să plătească reclamantului M.M.S. suma totală de 214.895 lei, din care

131.160 lei cu titlu de daune morale și 83.735 lei cu titlu de daune materiale.

Prin Decizia nr. 1194/A

din 28 noiembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis în parte

apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin M.F.P. și de Ministerul Public

- Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinței tribunalului, pe

care a schimbat-o în parte, în sensul că l-a obligat pe pârât să plătească

reclamantului M.M.S. suma totală de 53.033,52 lei din care 8.033,52 lei cu

titlu de daune materiale și 45.000 lei cu titlu de daune morale. A respins

apelul declarat de reclamant împotriva aceleiași sentințe. A menținut restul

dispozițiilor sentinței apelate.

Anterior pronunțării

deciziei sus - menționate, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin

încheierea din 21 noiembrie 2014, în temeiul art. 8 din Legea nr. 255/2013, art.

7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, art. 282 și art. 282

1

C. proc.

civ., a recalificat căile de atac exercitate de părți din recurs în apel.

Împotriva deciziei au

declarat recursuri reclamantul și pârâtul.

Prin motivele de

recurs ale reclamantului M.M.S., întemeiate pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.,

s-a criticat decizia atacată raportat la admiterea doar în parte a pretențiilor

sale reprezentând daune morale, apreciindu-se că suma acordată nu este de

natură să repare prejudiciul moral pe care l-a suferit în urma acestui proces

și a situației create față de el.

Motivele de recurs formulate

de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca au

fost întemeiate pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

În ceea ce privește

daunele morale, s-a apreciat că instanța nu a ținut cont de profilul moral al

reclamantului, așa cum s-a dispus prin Decizia civilă nr. 4284/R/2013, precum

și de cele dispuse la pag. 25 parag. 5 din aceeași decizie, referitor la

stabilirea faptului dacă, după punerea în libertate condiționată a

reclamantului la data de 3 noiembrie 2009, nu s-au mai stabilit în sarcina

acestuia alte interdicții complementare care să se fi suprapus cu măsura preventivă

de a nu părăsi țara. A criticat decizia sub acest aspect, arătând că aceasta

echivalează cu o necercetare a fondului, în opinia sa nefiind administrate

probe suficiente.

Analizând cu

prioritate, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., regimul căilor de

atac cărora le este supusă hotărârea în materia erorii judiciare și, în consecință,

soluționarea căii de atac corespunzătoare de instanța anterioară, Înalta Curte constată

următoarele:

Relevant pentru

determinarea căilor de atac în care se judecă prezenta speță de drept civil

este observarea normei de drept procesual civil, respectiv art. 282

1

alin. (1) C. proc. civ., al cărei conținut a rămas neschimbat în pofida

modificărilor ce au avut loc la nivelul legii procesuale penale. Se observă

astfel că art. 8 din Legea nr. 255/2013, la care face referire Curtea de Apel

Cluj, reglementează situațiile tranzitorii aplicabile doar cauzelor penale.

Totodată, în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 7 alin. (2)

din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind

C. proc. civ., reținută ca atare de către curtea de apel, se constată că

acțiunea a fost introdusă introdusă la 14 ianuarie 2013, anterior deci intrării

în vigoare a N.C.P.C.

Așadar, fiind vorba

de un litigiu de drept civil - cel în care se pretinde acordarea daunelor

materiale și morale - stabilirea competenței și, în mod corespunzător, a căilor

de atac incidente se realizează conform normelor procesuale civile.

În acest context, se

constată că potrivit art. 282

1

C. proc. civ., astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 202/2010, nu sunt supuse apelului hotărârile

judecătorești date în primă instanță asupra cererilor pentru repararea

prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale.

În speță, sesizarea

primei instanțe s-a făcut la 14 ianuarie 2013, ulterior deci intrării în

vigoare la Legii nr. 202/2010 și deci ulterior suprimării apelului în astfel de

litigii.

Ca atare, împotriva

hotărârii de primă instanță putea fi exercitată doar calea de atac a

recursului, în competența instanței imediat superioare tribunalului.

În atare condiții,

curtea de apel trebuia să califice, în raport de dispozițiile art. 84 C. proc.

civ., căile de atac exercitate ca fiind recursuri.

Procedând la judecata

cauzei în apel, curtea s-a situat în afara sistemului legal al căilor de atac în

materia erorilor judiciare, nesocotind în același timp normele de organizare

judiciară referitoare la compunerea completului cuprinse în art. 54 alin. (2)

din Legea nr. 304/2004.

În consecință,

constatând că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, se

reține, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., care permit instanței

invocarea din oficiu a motivelor de ordine publică, incidența motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 din cod.

Prin urmare, în

temeiul acestui text de lege coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se

va casa decizia atacată și se va trimite dosarul curții de apel pentru

judecarea cauzei în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul M.M.S. și de pârâtul Statul Român prin M.F.P.

reprezentat prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca împotriva Deciziei nr. 1194/A din 28

noiembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează decizia

atacată și trimite dosarul Curții de Apel Cluj pentru judecarea cauzei ca

instanță de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2015.