ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 404/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 24 ianuarie 2012 sub nr. 2141/3/2012, reclamantul S.N.M. a chemat în judecată pe pârâtul Stătul Român prin M.F.P., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 3.000.000 lei reprezentând daune pentru detenția arbitrară din perioada 20 iulie 2002-22 noiembrie 2002 și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei. în fapt, reclamantul a arătat că, la data de 20 iulie 2002, în Dosarul penal nr. 4711/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus, împotriva sa luarea măsurii preventive a arestării pe o durată de cinci zile, măsură ce a fost prelungită pentru 25 zile prin Ordonanța din 24 iulie 2002, punându-se, totodată, inclusiv în mișcare acțiunea penală împotriva sa, inițial cu privire la infracțiunea de tăinuire, ulterior în forma de complicitate la această infracțiune.

Această arestare preventivă a fost prelungită de către instanța de judecată de 4 ori până la data de 22 noiembrie 2002, dată la care Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus revocarea măsurii arestării preventive. După eliberarea din arest reclamantul a așteptat până în anul 2011 să i se comunice o soluție cu privire la cauza în care a fost arestat preventiv 125 zile. Urmare a demersurilor întreprinse în anul 2011 în vederea aflării stadiului cercetărilor în dosarul respectiv, i s-a comunicat Ordonanța din 04 iulie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie pentru considerentul că fapta nu a fost săvârșită de reclamant.

Apreciază reclamantul că pe perioada detenției nu a beneficiat de condiții optime de detenție, că suferințele îndurate datorită condițiilor de arest preventiv, atât cele de la Secția 8 Poliție cât și cele de la Spitalul Penitenciarului Jilava, au fost accentuate atât de presiunile organelor de urmărire penală de a recunoaște faptele de care era acuzat (care urmăreau, astfel, să poată justifica măsura preventivă dispusă atât de nemotivat împotriva sa) cât și de situația sa familială. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 și urm. C. proc. civ., art. 20 - 53. din Constituția României, Legea nr. 30/1994, art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 504 și urm. C. proc.

pen. și art. 274 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1387 din 27 iunie 2012 Tribunalul București a respins acțiunea, ca nefondată, apreciind că în dosarul penal erau suficiente probe care să ateste cel puțin faptul că reclamantui a primit o suma de bani din comiterea infracțiunii de tâlhărie, în acest sens fiind declarațiile martorilor A.R.M. și S.F., coroborat cu procesul - verbal încheiat cu privire Ia suma de bani cheltuită de reclamant ia o zi după comiterea infracțiunii. Astfel, Tribunalul a reținut că în aceste condiții, chiar dacă nu s-a dispus trimiterea reclamantului în judecată pentru comiterea unei fapte penale, luându-se față de acesta măsura scoaterii de sub urmărire penală - măsura reținerii și arestării acestuia a fost justificată și nu sunt îndeplinite condițiile acordării unor daune morale de către Statul Român.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul S.N.M., iar prin Decizia nr. 61/A din 25 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, ca urmare a admiterii apelului, a fost schimbată sentința apelată, în sensul admiterii în parte a acțiunii, pârâtul fiind obligat să achite reclamantului suma de 22.143 lei, daune morale. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că în mod greșit, instanța de fond a soluționat cererea raportat la dispozițiile legale în forma lor actuală, câtă vreme reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 504 C. proc.

pen., în vigoare la momentul detenției reclamantului, respectiv înainte de modificarea normelor de procedură intervenită prin Legea nr. 281/2003, îneălcându-se astfel principiul neretroactivitații legii, conform căruia „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile". Prin urmare, la acel moment legiuitorul nu a înțeles să condiționeze acordarea daunelor de necesitatea constatării nelegalității măsurii preventive printr-un act procedural ulterior, astfel cum este prevăzut în noua legislație. S-a mai reținut că instanța de fond a depășit limitele investirii sale, procedând practic la o nouă judecată a cauzei penale, în sensul că a reanalizat probatoriul administrat în cauza penală aflată în soluționarea Ministerului Public.

În raport de dispozițiile art. 505 din C. proc. civ., astfel cum erau în vigoare Sa momentul arestării reclamantului s-a apreciat că acțiunea a fost formulată în termenul legal. Cât privește prejudiciul moral suferit de reclamant care a fost nevoit să suporte regimul, privativ de libertate pentru o perioadă de 125 zile, situație care antrenează o serie de consecințe precum: lezarea libertății, afectarea vieții de familie, atingeri aduse onoarei și suferințele psihice generate de condițiile de detenție s-a considerat că este echitabilă acordarea unei despăgubiri în cuantum de 22.143 lei (echivalentul a 5.000 euro). Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamantul S.N.M., pârâtul Statul Român prin M.F.P.

reprezentat de D.G.F.P. București și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Prin recursul declarat de reclamant, s-a solicitat acordarea sumei solicitate prin cererea introductivă, respectiv 3.000.000 lei, susținându-se, în esență, că suma acordată este insuficientă pentru a acoperii prejudiciul cauzat prin arestarea preventivă. Pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. București, în esență, a considerat că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală pentru că nu s-a făcut o aplicare corectă a normelor interne cu privire la aplicarea răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate din erori judiciare, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune față de temeiul invocat, respectiv, art. 504 C. proc.

pen. și a considerat că daunele morale au fost acordate în mod nejustificat, pentru că reclamantul nu a administrat probe în dovedirea suferințelor morale și fizice. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a considerat că hotărârea atacată este nelegală fiind pronunțată eu încărcarea normelor privind alcătuirea instanței, in raport de dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. și cu aplicarea greșită a dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. civ. în vigoare la data arestului preventiv. În raport de primul motiv de recurs, recurentul a arătat că potrivit dispozițiilor art. 282 1 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârile date în primă instanță asupra cererilor privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, nu sunt supuse apelului.

Or, în cauză instanța a soluționat un apel și nu un recurs așa cum prevedea legea în vigoare de la data 26 noiembrie 2010. Instanța, analizând cu prioritate motivul de ordine publica prevăzut de art 304 pct. 1 din C. proc. civ., constată recursul Întemeiat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 1 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere „când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale." Potrivit dispozițiilor art. 282 1 , alin. (1), C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin art. 26 din Legea nr. 202/2010, „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, ., asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale și în alte cazuri prevăzute de lege" text preluat și în dispozițiiie art. 219 pct. 4 din Legea nr. 71/2011.

Potrivit art. 725 C. proc. civ. „dispozițiiie legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub imperiul legii vechi, precum și executărilor silite începute sub acea lege". În speță, ne aflăm în situația unei acțiuni întemeiate pe dispozițiiie art. 504 C. proc. pen., introdusă la data 24 ianuarie 2012 în timp ce dispozițiile Legii nr. 202/2010 au intrat în vigoare la 26 noiembrie 2010. Intenția legiuitorului, dedusă din conținutul art. 26 din Legea nr. 202/2010, a constat în suprimarea unei căi de atac în privința hotărârilor de primă instanță, pronunțate asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, după intrarea în vigoare a noii reglementări - ipoteză regăsită în speță, sentința civilă nr. 1387 din 27 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, nefiind supusă apelului.

Așadar, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (26 noiembrie 2010) s-a pronunțat o hotărâre de primă instanță care, atât potrivit normelor arătate cât și dispoziției de drept comun (art. 725 C. proc. civ.) este supusă regimului căilor de atac în vigoare la data emiterii actului jurisdicțional. Prin urmare, hotărârea primei instanțe este supusă recursului, în speță fiind incidente dispozițiile art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ., așa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, față de dispozițiile art. 26 din același act normativ, întrucât în cauză prima instanță a pronunțat o hotărâre după data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, astfel că în mod neilegal curtea de apel a soluționat calea de atac exercitată de reclamant ca fiind apel și nu recurs și a soluționat calea de atac în complet nelegal constituit, format din doi judecători și nu din trei judecători, încălcând dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Față de considerentele expuse, constatând că motivul de ordine publică invocat, prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., este întemeiat, instanța, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., fără a mai analiza celelalte motive de recurs, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București, ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul S.N.M., pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. București și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apei București împotriva Deciziei nr. 61/A din 25 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București, ca instanță de recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2014.