ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2030/2012

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: prin încheierea din 01 iunie

2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie

pronunțată în Dosarul nr. 10041/105/2011, în baza art. 300

2

cu

referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat

legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului C.A.M., deținut

la Penitenciarul Mărgineni și s-a menținut starea de arest preventiv a

inculpatului.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin

sentința penală nr. 132 din data de 13 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul

Prahova, inculpatul C.A.M., deținut la Penitenciarul Mărgineni, a fost

condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. și ped. de art. 174 rap. la

art. 175 lit. i) C. pen.

În

temeiul art. 71 C. pen., i s-a aplicat acestuia și pedeapsa accesorie a

interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C.

pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la

terminarea executării pedepsei.

Conform

art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive,

iar în baza disp. art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata

reținerii și arestării preventive începând cu data de 17 octombrie 2011 la zi.

În

latură civilă, admițându-se în parte acțiunea civilă, potrivit disp. art. 14

rap. la art. 346 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ., s-a dispus obligarea

inculpatului la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând daune morale, către

partea civilă E.L. împotriva sentinței penale nr. 132 din 13 aprilie 2012

pronunțată de Tribunalul Prahova a declarat apel, în termen legal, inculpatul C.A.M.,

cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 28 mai

2012, cu prim termen de judecată repartizat aleatoriu în data de 25 iunie 2012.

Având

în vedere că ultima dată măsura arestării preventive luată față de inculpat a

fost menținută prin sentința penală nr. 132 din 13 aprilie 2012 pronunțată de

Tribunalul Prahova, iar termenul de fond, conform repartizării aleatorii a fost

stabilit la data de 25 iunie 2012, s-a fixat prezentul termen intermediar

pentru verificarea legalității și temeiniciei stării de arest, procedându-se

conform dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen., potrivit cu care, în

cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare

să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive mai înainte de expirarea celor 60 de zile prevăzute de art. 160

b

alin. (1) din același cod, indiferent de faza de judecată.

În

raport de aceste dispoziții legale, examinând actele și lucrările dosarului,

Curtea de Apel a reținut că măsura arestării preventive a inculpatului C.A.M.

s-a dispus prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 36 din 07 octombrie 2011

pronunțată de Tribunalul Prahova, emițându-se mandatul de arestare preventivă

nr. 263/U/2011 din 07 octombrie 2011, cu respectarea disp. art. 149

1

C. proc. pen. rap. la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatându-se

că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea mai

mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

S-a

apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică este concretizat prin

modalitatea de comitere a faptei, gradul de pericol social deosebit de grav,

valoarea socială lezată reprezentată de viața persoanei și impactul negativ al

acestei fapte în societate.

Totodată,

a fost avută în vedere împrejurarea că menținerea măsurii arestării preventive

față de inculpat este în concordanță cu prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, potrivit

căreia dreptul unei persoane la libertate și siguranță nu este încălcat în

situația în care aceasta este deținută legal pe baza condamnării pronunțate de

către un tribunal competent, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa de 15 ani

închisoare împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul

C.A.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea

judecății în stare de libertate. Concluziile formulate de reprezentantul

Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia

au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai

fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este

fondat. Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) din C. proc. pen.,

instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este

obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform

alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care

au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune,

prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În

cauză, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie

a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și

de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se

în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta

Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea

publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un

ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a

instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea

drepturilor acestora.

Deși

pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca

trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea

pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea

faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între

altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit

inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din

posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa

unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În

acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest

moment procesual condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea

de libertate a inculpatului.

Se

reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu

contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în

vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârșire, gradul

crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției

provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3

din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției

provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O..

În

același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării

preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului

de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia

încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste

considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării

preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.M. împotriva încheierii din 01

iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie pronunțată în Dosarul nr. 10041/105/2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 11 iunie 2012.