ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2030/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2030/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: prin încheierea din 01 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie pronunțată în Dosarul nr. 10041/105/2011, în baza art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului C.A.M., deținut la Penitenciarul Mărgineni și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 132 din data de 13 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, inculpatul C.A.M., deținut la Penitenciarul Mărgineni, a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. și ped.
de art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen. În temeiul art. 71 C. pen., i s-a aplicat acestuia și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei. Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive, iar în baza disp. art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 17 octombrie 2011 la zi. În latură civilă, admițându-se în parte acțiunea civilă, potrivit disp. art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând daune morale, către partea civilă E.L.
împotriva sentinței penale nr. 132 din 13 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova a declarat apel, în termen legal, inculpatul C.A.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 28 mai 2012, cu prim termen de judecată repartizat aleatoriu în data de 25 iunie 2012. Având în vedere că ultima dată măsura arestării preventive luată față de inculpat a fost menținută prin sentința penală nr. 132 din 13 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, iar termenul de fond, conform repartizării aleatorii a fost stabilit la data de 25 iunie 2012, s-a fixat prezentul termen intermediar pentru verificarea legalității și temeiniciei stării de arest, procedându-se conform dispozițiilor art. 300 2 C. proc.
pen., potrivit cu care, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive mai înainte de expirarea celor 60 de zile prevăzute de art. 160 b alin. (1) din același cod, indiferent de faza de judecată. În raport de aceste dispoziții legale, examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a reținut că măsura arestării preventive a inculpatului C.A.M. s-a dispus prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 36 din 07 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 263/U/2011 din 07 octombrie 2011, cu respectarea disp. art. 149 1 C. proc.
pen. rap. la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatându-se că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. S-a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică este concretizat prin modalitatea de comitere a faptei, gradul de pericol social deosebit de grav, valoarea socială lezată reprezentată de viața persoanei și impactul negativ al acestei fapte în societate. Totodată, a fost avută în vedere împrejurarea că menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat este în concordanță cu prevederile art. 5 parag.
1 lit. a) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, potrivit căreia dreptul unei persoane la libertate și siguranță nu este încălcat în situația în care aceasta este deținută legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.A.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) din C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond. Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.
Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.M. împotriva încheierii din 01 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie pronunțată în Dosarul nr. 10041/105/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.