ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2415/2012

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin

încheierea din 25 iunie 2012, Curtea Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, investită cu soluționarea apelurilor declarate

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și de inculpatul C.A.M. împotriva

sentinței penale nr. 132 din 13 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova

în baza art. 300

2

și art. 160

b

, C. proc. pen., a menținut

starea de arest preventiv a inculpatului C.A.M.

Pentru a

pronunța această încheiere, instanța a reținut că :

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că măsura arestului preventiv a fost

legal dispusă, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive subzistă și în prezent, fiind întrunite condițiile prevăzute de art.

148 lit. f) C. proc. pen., în raport cu gravitatea infracțiunii pentru care a

fost trimis în judecată apelantul - infracțiunea de omor calificat prevăzută de

art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., pentru care a și fost condamnat la 15 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a

II-

a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani. S-a reținut că,

raportat la starea actuală a probelor, nu există motive pertinente și

suficiente care să impună încetarea detenției și că, lăsat în libertate .acesta

ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică.

Împotriva

acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs,

solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii

arestării preventive.

Recursul nu

este fondat.

Potrivit art.

300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat,

instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății,

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Pe de altă

parte, prin art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, s-a stabilit că o persoană poate fi

lipsită

de libertate când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune.

Din examinarea actelor dosarului se constată că

inculpatul fost

arestat în baza art.

148 lit. f) Cod procedura penală, existând motive

temeinice de a bănui

că a săvârșit infracțiunea prevăzută art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

La acest moment procesual, pericolul concret

pentru ordinea

publică pe care

lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta este

actual, real și

precis, fiind evidențiat prin fapte, date și indicii puternice.

Înalta Curte constată că, raportat la baza

factuală reținută,

necesitatea

realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept

justifică în continuare plasarea în detenție a

inculpatului, detenție ce

nu a

depășit pragul de rezonabilitate în accepția reglementărilor și

jurisprudenței

CEDO.

În concret,

pericolul pentru ordinea publică la care se referă

art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau suprapune

cu

pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte, o

rezonanță a faptei respectiv în comunitate, o

reacție colectivă față de

o stare de

lucruri negativă, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc

necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente

ce rezidă din

natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii.

Recursul declarat învederându-se, așadar,

nefondat, urmează

ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

inculpatul va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în

suma de 300 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.M. împotriva încheierii din 25

iunie 2012

a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și

de

familie, pronunțată în dosarul nr. 10041/105/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300

lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2012.