ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1274/2011

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

A

.

Prin încheierea de ședință din 21 martie

2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în dosarul nr. 3134/105/2010, în baza art. 300/2 și art.

160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive

a inculpatului D.F.

Instanța

investită cu soluționarea apelurilor declarate în cauză a reținut că se impune

menținerea arestării preventive - luată față de inculpat prin încheierea din 30

ianuarie 2010, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr. 1745/281/2010,

prelungită prin încheierea din camera de consiliu din data de 23 februarie

2010, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 869/105/2010 și ulterior

menținută de instanța de fond, inclusiv prin sentința penală nr. 26 din 19

ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova - întrucât temeiurile care au

determinat arestarea preventivă nu

s-au

schimbat, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Totodată,

instanța de apel a constatat că față de modul în care se reține, prin hotărârea

de condamnare a primei instanțe, că au fost săvârșite faptele și natura

infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, există probe certe ce pun în

evidență periculozitatea concretă pentru ordinea publică a inculpatului.

Totodată, a reținut că în cauză nu au intervenit temeiuri noi și nici nu s-au

schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării împotriva

inculpatului, neexistând motive pentru cercetarea acestuia în stare de

libertate.

B.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs inculpatul D.F., solicitând, prin intermediul apărătorului din oficiu,

revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate,

considerând că până la soluționarea definitivă a cauzei beneficiază de

prezumția de nevinovăție și nu există indicii că ar putea săvârși alte fapte.

Examinând

încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.

Inculpatul a

fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, fiind condamnat prin

sentința penală nr. 26 din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului Prahova pentru

comiterea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323

C. pen., cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 26 rap.

la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen. și aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 290 alin. (1)

C. pen. cu aplic. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare.

Înalta Curte

constată că, astfel cum în mod just a reținut și Curtea de Apel Ploiești,

temeiurile care au determinat luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării

preventive a inculpatului nu au încetat să existe. Față de gravitatea faptelor,

de împrejurările în care au fost comise, de importanța valorilor sociale

lezate, precum și impactul negativ pe care l-ar avea asupra colectivității lipsa

unei reacții ferme a autorităților judiciare față de persoanele care săvârșesc

acest gen de fapte, în mod corect, instanța de apel a apreciat în mod corect că

sunt probe certe, fiind întrunite condițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. și

art. 5 alin. (1) din CEDO, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă

o amenințare efectivă pentru ordinea publică, iar temeiurile care au determinat

această măsură nu s-au modificat sau încetat.

Pe de altă

parte, Înalta Curte constată că nu a fost depășită durata rezonabilă a

arestului preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri neputând fi evaluat

în mod abstract, ci ținând cont de circumstanțele și complexitatea cauzei. în

cauză, recurentul - inculpat a fost arestat

preventiv

la data de 29 ianuarie 2010, astfel că durata detenției provizorii nu poate fi

considerată ca depășind termenul rezonabil impus de jurisprudența

europeană

și națională, având în vedere circumstanțele și complexitatea cauzei.

În consecință,

pentru aceste considerente, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești urmează a fi respins ca nefondat, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul - inculpat va

fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.F. împotriva încheierii de ședință

din 21 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 3134/105/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 30 martie 2011.