ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2887/2012

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 347/PI din data de 12 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost condamnat inculpatul S.C.B.N. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat, prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, aprobată cu modificări și completări și republicată prin Legea nr. 49/2006, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 alin. (1) și a art. 82 C. pen., suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani și 4 (patru) luni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate în cazul în care săvârșește o infracțiune pe timpul termenului de încercare.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 350 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 384/P/2011 din 19 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 1598/59/2011 din 1 noiembrie 2011, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului avocat S.C.B.N. pentru săvârșirea infracțiunii conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat, prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constând în aceea că în data de 17 aprilie 2011, în jurul orei 15:56, a condus un autoturism pe str. Alexandru Ioan Cuza din municipiul Reșița, județul Caraș-Severin, având permisul de conducere anulat.

La termenul de judecată din 12 decembrie 2011, inculpatul a depus un memoriu prin care a solicitat soluționarea cauzei după procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. și aplicarea, în principal, a unei amenzi penale, iar în subsidiar, o pedeapsă cu închisoare orientată spre minimul special cu suspendarea condiționată a executării, arătând că recunoaște și regretă săvârșirea faptei, nu solicită alte probe, este absolvent licențiat al facultății de contabilitate și informatică de gestiune și al facultății de drept, este absolvent de master în dreptul comunitar, este doctorand în dreptul muncii, are cabinete de avocat la București și Craiova, desfășoară activități de consultanță în orașul Malaga în colaborare cu un avocat spaniol pentru cetățenii români din Spania, soția este director administrativ la școala sanitară din Craiova, iar fiica lor este stewardesă la F.E.D.

La dosar au fost atașate: declarație autentică notarială prin care inculpatul arată că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute pe seama sa prin actul de sesizare al instanței și solicită ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală; contract de colaborare încheiat de inculpat cu un cabinet juridic din Spania; dovada domiciliului inculpatului din Spania.

Analizând probele administrate, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 17 aprilie 2011, un echipaj de poliție alcătuit din agent principal de poliție C.A., agent de poliție C.A.A. și agent principal de poliție T.A.C., toți din cadrul Biroului Rutier Reșița, executa o misiune de supraveghere a traficului rutier pe strada A. I. Cuza din Reșița.

Agentul de poliție C.A.A. se afla în autoturismul special de poliție, marca D.L.M., cu numărul de înmatriculare B-AA-AAA, în interiorul căruia era montat un aparat video-radar.

La un moment dat, în jurul orei 15:56, aparatul video-radar a surprins circulând pe sectorul respectiv de drum un autovehicul marca C.S., cu numărul de înmatriculare B-BB-BBB, a cărui viteză de deplasare era de 75 de km/h, viteza maximă de deplasare pe acea porțiune de drum fiind de 60 km/h.

În consecință, datele surprinse au fost transmise, prin intermediul stației de emisie-recepție, dispozitivului format din agenții principali de poliție C.A. și T.A.C., aflați la o distanță de circa 200 de metri de locul în care se afla aparatul video-radar. Agentul principal C.A. a trecut la oprirea din traficul rutier a autovehiculului marca C.S., cu numărul de înmatriculare B-BB-BBB, solicitându-i conducătorului auto aflat la volanul autoturismului să prezinte actele de identitate, precum și permisul de conducere auto.

Astfel a fost stabilită identitatea șoferului vehiculului respectiv, în persoana inculpatului S.C.B.N.

Acesta a declarat lucrătorilor de poliție că posedă permis de conducere spaniol, pe care însă nu îl poate prezenta, deoarece i-ar fi fost furat, sens în care a arătat o dovadă eliberată de poliție. La fața locului, polițiștii au oprit un alt conducător auto, respectiv pe martorul asistent R.P., întrucât inculpatului S.C.B.N. urma să-i fie întocmit un proces-verbal de constatare a contravenției pentru încălcarea regulilor de circulație referitoare la viteza de deplasare.

Apoi, toți cei trei polițiști, împreună cu inculpatul S.C.B.N. s-au deplasat la sediul unității de poliție. Verificările efectuate în baza de date a I.G.P.R. au arătat că permisul de conducere al inculpatului fusese anulat.

Activitatea lucrătorilor de poliție s-a materializat în Procesul-verbal de constatare din 17 aprilie 2011.

Pe numele inculpatului S.C.B.N. a fost întocmit Dosarul penal nr. 1133/P/2011, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cauza fiind declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin Ordonanța din 20 august 2011, având în vedere calitatea de avocat a inculpatului.

După declinare, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub numărul 384/P/2011.

Din actele de urmărire penală administrate în cauză a rezultat că inculpatului S.C.B.N. i-a fost anulat permisul de conducere auto la data de 17 decembrie 2007, prin Sentința penală nr. 283 din 17 decembrie 2007, emisă de Tribunalul Dolj.

De asemenea, în bazele de date ale Direcției Generale de Trafic din cadrul Ministrului de Interne spaniol, cetățeanul român S.C.B.N.,  având numărul de identificare al străinilor X, nu figurează ca posesor de permis de conducere auto spaniol (Adresa nr. 3024377/PNF/GFC din 30 septembrie 2011 a Centrului de Cooperare Polițienească Internațională a I.G.P.R.).

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta nu are antecedente penale care să atragă starea de recidivă.

Instanța de fond a apreciat că în drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat, prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, aprobată cu modificări și completări și republicată prin Legea nr. 49/2006.

Întrucât s-a dovedit că inculpatul a săvârșit fapta cu vinovăție și aceasta prezintă pericolul social al unei infracțiuni, instanța de fond a constatat că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii penale a acestuia și i-a aplicat o pedeapsă în raport de criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen.

Referitor la limitele de pedeapsă, acestea au fost reduse cu o treime, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Ca atare, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 4 luni închisoare, considerându-se că aplicarea pedepsei în cuantumul minim prevăzut de lege este suficientă pentru îndreptarea făptuitorului.

În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, apreciindu-se că prin săvârșirea infracțiunii pentru care va fi condamnat, acesta devine nedemn să fie ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice ori să ocupe o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Instanța de fond a apreciat că în raport de cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale care atrag starea de recidivă, scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul în care săvârșește o infracțiune pe timpul termenului de încercare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul S.C.B.N. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și, în principal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., cu referire la art. 18

1

C. pen., să se dispună achitarea sa, întrucât fapta pentru care a fost trimis în judecată nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, iar în temeiul art. 91 C. pen., aplicarea unei amenzi administrative.

În argumentare a arătat că a avut permis de conducere emis de autoritățile române timp de 27 de ani, fiind în deplinătatea îndemânării ce o conferă astfel de activitate, nu a avut evenimente rutiere deosebite, distanța pe care a condus autoturismul a fost de maxim un kilometru, fapta comisă a constat în împrejurarea că a condus într-o zi de duminică, pe timp de zi, la orele 15:45, când traficul auto era foarte redus, la întocmirea procesului-verbal de contravenție și constatare la fața locului s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice, nu a existat un eveniment rutier, vreo urmare, nu s-au produse daune materiale sau umane.

În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate, susținând în raport cu poziția sa procesuală, în raport cu înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar și atitudinea sa sinceră, care a constat în recunoașterea și regretul faptei comise, consideră că pedeapsa dispusă prin hotărârea atacată este mult prea aspră în comparație cu cuantumul pedepselor aplicate în alte cauze.

A mai susținut că organul de urmărire penală nu i-a adus la cunoștință decizia de anulare a permisului de conducere și nu a avut cunoștință despre această împrejurare.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate care se înscriu în cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 18 C. proc. pen. și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din examinarea actelor dosarului se reține că instanța de fond, constatând că în faza de urmărire penală au fost administrate, în condiții de legalitate, probe suficiente din care rezultă fără dubiu vinovăția inculpatului S.C.B.N. raportat și la poziția procesuală exprimată de acesta în declarația autentică notarială, cu privire la care s-a luat act la termenul de judecată din 12 decembrie 2011, în care acesta a arătat că recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, cunoaște probele administrate și dorește ca judecata să se facă în baza acestora, a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 320

1

C. proc. pen.

Probele administrate de către organele de urmărire penală, respectiv Procesul-verbal de constatare a infracțiunii din data de 17 aprilie 2011, declarațiile inculpatului și ale martorilor R.P., T.A.C., C.A., C.A.A. dovedesc faptul că la data de 17 aprilie 2011, în jurul orei 15:56, inculpatul a condus un autoturism pe str. Alexandru Ioan Cuza din municipiul Reșița, județul Caraș-Severin, având permisul de conducere anulat.

Astfel, se constată că în mod legal și temeinic prima instanță a constatat că fapta descrisă mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat, prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, aprobată cu modificări și completări și republicată prin Legea nr. 49/2006.

Contrar criticilor formulate de către inculpat, pedeapsa de 4 luni închisoare ce i-a fost aplicată a fost just individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și în acord cu scopul și funcțiile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen., ținându-se seama de gradul de pericol social concret al faptei deduse judecății, considerându-se că aplicarea pedepsei în cuantumul minim prevăzut de lege este suficientă pentru îndreptarea făptuitorului. Întrucât inculpatul a solicitat să fie judecat în baza procedurii simplificate reglementate de dispozițiile art. 320

1

C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, aprobată cu modificări și completări și republicată prin Legea nr. 49/2006, au fost reduse cu o treime, ca urmare a incidenței art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Sunt reale susținerile recurentului-inculpat că se află la primul conflict cu legea penală, din fișa de cazier judiciar rezultând că nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, este absolvent al facultății de contabilitate și informatică de gestiune și al facultății de drept, este absolvent de master în dreptul comunitar, este doctorand în dreptul muncii, are cabinete de avocat la București și Craiova, desfășoară activități de consultanță în orașul Malaga în colaborare cu un avocat spaniol pentru cetățenii români din Spania.

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa nu este numai un mijloc de constrângere, dar și de reeducare a inculpatului.

Astfel, se constată că pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului său, este în măsură să-l determine să conștientizeze cu privire la consecințele faptei sale, cât și un mijloc de reeducare a acestuia și de formare a unei atitudini corespunzătoare față de valorile ocrotite de legea penală.

Totodată, se constată că în mod justificat instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C. pen. și a dispus ca modalitate de executare a pedepsei suspendarea condiționată a executării pedepsei, în raport de cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, care se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, astfel că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Așadar, se apreciază că este neîntemeiată critica formulată de inculpat cu privire la greșita individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată, urmând ca acest motiv de recurs să fie respins ca nefondat.

În ceea ce privește cererea recurentului-inculpat prin care solicită aplicarea prevederilor art. 18

1

C. pen., întrucât în opinia sa consideră că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, se constată că aceasta este neîntemeiată.

Prin incriminarea în art. 86 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 a faptei de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este anulat, legiuitorul a dorit să protejeze acele relații sociale referitoare la circulația pe drumurile publice, siguranța traficului rutier, disciplina participanților la trafic.

Anularea permisului de conducere intervine în situații grave, limită în care faptele săvârșite atrag răspunderea penală.

Răspunderea penală este angajată ori de câte ori o faptă este prevăzută ca infracțiune de legea penală.

Potrivit art. 2 C. proc. pen., care consacră principiul legalității incriminării, "Legea penală prevede care fapte constituie infracțiuni, pedepsele ce se pot aplica infractorilor și măsurile ce se pot lua în cazul săvârșirii acestor fapte".

Răspunderea penală este un mijloc juridic de apărare a intereselor generale ale societății, aceasta fiind instituită pentru acea categorie de fapte care prezintă un grad mai mare de pericol social.

Potrivit art. 17 C. pen., "infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale".

Conform art. 18

1

alin. (1) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce.

Din probele administrate rezultă că inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice cu permisul anulat.

Fapta de a conduce pe drumurile publice autovehiculul cu permisul anulat nu poate fi considerată a nu avea gradul de pericol social al unei infracțiuni, pentru că aceasta este o infracțiune de pericol prin însăși incriminarea ei, pericolul social fiind obiectiv și prezent ori de câte ori o persoană care conduce un autovehicul în aceste condiții săvârșește această faptă, punând în pericol relațiile sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice.

Totodată, urmarea socialmente periculoasă a faptei săvârșite de inculpat constă în starea de pericol ce rezultă din încălcarea normelor cu privire la obținerea permisului de conducere și a regulilor impuse de lege în acest domeniu.

Așa cum rezultă din "Cazierul Auto", inculpatului i-a fost anulat permisul de conducere prin Sentința penală nr. 283 din 10 octombrie 200, definitivă la data de 17 decembrie 2007, întrucât a fost depistat conducând autovehiculul având o alcoolemie de 0,80 mg/l.

Pericolul social concret se deduce din împrejurările și modalitatea în care inculpatul a acționat, iar caracterul deosebit de periculos al infracțiunii prevăzute de art .86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rezultă tocmai din perseverența acestuia de a încălca normele legale care reglementează circulația pe drumurile publice.

De asemenea, la aprecierea pericolului social al faptei este necesar să se aibă în vedere și atitudinea și conduita făptuitorului.

Astfel, din actele dosarului se reține că atunci când inculpatul a fost oprit în trafic, a declarat lucrătorilor de poliție că posedă permis de conducere spaniol, pe care însă nu îl poate prezenta, deoarece i-ar fi fost furat, sens în care a arătat o dovadă eliberată de poliție. Susținerile inculpatului au fost infirmate de informațiile comunicate prin Adresa nr. 3024377/PNF/GFC din 30 septembrie 2011 a Centrului de Cooperare Polițienească Internațională a I.G.P.R., care atestă faptul că în bazele de date ale Direcției Generale de Trafic din cadrul Ministrului de Interne spaniol, cetățeanul român S.C.B.N.,  având numărul de identificare al străinilor X, nu figurează ca posesor de permis de conducere auto spaniol.

Pe de altă parte, nu se poate face abstracție nici de faptul că așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, inculpatul are pregătire juridică, exercitând profesia de avocat, ceea ce presupune că posedă cunoștințe temeinice de legislație.

Așadar, susținerea inculpatului că fapta sa nu ar prezenta pericolul social al unei infracțiuni nu este confirmată de probele dosarului, iar cererea sa privind reținerea incidenței dispozițiilor art. 18

1

cu consecința aplicării unei amenzi administrative, în temeiul art. 91 C. pen., se constată că este nefondată și urmează să fie respinsă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul S.C.B.N. este nefondat și, în temeiul art. 385

15

C. proc. pen., urmează să fie respins ca atare.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.B.N. împotriva Deciziei penale nr. 347/PI din data de 12 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AZ