ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1690/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1690/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 323/P.I. din data de 23 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul

Timiș în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul F.F.M., la pedeapsa

de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice

a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis

inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b), C.

pen., pe durata executării pedepsei principale.

În

temeiul art. 81-82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată

a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni de la data rămânerii

definitive a prezentei hotărâri.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării executării

pedepsei principale a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.

A fost atrasă atenția inculpatului asupra

prevederilor art. 83 C. pen. cu privire la revocarea suspendării condiționate a

executării pedepsei în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni în interiorul termenului

de încercare.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul

să achite în favoarea statului suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 491/P/2013 din data de 04 iulie 2013,

înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș s-a dispus trimiterea

în judecată a inculpatului F.F.M., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe

drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool

pur sânge, faptă prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

În

fapt, s-a reținut că, în data de 29 septembrie 2012, în jurul

orei 04.50, inculpatul F.F.M. a condus autoturismul marca V. cu nr. de înmatriculare

CS-XX-XXX, pe str. S. din Timișoara ocazie cu care, a fost oprit pentru control

de un echipaj al poliției rutiere.

Cu ocazia controlului efectuat de către

echipajul de poliție rutieră învinuitul F.F.M. a fost testat cu aparatul etilotest,

rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior s-a procedat la recoltarea a două

probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Din buletinul de analiză

toxicologică alcoolemie din 04 octombrie 2012 emis de IML Timișoara a rezultat că

la prima probă care a fost recoltată la ora 05.15, alcoolemia a fost de 1,60 gr.%o,

iar la a doua probă, recoltată la ora 06.15, alcoolemia a fost de 1,50 gr.%.

Pe parcursul cercetării judecătorești,

în baza art. 323 C. proc. pen. a fost audiat inculpatul care a recunoscut că a condus

autoturismul după ce a consumat băuturi alcoolice.

Din adresa din 01 iulie 2013 emisă de Penitenciarul

Timișoara a rezultat că învinuitul F.F.M. este funcționar public cu statut special

- Corpul Agenților, la Penitenciarul Timișoara începând cu data de 15 decembrie

2009, cu gradul profesional de agent de penitenciare.

În

fața instanței, inculpatul F.F.M. a recunoscut săvârșirea

faptei și a arătat că își însușește probele administrate în cursul urmăririi penale,

astfel că nu înțelege să solicite alte probe, cu excepția celor în circumstanțiere,

respectiv,

lipsa antecedentelor penale, vechimea pe care o are în calitate de agent în cadrul

penitenciarului și situația familială.

În

ce privește solicitarea apărării de a se aplica o sancțiune

administrativă, o dată cu pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., Tribunalul Timiș, a

arătat că infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 este o

infracțiune de pericol, context în care simpla încălcarea a normelor sociale protejate

de acest text este prezumată de legiuitor ca atingând gradul de pericol necesar

în vederea definirii faptei ca infracțiune.

Pentru realizarea conținutului constitutiv

al acestei infracțiuni este suficient a se constata activitatea de conducere pe

un drum public a unui autoturism și faptul că persoana acuzată avea în sânge o concentrație

alcoolică în limita arătată în textul incriminator, împrejurările de fapt ale săvârșirii

infracțiunii, precum și circumstanțele reale și personale ale acestuia neputând

fi interpretate în vederea înlăturării existenței pericolului social ca trăsătură

a infracțiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului,

prima instanță a apreciat că se impune angajarea răspunderii penale cu privire la

săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism având în sânge o îmbibație

alcoolică ce depășește limita legală, urmând a dispune condamnarea acestuia în raport

de dispozițiile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

În

ce privește modalitatea de executare a pedepsei instanța a

considerat că este justificată alegerea modalității suspendării condiționate. Totodată

instanța, din motivele arătate la individualizarea pedepsei, precum și analizând

conduita inculpatului pe parcursul procesului, dar și vârsta acestuia a considerat

că simpla condamnare constituie un avertisment suficient pentru îndreptare și totodată,

vor fi stimulate eforturile de reeducare ale condamnatului, acesta fiind conștient

de consecințele nerespectării obligațiilor impuse de dispozițiile art. 82 și 83

C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanța

a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile

părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate în textul incriminator, gradul

de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța a considerat că acest cuantum

exprimă o pedeapsă justă, corectă, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept

încălcate prin săvârșirea infracțiunii, cât și din punctul de vedere al nevoii de

reeducare a inculpatului, apărând firesc faptul că, dată fiind calitatea inculpatului,

conduita sa procesuală, regretul pentru săvârșirea faptei o reeducare apare realizabilă

într-un interval scurt de timp.

La stabilirea acestei pedepsei instanța

a mai avut in vedere persoana inculpatului, nivelul de instrucție a acestuia, faptul

că este angajat in muncă, vârsta acestuia, faptul nu are antecedente penale, a recunoscut

săvârșirea faptei iar recunoașterea sa nu a fost formală și a condus efectiv la

aflarea adevărului.

Împotriva acestei sentințe, la data de

27 septembrie 2013, a declarat apel inculpatul F.F.M.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții

de Apel Timișoara la data de 11 octombrie 2013.

Prin decizia penală nr. 227/A din 25 noiembrie

2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a fost admis apelul

declarat de inculpatul F.F.M. împotriva sentinței penale nr. 323 din 23

septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 7566/30/2013, desființată

sentința penală apelată și rejudecând în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

republicată, cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. rap. la art. 76 lit. e) C. pen. și

cu aplic. art. 320

1

C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul F.F.M. la

pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei,

fiind redus termenul de încercare la 2 ani și 3 luni, fiind menținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

Prin motivele de apel scrise, depuse de

apelantul inculpat, susținute, de altfel și cu ocazia dezbaterilor, inculpatul a

solicitat achitarea sa arătând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al

unei infracțiuni în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat

la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., cu aplicarea prevederilor art. 18

1

C. pen., iar în temeiul art. 91 lit. c) C. pen. a solicitat aplicarea unei amenzi

administrative.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea

a constatat că prima instanța, prin luarea în considerare și evaluarea întregului

material probator, a reținut în mod corect situația de fapt, coroborând declarațiile

date de inculpat în faza de urmărire penală și în faza de judecată, prin care acesta

a recunoscut, cu procesul verbal de cercetare la fața locului, declarații de martori,

buletinul de examinare clinică, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, procesul

verbal de prezentare a materialului de urmărire penal, cazierul judiciar.

De asemenea, Curtea a apreciat că prima

instanță a examinat în mod corespunzător aceste apărări, înlăturând motivat susținerile

inculpatului care nu aveau corespondent în celelalte probe administrate.

Totodată, a reținut că, în ce privește

solicitarea apărării de a se aplica o sancțiune administrativă, o dată cu pronunțarea

unei soluții de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen., corect tribunalul a arătat că infracțiunea prev. de art. 87

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 este o infracțiune de pericol, context în care

simpla încălcare a normelor sociale protejate de acest text este prezumată de legiuitor

ca atingând gradul de pericol necesar în vederea definirii faptei ca infracțiune.

Pentru realizarea conținutului constitutiv

al acestei infracțiuni este suficient a se constata activitatea de conducere pe

un drum public a unui autoturism, și faptul că persoana acuzată avea în sânge o

concentrație alcoolică în limita arătată în textul incriminator, împrejurările de

fapt ale săvârșirii infracțiunii, precum și

circumstanțele

reale și personale ale acestuia neputând fi interpretate în vederea înlăturării

existenței pericolului social ca trăsătură a infracțiunii.

La individualizarea pedepsei ce a fost

aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare

judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile generale privind

temeiul răspunderii penale, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, prevederile

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., introdus de Legea nr. 202/2010, gradul

de pericol social al faptei săvârșite, precum și circumstanțele reale în care a

fost săvârșită fapta și cele personale ale inculpatului, și deși s-a demonstrat

în cauză că inculpatul are un statut special fiind angajat al Penitenciarului Timișoara,

Corpul Agenților, începând cu data de 15 decembrie 2009, cu gradul profesional de

agent de penitenciare conform adresei din 01 iulie 2013 emisă de Penitenciarul Timișoara,

iar din Caracterizarea întocmită de Directorul Penitenciarului Timișoara, rezultă

că activitatea sa a fost apreciată cu calificative de „Foarte Bun" și „Bun",

nefiind sancționat disciplinar și că în societate are un comportament adecvat, prima

instanță nu a reținut aceste împrejurări drept circumstanțe atenuante.

Fără a ignora pericolul social concret

al infracțiunii deduse judecății, care prin natura ei este o infracțiune de pericol,

acceptând și argumentele expuse în considerentele sentinței recurate, că de cele

mai multe ori cei implicați în astfel de infracțiuni se prevalează de elemente legate

de cariera lor sau de situația personală, trebuie să se recunoască totuși existența

unor date și împrejurări ale realității ca circumstanțe atenuante.

Curtea apreciază că, în condițiile în care

în favoarea inculpatului au fost dovedite existența unor împrejurări care pot fi

încadrate ca și circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., se impunea

aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea

reținută în sarcina inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 76 C.

pen.

Astfel că, prin aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și a prevederilor art. 74 și 76 C. pen., limitele pedepsei

se reduceau cu o treime, și se aplica o pedeapsă sub minimul special al pedepsei,

astfel că instanța, respectând prevederile art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. trebuia

să procedeze la reducerea pedepsei sub minimul special de 8 luni închisoare.

Împotriva deciziei penale nr. 227/A din

25 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a declarat

recurs inculpatul F.F.M. la data de 27 noiembrie 2013.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 09 ianuarie 2014.

Prin motivele de recurs, recurentul inculpat

F.F.M., a solicitat în principal, achitarea sa motivată de împrejurarea că fapta

reținută are un grad redus de pericol social și poate fi sancționată cu amendă administrativă,

iar în

subsidiar, aplicarea prevederilor art.

80 C. pen., renunțarea la aplicarea pedepsei.

Înalta Curte, referitor la solicitarea

recurentului de aplicare a dispozițiilor art. 18

1

C. pen. anterior, constată

că nu mai poate fi cenzurată de instanța de recurs prin prisma cazurilor de casare

prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen. anterior astfel cum a fost modificat

prin Legea nr. 2/2013.

Critica recurentului ar fi putut fi analizată

conform cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 18 C. proc. pen. anterior, caz

de casare care nu mai este prevăzut de legea procedurală incidență la momentul soluționării

prezentului recurs, fiind abrogat odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii

nr. 2/2013.

Cum judecata în recurs se limitează la

motivele de casare expres prevăzute de lege, o analiză a cazului de casare prevăzut

în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior, abrogat prin adoptarea

Legii nr. 2/2013, nu mai poate face obiectul examinării de către instanța de ultim

control judiciar și niciun alt caz de casare nu poate fi luat în considerare din

oficiu.

De asemenea, în ceea ce privește cererea

de aplicare a renunțării la pedeapsă, Înalta Curte constată că aceasta este o cerere

de individualizare a pedepsei, și nu poate fi examinată în raport de cazurile de

casare prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., câtă vreme este evident

că, sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs include numai aspecte

de drept, astfel încât netemeinicia deciziei atacate nu mai poate fi examinată în

recurs.

Și în ceea ce privește solicitarea inculpatului

de a examina cauza prin prisma cazurilor de casare circumscrise dispozițiilor

art. 385

9

pct. 10 și 14 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte apreciază

că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel

că, nu poate examina decât chestiuni ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina

și netemeinicia deciziei atacate, și nici alte cazuri de casare nu s-au ivit spre

a fi putea fi luate în considerare din oficiu.

Cu privire la aplicarea legii penale mai

favorabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în cauză, primul termen

de recurs a fost stabilit la data de 16 mai 2014, iar de la data pronunțării deciziei

în apel, 25 noiembrie 2013 și până la soluționarea recursului, 16 mai 2014, a intrat

în vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen., care impune o analiză a incidenței

dispozițiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Examinând, din oficiu, recursul declarat

de inculpat și în raport de prevederile art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale

mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte de Casație și

Justiție apreciază că incriminarea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din

O.U.G. nr. 195/2002 se regăsește în art. 336 C. pen. în vigoare, sub aspectul limitelor

de pedeapsă, art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 prevede pedeapsa cu închisoarea

de la 1 la 5

ani, iar art. 336 C. pen., prevede pedeapsa

de la 1 la 5 ani închisoare sau amendă.

De asemenea, în conformitate cu Hotărârea

nr. 3/2014 privind dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând interpretarea

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție privind aplicarea art. 336

alin. (1) C. pen., în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul

alcoolemiei cu relevanță penală este cel dat de prima prelevare, astfel că sub acest

aspect pedeapsa aplicată inculpatului trebuie raportată la alcoolemia ce a rezultat

la prima probă recoltată, respectiv de 1,60 gr.%o.

În

ceea ce privește circumstanțele atenuante judiciare, reținute

în favoarea inculpatului prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior,

nu mai au corespondent în art. 75 C. pen.

În

consecință, legea penală mai favorabilă inculpatului este

vechea reglementare penală și nu se impune admiterea recursului pe acest aspect.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F.F.M.

împotriva deciziei penale nr. 227/A din data de 25 noiembrie 2013 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, și îl va obliga la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul F.F.M., împotriva deciziei penale nr. 227/A din data de 25 noiembrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se plătește

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

16 mai 2014.