ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2320/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2320/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, sub nr. 154 din 22 februarie 2011, Sindicatul Democratic al

Bugetarilor din România reprezentat legal de președinte S.L., în conformitate

cu dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 privind sindicatele, în

numele și în interesul membrului de sindicat P.V., având calitatea de polițist

în cadrul Instituției Prefectului Galați - Serviciul Comunitar Regim Permise de

Conducere și Înmatriculare Vehicule Galați, în temeiul art. 78 din Legea nr.

360/2002 privind Statutul polițiștilor, art. 40 alin. (2) lit. c), art. 41

alin. (1), art. 166 alin. (1) și art. 285 și următoarele din Legea nr. 53/2003

privind Codul muncii, precum și art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a

Uniunii Europene (2010/C 83/02); art. 1 din Primul Protocol adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a solicitat, în contradictoriu cu

Ministrul Administrației și Internelor, Instituția Prefectului Galați, Direcția

Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, obligarea pârâților

la plata diferenței dintre salariile plătite efectiv și salariile cuvenite

potrivit raportului de serviciu pentru perioada iulie - decembrie 2010, așa cum

s-a statuat prin Dispoziția de numire a reclamantului în funcția publică pe

care o exercită și O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în

funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea

salariilor acestora; plata diferenței dintre norma de hrană plătită efectiv și

valoarea inițială a acesteia stabilită prin O.U.G. nr. 1/2010 pentru perioada

iulie - decembrie 2010, act normativ care sub aspectul drepturilor salariale nu

a fost abrogat de Legea nr. 118/2010, precum și plata diferenței de bani alocate

normei de echipare pentru anul 2010, sume actualizate cu rata inflației de la

data scadenței fiecăreia și până la data plății efective a sumelor datorate.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

214/2011 din 30 iunie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamantul Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, prin reprezentant

legal S.L., în numele și în interesul membrului de sindicat P.V., în

contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Galați, Ministerul

Administrației și Internelor și Direcția Regim Permise de Conducere și

Înmatriculare a Vehiculelor, având ca obiect litigiu privind funcționarii

publici (Legea nr. 188/1999).

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că diminuarea salarială s-a făcut

în baza Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare restabilirii

echilibrului bugetar, lege care a fost declarată constituțională și care are

aplicabilitate de la data de 15 august 2010.

Curtea

Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 874/2010, că restrângerea salarială

prevăzută prin respectiva lege este necesară într-o societate democratică, pe o

perioadă limitată.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, reclamantul P.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Prin motivele de

recurs formulate, se invocă greșita aplicare a legii în ceea ce privește

soluția de respingere a acțiunii având ca obiect obligarea autorităților pârâte

la plata diferenței de 25% din salariul cuvenit, începând cu luna iulie 2010

până la data plății efective.

Recurentul arată că

în mod greșit și nelegal instanța de fond nu a reținut îndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor

Omului vizând respectarea proprietății asupra bunurilor, privarea de

proprietate în anumite condiții și competența statului de a reglementa

utilizarea bunurilor conform interesului general.

Recurentul mai

precizează că în cauză măsura diminuării salariului său cu 25% este o măsură

contrară prevederilor art. 1 din Protocol.

Aceasta deoarece

reducerea salariului - bun în sensul art. 1 alin. (1) din Primul protocol

reprezintă o ingerință, excesivă care are ca efect privarea de o parte din salariu

și care nu este proporțională deoarece Legea nr. 118/2010 nu oferă

posibilitatea de a obține despăgubiri.

Se susține că

reducerea salariilor bugetarilor cu 25% și imposibilitatea de a mai recupera

vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în

defavoarea funcționarilor publici, a justului echilibru ce trebuie prestat

între protecția proprietății și cerințele interesului general.

Se mai arată că

reducerea salariului cu 25% a adus atingere substanței dreptului de proprietate

al oricărui funcționar public, atingere care, în concepția instanței europene,

este incompatibilă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în

continuare arătate.

Actul administrativ

prin care s-a luat măsura contestată și a cărui revocare se solicită, este emis

în temeiul și pentru punerea în executare a unor norme legale, respectiv

dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri

necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările

ulterioare, care prevăd următoarele:

"(1) Cuantumul

brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv

sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în

lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr.

330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de

reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și

stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se

diminuează cu 25%.

(2) În situația în

care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât

valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se

acordă este de 600 RON."

La art. 16 alin. (1)

din lege se arată că:

"(1) Prevederile

art. 1 - 3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9 - 14 se aplică

până la 31 decembrie 2010."

Angajații

instituțiilor publice au un statut legal și nu contractual, care se realizează

în conformitate cu dispozițiile legii privind stabilirea unui sistem unitar de

salarizare, respectiv Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a

personalului plătit din fonduri publice, iar drepturile lor salariale se

stabilesc pe baza unui sistem unitar de salarizare.

Totodată, drepturile

salariale cuvenite angajaților instituțiilor publice nu pot fi altele decât

cele prevăzute de legislația specifică acestei categorii.

Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, a

fost supusă controlului Curții Constituționale, care prin Decizia nr. 872 din

25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului

bugetar (publicată în M. Of. nr. 433 din 28 iunie 2010), la pct. 1 a constatat

că "dispozițiile art. 1 - 8 și cele ale art. 10 - 17 din Legea nr.

118/2010 sunt constituționale."

Prin Decizia nr. 1325

din 4 decembrie 2008, Curtea Constituțională, soluționând excepție de

neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și

sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că Parlamentul și prin

derogare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au

competența de a institui modifica și abroga norme juridice de aplicare

generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor

constituțională fiind aceea de a realiza justiții potrivit art. 126 alin. (1)

din Constituție, adică de a soluționa aplicând legea, litigiile dintre

subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea

drepturilor subiective

Măsurile dispuse prin

Legea nr. 118/2010 și măsura contestată de reclamant, sunt în acord și cu

dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât această diminuare

temporară a avut loc în temeiul și în condițiile legii, nefiind încălcate

dispozițiile convenției.

În cazul personalului

plătit din fonduri publice ne aflăm în prezența unui contract de drept public

sau de drept administrativ, în cazul căruia libertatea contractuală a părților

este suplinită de legiuitor care stabilește prin lege nivelul salariilor.

Măsura contestată de

recurent, cea privind reducerea salariului cu 25%, este luată în baza și în

aplicarea Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea

restabilirii echilibrului bugetar, care a fost supusă controlului de

constituționalitate.

În acest sens, prin

Deciziile nr. 872 din 25 iunie 2010 și nr. 874 din 25 iunie 2010, Curtea

Constituțională s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate,

stabilind ca fiind constituționale dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind

unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

În considerentele

deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională se reține faptul că „diminuarea

cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei, ca un corolar al

dreptului la muncă este prevăzută prin legea criticată și se impune pentru

reducerea cheltuielilor bugetare, iar această soluție legislativă a fost

determinată de apărarea securității naționale. Este evident că securitatea

națională nu implică numai securitatea militară, ci are și o componentă socială

și economică. Astfel, nu numai existența unei situații manu militari atrage

aplicabilitatea noțiunii de securitate națională din textul art. 53, ci și alte

aspecte din viața satului - precum cele economice, financiare, sociale, care ar

putea afecta însăși ființa statului prin amploarea gravitatea fenomenului”.

S-a concluzionat de

Curtea Constituțională că măsura de diminuare a cuantumului salarial cu 25%

constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce

afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din

Constituție.

În consecință Înalta

Curte apreciază că soluția de respingere a acțiunii este legală în raport de

legislația națională.

În ceea ce privește

invocarea de către recurent a încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional

la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale

acest motiv nu poate fi reținut, deoarece aceste dispoziții nu au fost

încălcate de măsura contestată care este constituțională, iar pe de altă parte

nu este disproporțională în raport cu scopul urmărit, fiind păstrat justul

echilibru între interesul general al societății și protecția unui drept

fundamental al omului.

Din perspectiva art.

1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în

lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că

salariul, în principiu, este o valoare patrimonială care intră în câmpul de

aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1.

Diminuarea pentru o

perioada determinată, viitoare, prin lege, a salariului personalului bugetar,

constituie o atingere adusă dreptului de proprietate, care însă nu corespunde

nici unei exproprieri (privări de proprietate) și nici unei măsuri de

reglementare a folosinței bunurilor, fiind analizată de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului numai din unghiul primei norme cuprinse în art. 1, respectiv

a principiului respectării bunurilor. În acest context, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului urmărește numai dacă justul echilibru între exigențele

relative la interesul general și imperativele legate de protecția drepturilor

fundamentale al individului a fost menținut (a se vedea cauza Aizupurua Ortiz

și ceilalți c. Spaniei Hotărârea din 2 februarie 2010, par. 48), reducerea

salariilor nefiind tratata ca o privare de proprietate, pentru care lipsa

despăgubirii ar conduce la încălcarea art. 1; Protocolului 1.

Prin urmare, în

cazuri asemănătoare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a urmărit să

stabilească dacă dreptul la respectarea bunurilor este înfrânt de o manieră

care antrenează atingere adusă însăși substanței dreptului și a analizat

respectarea principiului proporționalității, adică a justului echilibru care

trebuie păstrat între interesul general al colectivității și imperativele

protecției drepturilor fundamentale ale omului (a se vede cauza Kjartan

Asmundsson c. Islandei, Hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 39 și 41).

Pe de altă parte,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului face o distincție esențială între dreptul

de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și

dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a

fost prestată (a se vedea cauza Lelas c. Croației, Hotărârea din 20 mai 2010,

paragraf nr. 58). Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un

salariu într-un anume cuantum, iar o creanța poate fi considerată o valoare

patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 numai dacă are o baza

suficientă în dreptul intern (cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie

2007, paragraful nr. 94), ceea ce nu este valabil în cazul de față, în care

prin dreptul intern s-a dispus diminuarea drepturilor salariale.

În cauza de față

trebuie avut în vedere că legalitatea măsurii nu este pusă în discuție, așa cum

nu este în discuție o pierdere totală a dreptului, ci numai o restrângere

temporara (în limita a 25%, iar după 1 ianuarie 2011, în limita a 10%) a

exercițiului acestuia, aplicată nediscriminatoriu întregului personal bugetar.

Legea nr. 118/2010 a

urmărit rezolvarea dificultăților financiare ale Statului, calea urmată fiind

considerată legitimă de către Curtea Constituțională, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a subliniat, în repetate rânduri, că Statelor le este

recunoscută, din perspectiva Convenției, o largă marjă de apreciere asupra

politicilor salariale privitoare la angajații plătiți din bugetul de stat,

precum și în materie de legislație socială (a se vedea cauza Kechko c.

Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, par. 23 și cauza Kjartan Asmundsson

c. Islandei, Hotărârea din 12 octombrie 2004: par. 45).

Prin urmare, Înalta

Curte apreciază că măsura reducerii temporare a salariului personalului bugetar

cu 25% nu aduce atingere substanței dreptului, intră în marja de apreciere a

Statului, nu este o măsură disproporționată în raport cu scopul urmărit și

păstrează justul echilibru între interesul general al colectivității și

imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului, astfel că nu se

poate reține o încălcare a art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și

(2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.V., reprezentat de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din

România prin Președinte S.L., împotriva Sentinței nr. 214 din 30 iunie 2011 a

Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 mai 2012.

Procesat de GGC - LM