ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5939/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții

de Apel Galați, Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, în numele

și în interesul membrului de sindicat I.C. a chemat în judecată Ministerul Administrației

și Internelor, Instituția Prefectului Galați și Direcția Regim Permise

de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pentru ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata diferenței dintre salariile

plătite efectiv și salariile cuvenite potrivit raportului de serviciu pentru perioada

iulie - decembrie 2010, așa cum s-a statuat prin dispoziția de numire a reclamantului

în funcția publică pe care o exercită și O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri

de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea

salariilor acestora; plata diferenței dintre norma de hrană plătită efectiv și valoarea

inițială a acesteia stabilită prin O.U.G. nr. 1/2010 pentru perioada iulie - decembrie

2010, act normativ care sub aspectul drepturilor salariale nu a fost abrogat de

Legea nr. 118/2010; plata diferenței de bani alocate normei de echipare pentru anul

2010, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței fiecăreia și până

la data plății efective a sumelor datorate.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a susținut că la data de 15 august 2010, dată stabilită pentru

plata salariului aferent lunii iulie 2010, reclamantul a luat la cunoștință de faptul

că drepturile salariale i-au fost diminuate unilateral de către angajator cu 25%

contrar prevederilor art. 41 alin. (1) C. muncii la care face referire prevederile

art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițiștilor.

Cu privire la această

diminuare nu a fost consultat și nici nu s-a încheiat nici un act anexă la dosarul

de personal al reclamantului.

Salariul reprezintă o

componentă a dreptului la muncă în sector bugetar și reprezintă contraprestația

angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza raportului de

serviciu ce-și are cauza în dispoziția de numire în funcția publică pe care o exercită

în cadrul instituției pârâte. Efectele raportului de muncă se concretizează în obligații

de ambele părți, iar una dintre obligațiile esențiale ale angajatorului este plata

salariului pentru munca prestată, așa cum a fost el stabilit prin contractul individual

de muncă.

Salariul reprezintă unul

dintre drepturile asupra căruia cele două părți ale raportului juridic de serviciu

au convenit și l-au prevăzut în mod expres în conținutul contractului, este una

din cauzele determinante ale raportului de serviciu în conformitate cu disp. art.

17 alin. (2) lit. j) coroborat cu art. 3 din același art. C. muncii.

În ceea ce privește drepturile

internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate

prin reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, potrivit art. 17 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului: „Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură,

cât și în asociație cu alții; Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea

sa;

De asemenea, potrivit

art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18

mai 1994: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la, respectarea bunurilor

sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate

publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului

internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a

adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor

conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții,

sau a amenzilor”.

Reducerea salariului reclamantului

cu 25% pe o perioadă de 6 luni (iulie - decembrie 2010) și lipsirea de dreptul de

a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent reprezintă, indiscutabil,

o ingerință ce are ca efect privarea sa de un bun patrimonial, în sensul celei de

a doua fraze a primului parag. al art. 1 din Protocolul nr. 1.

Prin sentința

nr. 213 din 30 iunie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut că diminuarea salarială s-a

făcut în baza Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare restabilirii echilibrului

bugetar, lege care a fost declarată constituțională și are aplicabilitate de la

data de 15 august 2010.

Curtea Constituțională

a reținut prin decizia nr. 874/2010, că răsfrângerea salarială prevăzută prin respectiva

lege este necesară într-o societate democratică, pe o perioadă limitată.

Împotriva sentinței

nr. 213 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs reclamantul Sindicatul Democratic al Bugetarilor din

România, în numele și în interesul membrului de sindicat I.C., invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul - reclamant a susținut în esență că, instanța de fond

a interpretat greșit actul dedus judecății, în sensul că deși a reținut

că măsura diminuării are aparent un caracter temporar, prin indicarea unui anumit

interval de timp (ex: 03 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), în realitate, trimiterea

generală la dispozițiile Legii nr. 118/2010, conduce la concluzia aplicării a prevederilor

art. 16 alin. (2), care transformă restrângerea temporară într-una definitivă, cu

caracter permanent, întrucât „începând cu data de 01 ianuarie 2011 se vor aplica

politici sociale și de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor

bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora, adoptate

în cursul anului 2010".

Prin urmare, în opinia

recurentului nu mai există predictibilitatea veniturilor salariale lunare pentru

personalul bugetar, întrucât această categorie devine dependentă de măsurile abuzive

al executivului, chiar dacă drepturile salariale negociate de către părți nu

pot face obiectul unor modificări unilaterale decât cu acordul părților și

în situații bine determinate.

Consideră recurentul că

prin Legea nr. 285/2010 s-a procedat la o veritabilă modificare unilaterală a unui

element al raportului de serviciu în sensul art. 41 C. muncii.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

Măsura privind reducerea

salariului cu 25%, a fost luată în baza și în aplicarea Legii nr. 118/2010 privind

unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Această lege a fost declarată

constituțională iar instituțiile publice vizate au aplicat prevederile

din această lege.

În ceea ce privește

aspecte sesizate de recurent, acestea au fost soluționate și de către

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 874/2010.

Curtea Constituțională

a stabilit că dreptul la muncă este un drept complex care include și dreptul

la salariu. O diminuare a drepturilor salariale poate fi efectuată numai cu încadrarea

în condițiile exprese și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.

S-a concluzionat de Curtea

Constituțională că măsura de diminuare a cuantumului salarial/indemnizației/soldei

cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă

ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din

Constituție.

În concluzie, măsura diminuării

drepturilor salariale poate fi dispusă prin lege fără a fi necesară manifestarea

de voință a angajatorului și a salariatului, că aceasta a fost dispusă

printr-o lege clară, previzibilă și a fost justificată de necesitatea asigurării

securității naționale pe fondul crizei economice, fiind proporțională

cu situația care a determinat-o, temporară, măsura fiind aplicată într-un mod

legitim.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și

nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul se privește ca

nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, în numele membrului de sindicat

I.C. împotriva sentinței nr. 213 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Galați,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie

2011.