ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3328/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 345 din 9 martie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 728/2005 Tribunalul Maramureș a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC I. SRL Ploiești - Filiala Baia Sprie prin lichidator SC C.T. SRL Baia Mare și a obligat pârâta Primăria orașului Baia Sprie să plătească reclamantului 207.160 lei, inclusiv T.V.A. cu titlu despăgubiri, s-a respins cererea privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat și s-a încuviințat în favoarea reclamantei dreptul de retenție asupra spațiului situat în Baia Sprie, până la achitarea despăgubirilor.

Prin Decizia civilă nr. 1380 din 26 septembrie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 3388/33/2006 Curtea de Apel Cluj a admis recursul, a casat hotărârea tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe motivându-se că în primul ciclu procesual cauza a fost soluționată de judecătorul sindic dar aceasta revenea în competența instanței de drept comercial. În rejudecare Tribunalul Maramureș a pronunțat sentința civilă nr. 344 din 12 februarie 2007 în Dosarul nr. 8799/100/2006. Tribunalul a admis acțiunea reclamantei, a obligat pârâta la 207.160 lei inclusiv T.V.A. reprezentând valoarea investițiilor efectuate de reclamantă, a încuviințat dreptul de retenție asupra imobilului până la plata sumei menționată anterior, pârâta fiind obligată și la 1.500 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței s-a reținut că temeiul juridic al acțiunii îl constituie îmbogățirea fără justă cauză, iar aceasta are consecința obligării celui care și-a mărit patrimoniul să restituie valoarea îmbogățirii sale către cel care și-a diminuat patrimoniul. În cauză, în raport de conținutul contractului de închiriere, tribunalul a reținut că între părți s-a realizat acordul de voință pentru executarea investițiilor, conform art. 10 lit. d), iar realizarea lucrărilor în mod succesiv confirmă acordul pârâtei la efectuarea lucrărilor. În consecință s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile privind exercitarea acțiunii în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, astfel că pârâta a fost obligată la plata sumei de 207.160 lei.

În temeiul art. 1444 C. civ. s-a instituit dreptul de retenție asupra imobilului în favoarea reclamantei. Au fost respinse apărările pârâtei cu privire la competența instanței arbitrale întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 343 4 alin. (2) lit. a) C. proc. civ., pârâta făcând declarații de creanță în dosarul de faliment. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Primăria orașului Baia Sprie. A solicitat admiterea acestuia și schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 54 din 14 martie 2008, a admis în parte apelul pârâtei și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 61.667,16 lei reprezentând valoarea investițiilor realizate din contribuția proprie a reclamantei la imobilul în cauză, sumă actualizată la data de 31 octombrie 2007. A încuviințat în favoarea reclamantei un drept de retenție asupra spațiului în suprafață de 369,40 mp și curtea aferentă clădirii de 605 mp a imobilului în cauză până la achitarea integrală a sumei de 61.667,16 lei, inclusiv T.V.A. și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 3.832 lei cheltuieli de judecată, dând-o în debit pe reclamantă pentru suma de 5.691 lei taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC I. SA Ploiești, prin lichidator solicitând admiterea recursului său și, în principal, modificarea în tot a deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei iar în subsidiar obligarea pârâtei la plata sumei de 61.667,16 lei plus T.V.A. actualizată până la plata efectivă, la plata cheltuielilor ocazionate de obținerea fondului Phare și înlăturarea obligației sale de plată a taxei judiciare de timbru. Recurenta și-a întemeiat recursul, în drept, pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea motivului principal de recurs reclamanta susține, în rezumat, încălcarea esențială a principiului îmbogățirii fără justă cauză, respectiv a prevederilor art. 294 raportat la art. 292 C. proc.

civ., prin aceea că obiectul acțiunii cu care instanța de judecată a fost învestită are ca temei un fapt juridic licit, respectiv îmbogățirea fără justă cauză, temeiul acțiunii nefiind contractul iar în fața instanței de apel partea nu putea folosi alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță. În continuare se invocă argumente care privesc aprecierea probelor de către instanță, respectiv a expertizei tehnice efectuate în cauză, argumente care însă nu pot fi examinate în calea de atac extraordinară a recursului. Mai susține recurenta că nu poate fi obligată la predarea imobilului către proprietar cu toate investițiile efectuate deoarece nu se aplică art. 15 din contract, care prevede această obligație doar în cazul încetării contractului de locațiune, nu și în cazul de față când a intervenit rezilierea acestui contract.

Aceasta întrucât temeiul acțiunii îl constituie un fapt juridic licit și nu contractul. Prin critica formulată de pârâtă în apel în sensul că investițiile s-au realizat din fonduri Phare, s-au încălcat prevederile art. 292 și art. 294 C. proc. civ. întrucât această parte, apelanta, nu putea formula cereri noi în fața instanței de apel și nu putea invoca alte motive și mijloace de apărare întrucât acestea nu au fost solicitate a se stabili pe cale reconvențională. În argumentarea motivului subsidiar de recurs reclamanta susține că în suma stabilită a-i fi restituită trebuia inclus și T.V.A. - ul aferent acestei sume întrucât a prevăzut includerea T.V.A. - ului doar cu referire la dreptul de retenție nu și în obligarea pârâtei la plata sumei.

Mai mult, instanța a omis să dispună și actualizarea în continuare a sumei până la momentul plății efective. Se reia critica privind caracterul nelegal al hotărârii atacate raportat la principiul îmbogățirii fără justă cauză și la dispoziția de respingere a cheltuielilor suportate de reclamantă cu obținerea documentației Phare și se susține că taxa de 5.691 lei nu este datorată de reclamantă întrucât reclamanta era intrată în procedura falimentului, ceea ce o absolvă de o asemenea obligație. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată următoarele: Este nefondată critica privind încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 294 raportat la art. 292 C. proc.

civ. întrucât atât în ceea ce privește suma reprezentând îmbunătățiri realizate la imobil din fondurile proprii ale reclamantei cât și în ceea ce privește suma reprezentând îmbunătățiri realizate din fonduri Phare instanța de apel a reținut ca temei al acțiunii reclamantei îmbogățirea fără justă cauză și nicidecum contractul. În ceea ce privește mijloacele de apărare și dovezile invocate de pârâtă în fața instanței de apel acestea nu se înscriu în categoria celor prevăzute de art. 292 C. proc. civ. ci, dimpotrivă, intră în categoria celor invocate în fața primei instanțe sau a celor arătate în motivarea apelului (fila 2 - 4). Ca atare instanța de apel le-a examinat și luat în considerare în mod legal, fără a încălca textele invocate de recurentă.

Mai mult, niciun text procedural nu impune - și nici nu ar putea-o face - ca motivele și mijloacele de apărare să fie invocate de pârâtă pe calea unei acțiuni reconvenționale, așa cum, greșit, susține recurenta. Este greșită susținerea recurentei - reclamante că obligația sa de restituire a imobilului devine actuală doar la încetarea contractului de închiriere prin ajungerea la termen, această obligație revenindu-i și în cazul, cum este cel în cauză, în care contractul de închiriere încetează ca urmare a rezilierii sale, aceasta în conformitate cu art. 15 raportat la art. 10 din contract (așa cum a fost modificat prin actul adițional).

De altfel instanța de apel în mod legal, recurgând tocmai la instituția îmbogățirii fără just temei invocată de reclamantă, a exclus din suma la care pârâta a fost obligată sumele de bani reprezentând fonduri Phare care nu au constituit o cheltuială a reclamantei care să-i fi diminuat patrimoniul, sărăcirea patrimoniului reclamantei fiind reprezentată numai de contribuția proprie la realizarea investiției.

Instanța de apel a stabilit că „va schimba sentința instanței de fond în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 61.667,16 lei, inclusiv T.V.A.” iar în dispozitiv a încuviințat în favoarea reclamantei un drept de retenție „până la achitarea integrală a sumei de 61.667,16 lei inclusiv T.V.A.” În ceea ce privește reactualizarea în continuare a sumei la care pârâta a fost obligată față de reclamantă, aceasta poate fi efectuată de către organul de executare, la cererea creditorului, în temeiul art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ., până la achitarea integrală a sumei. În mod corect instanța de apel a reținut că reclamanta nu este îndreptățită să i se restituie de către pârâtă cheltuielile ocazionate de obținerea finanțării Phare și aceasta întrucât aceste cheltuieli nu reprezintă cotă parte din valoarea îmbunătățirilor ce revin pârâtei, ele neregăsindu-se în sporul patrimoniului pârâtei.

Față de cele arătate, motivele examinate mai sus sunt nefondate. În schimb este fondat motivul de recurs privind nedatorarea de către reclamantă a taxei de timbru de 5.691 lei, având în vedere că la data formulării prezentei acțiuni intrase în stare de insolvență și, în conformitate cu art. 58 raportat la art. 61 din Legea nr. 64/1995 era scutită de plata taxei de timbru. Drept urmare recursul reclamantei va fi admis și se va modifica doar în parte decizia atacată în sensul înlăturării dării în debit a reclamantei cu suma ce reprezintă taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC I. SA Ploiești - Filiala Baia Sprie prin lichidator C.T. Ipurl Baia Mare împotriva Deciziei nr. 54 din 14 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte decizia atacată în sensul că înlătură măsura dării în debit a intimatei - reclamante cu suma de 5.691 lei ce reprezintă taxă judiciară de timbru. Menține restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.