ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza actelor și lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea adresată la 23 ianuarie 2009

Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, petentul P.G. a cerut efectuarea de cercetări și

trimiterea în judecată a numitului B.C. - chestor de poliție - directorul

Direcției Juridice din Ministerul Administrației și Internelor, pentru

săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art.

288 alin. (2) C. pen. și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.

În motivarea

plângerii a arătat că în anul 2004 a fost eliberat din funcția de șef al

Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Urziceni și

destituit din Poliția Română (7 noiembrie 2005). Petentul a susținut că

măsurile luate au fost abuzive, deoarece nu a fost cercetat administrativ și nu

i s-au adus la cunoștință acuzele în urma cărora a fost destituit, astfel că

prin sentința civilă nr. 906 din 19 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a anulat

dispoziția inspectorului șef al I.P.J. Ialomița și ordinul M.I.R.A. și a

obligat pârâții să-l reîncadreze în funcția deținută anterior, cu plata

drepturilor de care a fost lipsit în această perioadă.

Împotriva sentinței

au formulat recurs pârâții, iar Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat sentința

atacată și, pe fond, a respins acțiunea petentului Pîrjol Gabriel ca

neîntemeiată.

Pentru a dispune

astfel, Înalta Curte a reținut că la fond nu s-a avut în vedere faptul că

eliberarea intimatului din funcția de conducere a reprezentat o decizie

managerială justificată prin deficiențe constatate în activitatea acestuia și

consemnate în rapoartele Corpului de control al ministrului în care se

consemnează că acesta a depozitat în locuința sa un număr de 169 sesizări

neînregistrate în evidențele poliției, pentru a nu fi descoperite de ofițerii

inspectori.

Petentul a susținut

că, instanța de recurs a adoptat soluția pe baza unui act fals, pe care l-a

prezentat în instanță chestorul B.C. - directorul Direcției Generale Juridice

din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Actul calificat de petent

ca fiind fals este ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. S/II/3161

din 5 august 2004, în sensul că semnătura „indescifrabil” din dreptunghiul

ștampilei aplicată pe Ordinul prezentat instanței de recurs nu ar fi identică

cu cea de pe Ordinul comunicat lui în urma hotărârii judecătorești, prin care

recurenții au fost obligați să-i comunice mai multe acte.

În urma actelor

premergătoare, prin rezoluția nr. 80/P/2009 din 28 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 228 alin.

(6) C. proc. pen. și art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de făptuitorul B.C. - chestor în cadrul Ministerului

Administrației și Internelor.

Procurorul a motivat,

preluând din decizia instanței supreme, că ordinele prezentate în instanță nu

erau supuse regimului publicării, conform art. 35 alin. (3) din H.G nr. 50/2005.

Înalta Curte a avut în vedere afirmațiile recurenților (M.I.R.A. și I.P.J.

Ialomița) făcute în instanță potrivit cărora ordinul în litigiu a fost semnat

și îndeplinește toate cerințele legale de fond și formă, fără a fi supus

prevederilor H.G. nr. 1210/2003, care nu sunt aplicabile în procedura de

stabilire a răspunderii disciplinare a polițiștilor, pentru care sunt incidente

dispozițiile legii speciale și anume Legea nr. 360/2002 privind statutul

polițistului. Așa fiind, s-a motivat în rezoluție, susținerile petentului în

sensul că făptuitorul B.C. ar fi prezentat în instanță un înscris falsificat,

sunt de circumstanță, fără acoperire în plan probator.

Plângerea formulată

de petent împotriva rezoluției, conform art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a

fost respinsă de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin

rezoluția nr. 5521/2649/II/2/2009 din 28 mai 2009 ca neîntemeiată.

Împotriva rezoluției

de neurmărire penală a formulat plângere, conform art. 278

1

C. proc.

pen., petentul P.G., care a cerut admiterea plângerii, desființarea rezoluției

atacate și trimiterea cauzei în vederea începerii urmăririi penale și

trimiterii în judecată a făptuitorului B.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de

fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, fapte prevăzute și

pedepsite de art. 288 alin. (2) și art. 291 C. pen.

În motivarea

plângerii a reluat în cea mai mare parte susținerile din plângerea penală

soluționată prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.

În esență, a reluat

din considerentele sentinței că ordinul contestat nu conține nicio motivație,

decât enumerarea textelor din Legea nr. 360/2002, că acesta este nelegal

deoarece eliberarea din funcție ca sancțiune disciplinară a lucrătorului de

poliție judiciară poate fi dispusă numai cu avizul sau la solicitarea

procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și ordinul contestat nu este semnat, nefăcându-se dovada că a fost

emis de persoana competentă să-l emită potrivit legii.

În aceste condiții consideră

că prin prezentarea de către făptuitor la ultimul termen în recurs Ordinul

Ministrului Administrației și Internelor nr. S/II/3161 din 5 august 2004 care

este semnat și ștampilat în fals în rubrica rezervată Ministrului

Administrației și Internelor s-a ajuns la pronunțarea unei soluții care îl

păgubește.

În fine, reproșează

procurorului care a dispus neînceperea urmăririi penale că fără a face

cercetări, fără a audia părțile a interpretat eronat înscrisurile înaintate de

el în copie ori Ordinul nr. S/II/3161 din 5 august 2004, care nu are însă

semnătura și nici ștampila ministrului, este semnat pe verso de petent la 10

august 2004, iar Ordinul nr. S/II/3161 din 5 august 2004 falsificat nu are

semnătura sa. Același ordin nesemnat și neștampilat apare semnat și ștampilat

la o dată ulterioară.

Verificând rezoluția

atacată, conform art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., pe baza

lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că

plângerea este nefondată.

Din considerentele

deciziei pronunțate în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, rezultă că prima instanță a considerat

greșit că petentul nu putea fi destituit din poliție fără avizul procurorului

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform

prevederilor art. III pct. 8 din Legea nr. 281/2003, fără a observa că aceste

dispoziții se referă la eliberarea din funcție și nu vizează aplicarea

sancțiunii disciplinare de destituire din poliție.

Analizând Ordinul de

destituire din poliție a intimatului, Înalta Curte a reținut că acesta

îndeplinește celelalte condiții de formă prevăzute de lege și din copia

acestuia depusă în recurs (fila nr. 40) rezultă că poartă semnătura și ștampila

emitentului, iar din cuprinsul lui rezultă considerentele pentru care a fost

emis.

În mod corect a

reținut procurorul că Ordinul prezentat de făptuitor instanței de judecată

pretins de petent ca fiind falsificat de făptuitor este unul și același cu

ordinul semnat de ministru, neconcordanța dintre semnături neavând relevanță

din moment ce conținutul actului este același, apt de a produce efectele

juridice urmărite. Într-adevăr, la fila 36 din Dosarul nr. 80/P/2009 este depus

în copie Exemplarul nr. 1 - semnat de ministru - copie certificată pentru

conformitate, iar la fila 37 se regăsește același ordin nr. S/II/3161 din 5

august 2004, având conținut identic, purtând în colțul drept mențiunea Exemplar

3 certificat pentru conformitate cu dispoziția „09 august 2004 - Serviciul

M.R.U. măsuri de executare a ordinului - și semnătură indescifrabilă”.

Rezultă cu evidență

că ceea ce s-a pus în executare este un ordin semnat de ministrul

Administrației și Internelor, ordin valabil așa cum s-a apreciat și prin

Decizia nr. 3328 din 8 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Așa fiind, având în

vedere dispozițiile art. 278

1

pct. 8 lit. a) C. proc. pen., Înalta

Curte urmează să respingă plângerea ca nefondată.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.G. împotriva rezoluției nr. 80/P/2009

din 28 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul

să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 24 noiembrie 2009.