ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea adresată la 23 ianuarie 2009 Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, petentul P.G. a cerut efectuarea de cercetări și trimiterea în judecată a numitului B.C. - chestor de poliție - directorul Direcției Juridice din Ministerul Administrației și Internelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.

În motivarea plângerii a arătat că în anul 2004 a fost eliberat din funcția de șef al Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Urziceni și destituit din Poliția Română (7 noiembrie 2005). Petentul a susținut că măsurile luate au fost abuzive, deoarece nu a fost cercetat administrativ și nu i s-au adus la cunoștință acuzele în urma cărora a fost destituit, astfel că prin sentința civilă nr. 906 din 19 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a anulat dispoziția inspectorului șef al I.P.J. Ialomița și ordinul M.I.R.A. și a obligat pârâții să-l reîncadreze în funcția deținută anterior, cu plata drepturilor de care a fost lipsit în această perioadă.

Împotriva sentinței au formulat recurs pârâții, iar Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat sentința atacată și, pe fond, a respins acțiunea petentului Pîrjol Gabriel ca neîntemeiată. Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reținut că la fond nu s-a avut în vedere faptul că eliberarea intimatului din funcția de conducere a reprezentat o decizie managerială justificată prin deficiențe constatate în activitatea acestuia și consemnate în rapoartele Corpului de control al ministrului în care se consemnează că acesta a depozitat în locuința sa un număr de 169 sesizări neînregistrate în evidențele poliției, pentru a nu fi descoperite de ofițerii inspectori.

Petentul a susținut că, instanța de recurs a adoptat soluția pe baza unui act fals, pe care l-a prezentat în instanță chestorul B.C. - directorul Direcției Generale Juridice din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Actul calificat de petent ca fiind fals este ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. S/II/3161 din 5 august 2004, în sensul că semnătura „indescifrabil” din dreptunghiul ștampilei aplicată pe Ordinul prezentat instanței de recurs nu ar fi identică cu cea de pe Ordinul comunicat lui în urma hotărârii judecătorești, prin care recurenții au fost obligați să-i comunice mai multe acte. În urma actelor premergătoare, prin rezoluția nr. 80/P/2009 din 28 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. și art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul B.C. - chestor în cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Procurorul a motivat, preluând din decizia instanței supreme, că ordinele prezentate în instanță nu erau supuse regimului publicării, conform art. 35 alin. (3) din H.G nr. 50/2005. Înalta Curte a avut în vedere afirmațiile recurenților (M.I.R.A. și I.P.J. Ialomița) făcute în instanță potrivit cărora ordinul în litigiu a fost semnat și îndeplinește toate cerințele legale de fond și formă, fără a fi supus prevederilor H.G. nr. 1210/2003, care nu sunt aplicabile în procedura de stabilire a răspunderii disciplinare a polițiștilor, pentru care sunt incidente dispozițiile legii speciale și anume Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului.

Așa fiind, s-a motivat în rezoluție, susținerile petentului în sensul că făptuitorul B.C. ar fi prezentat în instanță un înscris falsificat, sunt de circumstanță, fără acoperire în plan probator. Plângerea formulată de petent împotriva rezoluției, conform art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin rezoluția nr. 5521/2649/II/2/2009 din 28 mai 2009 ca neîntemeiată. Împotriva rezoluției de neurmărire penală a formulat plângere, conform art. 278 1 C. proc. pen., petentul P.G., care a cerut admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei în vederea începerii urmăririi penale și trimiterii în judecată a făptuitorului B.C.

pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, fapte prevăzute și pedepsite de art. 288 alin. (2) și art. 291 C. pen. În motivarea plângerii a reluat în cea mai mare parte susținerile din plângerea penală soluționată prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. În esență, a reluat din considerentele sentinței că ordinul contestat nu conține nicio motivație, decât enumerarea textelor din Legea nr. 360/2002, că acesta este nelegal deoarece eliberarea din funcție ca sancțiune disciplinară a lucrătorului de poliție judiciară poate fi dispusă numai cu avizul sau la solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ordinul contestat nu este semnat, nefăcându-se dovada că a fost emis de persoana competentă să-l emită potrivit legii.

În aceste condiții consideră că prin prezentarea de către făptuitor la ultimul termen în recurs Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. S/II/3161 din 5 august 2004 care este semnat și ștampilat în fals în rubrica rezervată Ministrului Administrației și Internelor s-a ajuns la pronunțarea unei soluții care îl păgubește. În fine, reproșează procurorului care a dispus neînceperea urmăririi penale că fără a face cercetări, fără a audia părțile a interpretat eronat înscrisurile înaintate de el în copie ori Ordinul nr. S/II/3161 din 5 august 2004, care nu are însă semnătura și nici ștampila ministrului, este semnat pe verso de petent la 10 august 2004, iar Ordinul nr. S/II/3161 din 5 august 2004 falsificat nu are semnătura sa.

Același ordin nesemnat și neștampilat apare semnat și ștampilat la o dată ulterioară. Verificând rezoluția atacată, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că plângerea este nefondată. Din considerentele deciziei pronunțate în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, rezultă că prima instanță a considerat greșit că petentul nu putea fi destituit din poliție fără avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform prevederilor art. III pct. 8 din Legea nr. 281/2003, fără a observa că aceste dispoziții se referă la eliberarea din funcție și nu vizează aplicarea sancțiunii disciplinare de destituire din poliție.

Analizând Ordinul de destituire din poliție a intimatului, Înalta Curte a reținut că acesta îndeplinește celelalte condiții de formă prevăzute de lege și din copia acestuia depusă în recurs (fila nr. 40) rezultă că poartă semnătura și ștampila emitentului, iar din cuprinsul lui rezultă considerentele pentru care a fost emis. În mod corect a reținut procurorul că Ordinul prezentat de făptuitor instanței de judecată pretins de petent ca fiind falsificat de făptuitor este unul și același cu ordinul semnat de ministru, neconcordanța dintre semnături neavând relevanță din moment ce conținutul actului este același, apt de a produce efectele juridice urmărite.

Într-adevăr, la fila 36 din Dosarul nr. 80/P/2009 este depus în copie Exemplarul nr. 1 - semnat de ministru - copie certificată pentru conformitate, iar la fila 37 se regăsește același ordin nr. S/II/3161 din 5 august 2004, având conținut identic, purtând în colțul drept mențiunea Exemplar 3 certificat pentru conformitate cu dispoziția „09 august 2004 - Serviciul M.R.U. măsuri de executare a ordinului - și semnătură indescifrabilă”. Rezultă cu evidență că ceea ce s-a pus în executare este un ordin semnat de ministrul Administrației și Internelor, ordin valabil așa cum s-a apreciat și prin Decizia nr. 3328 din 8 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 278 1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă plângerea ca nefondată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.G. împotriva rezoluției nr. 80/P/2009 din 28 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 noiembrie 2009.