ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din 19 martie 2009 dată în Dosarul nr. 42/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.I., M.D.M. și I.P. - judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 289, 291 și 246 C. pen., întrucât faptele nu există. Pentru a pronunța această soluție, procurorul de caz a reținut următoarele: Numitul P.V.F. a formulat plângere penală împotriva completului de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, pentru comiterea unor infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu prilejul judecării Dosarului nr. 706/45/2008.

Din verificările efectuate în cauză a rezultat că, în Dosarul cu nr. 706/45/2008 s-a pronunțat decizia cu nr. 4060 din data de 8 decembrie 2008 prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de către petiționarul P.V.F. împotriva sentinței penale cu nr. 108 din 7 octombrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția penală. Prin sentința penală cu numărul de mai sus, Curtea de Apel Iași a respins ca nefondată plângerea formulată de către petiționar împotriva rezoluției din 1 iulie 2008 dispusă în Dosarul nr. 436/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Obiectul acestui dosar îl constituie plângerea formulată de către persoana vătămată P.V.F. împotriva comisarului șef de poliție B.I.

și a subcomisarului de poliție B.M.I.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 266 alin. (1) și art. 246 C. pen. S-a reținut în sarcina acestora că, l-au reținut ilegal și l-au amenințat pentru a-l determina să semneze declarații. Prin rezoluția cu nr. 436/P/2007 din data de 1 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) și g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de comisarul șef de poliție B.I. și a subcomisarului de poliție B.M.I.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 266 alin. (1) și art. 246 C. pen., întrucât a intervenit decesul lui B.I. la data de 8 iunie 2008. Plângerea formulată împotriva acestei soluții a fost respinsă prin rezoluția cu nr. 701/II/2/2008 din 29 iulie 2009 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

În temeiul art. 278 1 C. proc. pen. petiționarul a formulat plângere la instanța de judecată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, plângere ce a fost respinsă ca nefondată prin sentința penală cu nr. 108 din 7 octombrie 2008 a Curții de Apel Iași, cu motivarea că, faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturilor obiective și subiective. Numitul P.V.F. a declarat recurs împotriva acestei sentințe solicitând admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor. Curtea a reținut că, recursul este nefondat deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că făptuitorii B.I.

și B.M.I.C. ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor de arestare nelegală, cercetare abuzivă și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, precum și faptul că, activitatea desfășurată de către făptuitori nu a reprezentat o încălcare ori o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, în sensul art. 246 C. pen., ori o cercetare abuzivă în sensul art. 266 C. pen., petiționarului nefiindu-i lezate interesele legale, deoarece nu a avut calitatea cerută de textul legal de persoană în curs de cercetare. Completul de judecată a constatat că, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale și că soluția primei instanțe de respingere a plângerii este legală și temeinică.

În urma actelor premergătoare efectuate, procurorul de caz a constatat că, decizia nu a fost pronunțată cu încălcarea atribuțiilor de serviciu sau prin comiterea de falsuri, acuzațiile persoanei vătămate negăsindu-și suport probator în dosar, iar simpla împrejurare că, soluția dispusă nu îi este favorabilă nu este un argument solid pentru cercetarea penală a magistraților. Împotriva rezoluției dispusă în Dosarul nr. 42/P/2009 petiționarul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior. Prin rezoluția nr. 4289/2075/II/2/2009 din 29 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, procurorul șef secție a respins ca neîntemeiată plângerea petiționarului confirmându-se astfel rezoluția procurorului de caz.

Împotriva celor două rezoluții petiționarul a formulat plângere la instanță în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. Examinându-se actele și lucrările dosarului se constată că plângerea formulată de petiționarul P.V.F. este tardivă urmând a fi respinsă ca atare pentru următoarele considerente: Art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. prin care se reglementează plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, prevede că o asemenea plângere se face „în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278” ... pentru ca în alineatul 2 al aceluiași articol să se precizeze că în cazul în care procurorul ierarhic superior „nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut de art. 277, termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile”.

Cum termenele reglementate în cuprinsul art. 278 alin. (3) și art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen., pentru exercitarea căii de atac a plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu pot fi decât termene procedurale peremptorii se impune concluzia că nerespectarea lor atrage decăderea din dreptul la acea cale de atac și respingerea ei ca tardivă. Așa fiind, neexercitarea dreptului procesual de a formula plângere împotriva actelor procurorului în termenele stabilite în art. 278 alin. (3) și art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen. duce la decăderea din acest drept, determinând nulitatea plângerii depuse cu depășirea termenului prevăzut de lege, astfel încât calea de atac declarată în astfel de condiții devine tardivă, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 15 din 6 aprilie 2009 de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În cauză rezoluția din 19 martie 2009 i-a fost comunicată petiționarului la data de 30 martie 2009, iar plângerea acestuia la instanța competentă s-a făcut la 15 mai 2009 (fiind înregistrată la Registratura Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 19820). Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca tardiv formulată plângerea petiționarului împotriva rezoluției din 19 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 42/P/2009. Va obliga petiționarul să plătească cheltuieli judiciare către stat în sumă de 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca tardiv formulată, plângerea petiționarului P.V.F. împotriva rezoluției din 19 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 42/P/2009. Obligă petiționarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 noiembrie 2009.