ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6750/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6750/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Nota de constatare a neregulilor și de

stabilire a corecțiilor financiare nr. CA-70620/21 septembrie 2012 aferentă

proiectului COD SMIS 1322 emisă de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și

Administrației Publice (M.D.R.A.P.), s-au stabilit corecții financiare de 15%

din valoarea Contractelor de lucrări suplimentare nr. 209/2010, nr. 210/2010 și

nr. 264/2010 încheiate de reclamant cu partenerii contractuali.

Împotriva acesteia a

formulat contestație reclamantul Municipiul Târgu Mureș, aceasta fiind însă

respinsă prin Decizia nr. 216 din 27 noiembrie 2012, reținându-se că

susținerile contestatorului sunt neîntemeiate, respectiv că, prin raportare la

dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, încălcările din O.U.G. nr. 34/2006 constituie

nereguli care atrag după sine corecție financiară.

Reclamantul

Municipiul Târgu Mureș a solicitat instanței anularea atât a Deciziei nr. 216

din 27 noiembrie 2012, cât și a Notei de constatare a neregulilor și de

stabilire a corecțiilor financiare nr. CA-70620 din 21 septembrie 2012 aferentă

proiectului COD SMIS 1322, ambele emise de pârâtul Ministerul Dezvoltării

Regionale și Administrației Publice, cauza fiind înregistrată sub nr.

5/43/2013, pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș.

Reclamantul a

formulat, de asemenea, și cerere de suspendare a acestor acte administrative,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de anulare, invocând

în drept dispozițiile art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii,

s-a arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004. Cerința cazului bine justificat este dovedită în cauză, întrucât

anterior emiterii celor două acte, procedura de achiziție publică a fost

verificată de o altă entitate din cadrul pârâtului, statuându-se că nu există

vreo abatere care să atragă aplicarea de corecții și că a fost executat în

totalitate contractul de lucrări.

Referitor la cerința

pagubei iminente, s-a arătat că prin executarea Notei de constatare s-ar crea

un prejudiciu bugetului local.

Prin Sentința nr. 137

din 5 martie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis cererea de suspendare

formulată de reclamantul Municipiul Târgu Mureș, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și a dispus suspendarea

executării Notei de constatare nr. CA - 70620 din 21 septembrie 2012 încheiată

la 14 septembrie 2012 și a Deciziei nr. 216 din 27 noiembrie 2012, emise de

pârât, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii având ca

obiect anularea acestor acte.

Pentru a pronunța

această hotărâre, referitor la prima cerință legală, cea a existenței cazului

bine justificat, s-a reținut că atât procedura de achiziție publică, având ca

obiect „Modernizare străzi în Municipiul Târgu Mureș", cât și încheierea

Contractelor de lucrări încheiate în cadrul procedurii (Actul adițional nr.

209/2010 la Contractul de lucrări nr. 267/2009, Actul adiționai nr. 210/2010 la

Contractul de lucrări nr. 268/2009 și Actul adițional nr. 264/2010 la Contactul

de lucrări nr. 269/2009), au fost anterioare intrării în vigoare a O.U.G. nr.

66/2011, act normativ care a fost publicat în M.Of. nr. 461 din 30 iunie 2011.

A mai reținut Curtea

că verificările efectuate la U.A.T. Municipiul Târgu Mureș, având drept bază

legală O.U.G. nr. 66/2011, au fost efectuate prin raportare la un act normativ,

care la data la care a fost derulată procedura de achiziție publică, nu era în

vigoare, și mai mult, Contractul de finanțare nr. 311 din 15 mai 2009 a fost

încheiat tot anterior intrării în vigoare a acestui act normativ și viza

același obiectiv.

În speță, efectuând o

analiză sumară a aparenței dreptului pe baza împrejurărilor de fapt și de drept

prezentate, Curtea apreciat că au fost oferite indicii suficiente pentru

răsturnarea prezumției de legalitate a actului atacat, toate aspectele invocate

de reclamant fiind de natură să creeze instanței o îndoială puternică și

evidentă asupra legalității actelor.

Cu privire la

îndoiala asupra legalității actului, instanța a apreciat că nu se poate pronunța

asupra fondului litigiului, dar un element esențial este acela că prin acțiunea

în contencios administrativ s-au invocat argumente de fapt și de drept privind

nelegalitatea deciziei atacate.

Așa fiind, Curtea a

apreciat că reclamantul este îndreptățit să invoce existența unei contradicții

între interpretarea dată de organul de control și modalitatea de respectare a

dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 34/2006, ceea ce conduce la concluzia

prezenței unei îndoieli serioase asupra celor constatate de organul de control.

Pe de altă parte,

referitor la cealaltă cerință, a pagubei iminente, Curtea a apreciat că

reclamantul a făcut dovada verosimilității acesteia.

exercitată

Împotriva Sentinței

civile nr. 137 din 5 martie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș a formulat recurs

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.),

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal

dispozițiile art. 304

1

și art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac se aduc, în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- În dezvoltarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se arată că nu a

fost citat la data de 5 martie 2013 când s-a judecat cererea de suspendare,

fiind încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.

105 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care se impune casarea sentinței

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

- În mod greșit

instanța de fond a reținut că a fost dovedită condiția cazului bine justificat.

Pe de o parte, eronat

s-a statuat că dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 au fost aplicate retroactiv

întrucât efectuarea controlului s-a făcut ulterior intrării acesteia în

vigoare. Astfel, doar acest act normativ este aplicabil în speță, în raport de

dispozițiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

Pe de altă parte,

restul considerentelor care justifică îndeplinirea acestei condiții sunt cu

titlu general, fără a se indica în concret care au fost temeiurile de fapt și

de drept care au condus la concluzia că actul este aparent nelegal.

În mod eronat prima

instanță a reținut îndeplinirea condiției pagubei iminente, întrucât nu s-a

dovedit că obligațiile impuse reclamantei, dacă ar fi îndeplinite, i-ar produce

un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului.

De asemenea, se

menționează că lucrarea a fost achitată, situație în care reclamanta nu se mai

poate prevala de o eventuală pagubă iminentă.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

susținând legalitatea și temeinicia sentinței recurate și arătând că a dovedit

îndeplinirea condițiilor impuse pentru suspendarea executării actelor

administrative menționate, respectiv condiția cazului bine justificat și paguba

iminentă.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale

incidente, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fie

expuse în continuare.

Sunt fondate

criticile recurentului referitoare la faptul că instanța de fond a reținut în

mod eronat că reclamanta a dovedit îndeplinirea condiției cazului bine

justificat și a pagubei iminente, care se circumscriu motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 în condițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Din considerentele

sentinței recurate rezultă că prima instanță a reținut că aplicarea

dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 de către organele de control în ipoteza în

care atât procedura achiziției publice cât și încheierea contractelor de

lucrări și a actelor adiționale a avut loc anterior intrării în vigoare a

acestei ordonanțe de urgență, reprezintă împrejurări de fapt și de drept care

dovedesc cazul bine justificat, răsturnând prezumția de legalitate a actelor

atacate.

Pe de o parte, instanța

de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să-i

creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ a cărui suspendare

s-a cerut, tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, care

urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a

actului administrativ atacat.

Pe de altă parte, din

înscrisurile depuse la dosar rezultă că, prin Nota de constatare nr. CA/70620

din 21 septembrie 2012 a cărei suspendare s-a solicitat, a fost aplicată de

echipa de control o corecție financiară de 25% din valoarea contractelor de

lucrări încheiate de reclamantă în cadrul Proiectului „Modernizare străzi în

Municipiul Târgu Mureș” pentru săvârșirea unor nereguli/abateri de către

autoritatea contractantă.

Deci, activitatea de

constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare de către echipa

de control s-a desfășurat după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2007,

fapt necontestat.

Potrivit prevederilor

art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 „activitățile de constatare a neregulilor și de

stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în

vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu

aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr.

529/2003, cu modificările și completările ulterioare”.

Având în vedere că

efectuarea controlului s-a făcut ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.

66/2011 rezultă că doar acest act normativ poate fi aplicabil în speță.

În altă ordine,

Decizia nr. 1875 din 5 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal, menționată de prima instanță, nu

reprezintă o jurisprudență unitară și constantă în ceea ce privește problema de

drept în discuție, în sens contrar fiind Decizia nr. 4985/2012 și Decizia nr.

6474/2013.

În consecință, în mod

greșit instanța de fond a apreciat că s-a făcut dovada îndeplinirii condiției

cazului bine justificat, fiind răsturnată prezumția de legalitate a actului

administrativ-fiscal contestat.

Prin urmare, în

raport de cele reținute și de faptul că argumentele/susținerile reclamantei nu

fac dovada îndeplinirii acestei condiții, în mod greșit a fost admisă cererea

de suspendare întrucât, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, un

act administrativ, respectiv un act administrativ fiscal, va putea fi suspendat

din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod

temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine

justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil

de reparat.

De altfel, reclamanta

nu a dovedit nici îndeplinirea condiției „pagubei iminente” astfel cum această

noțiune a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, este

necontestat că punerea în executare a unui act administrativ-fiscal va avea

drept consecință diminuarea patrimoniului persoanei în cauză, dar atâta vreme

cât acest lucru are la bază un act administrativ-fiscal care se bucură de prezumția

de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se

circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

În altă ordine,

recurenta-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze

convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau

imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat,

astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării

executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent

în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, lucrarea a

fost achitată, astfel că reclamanta nu mai poate invoca iminența producerii

unei pagube.

În concluzie, în

raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că

sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă

cererea de suspendare a actului administrativ-fiscal în cauză, astfel că va fi

reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat, întrucât din

cuprinsul Încheierii din 5 februarie 2013 a instanței de fond rezultă că

părțile lipsă, respectiv recurentul, are termenul de judecată în cunoștință,

conform art. 88 alin. (1) pct. 51 C. proc. civ.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I,

alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentința

recurată și va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

împotriva Sentinței nr. 137 din 5 martie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul Municipiul

Târgu Mureș, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM