ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6750/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6750/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței de fond
Prin Nota de constatare a neregulilor și de
stabilire a corecțiilor financiare nr. CA-70620/21 septembrie 2012 aferentă
proiectului COD SMIS 1322 emisă de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și
Administrației Publice (M.D.R.A.P.), s-au stabilit corecții financiare de 15%
din valoarea Contractelor de lucrări suplimentare nr. 209/2010, nr. 210/2010 și
nr. 264/2010 încheiate de reclamant cu partenerii contractuali.
Împotriva acesteia a
formulat contestație reclamantul Municipiul Târgu Mureș, aceasta fiind însă
respinsă prin Decizia nr. 216 din 27 noiembrie 2012, reținându-se că
susținerile contestatorului sunt neîntemeiate, respectiv că, prin raportare la
dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, încălcările din O.U.G. nr. 34/2006 constituie
nereguli care atrag după sine corecție financiară.
Reclamantul
Municipiul Târgu Mureș a solicitat instanței anularea atât a Deciziei nr. 216
din 27 noiembrie 2012, cât și a Notei de constatare a neregulilor și de
stabilire a corecțiilor financiare nr. CA-70620 din 21 septembrie 2012 aferentă
proiectului COD SMIS 1322, ambele emise de pârâtul Ministerul Dezvoltării
Regionale și Administrației Publice, cauza fiind înregistrată sub nr.
5/43/2013, pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș.
Reclamantul a
formulat, de asemenea, și cerere de suspendare a acestor acte administrative,
până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de anulare, invocând
în drept dispozițiile art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii,
s-a arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr.
554/2004. Cerința cazului bine justificat este dovedită în cauză, întrucât
anterior emiterii celor două acte, procedura de achiziție publică a fost
verificată de o altă entitate din cadrul pârâtului, statuându-se că nu există
vreo abatere care să atragă aplicarea de corecții și că a fost executat în
totalitate contractul de lucrări.
Referitor la cerința
pagubei iminente, s-a arătat că prin executarea Notei de constatare s-ar crea
un prejudiciu bugetului local.
Prin Sentința nr. 137
din 5 martie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis cererea de suspendare
formulată de reclamantul Municipiul Târgu Mureș, în contradictoriu cu pârâtul
Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și a dispus suspendarea
executării Notei de constatare nr. CA - 70620 din 21 septembrie 2012 încheiată
la 14 septembrie 2012 și a Deciziei nr. 216 din 27 noiembrie 2012, emise de
pârât, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii având ca
obiect anularea acestor acte.
Pentru a pronunța
această hotărâre, referitor la prima cerință legală, cea a existenței cazului
bine justificat, s-a reținut că atât procedura de achiziție publică, având ca
obiect „Modernizare străzi în Municipiul Târgu Mureș", cât și încheierea
Contractelor de lucrări încheiate în cadrul procedurii (Actul adițional nr.
209/2010 la Contractul de lucrări nr. 267/2009, Actul adiționai nr. 210/2010 la
Contractul de lucrări nr. 268/2009 și Actul adițional nr. 264/2010 la Contactul
de lucrări nr. 269/2009), au fost anterioare intrării în vigoare a O.U.G. nr.
66/2011, act normativ care a fost publicat în M.Of. nr. 461 din 30 iunie 2011.
A mai reținut Curtea
că verificările efectuate la U.A.T. Municipiul Târgu Mureș, având drept bază
legală O.U.G. nr. 66/2011, au fost efectuate prin raportare la un act normativ,
care la data la care a fost derulată procedura de achiziție publică, nu era în
vigoare, și mai mult, Contractul de finanțare nr. 311 din 15 mai 2009 a fost
încheiat tot anterior intrării în vigoare a acestui act normativ și viza
același obiectiv.
În speță, efectuând o
analiză sumară a aparenței dreptului pe baza împrejurărilor de fapt și de drept
prezentate, Curtea apreciat că au fost oferite indicii suficiente pentru
răsturnarea prezumției de legalitate a actului atacat, toate aspectele invocate
de reclamant fiind de natură să creeze instanței o îndoială puternică și
evidentă asupra legalității actelor.
Cu privire la
îndoiala asupra legalității actului, instanța a apreciat că nu se poate pronunța
asupra fondului litigiului, dar un element esențial este acela că prin acțiunea
în contencios administrativ s-au invocat argumente de fapt și de drept privind
nelegalitatea deciziei atacate.
Așa fiind, Curtea a
apreciat că reclamantul este îndreptățit să invoce existența unei contradicții
între interpretarea dată de organul de control și modalitatea de respectare a
dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 34/2006, ceea ce conduce la concluzia
prezenței unei îndoieli serioase asupra celor constatate de organul de control.
Pe de altă parte,
referitor la cealaltă cerință, a pagubei iminente, Curtea a apreciat că
reclamantul a făcut dovada verosimilității acesteia.
Calea de atac
exercitată
Împotriva Sentinței
civile nr. 137 din 5 martie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș a formulat recurs
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.),
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal
dispozițiile art. 304
1
și art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea căii de
atac se aduc, în esență, următoarele critici sentinței recurate:
- În dezvoltarea
motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se arată că nu a
fost citat la data de 5 martie 2013 când s-a judecat cererea de suspendare,
fiind încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.
105 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care se impune casarea sentinței
recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
- În mod greșit
instanța de fond a reținut că a fost dovedită condiția cazului bine justificat.
Pe de o parte, eronat
s-a statuat că dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 au fost aplicate retroactiv
întrucât efectuarea controlului s-a făcut ulterior intrării acesteia în
vigoare. Astfel, doar acest act normativ este aplicabil în speță, în raport de
dispozițiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.
Pe de altă parte,
restul considerentelor care justifică îndeplinirea acestei condiții sunt cu
titlu general, fără a se indica în concret care au fost temeiurile de fapt și
de drept care au condus la concluzia că actul este aparent nelegal.
În mod eronat prima
instanță a reținut îndeplinirea condiției pagubei iminente, întrucât nu s-a
dovedit că obligațiile impuse reclamantei, dacă ar fi îndeplinite, i-ar produce
un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului.
De asemenea, se
menționează că lucrarea a fost achitată, situație în care reclamanta nu se mai
poate prevala de o eventuală pagubă iminentă.
Intimata-reclamantă a
formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,
susținând legalitatea și temeinicia sentinței recurate și arătând că a dovedit
îndeplinirea condițiilor impuse pentru suspendarea executării actelor
administrative menționate, respectiv condiția cazului bine justificat și paguba
iminentă.
Soluția instanței
de recurs
Înalta Curte,
analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale
incidente, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fie
expuse în continuare.
Sunt fondate
criticile recurentului referitoare la faptul că instanța de fond a reținut în
mod eronat că reclamanta a dovedit îndeplinirea condiției cazului bine
justificat și a pagubei iminente, care se circumscriu motivului de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 9 în condițiile art. 304
1
C. proc. civ.
Din considerentele
sentinței recurate rezultă că prima instanță a reținut că aplicarea
dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 de către organele de control în ipoteza în
care atât procedura achiziției publice cât și încheierea contractelor de
lucrări și a actelor adiționale a avut loc anterior intrării în vigoare a
acestei ordonanțe de urgență, reprezintă împrejurări de fapt și de drept care
dovedesc cazul bine justificat, răsturnând prezumția de legalitate a actelor
atacate.
Pe de o parte, instanța
de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să-i
creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ a cărui suspendare
s-a cerut, tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, care
urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a
actului administrativ atacat.
Pe de altă parte, din
înscrisurile depuse la dosar rezultă că, prin Nota de constatare nr. CA/70620
din 21 septembrie 2012 a cărei suspendare s-a solicitat, a fost aplicată de
echipa de control o corecție financiară de 25% din valoarea contractelor de
lucrări încheiate de reclamantă în cadrul Proiectului „Modernizare străzi în
Municipiul Târgu Mureș” pentru săvârșirea unor nereguli/abateri de către
autoritatea contractantă.
Deci, activitatea de
constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare de către echipa
de control s-a desfășurat după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2007,
fapt necontestat.
Potrivit prevederilor
art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 „activitățile de constatare a neregulilor și de
stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în
vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu
aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr.
529/2003, cu modificările și completările ulterioare”.
Având în vedere că
efectuarea controlului s-a făcut ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.
66/2011 rezultă că doar acest act normativ poate fi aplicabil în speță.
În altă ordine,
Decizia nr. 1875 din 5 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
secția contencios administrativ și fiscal, menționată de prima instanță, nu
reprezintă o jurisprudență unitară și constantă în ceea ce privește problema de
drept în discuție, în sens contrar fiind Decizia nr. 4985/2012 și Decizia nr.
6474/2013.
În consecință, în mod
greșit instanța de fond a apreciat că s-a făcut dovada îndeplinirii condiției
cazului bine justificat, fiind răsturnată prezumția de legalitate a actului
administrativ-fiscal contestat.
Prin urmare, în
raport de cele reținute și de faptul că argumentele/susținerile reclamantei nu
fac dovada îndeplinirii acestei condiții, în mod greșit a fost admisă cererea
de suspendare întrucât, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, un
act administrativ, respectiv un act administrativ fiscal, va putea fi suspendat
din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod
temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine
justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil
de reparat.
De altfel, reclamanta
nu a dovedit nici îndeplinirea condiției „pagubei iminente” astfel cum această
noțiune a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.
În cauză, este
necontestat că punerea în executare a unui act administrativ-fiscal va avea
drept consecință diminuarea patrimoniului persoanei în cauză, dar atâta vreme
cât acest lucru are la bază un act administrativ-fiscal care se bucură de prezumția
de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se
circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.
În altă ordine,
recurenta-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze
convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau
imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat,
astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării
executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent
în vigoare o conferă acestei instituții juridice.
Mai mult, lucrarea a
fost achitată, astfel că reclamanta nu mai poate invoca iminența producerii
unei pagube.
În concluzie, în
raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că
sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă
cererea de suspendare a actului administrativ-fiscal în cauză, astfel că va fi
reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Motivul de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat, întrucât din
cuprinsul Încheierii din 5 februarie 2013 a instanței de fond rezultă că
părțile lipsă, respectiv recurentul, are termenul de judecată în cunoștință,
conform art. 88 alin. (1) pct. 51 C. proc. civ.
Având în vedere toate
considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I,
alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentința
recurată și va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
împotriva Sentinței nr. 137 din 5 martie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș,
secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința
atacată și respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul Municipiul
Târgu Mureș, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 octombrie 2013.
Procesat de GGC - LM