ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5772/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond supusă recursului. Cadrul procesual Prin Încheierea nr. 1893 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul Municipiul Târgu Mureș în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și, în consecință, a dispus suspendarea efectelor Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA-20596 din 16.3.2012 aferentă proiectului COD SMIS 1322 „Modernizare străzi în Municipiul Târgu Mureș" și a Deciziei nr. 83 din 15 mai 2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor până la soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului acțiunii în contencios administrativ.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA 20596 din 16 martie 2012 s-a aplicat reclamantului o corecție financiară de 10% din valoarea Contractelor de lucrări nr. 267, 268 și 269 din 30 septembrie 2009, încheiate între Municipiul Târgu Mureș și asocierea dintre SC A. SRL, SC A. SRL, SC A.C., SC G.T. SRL, SC C.P. SA, apreciindu-se că procedura de atribuire a contractelor s-a realizat cu încălcarea mai multor prevederi legale care reglementează domeniul achizițiilor publice.

Examinând realizarea condițiilor avute în vedere de dispozițiile art. 15, aportate la art. 14 din Legea nr. 554/2004, și constatând că reclamantul a făcut dovada consemnării cauțiunii stabilite de instanță, prin depunere la dosar a Ordinului de plată nr. 5704 din 18 septembrie 2012, instanța de fond a apreciat că nu poate fi primită obiecțiunea vizând lipsa motivării și a temeiului legal în ceea ce privește necesitatea aplicării corecțiilor financiare ori a cuantumului acestora, din moment ce, la o sumară examinare a actului de constatare, reiese că s-au reținut în sarcina reclamantului mai multe abateri de la regulile care disciplinează procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică, organul de control indicând în cadrul capitolului intitulat „Recomandări" că determinarea corecțiilor financiare se va face potrivit pct. 2 subpunct 1.6 din Anexa la O.U.G.

nr. 66/2011. Reținând însă că asupra acelorași aspecte care au format obiectul Constatărilor actului ale cărui efecte se solicită în cauză a fi suspendate, consilierii evaluatori-examinatori ai pârâtului s-au pronunțat prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 29.7.2011, reținând că „echipa de verificare consideră că nu au fost încălcate prevederile O.U.G. nr. 34/2006 (..), respectiv art. 2 alin. (2), art. 17, art. 38 și art. 178 și, ca urmare, nu sunt întrunite caracteristicile neregulii, așa cum aceasta este definită la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 (..)", prima instanță a constatat existența unei îndoieli puternice cu privire la legalitatea actului administrativ, în condițiile unei contradicții în interpretarea dată de organul de control unei cauze unice.

Astfel, în ipoteza în care organul de control, prin concluziile consemnate în notele de constatare emise în mod succesiv cu privire la o procedură de atribuire, dă expresie unor poziții opuse cu privire la aceeași problemă, nu poate să nu existe o serioasă îndoială asupra corecțiilor financiare aplicate în aceste circumstanțe, fiind de reținut întrunirea condiției cazului justificat, reglementate de art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În fine, Curtea a mai arătat ca, raportat la cuantumul ridicat al corecțiilor financiare, lesne de stabilit chiar în lipsa unor dovezi privind bugetul gestionat de reclamant, din moment ce reclamantul este un municipiu, administrând resursele financiare cu respectarea strictă a principiilor procedurii bugetare, având stabilită destinația sumelor cuprinse în bugetul local, refuzul virării sumelor aferente ultimelor cereri de rambursare poate duce la apariția unor întârzieri și blocaje în executarea nevoilor de interes local. 2. Calea de atac exercitată Împotriva Încheierii nr. 1893 din 26 septembrie 2012 a declarat recurs în termenul legal pârâtul Guvernul României - Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac formulate recurentul-pârât a arătat, în esență, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ., că în mod greșit a reținut prima instanță că reclamantul a reușit să contureze aparența de nelegalitate a actului administrativ atacat, în sensul art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004, republicată. În opinia recurentului, motivarea primei instanțe în sensul reținerii unei contradicții în interpretarea dată de organul de control unei cauze unice, astfel cum a invocat reclamantul intimat, nu este întemeiată, în realitate fiind vorba de argumente diferite cuprinse în rapoarte distincte, succesive, ale Curții de Conturi, prin Autoritatea de Audit.

S-a mai arătat că instanța de fond a depășit, prin analiza întreprinsă, prerogativa acordată de legiuitor, în sensul realizării doar a unei cercetări sumare a aparenței dreptului, prejudiciind astfel fondul litigiului. Și cu privire la cerința privind „paguba iminentă”, recurentul a menționat că instanța de fond nu a examinat și nici nu a motivat în ce fel este aceasta întrunită, cu atât mai mult cu cât reclamantul-intimat nu a făcut dovada că, în raport de propriile venituri și cheltuieli, suma care reprezintă corecția financiară ar fi o pagubă pe care nu o poate acoperi, mai cu seamă că fiind o instituție publică are și un capitol distinct pentru plata salariilor.

3. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului declarat de autoritatea pârâtă, susținând că prima instanță, în mod legal și întemeiat, a reținut îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004, republicată. În esență, cu referire la cazul bine justificat, s-a arătat prin întâmpinare că susținerile recurentului nu pot fi primite, în condițiile în care, în mod real, cronologic, au fost emise nu mai puțin de 3 note de constatare cu privire la același proiect, individualizat prin COD SMIS 1322, cu conținut diferit și contradictoriu. Și în ceea ce privește condiția privind prevenirea unei pagube iminente, intimatul-pârât a arătat că instanța de fond în mod corect a reținut îndeplinirea acesteia, refuzul virării sumelor aferente cererilor de rambursare putând duce la apariția unor blocaje și întârzieri în executarea nevoilor de interes local.

4. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Recursul nu este fondat. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., reținând și apărările intimatului-reclamant, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate și ca atare nu pot fi primite criticile recurentului îndreptate împotriva hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare înfățișate. Reclamantul intimat a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de anulare a Deciziei nr. 83 din 15 mai 2012 emisă de autoritatea recurentă, cu consecința exonerării de la plata sumelor stabilite prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, emisă de pârât, la 16 martie 2012, sub nr. CA -20536, aferentă proiectului COD SMIS 1322 „Modernizare străzi în Municipiul Târgu Mureș”.

Prin aceeași cerere, în temeiul art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, reclamantul a solicitat și suspendarea executării celor două acte administrative emise în ceea ce-l privește, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului cauzei. Astfel cum corect a reținut prima instanță, art. 14 din Legea nr. 554/2004, impune două condiții cumulative: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, și paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) drept prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării. Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte apreciază că prima instanță, fără a prejudeca fondul litigiului, astfel cum s-a susținut, a reținut că poate fi dedus un caz bine justificat, în sensul textelor de lege arătate, din împrejurarea că, cel puțin prima facie, organul de control, prin concluziile diferite consemnate în 3 note de constatare succesive, dar cu privire la aceeași procedură de atribuire, relevă existența unor poziții contradictorii, cel puțin cu privire la unele din problemele de fapt și de drept ce se impuneau a fi dezlegate.

Și aceasta cu atât mai mult cu cât, printr-o primă notă de constatare a neregulilor și de stabilire a neregulilor și corecțiilor, emisă de recurentul-pârât, la 1 august 2011 (nr. CA 58071/2011), s-a stabilit că nu există nicio neregulă. Așa fiind, Înalta Curte reține că nefondate sunt toate criticile recurentului pe acest aspect, mai cu seamă că îndoiala serioasă reținută cu privire la actele atacate, a fost decelată printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, în vederea dispunerii unor măsuri provizorii, fără a fi prejudecat în orice mod fondul litigiului.

Și în ceea ce privește condiția cumulativă a iminenței unei pagube, Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate criticile recurentului, instanța de fond realizând o justă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente, la situația concretă a reclamantului intimat, la obligațiile acestuia de a executa nevoile de interes local, cu respectarea strictă a principiilor procedurii bugetare și nu în ultimul rând, la cuantumul ridicat al corecțiilor financiare stabilite în sarcina acestuia. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Guvernul României-Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului împotriva Încheierii nr. 189 din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2013. Procesat de GGC - LM