ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5772/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

recursului. Cadrul procesual

Prin Încheierea nr. 1893 din 26 septembrie

2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul

Municipiul Târgu Mureș în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României -

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și, în consecință, a dispus

suspendarea efectelor Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a

corecțiilor financiare nr. CA-20596 din 16.3.2012 aferentă proiectului COD SMIS

1322 „Modernizare străzi în Municipiul Târgu Mureș" și a Deciziei nr. 83

din 15 mai 2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului acțiunii în contencios

administrativ.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin Nota de constatare a neregulilor și de

stabilire a corecțiilor financiare nr. CA 20596 din 16 martie 2012 s-a aplicat

reclamantului o corecție financiară de 10% din valoarea Contractelor de lucrări

nr. 267, 268 și 269 din 30 septembrie 2009, încheiate între Municipiul Târgu

Mureș și asocierea dintre SC A. SRL, SC A. SRL, SC A.C., SC G.T. SRL, SC C.P.

SA, apreciindu-se că procedura de atribuire a contractelor s-a realizat cu

încălcarea mai multor prevederi legale care reglementează domeniul achizițiilor

publice.

Examinând realizarea

condițiilor avute în vedere de dispozițiile art. 15, aportate la art. 14 din

Legea nr. 554/2004, și constatând că reclamantul a făcut dovada consemnării

cauțiunii stabilite de instanță, prin depunere la dosar a Ordinului de plată

nr. 5704 din 18 septembrie 2012, instanța de fond a apreciat că nu poate fi

primită obiecțiunea vizând lipsa motivării și a temeiului legal în ceea ce

privește necesitatea aplicării corecțiilor financiare ori a cuantumului

acestora, din moment ce, la o sumară examinare a actului de constatare, reiese

că s-au reținut în sarcina reclamantului mai multe abateri de la regulile care

disciplinează procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică,

organul de control indicând în cadrul capitolului intitulat „Recomandări"

că determinarea corecțiilor financiare se va face potrivit pct. 2 subpunct 1.6

din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011.

Reținând însă că

asupra acelorași aspecte care au format obiectul Constatărilor actului ale

cărui efecte se solicită în cauză a fi suspendate, consilierii

evaluatori-examinatori ai pârâtului s-au pronunțat prin Nota de constatare a

neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 29.7.2011, reținând că

„echipa de verificare consideră că nu au fost încălcate prevederile O.U.G. nr.

34/2006 (..), respectiv art. 2 alin. (2), art. 17, art. 38 și art. 178 și, ca

urmare, nu sunt întrunite caracteristicile neregulii, așa cum aceasta este

definită la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 (..)", prima instanță a

constatat existența unei îndoieli puternice cu privire la legalitatea actului

administrativ, în condițiile unei contradicții în interpretarea dată de organul

de control unei cauze unice.

Astfel, în ipoteza în

care organul de control, prin concluziile consemnate în notele de constatare

emise în mod succesiv cu privire la o procedură de atribuire, dă expresie unor

poziții opuse cu privire la aceeași problemă, nu poate să nu existe o serioasă

îndoială asupra corecțiilor financiare aplicate în aceste circumstanțe, fiind

de reținut întrunirea condiției cazului justificat, reglementate de art. 14

alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În fine, Curtea a mai

arătat ca, raportat la cuantumul ridicat al corecțiilor financiare, lesne de

stabilit chiar în lipsa unor dovezi privind bugetul gestionat de reclamant, din

moment ce reclamantul este un municipiu, administrând resursele financiare cu

respectarea strictă a principiilor procedurii bugetare, având stabilită

destinația sumelor cuprinse în bugetul local, refuzul virării sumelor aferente

ultimelor cereri de rambursare poate duce la apariția unor întârzieri și

blocaje în executarea nevoilor de interes local.

exercitată

Împotriva Încheierii

nr. 1893 din 26 septembrie 2012 a declarat recurs în termenul legal pârâtul

Guvernul României - Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de

atac formulate recurentul-pârât a arătat, în esență, invocând prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ., că în mod

greșit a reținut prima instanță că reclamantul a reușit să contureze aparența

de nelegalitate a actului administrativ atacat, în sensul art. 14 - 15 din

Legea nr. 554/2004, republicată. În opinia recurentului, motivarea primei

instanțe în sensul reținerii unei contradicții în interpretarea dată de organul

de control unei cauze unice, astfel cum a invocat reclamantul intimat, nu este

întemeiată, în realitate fiind vorba de argumente diferite cuprinse în rapoarte

distincte, succesive, ale Curții de Conturi, prin Autoritatea de Audit.

S-a mai arătat că

instanța de fond a depășit, prin analiza întreprinsă, prerogativa acordată de

legiuitor, în sensul realizării doar a unei cercetări sumare a aparenței

dreptului, prejudiciind astfel fondul litigiului.

Și cu privire la

cerința privind „paguba iminentă”, recurentul a menționat că instanța de fond

nu a examinat și nici nu a motivat în ce fel este aceasta întrunită, cu atât

mai mult cu cât reclamantul-intimat nu a făcut dovada că, în raport de

propriile venituri și cheltuieli, suma care reprezintă corecția financiară ar

fi o pagubă pe care nu o poate acoperi, mai cu seamă că fiind o instituție

publică are și un capitol distinct pentru plata salariilor.

intimatului

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului

declarat de autoritatea pârâtă, susținând că prima instanță, în mod legal și

întemeiat, a reținut îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de art. 14 - 15

din Legea nr. 554/2004, republicată.

În esență, cu

referire la cazul bine justificat, s-a arătat prin întâmpinare că susținerile

recurentului nu pot fi primite, în condițiile în care, în mod real, cronologic,

au fost emise nu mai puțin de 3 note de constatare cu privire la același

proiect, individualizat prin COD SMIS 1322, cu conținut diferit și

contradictoriu.

Și în ceea ce

privește condiția privind prevenirea unei pagube iminente, intimatul-pârât a

arătat că instanța de fond în mod corect a reținut îndeplinirea acesteia,

refuzul virării sumelor aferente cererilor de rambursare putând duce la

apariția unor blocaje și întârzieri în executarea nevoilor de interes local.

considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Recursul nu este

fondat.

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., reținând și apărările intimatului-reclamant, Înalta Curte constată

că nu sunt întemeiate și ca atare nu pot fi primite criticile recurentului

îndreptate împotriva hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în

continuare înfățișate.

Reclamantul intimat a

învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de anulare a Deciziei

nr. 83 din 15 mai 2012 emisă de autoritatea recurentă, cu consecința exonerării

de la plata sumelor stabilite prin Nota de constatare a neregulilor și de

stabilire a corecțiilor financiare, emisă de pârât, la 16 martie 2012, sub nr. CA

-20536, aferentă proiectului COD SMIS 1322 „Modernizare străzi în Municipiul

Târgu Mureș”.

Prin aceeași cerere,

în temeiul art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată,

reclamantul a solicitat și suspendarea executării celor două acte administrative

emise în ceea ce-l privește, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

fondului cauzei.

Astfel cum corect a

reținut prima instanță, art. 14 din Legea nr. 554/2004, impune două condiții

cumulative: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind

acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, și paguba iminentă,

definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) drept prejudiciul material viitor și

previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor

două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de

drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și

să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus

evaluării.

Contrar susținerilor

recurentului, Înalta Curte apreciază că prima instanță, fără a prejudeca fondul

litigiului, astfel cum s-a susținut, a reținut că poate fi dedus un caz bine

justificat, în sensul textelor de lege arătate, din împrejurarea că, cel puțin

prima facie, organul de control, prin concluziile diferite consemnate în 3 note

de constatare succesive, dar cu privire la aceeași procedură de atribuire,

relevă existența unor poziții contradictorii, cel puțin cu privire la unele din

problemele de fapt și de drept ce se impuneau a fi dezlegate.

Și aceasta cu atât

mai mult cu cât, printr-o primă notă de constatare a neregulilor și de

stabilire a neregulilor și corecțiilor, emisă de recurentul-pârât, la 1 august

2011 (nr. CA 58071/2011), s-a stabilit că nu există nicio neregulă.

Așa fiind, Înalta

Curte reține că nefondate sunt toate criticile recurentului pe acest aspect,

mai cu seamă că îndoiala serioasă reținută cu privire la actele atacate, a fost

decelată printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, în vederea dispunerii

unor măsuri provizorii, fără a fi prejudecat în orice mod fondul litigiului.

Și în ceea ce

privește condiția cumulativă a iminenței unei pagube, Înalta Curte apreciază că

nu sunt întemeiate criticile recurentului, instanța de fond realizând o justă

interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente, la situația concretă

a reclamantului intimat, la obligațiile acestuia de a executa nevoile de

interes local, cu respectarea strictă a principiilor procedurii bugetare și nu

în ultimul rând, la cuantumul ridicat al corecțiilor financiare stabilite în

sarcina acestuia.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Guvernul României-Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului

împotriva Încheierii nr. 189 din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM