ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6781/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul Municipiul Târgu Mureș a solicitat instanței anularea atât a Deciziei nr. 171 din 29 octombrie 2012, cât și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA-64705/5 aprilie 2012 aferentă proiectului COD SMIS 6616, ambele emise de pârât, cauza fiind înregistrată sub nr. 580/43/2012. Reclamantul a formulat, de asemenea, și cerere de suspendare a acestor acte administrative, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de anulare, invocând în drept dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr. 85 din 12 februarie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul Municipiul Târgu Mureș, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și a dispus suspendarea executării Notei de constatare nr. CA - 64705 din 5 aprilie 2012 din 31 august 2012 și a Deciziei nr. 171 din 29 octombrie 2012, emise de pârât, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii având ca obiect anularea acestor acte.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că în speță, efectuând o analiză sumară a aparenței dreptului pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate, au fost oferite indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate a actului atacat, toate aspectele invocate de reclamant fiind de natură să creeze instanței o îndoială puternică și evidentă asupra legalității actelor, un element esențial fiind acela că prin acțiunea în contencios administrativ s-au invocat argumente de fapt și de drept privind nelegalitatea deciziei atacate.

În ceea ce privește condiția iminenței producerii unui prejudiciu greu sau imposibil de reparat, Curtea a apreciat că reclamantul a făcut dovada verosimilității acestuia, prejudiciul fiind previzibil pentru că punerea în executare a Notei de constatare ar conduce la perturbarea plăților ce se impun a fi efectuate de reclamant, pe de o parte întrucât sumele aferente cererilor de rambursare s-au autorizat la plată într-un cuantum redus, datorită aplicării corecțiilor financiare, și, pe de altă parte, întrucât lucrarea, executată fiind, a fost achitată din bugetul local.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a reținut că cererea este întemeiată, fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 și a dispus suspendarea executării Notei de constatare nr. CA - 64705 din 5 aprilie 2012 din 31 august 2012 și a Deciziei nr. 171 din 29 octombrie 2012, ambele emise de pârât, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii având ca obiect anularea acestor acte. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.D.R.A.P., succesor în drepturi și obligații al M.D.R.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției necompetenței materiale, având în vedere că în raport de obiectul cauzei de față, care privește o creanță bugetară rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilite de actul administrativ atacat de până la 500.000 lei, indiferent dacă actul este emis de o autoritate publică centrală. Având în vedere cuantumul creanței, respectiv 61.776,86 lei, recurentul arată că soluționarea prezentului litigiu aparține în primă instanță secției de contencios administrativ a Tribunalului Mureș.

Pe fondul cauzei, arată că nu s-a demonstrat nici existența cazului bine justificat și nici a pagubei iminente și solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii cererii de suspendare ca nefondată. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată în cauză, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 171 din 29 octombrie 2012 emisă de pârâtul M.D.R.T., prin care s-a respins contestația formulată de reclamant și, pe cale de consecință, anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA - 64705 din 5 aprilie 2012 întocmită de Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.

Decizia nr. 171 din 29 octombrie 2012 a Comisiei de soluționare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale. Potrivit art. 2 alin. (1) pct. c) din O.U.G. nr. 66/2011, fondurile europene reprezintă sume provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene și/ sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Fonduri publice naționale aferente fondurilor europene, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d), reprezintă sume provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru asigurarea cofinanțării, plata pre-finanțării, înlocuirea fondurilor europene în situația indisponibilității sistării temporare a plății acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum și alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop. Potrivit art. 51 pct. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel). Înalta Curte are în vedere faptul că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de analizarea legalității actelor emise de pârâtă în temeiul O.U.G.

nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale și că, potrivit art. 51 pct. 1 din acest act normativ, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Art. 218 alin. ( 2 ) C. proc. fisc. face trimitere, în privința competenței de soluționare a acțiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor administrativ fiscale prealabile, la dispozițiile „legii”, respectiv, în lipsa altor precizări, la dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenței instanțelor de contencios administrativ.

Drept urmare, procedura de control, constatare, contestare și recuperare a sumei ce face obiectul prezentului litigiu, care are un caracter specific și reprezintă, din punct de vedere al naturii sale juridice, o obligație bugetară, ce poate fi asimilată noțiunii de contribuție din legislația fiscală, urmează regimul de drept comun prevăzut în Codul de procedură fiscală. În raport de această caracterizare a creanței respective, de valoarea care face obiectul recuperării, de natura publică a fondurilor, sunt aplicabile sub aspectul competenței materiale, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei, se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanțe fiscale asimilate, competența materială a instanței se stabilește prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul legal anterior citat.

În speță, actele contestate de reclamant se referă la o creanță bugetară care nu depășește suma de 500.000 lei, iar potrivit dispozițiilor art. 10 alin. ( 1 ) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare în primă instanță a litigiului se stabilește, prin raportare exclusiv la criteriul valoric, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele contestate (inferior valorii de 500.000 lei), în favoarea tribunalelor administrativ fiscale. Din punct de vedere teritorial, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. ( 3 ) teza I din Legea nr. 554/2004 și având în vedere că reclamantul a optat pentru instanța de la sediul său, respectiv Curtea de Apel Târgu Mureș, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este tribunalul în circumscripția căruia se situează sediul reclamantului, respectiv Tribunalul Mureș, respectând opțiunea reclamantului.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, pe cale de consecință, va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul M.D.R.A.P. împotriva Sentinței nr. 85 din 12 februarie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2013.