ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1969/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Județul Mureș, prin L.E.E., Președintele Consiliului Județean Mureș, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună suspendarea executării notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA-75029 din 10 octombrie 2011 până la pronunțarea instanței de fond. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin nota aflată în discuție s-a reținut faptul că documentația întocmită pentru licitația lucrărilor din cadrul Proiectului Cod SMIS 1242 cuprinde o neregulă la criteriile de calificare și selecție, motiv pentru care se aplică o corecție de 5% din valoarea Acordului Contractual încheiat între Județul Mureș și SC "G.T." SRL.

Reclamantul a precizat faptul că a formulat contestație administrativă împotriva notei anterior individualizată, care se află în curs de soluționare. În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, reclamantul a menționat că actul administrativ dedus judecății este nelegal, întrucât, prin Adresa nr. 14605/CT/2011, A.N.R.M.A.P. a arătat că nu a identificat elemente care să exceadă cadrului legal privind achizițiile publice. În legătură cu existența prejudiciului, reclamantul a subliniat faptul că restituirea sumei de 135.016,11 RON ar afecta interesul public, raportat la realizarea programului de dezvoltare locală și la diminuarea resurselor financiare ale autorității publice. În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată.

În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a solicitat respingerea acțiunii. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 240 din 09 decembrie 2011, a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut că, la o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate, nu au fost oferite indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate a actului administrativ atacat. Toate aspectele invocate de reclamant țin de legalitatea actului și vor fi analizate numai în cadrul acțiunii în anulare. Menționarea de către reclamant a unor argumente ce tind să demonstreze aparența de nelegalitate a notei de constatare nu sunt de natură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra legalității acesteia.

În plus, reclamantul nu a făcut dovada verosimilității prejudiciului invocat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Președintele Consiliului Județean Mureș în numele și pe seama Județului Mureș, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii. În motivarea căii de atac, încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată nu este corespunzător motivată și este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ. În dezvoltarea acestor motive de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate: Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

Cu alte cuvinte, existența unor simple argumente juridice, aparent valabile, este suficientă pentru răsturnarea prezumției relative de legalitate a actului administrativ. Prima instanță nu a analizat dacă există aspecte de nelegalitate ale notei de constatare deduse judecății, ci doar s-a limitat a aprecia că acestea urmează să fie analizate în cadrul acțiunii în anulare. Argumentele juridice prezentate de parte, chiar sumar probate, dar aparent valabile, sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului contestat. Condiția pagubei iminente este îndeplinită, atât în considerarea cuantumului corecției financiare aplicate prin nota de constatare cât și în raport de destinația pe care o au sumele primite de autoritatea contractantă, respectiv rambursarea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, asupra cărora se aplică aceeași corecție.

Paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a putea opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, care trebuie apărat. În raport de împrejurarea că autoritatea contractantă a fost obligată la restituirea sumei de 135.016,11 RON, ce reprezintă corecția financiară pentru sumele eligibile deja rambursate, iar procentul de 5% se aplică prin reținerea și din plățile viitoare, pentru întreg proiectul a rezultat un minus de finanțare de aproximativ un milion lei. În această situație, este evident că apare un dezechilibru între interesul general apărat prin emiterea actului și interesul particular, care, în speța de față, este tot un interes public.

Bugetul proiectului este prejudiciat de aceste corecții și, în atare condiții, apare posibilitatea întârzierii derulării unor activități ale proiectului sau chiar imposibilitatea desfășurării lor din lipsa fondurilor pe care autoritatea contractantă nu le poate asigura suplimentar față de cele prevăzute inițial. Ca atare, chiar în ipoteza anulării actului administrativ atacat și a recuperării de către autoritatea contractantă a sumelor reținute sau care urmează a fi reținute în temeiul notei de constatare considerată nelegală, diminuarea fondurilor alocate pentru derularea proiectului ar putea avea drept consecință eșecul implementării proiectului. Intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În speță, este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. Respectarea acestei cerințe a motivării actului jurisdicțional aflat în calea extraordinară de atac a recursului s-a analizat în raport de motivele prezentate în acțiunea dedusă judecății și de argumentele aduse în apărare de partea adversă. În speța de față, instanța de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanță nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la condiția cazului bine justificat, impus de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de apel a făcut trimitere doar la dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ și la prevederile Recomandării R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului European. Mai precis, prima instanță nu a analizat dacă există aspecte de nelegalitate ale notei de constatare deduse judecății, ci doar s-a limitat a aprecia că acestea urmează să fie analizate în cadrul acțiunii în anulare. Procedând astfel, instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, respectiv în analiza condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată: cazul bine justificat și paguba iminentă. În raport de motivul de casare anterior reținut, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pentru toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. 5 teza I și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de L.E.E., împotriva Sentinței nr. 240 din 9 decembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2012. Procesat de GGC - GV