ÎCCJ, Decizia nr. 31/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 296 din 5 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a decis următoarele: (i) disjungerea cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 3641/16.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 din C. proc. civ. (ii) declinarea în favoarea Curții de Apel Craiova a competenței de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 3641/16.12.2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 din C. proc. civ. (iii) respingerea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., declarată de revizuentul A. împotriva aceleiași decizii.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța de revizuire a reținut următoarele:

a) Cu privire la excepția necompetenței materiale și teritoriale a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Intimata Casa Națională de Pensii Publice a invocat, prin întâmpinarea depusă la data de 03.02.2020, excepția necompetenței materiale și teritoriale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., conform art. 510 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale și în ceea ce privește revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Asupra excepțiilor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a reținut următoarele:

Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, iar conform prevederilor art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

Dispozițiile art. 510 alin. (1) din C. proc. civ. instituie regula aplicabilă tuturor cererilor de revizuire în materie de competență, alin. (2) reglementând excepția cererilor întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8, excepție conform căreia competența de soluționare a cererii de revizuire motivate pe existența contrarietății de hotărâri aparține instanței mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.

Raportând textele legale evocate la prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., potrivit cărora necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, și, totodată, văzând și dispozițiile art. 510 alin. (1) din C. proc. civ., dispoziții legale cu caracter imperativ, de ordine publică, Înalta Curte a constatat că nu este competentă material să soluționeze cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 din C. proc. civ.

Astfel, în cauză, obiectul cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 din C. proc. civ. este reprezentat de decizia nr. 3641/16.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, iar competența de soluționare aparține Curții de Apel Craiova, aceasta fiind instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Pentru argumentele expuse, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 2, coroborat cu art. 510 alin. (1) din C. proc. civ., dispoziții legale cu caracter imperativ, Înalta Curte a admis excepția necompetenței și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 din C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel Craiova, disjungând cauza în privința acesteia.

b) Cu privire la cererea de revizuire

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, alin. (2) al aceluiași articol statuând asupra situațiilor în care sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

În conformitate cu art. 431 din C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiții, una din acestea fiind aceea ca hotărârea potrivnică, a cărei anulare se solicită, să fi nesocotit puterea lucrului judecat dată de o altă hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv hotărârile să aibă aceleași părți, același obiect și aceeași cauză.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. Legiuitorul a avut în vedere hotărâri ale căror dispozitive sunt ireconciliabile, fapt ce ar face imposibilă executarea simultană a acestora.

În cauză, nu se poate reține contradictorialitatea de hotărâri, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sub aspectul identității de obiect, cauză și părți, revizuentul punând în discuție o problemă de evaluare a cadrului procesual cu privire la calitatea procesuală pasivă a intimatei Casa Națională de Pensii Publice.

Hotărârea dată în primul litigiu, indicată ca fiindu-i încălcată puterea de lucru judecat, este decizia nr. 172/21.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, prin care instanța a admis contestația reclamantului, având ca obiect anulare act, în baza dispozițiilor Legii nr. 554/2004, și a dispus anularea Deciziei asupra capacității de muncă nr. 12/25.04.2017, emisă de pârâta Casa Națională de Pensii Publice - Comisia Medicală de Contestații Craiova, precum și anularea în parte a Deciziei medicale asupra capacității de muncă nr. 1657/20.03.2017, doar în ceea ce privește cauza invalidității, pct. 3. Totodată, a fost dispusă obligarea pârâților D.S.P. Dolj și I.T.M. Dolj la întocmirea Fișei BP2 și înaintarea dosarului complet către Comisia medicală asupra capacității de muncă, iar pârâta C.J.P. Dolj prin Comisia medicală asupra capacității de muncă Craiova 3 a fost obligată să reevalueze cauza invalidității în raport de dosarul medical. Aceeași instanță a respins contestațiile având ca obiect Hotărârea nr. 405/19.04.2013 și cea formulată împotriva pârâților Ministerul Sănătății și Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În cel de al doilea litigiu, soluționat prin decizia nr. 3641/16.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, a cărei retractare se solicită, instanța a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 2386/26.09.2019 a Tribunalului Dolj, prin care s-a respins acțiunea reclamantului promovată împotriva pârâtei Casa Națională de Pensii Publice, având ca obiect obligarea pârâtei de a emite decizia privind încadrarea reclamantului în gradul 2 de invaliditate și comunicarea acesteia, în motivarea căreia s-a reținut că pârâta nu are calitate procesuală pasivă, față de lipsa prerogativei legale de a stabili drepturile individuale de asigurări sociale ale asiguraților și nici de a emite și comunica astfel de decizii.

Așadar, între cele două hotărâri indicate a fi contradictorii nu există similitudine sub aspectul identității de obiect, cauză și părți. Mai mult decât atât, din conținutul cererii de revizuire rezultă că au fost invocate argumente ce vizează nemulțumirea revizuentului cu privire la constatarea lipsei calității procesuale pasive a intimatei Casa Națională de Pensii Publice în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, chestiune ce nu poate fi analizată în această cale extraordinară de atac a revizuirii.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., în susținerea motivelor de recurs fiind invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ.

În esență, recurentul-revizuent susține faptul că în mod greșit a reținut instanța de revizuire neîndeplinirea, în speță, a condițiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocând contrarietatea de hotărâri prin prisma soluțiilor stabilite de instanțele de judecată cu privire la calitatea procesuală pasivă a intimatei Casa Națională de Pensii Publice, prin decizia nr. 172/21.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017 și respectiv, prin decizia nr. 3641/16.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

În cadrul primului motiv de recurs formulat de recurentul-revizuent, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., acesta invocă existența unei contrarietăți între hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2017, "contrazise" prin sentința nr. 2386/26.09.2019 pronunțată de Tribunalul Dolj și prin decizia nr. 3641/16.12.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, cu privire la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Pensii Publice în cadrul celor două dosare.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., se invocă faptul că, prin decizia nr. 3641/16.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea dosarelor nr. x/2017 și, respectiv, nr. 1918/54/2017, prin care instanțele judecătorești au stabilit existența calității procesuale pasive a Casei Naționale de Pensii Publice, în cadrul respectivelor dosare.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se susține, de către recurent, încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de revizuire, invocându-se însă critici cu privire la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive de către Curtea de Apel Craiova, instanță de apel.

În cadrul cererii de recurs, recurentul a formulat, totodată, o solicitare de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 și următoarele din C. proc. civ., care să se pronunțe, în raport cu dispozițiile legale invocate de recurent în cererea introductivă, asupra existenței calității procesuale pasive a Casei Naționale de Pensii Publice în ceea ce privește evaluarea capacității de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate.

În susținerea admisibilității cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întemeiată pe dispozițiile art. 519 și următoarele din C. proc. civ., se invocă încălcarea principiilor de drept privind aplicarea unitară a legii, a dispozițiilor legale cu privire la interzicerea discriminării, prevăzute de art. 16 alin. (1), art. 20 și art. 21 alin. (1)-(3) din Constituția României, art. 7, art. 8 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 20, art. 21, art. 41 și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și de art. 6 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurentul invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială (decizia nr. 735/22.02.2008 pronunțată în dosarul nr. x/2006); jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire la principiul asigurării securității raporturilor juridice ca element esențial al preeminenței dreptului și la noțiunea de proces echitabil, invocând, în concret, Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție de la Luxemburg în cauzele conexate C-388/06 și C-385/06, Hotărârea din 06.12.2007 a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Beian contra României), cauza Pilot Service contra României, cauza Amurăriței contra României, susținând, în esență că, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară îndeplinirea condiției existenței triplei identități de părți, obiect și cauză, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea componentei "res judicata" a puterii de lucru judecat.

Prin întâmpinarea depusă la data de 30.06.2020, intimata Casa Națională de Pensii Publice a invocat excepția nulității recursului formulat de recurentul-revizuent A. pentru nemotivare, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă prin decizia nr. 296/05.02.2020, în dosarul nr. x/2020, aceasta fiind legală și întemeiată, dată cu aplicarea corectă a legii, fiind motivată în fapt și în drept.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în temeiul dispozițiilor art. 509 și următoarele din C. proc. civ., intimata invocă inadmisibilitatea acesteia, întrucât întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție nu tinde la dezlegarea unei chestiuni de drept generată de modalități diferite de interpretare a unui text de lege, care ar fi incomplet, prezintă sincope în corelarea cu celelalte dispoziții legale în vigoare sau a devenit caduc.

Chestiunea calității procesuale pasive a unui subiect al raportului juridic dedus judecății reprezintă prerogativa activității de judecată a instanțelor judecătorești învestite cu judecata unei cauze, manifestată în mod efectiv, pe când sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile se poate formula doar în situația în care se întrevede posibilitatea ca o dispoziție legală aplicabilă în cauză să genereze interpretări diferite în practica instanțelor de judecată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei în cadrul dosarului nr. x/2019, soluționat definitiv prin decizia Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/16.12.2019, aceasta din urmă a depus o serie de sentințe/decizii considerate a reprezenta jurisprudență relevantă în speță, iar, în subsidiar, au fost formulate apărări în susținerea excepției, invocându-se dispozițiile art. 70-71 din Legea nr. 263/2010, H.G. nr. 257/2011 privind normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010; H.G. nr. 155/2011 pentru aprobarea criteriilor și normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II și III de invaliditate; prevederile art. 4 și art. 12 din H.G. nr. 1.229/13.10.2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Institutului Național de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală a capacității, cu modificările și completările ulterioare; art. 18 din Statutul Casei Naționale de Pensii Publice aprobat prin H.G. nr. 118/2012.

La data de 23.07.2020, recurentul-revizuent a depus răspuns la întâmpinare, prin care, în esență, sunt invocate aceleași apărări ce se regăsesc în cuprinsul cererii de recurs.

La data de 15.02.2021, recurentul-revizuent a depus note scrise, prin care critică Decizia nr. 119 din 12.01.2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul de revizuire disjuns prin decizia nr. 296 din 5 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în ceea ce privește modalitatea de instrumentare a cauzei și de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 din C. proc. civ. - formulate împotriva deciziei nr. 3641/16.12.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - solicitând, în final, admiterea recursului și casarea deciziei nr. 296/2020.

II. Procedura de filtrare a recursului

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât, față de data inițială a dosarului, respectiv 7 martie 2019, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 310/2018, prin care au fost abrogate prevederile art. 493 din C. proc. civ. privind procedura de filtrare a recursurilor.

III. Considerentele Înaltei Curți

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți, prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Art. 519 din C. proc. civ. stipulează următoarele: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

În cadrul prezentului recurs, recurentul-revizuent a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 și următoarele din C. proc. civ., pentru ca instanța supremă să se pronunțe în ceea ce privește calitatea procesuală a intimatei Casa Națională de Pensii Publice, în raport cu dispozițiile Legii nr. 263/2010, ale Statutului Casei Naționale de Pensii Publice, aprobat prin H.G. nr. 118/2012 și ale art. 4 din H.G. nr. 1229/2005, invocate de recurent prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, soluționat definitiv prin decizia nr. 3641/16.12.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Această clarificare nu reprezintă însă o chestiune de drept, în primul rând, pentru că problema nu derivă din una sau mai multe dintre normele evocate în cuprinsul întrebării.

Interpretarea dispozițiilor legale invocate și aplicarea acestora raporturilor juridice deduse judecății reprezintă atributul exclusiv al instanței care judecă litigiul, care realizează raționamentul judiciar, prin aplicarea mecanismelor de interpretare a actelor normative. În procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților de stabilire a rațiunii textelor legale a căror lămurire se solicită.

Reamintind că obiectul procedurii prevăzute de aceste dispoziții legale constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor norme de drept determinate, lacunare sau neclare, se apreciază că instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăși determinarea normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată.

În final, toate aspectele sesizate conduc spre concluzia că întrebarea cu privire la care recurentul a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din C. proc. civ., nu vizează interpretarea unor dispoziții legale, ci doar realizarea unui raționament judiciar care este atributul instanței învestite cu judecarea litigiului și care reprezintă cea mai importantă componentă a activității de judecată, a cărei delegare este nepermisă.

În considerarea argumentelor expuse, având în vedere neîndeplinirea condiției referitoare la existența unei veritabile chestiuni de drept ca obiect al interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, cererea recurentului de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va fi respinsă.

În raport cu motivele invocate în susținerea excepției nulității recursului, se constată că cererea de recurs cuprinde, chiar în debutul său, indicarea motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ., pe care recurentul înțelege să-și întemeieze, în drept, cererea de recurs, fiind îndeplinite, astfel, cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În raport cu expunerea sintetică a motivelor de recurs, se constată că recurentul-revizuent formulează critici în raport cu hotărârea atacată, prin care s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând, în esență, că există contrarietate de hotărâri prin prisma soluțiilor stabilite de instanțele de judecată cu privire la calitatea procesuală pasivă a intimatei Casa Națională de Pensii Publice, prin decizia nr. 172/21.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, pe de-o parte, și prin decizia nr. 3641/16.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, pe de altă parte.

Se invocă astfel, de către recurentul-revizuent încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 172/21.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, sub aspectul soluției asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Pensii Publice, prin decizia nr. 3641/16.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

În concluzie, au putut fi identificate argumente care să vizeze decizia atacată și care să poată fi încadrate în motivele de casare indicate de recurentul-revizuent, nefiind incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) raportat la dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., astfel încât se va respinge excepția nulității recursului formulată de intimata Casa Națională de Pensii Publice.

Analizând criticile din recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză, prin revizuirea întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se susține că decizia nr. 3641 din 16 decembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 172 din 21 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Hotărârea dată în primul litigiu, a cărei putere de lucru judecat se susține că a fost încălcată, este decizia nr. 172/21.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, prin care instanța a admis contestația reclamantului, având ca obiect anulare act, în baza dispozițiilor Legii nr. 554/2004, și a dispus anularea Deciziei asupra capacității de muncă nr. 12/25.04.2017, emisă de pârâta Casa Națională de Pensii Publice - Comisia Medicală de Contestații Craiova, precum și anularea în parte a Deciziei medicale asupra capacității de muncă nr. 1657/20.03.2017, doar în ceea ce privește cauza invalidității, pct. 3. Totodată, a fost dispusă obligarea pârâților D.S.P. Dolj și I.T.M. Dolj la întocmirea Fișei BP2 și înaintarea dosarului complet către Comisia medicală asupra capacității de muncă, iar pârâta C.J.P. Dolj prin Comisia medicală asupra capacității de muncă Craiova 3 a fost obligată să reevalueze cauza invalidității în raport de dosarul medical. Aceeași instanță a respins contestațiile având ca obiect Hotărârea nr. 405/19.04.2013 și cea formulată împotriva pârâților Ministerul Sănătății și Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În cel de al doilea litigiu, soluționat prin decizia nr. 3641/16.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a cărei retractare se solicită, instanța a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 2386/26.09.2019 a Tribunalului Dolj, prin care s-a respins acțiunea reclamantului promovată împotriva pârâtei Casa Națională de Pensii Publice, având ca obiect obligarea pârâtei de a emite decizia privind încadrarea reclamantului în gradul 2 de invaliditate și comunicarea acesteia, în motivarea căreia s-a reținut că pârâta nu are calitate procesuală pasivă, față de lipsa prerogativei legale de a stabili drepturile individuale de asigurări sociale ale asiguraților și nici de a emite și comunica astfel de decizii.

Deși recurentul-revizuent invocă motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în memoriul de recurs nu au fost identificate critici care să poate fi analizate din perspectiva acestui text de lege, în condițiile în care recurentul nu face trimitere la considerentele hotărârii atacate care ar conține o motivare contradictorie, ci tot la contrarietatea de hotărâri ce constituie temeiul juridic al cererii de revizuire.

În aplicarea dispozițiilor art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susține că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat de către instanțele care au contrazis statuarea referitoare la calitatea procesuală pasivă a Casei Naționale de Pensii Publice în litigiile deduse judecății. Aserțiunea nu poate fi analizată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. întrucât nu i se poate reproșa instanței de revizuire că ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat, contrazicând o hotărâre anterioară, ci celei care a statuat în mod definitiv asupra acestei chestiuni litigioase în cel de-al doilea litigiu.

Criticile recurentului cu privire la greșita apreciere de către instanța de revizuire a îndeplinirii dispozițiilor art. 509 pct. 8 referitoare la încălcarea de către cea de-a doua instanță a autorității de lucru judecat pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Instanța de revizuire în mod întemeiat a reținut că nu este îndeplinită condiția identității de obiect, cauză și părți între un litigiu având ca obiect contestarea unei decizii a autorității publice pe calea contenciosului administrativ și un litigiu în materia stabilirii unor drepturi individuale de asigurări sociale prin emiterea unei decizii de încadrare într-un grad de invaliditate, aflat în competența instanței care judecă în materia asigurărilor sociale.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză). Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți).

Nici sub acest aspect critica recurentului nu este întemeiată, dat fiind existența, în cauzele analizate, a unor raporturi juridice distincte deduse judecății, întemeiate pe norme de drept substanțial și procedural diferite în raport de care a fost identificat debitorul raportului juridic obligațional. Argumentele recurentului subsumate acestei critici nu tind să combată acest raționament, în sensul de a dovedi că în, ambele chestiuni litigioase, obligațiile imputate a nu fi fost respectate revin aceleiași instituții publice, motiv pentru care, în cel de-al doilea litigiu, instanța trebuia să rețină calitatea procesuală pasivă a aceluiași intimat, față de care să analizeze pretențiile reclamantului.

Dimpotrivă, astfel cum a reținut și instanța de revizuire, în conținutul cererii de revizuire rezultă că au fost invocate argumente ce vizează nemulțumirea revizuentului cu privire la constatarea lipsei calității procesuale pasive a intimatei Casa Națională de Pensii Publice, în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, chestiune ce nu poate fi analizată în calea de atac extraordinară a revizuirii, prin care nu se poate proceda la o examinare a legalității și temeiniciei hotărârilor potențial potrivnice în opinia revizuentului pentru a decide care este cea corectă, deoarece scopul acestui motiv de revizuire nu este de a corecta eventuale greșeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorității de lucru judecat.

Instanța are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999, § 61, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […] (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de recurentul A..

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata Casa Națională de Pensii Publice.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 296 din 5 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2021.