Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.09.2012
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5498/2012

HOTĂRÂRE
20.09.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5498/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 2 decembrie 2009, reclamantul H.I.V. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 1184 din data de 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. La termenul din 6 mai 2010 judecata recursului a fost suspendată în condițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar prin Decizia civilă nr. 6343 din 22 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, instanța supremă a constatat perimarea recursului. Împotriva acestei hotărâri, H.I.V.

a formulat contestație în anulare, arătând că nu a fost citat la dezbaterea succesiunii autorului său, H.I., la Notariatul de stat Târgu Cărbunești, iar imobilul casă de locuit cuprinsă în aceasta a fost construit de reclamant. Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu poate primi contestația dedusă judecății pentru următoarele considerente: Căile ordinare și extrordinare de atac, respectiv condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Ca atare, niciuneia dintre părți nu îi este permis să formuleze în mod nelimitat căi de atac, iar instanțele judecătorești nu se pot învesti cu judecata acestora în cazul în care au fost exercitate în afara sistemului căilor de atac instituit de legiuitor.

Contestația în anulare reglementată prin dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. poate fi exercitată „când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii”. Dispoziția legală menționată constituie numai pentru acea parte care nu a fost legal citată și care a lipsit la proces din acest motiv o garanție a dreptului de apărare care i-a fost astfel încălcat. Cu alte cuvinte, numai partea care nu a fost legal citată la termenul de judecată se poate plânge pe calea contestației în anulare, întrucât nefiind prezentă în instanță din acest motiv, nu a avut posibilitatea de a se apăra, fapt ce pune în discuție încălcarea și a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speța supusă analizei, se constată că petentul H.I.V. a fost legal înștiințat despre data procesului, atât pentru termenul din 6 mai 2010 (citația afișată la 18 ianuarie 2010), cât și pentru termenul din 22 septembrie 2011, citația fiind afișată la domiciliul său din Târgu Cărbunești, sat Pojogeni, județul Gorj, în data de 6 iunie 2011. Împrejurarea de fapt invocată pe calea contestației în anulare, anume că procedura de citare la dezbaterea succesiunii autorului său la Notariatul de stat, nu este de natură să pună în discuție legalitatea procedurii de citare a sa în proces și nici încălcarea dreptului său la apărare. Este de observat, totodată, că prin hotărârea atacată cu contestație în anulare, Înalta Curte a constatat că recursul declarat de reclamant este perimat.

Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că nu poate primi contestația dedusă judecății.

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul H.I.V. împotriva Deciziei civile nr. 6343 din 22 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012. Procesat de GGC - AS

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-09-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5497/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 18 august 2010, reclamanta C.M. a declarat recurs împotriva Deciziei nr.
ÎCCJ 2012-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 141/2012
apelurile declarate de reclamant și intervenient; au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de reclamant și intervenient împotriva deciziei civile nr. 309 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru c
ÎCCJ 2011-01-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 104/2011
invocate au fost de ordine publică, astfel încât instanța era obligată să le examineze din oficiu. Contestația în anulare nu poate fi primită, pentru următoarele considerente de fapt si de drept: In drept, contestația în anulare, al cărei r
ÎCCJ 2012-09-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5453/2012
țelor legii sau în care hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Cu toate acestea, contest
ÎCCJ 2013-02-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 871/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 2 iulie 2012, revizuentul N.N. a solicitat revizuirea hotărârilor pronunțate de Tribunalul Dolj în Dos
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă