ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3477/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 18 aprilie 2016, sub nr. x/2016, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/1.04.2016 întocmit de pârâtă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința civilă nr. 216 din 04 aprilie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat Raportul de evaluare nr. x/1.04.2016.

Calea de atac exercitată în cauză și apărările formulate Împotriva sentinței civile nr. 216 din 4 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Soluția instanței de recurs Prin decizia nr. 5394 din 21 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a respins cererea intimatului-reclamant de repunere a cauzei pe rol; (ii) a respins excepția nulității recursului; (iii) a admis recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 216 din 4 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal; (iv) a casat sentința atacată și, rejudecând: (v) a respins acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Cererea de revizuire formulată în cauză Prin cererea înregistrată la data de 17 februarie 2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, A. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 5394 din 21 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, în temeiul cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire se arată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de disp art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. având în vedere că instanța de recurs nu răspunde punctual criticilor formulate prin motivele de recurs, iar pe de alta parte, dat fiind soluția de rejudecare adoptată, instanța ar fi trebuit să-și motiveze decizia prin raportare la cererea introductivă și la apărările formulate prin întâmpinare și notele de ședința depuse la dosar. Susține revizuentul că instanța se mărginește la "combaterea argumentelor" avute în vedere la adoptarea soluției de către instanța de fond și nu analizează criticile aduse prin cererile depuse în calea de atac a recursului, conform dispozițiilor art. 488 din C. proc. civ. Totodată, se arată că instanța de recurs în mod greșit a calificat anumite excepții invocate - referitoare la prescripție, nulitatea procedurii, etc.- ca reprezentând motive de nelegalitate și nu s-a pronunțat asupra acestora considerându-le nule absolut. Or, din considerentele Deciziei nr. 5394 din 21.10.2020, rezultă că după analizarea fondului, instanța de control judiciar trebuia să se pronunțe asupra motivelor de nelegalitate având în vedere că inclusiv prin cererea de chemare în judecată cât și prin cererile ulterioare, s-a solicitat nulitatea Raportului de Evaluare al Agenției și implicit a procedurii de evaluare, motiv pentru care apreciază ca instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut. În dezvoltarea acestui motiv de revizuire arătă că, prin Decizia nr. 5394 din 21.10.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, procedând la rejudecarea pe fond a cauzei, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra următoarelor aspecte esențiale: - instanța de recurs nu a analizat dacă activitatea de evaluare și raportul final au fost realizate cu nerespectarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 176/2010 în sensul că lucrarea nu a fost repartizată în mod aleatoriu, prin sistem electronic omologat aspect care a condus la desfășurarea întregii proceduri cu nerespectarea principiilor prevăzute de art. 8 din aceeași lege - nulitatea absolută a Deciziei nr. 5394 din 21.10.2020 cât și a sentinței instanței de fond întrucât din înscrisurile existente la dosar se poate observa că întreagă procedură desfășurată de Agenția Națională de Integritate (inclusiv Raportul de evaluare) vizează pe o persoană inexistentă A. și nu pe A. - instanța de recurs a admis cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12, art. 20, art. 21, art. 22 din Legea nr. 176/2010, precum și a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d). din Legea nr. 161/2003, dar a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere prin care s-a solicitat suspendarea soluționării cauzei până la pronunțarea unei decizii de Curtea Constituțională cu privire la excepția invocată - încălcarea dispozițiilor art. 48 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene care consacră și garantează oricărei persoane dreptul la apărare, întrucât la termenul de judecată din data de 24.09.2020, apărătorul ales a formulat o cerere de amânare justificată de o imposibilitate obiectivă de prezentare la acel termen de judecată, amânare respinsă de către instanța de recurs care a dispus luarea cauzei în pronunțare, încălcându-se astfel în mod flagrant dreptul la apărare și la un proces echitabil. Consideră că amânarea pronunțării în această cauză nu este un remediu suficient. - instanța de recurs a omis să verifice și să se pronunțe asupra incidenței în cauză a prevederilor art. 6 alin. (6) din C. civ. privind aplicarea legii civile, întrucât fiind vorba de efecte viitoare relative la capacitatea persoanelor, generate de situații juridice născute anterior intrării în vigoare a art. 96 alin. a din O.U.G. nr. 49/2014 în cauză era operabilă situația de retroactivitate a legii civile, așa încât fapta viceprimarului de a fi membru în consiliul de administrație al unei școli la momentul emiterii ordinului prefectului nu mai era sancționată în nici un fel. - instanța de recurs a omis să verifice și să se pronunțe asupra încălcării dispozițiile art. 91 alin. (1) 1 din Legea nr. 161/2003, întrucât în ceea ce îl privește pe reclamant, starea de incompatibilitate reținută în Raportul de evaluare viza exclusiv mandatul 2012 - 2016, mandat ce a încetat. - instanța de recurs a omis să verifice incidența în cauză a dispozițiile legale referitoare la prescripția extinctivă a răspunderii administrative, în materia administrativ-disciplinară a evaluării averilor, conflictelor de interese și incompatibilităților, termenul de prescripție a răspunderii fiind termenul general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii faptei, prevăzut de art. 2517 din C. civ., privitor la prescripția extinctivă. - instanța de control judiciar a ignorat recomandările descrise în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 167/2015 potrivit cărora, analiza situației de incompatibilitate nu se poare rezuma doar la aspectele formale ci trebuie analizate circumstanțele concrete ale cauzei, iar din probele administrate în cauză (modul de desemnare, lipsa oricărei remunerații) rezultă că reclamantul a acționat pentru un interes social și nu pentru unul personal, pentru o cauză de utilitate publică, nesubzistând niciun interes de natură patrimonială care să creeze starea de conflict de interese.

Apărările formulate față de cererea de revizuire Prin întâmpinarea depusă la data de 27.04.2021, intimata Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, pentru următoarele motive: Motivul principal pentru care revizuirea este inadmisibilă rezultă din chiar prevederea legală, întrucât partea căreia îi este conferit de lege dreptul de a ataca hotărârea instanței de recurs prin revizuire poate fi doar recurentul, nu și intimatul, pentru că doar acesta poate cere un lucru prin chiar cererea de recurs. Pornind de la această constatare, rezultă că în această cauză. revizuentul nu are nici un drept de a promova calea extraordinară de atac a revizuirii, pentru că nu există "lucru cerut", cum este prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., revizuentul având calitatea de intimat-reclamant în dosarul nr. x/2016. Totodată, menționează faptul că revizuentul a formulat și o contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 5394/2020, dosar nr. x/2021, utilizând exact aceeași exprimare, redând aceleași argumente, singura diferență între cererea de revizuire și contestația în anulare fiind doar temeiul de drept în baza căruia atacă decizia instanței de recurs. Revizuentul susține în mod eronat că instanța de recurs nu a motivat decizia prin raportare la cererea introductivă și la apărările formulate prin întâmpinare și note de ședință, deoarece instanța de recurs a menționat în mai multe rânduri documentele depuse pentru apărare de revizuent (pagina 6 - 7 din Decizia nr. 5394/2020), argumentând de ce au fost înlăturate argumentele expuse. De asemenea, nu poate fi reținută susținerea conform căreia instanța a încălcat dispozițiile ari. 501 alin. (4), pentru că revizuentul nu a solicitat în cursul judecării cererii de recurs administrarea unor probe. Revizuentul acordă o interpretare greșită dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, atunci când consideră că instanța de recurs ar fi trebuit să analizeze, în momentul rejudecării fondului ca urmare a admiterii recursului, presupusele excepții absolute, invocate de acesta pentru prima dată prin notele de ședință în recurs. În mod greșit invocă contradictorialitatea motivării instanței de recurs cu soluțiile pe care le prevăd disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 că pot fi dispuse în recurs. Astfel; considerăm că instanța de recurs a dispus în concordanta cu dispozițiile art. 20 alin. (4)"din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește Respingerea aspectelor invocate de revizuent prin notele scrise depuse în calea de atac a recursului, întrucât au "fost invocate tardiv, respectiv pentru prima dată în etapa judecății recursului. Chiar dacă instanța de recurs rejudecă în fond cauza, ca urmare a admiterii recursului, aceasta nu ar putea dispune rejudecarea în considerarea unor argumente tardive, ca de exemplu prescripția răspunderii. Rezultă astfel că instanța de recurs a analizat excepțiile sale referitoare la condițiile angajării răspunderii disciplinare, prescripție și nulitate absolută a procedurii de evaluare, precum rezultă din paginile nr. 7 și 8 prin urmare, este inadmisibilă revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 1 Cod procedurali civilă: Instanța de recurs a motivat pe larg de ce nu pot fi primite noile argumente invocate de către revizuent prin note scrise depuse în recurs, dispunând următoarele: În condițiile în care în fata primei instanțe reclamantul nu a invocat aceste argumente în susținerea nelegalității raportului de evaluare, nu le poate invoca direct în fața instanței de control judiciar, astfel că nu pot fi examinate cu ocazia soluționării prezentului recurs. După cum este prevăzut și de dispozițiile art. 501 alin. (3), "După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.". Astfel, instanța de recurs a rejudecat în conformitate cu dispozițiile anterior citate și a rejudecat în funcție de ce a fost invocat în fața instanței de fond. Revizuentul nu a invocat niciunul din acele argumente în fața Curții de Apel Craiova, ele nefăcând obiectul analizei acestei instanțe, ci le-a invocat direct în calea de atac a recursului, precum reține în mod corect și instanța de recurs. Se arată și că revizuentul invocă în mod abuziv că atât raportul de evaluare cât și cele două hotărâri pronunțate în cauza nr. 667/54/2016, sunt nule absolut deoarece i-a fost menționat numele unei persoane inexistente (A. llie) și nu numele său (A.). Este inadmisibil acest argument pentru a admite calea de atac a revizuiri întemeiate pe "minus petita" deoarece nu a fost efectuată vreo eroare asupra numelui, ci doar a fost omis unul din prenumele sale, aspect care nu are niciun efect asupra legalității documentelor anterior menționate. Separat de acestea, menționează faptul că revizuentul a avut pe tot parcursul judecării cauzei posibilitatea de a introduce o cerere de îndreptare a erorii materiale, în conformitate cu dispozițiile art. 442, care acordă părților opțiunea de a solicita îndreptarea erorilor sau omisiunilor cu privire la nume. În plus, chiar revizuentul a utilizat acest nume (A.) în cuprinsul tuturor actelor redactate în dosarul nr. x/2016, omițându-și propriul prenume (A.) și, prin urmare, nu poate invoca propria culpă ca motiv de revizuire. Totodată, este de menționat faptul că această omisiune nu poate atrage nicidecum nulitatea unei hotărâri sau a raportului de evaluare pentru că, în primul rând, în cuprinsul C. proc. civ. nu există o astfel de dispoziție care să instituie sancțiunea nulității absolute în al doilea rând Legea nr. 176/2010 nu prevede o astfel de cauză de nulitate absolută Mai susține intimata că nu poate fi admisă calea extraordinară de atac pe minus petita pentru argumentul invocat de către revizuent conform căruia i-au fost încălcate dreptul la apărare și la un proces echitabil, deoarece acest motiv de revizuire se refera la situația în care, nu s-a soluționat o cerere principală, accesorie sau incidentală, nu și situația când nu au fost analizate argumente din cuprinsul întâmpinării la recurs ori al notelor de ședință. Referitor la susținerile revizuentului de la punctul V., potrivit cărora instanța de recurs a omis să se pronunțe și să verifice incidența prevederilor art. 6 alin. (6) din C. civ., ce se referă la aplicarea legii civile, menționează faptul că sunt inadmisibile, întrucât acesta încearcă să reia analiza asupra fondului și să invoce tardiv prescripția răspunderii administrative. Contrar celor susținute de acesta, instanța de recurs a analizat și a dispus asupra modificării aduse Legii nr. 1/2011 a Educației naționale: "Acest argument nu poate fi reținut, din moment ce dispozițiile legale invocate prevăd în mod expres că primarul, nu și viceprimarul poate face parte din Consiliul de Administrație al unității de învățământ. Extinderea aplicării acestui text de lege și la situația viceprimarului nu are suport legal, astfel că dispozițiile O.U.G. nr. 49/2014 nu pot fi reținute ca argument al soluției de respingere a recursului." Deși revizuentul începe prin a susține ca instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra acestui aspect, la finalul punctului nr. V își contrazice propriile afirmații utilizând sintagma precum considerăm că instanța de control judiciar a reținut în mod eronat, "nu cum în mod eronat reține instanța etc:, rezultând astfel,că este inadmisibilă Un alt exemplu pentru interpretarea inexactă și incoerentă acordată unui text de lege de către revizuent este cel referitor la art. 91 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 (punctul VI din cererea de revizuire) Articolul 91 alin. (1 1 ) se referă la durata stării de incompatibilitate și indică/momentul declanșator și cel în care aceasta încetează. Nu poate fi interpretat nicidecum,că atunci când, mandatul alesului local a încetat, sancțiunile prevăzute de lege pentru încălcarea regimului juridic al incompatibilităților nu se mai aplică, pentru că rațiunea acestor sancțiuni nu este răsplătirea persoanei incompatibilitate cu neaplicarea unei sancțiuni în cazul în care încetează mandatul. Totodată, menționează că prin Decizia nr. 1/2021, Completul pentru soluționarea Recursului în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra interpretării corecte a dispozițiilor art. 91 alin. (1 1 ) din Legea nr. 161/2003 reținând că (...), intervine încetarea de drept a mandatului de primar, chiar dacă acesta este ulterior mandatului în cursul căruia a fost constatată starea de incompatibilitate printr-un raport de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, a cărui legalitate a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă. Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile revizuentului, toate argumentele invocate în cuprinsul punctului VI al cererii de revizuire fiind eronate și în dezacord cu Decizia nr. 1/2021 pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Nu în ultimul rând, solicită a se constata inadmisibilitatea revizuirii formulate de revizuentul A., motivată de faptul că instanța de control judiciar a omis să verifice incidența prescripției extinctive a răspunderii administrative. În mod greșit, revizuentul susține că instanța a omis să analizeze incidența prescripției pentru că, așa cum rezultă din paragrafele paginii 8 a Deciziei nr. 5394/2020, aceasta a reținut în urma verificărilor că referitor la prescripție, intimatul reclamant a susținut că nu era necesară adoptarea Legii nr. 54/2019 pentru constatarea intervenirii prescripției răspunderii civile întrucât erau operabile în materie disp. art. 2517 C. civ., (...) Cu toate că data de 16.07.2015 este anterioară sesizării instanței cu prezenta acțiune la 18.04.2016, iar intimatul reclamant a apreciat că era împlinit termenul de prescripție prin raportare la disp. art. 2517 C. civ., nu a înțeles sa invoce incidența acestor prevederi legale în fața instanței de fond, făcând referire la prescripție abia în notele scrise depuse în dosarul de recurs. De asemenea, se observă că revizuentul invocă în sprijinul său Decizia Curții Constituționale nr. 449/2015 deși nu îi este favorabilă, deoarece aceasta cuprinde argumentele potrivit cărora prescripția extinctivă a răspunderii administrative nu a fost împlinită și, de asemenea, că evaluarea a fost întocmită în mod legal, fiind începută la data de 29.04.2015, adică pe perioada exercitării demnității (mandatul 2012 - 2016). În mod eronat, revizuentul invocă faptul că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 27.05.2016, deoarece, așa cum a statuat și Curtea Constituțională "textul fixează un termen înlăuntrul căruia Agenția are dreptul de a efectua evaluarea. Astfel, aceasta are la dispoziție un interval de timp egal cu durata mandatului alesului local, la care se adaugă încă 3 ani de la momentul încheierii mandatului, în care aceasta poate efectua activitățile amintite. Așadar, textul menționat stabilește numai termenul maxim în interiorul căruia Agenția Națională de Integritate își poate exercita competența amintită, fără a conține vreo reglementare referitoare la prescripția răspunderii persoanei asupra căreia a purtat evaluarea. Normele, regulile și termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată sunt reglementate de normele specifice acestor materii. În concluzie, apreciază intimata că niciunul dintre motivele invocate de către revizuent nu pot fi circumscrise admisibilității cererii de revizuire și solicită instanței să respingă cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 5394 din 21.10.2020 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016 ca inadmisibilă. II. Soluția pronunțată asupra cererii de revizuire

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul A., Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, reținând următoarele considerente: Motivarea cererii de revizuire, deși este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 2, 5, 7 și 8 din C. proc. civ., în fapt argumentele susținute de revizuent pot fi subsumate exclusiv ipotezei reglementată de punctul 1 potrivit cu care, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. În concret, revizuentul face referire la teza a 2-a a acestui motiv, anume la situația în care instanța care evocă fondul nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut. Cu titlu prealabil, se impune a se preciza faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac care poate fi promovată numai în cazurile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 din C. proc. civ., astfel încât securitatea raporturilor juridice, ca element fundamental aflat în conținutul unei hotărâri judecătorești definitive, să nu fie lezată sub niciun aspect. Or, securitatea juridică presupune respectarea principiului autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive iar în temeiul acestui principiu, niciuna dintre părți nu este îndreptățită să solicite revizuirea unei hotărâri definitive și executorii numai cu scopul de a obține o reexaminare a cauzei sale și o nouă hotărâre în ceea ce o privește. Instanța de grad superior trebuie să uzeze de puterea de control doar pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a realiza o nouă judecată. În acest sens, s-a reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că procesul de control judiciar nu trebuie să devină un apel mascat și simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra aceleiași teme nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se pot face derogări de la acest principiu decât atunci când motive substanțiale și imperioase o impun (cauza Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52). În cauză, analizând cu prioritate aspectul procedural vizând calitatea procesuală activă a revizuentului, Înalta Curte reține că este neîntemeiată susținerea intimatei recurente potrivit căreia aptitudinea de a formula cererea de revizuire revine exclusiv titularului căii de atac ce a fost respinsă prin hotărârea a cărei revizuire se solicită. A invocat intimata Agenția Națională de Integritate prin întâmpinare faptul că, ipoteza reglementată de pct. 1 al art. 509 din C. proc. civ. se referă la situația în care instanța de control judiciar nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut iar în cauză partea care a formulat recursul și deci a formulat o anumită pretenție nu este revizuentul reclamant ci chiar intimata pârâtă, așa încât doar aceasta avea posibilitatea de a promova calea extraordinară de atac a revizuirii. Astfel cum s-a arăt, este nefondată o astfel de susținere întrucât în teza a 2-a a motivului de revizuire prevăzut de punctul 1 al art. 509 din C. proc. civ., respectiv atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unor lucruri cerute de părți, trebuie verificate toate solicitările părților formulate prin cererile cu care a fost învestită instanța de judecată. Prin urmare, trebuie identificate acele pretenții ale părților din cererea de chemare în judecată, cererile de probe, excepțiile invocate sau din cererea de recurs, asupra cărora instanța a omis să se pronunțe. A limita aptitudinea de a formula revizuire doar la titularul căii de atac soluționate prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, echivalează cu golirea de conținut a dispozițiilor art. 509 alin. (1) din C. proc. civ. care stabilesc sfera hotărârilor care pot fi revizuite, anume acelea prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului sau care evocă fondul. Astfel, revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea dată până la acel moment. Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins. Cum în cauză prin Decizia nr. 5394/2021 s-a rejudecat fondul cauzei ca urmare a admiterii recursului declarat, oricare dintre părțile litigiului are calitate procesuală activă în a promova cererea de revizuire. Acest caz de revizuire trebuie diferențiat de motivul contestației în anulare specială cuprins în art. 503 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ. privitor la situația în care instanța a omis să se pronunțe cu privire la unul dintre recursurile declarate în cauză. Motivul contestației în anulare îl reprezintă omisiunea instanței de judecată de a se pronunța cu privire la integralitatea unui recurs, în timp ce cazul de revizuire cuprins în art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. îl poate reprezenta și omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la unul sau mai multe motive invocate în cererile cu care a fost învestită instanța de recurs. Cu referire la criticile revizuentului încadrate, așa cum s-a arătat, în cazul prevăzut de art. 509 pct. 1 teza a 2-a din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, lato sensu, acest motiv de revizuire reprezintă o exigență a principiului disponibilității procesuale, idee fundamentală în conformitate cu care instanța este obligată să statueze numai în limitele în care a fost sesizată. A doua ipoteză, cea în care instanța s-a pronunțat minus petita are în vedere situația în care principiul disponibilității a fost ignorat prin omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei pretenții dedusă judecății, indiferent dacă aceasta a fost formulată în acțiunea principală sau în alte cereri cu caracter incident. Ceea ce este însă de esența acestui motiv de revizuire este caracterul univoc al omisiunii de a statua asupra pretenției, și nu acele situații în care motivele respective au fost respinse explicit sau implicit prin respingerea cererii principale. Or, în cauză, prin Decizia nr. 5394/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a cărei revizuire se solicită a fost admis recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Integritate, a fost casată în integralitate sentința și, în rejudecare a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul revizuent. Observând considerentele acestei decizii raportat la aspectele arătate de revizuent ca fiind unele esențiale asupra cărora instanța de recurs nu s-a pronunțat, se constată că susținerile acestuia nu îți găsesc temei. Astfel, anterior antamării fondului cauzei, instanța de recurs face, cu titlu prealabil, o serie de precizări, consemnând la paginile 6, 7, 8 faptul că anumite aspecte invocate de intimat, sunt inadmisibile prin prisma disp. art. 478 raportat la art. 494 din C. proc. civ. pentru că au fost invocate pentru prima dată în recurs, nefiind supuse dezbaterilor în fața instanței de fond. Se referă expres la aspecte precum: condițiile angajării răspunderii disciplinare, prescripție și nulitatea absolută a procedurii de evaluare. Se mai reține totodată că nulitatea procedurii deși invocată sub forma unei excepții procesuale, prin prisma disp. art. 245 și urm. C. proc. civ. nu poate fi calificată decât ca un motiv de nelegalitate, constatându-se că și acesta a fost susținut direct în fața instanței de recurs. De asemenea, în cuprinsul considerentelor sunt analizate detaliat și argumentat și aspectele referitoare la: - incidența Deciziei nr. 167/2015 a Curții Constituționale, instanța de recurs reținând în esență, că prin prisma prevederilor acesteia, "particularitățile prezentului litigiu, (...) nu sunt de natură să justifice soluția de anulare a raportului de evaluare", - aplicarea în timp a prevederilor O.U.G. nr. 49/2014, cu privire la care a arătat că "nu se mai impune examinarea susținerilor vizând aplicarea retroactivă a prevederilor legale în discuție, câtă vreme nu sunt aplicabile decât în cazul expres prevăzut de acestea, respectiv al primarului", - interpretarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 161/2003, concluzionând instanța de recurs că "din aceste dispoziții legale rezultă că există o încălcare a regimului juridic al incompatibilităților în situația în care viceprimarul deține și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al unității de învățământ". Așadar, s-a realizat de către instanța de recurs o examinare a acestor aspecte invocate, neregăsindu-se ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ. la care face trimitere revizuentul în care instanța omite a se pronunța cu privire la cereri cu caracter esențial cu care a fost învestită, nemulțumirea revizuentului vizând de fapt, modul în care au fost interpretate și aplicate dispozițiile legale. Pe de altă parte, critica vizând greșita menționare a numelui revizuentului atât în Raportul de evaluare cât și în cuprinsul hotărârilor pronunțate de instanța de fond și cea de recurs, Înalta Curte consideră că acest aspect nu poate fi încadrat în niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 509 alin. (1) din C. proc. civ. și cu atât mai puțin în cea de la pct. 1 referitoare la minus petita și în consecință, nu constituie motiv de revizuire a hotărârii instanței de recurs. Pentru o eventuală corectare a numelui, revizuentul putea uza de prevederile art. 442 din C. proc. civ. referitoare la îndreptarea erorilor materiale. Cât privește motivul de revizuire referitor la omisiunea instanței de recurs de a se pronunța și asupra capătului de cerere privind suspendarea soluționării cauzei, formulat în cadrul solicitării de sesizare a Curții Constituționale, se constată că prin încheierea de ședință din 21.10.2020 din dosarul nr. x/2016, Înalta Curte a admis cererea formulată de intimatul - reclamant și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 12, art. 20, art. 21 și art. 22 din Legea nr. 176/2010, precum și a disp. art. 87 alin. (1) lit. d) din nr. Legea 161/2003, pentru considerentele cuprinse în respectiva încheiere de ședință. În lipsa unei dispoziții legale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în situația admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, coroborată și cu abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevedea suspendarea de drept a judecății, luarea unei astfel de măsuri de către judecătorul cauzei nu mai are caracter obligatoriu, imperativ. Așadar doar în cazul în care apreciază oportună măsura suspendării judecății instanța are obligația de a dispune expres cu privire la aceasta, situație care însă nu se regăsește în cauză cu atât mai mult cu cât, exprimându-și propriul punct de vedere, instanța de recurs a apreciat că dispozițiile legale criticate de intimat sunt constituționale. Pe de altă parte, în contextul cauzei, acest aspect nu este unul esențial, în măsură să influențeze soarta litigiului, astfel cum impune art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, intimatul nu a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus sesizarea Curții Constituționale iar pe de altă parte, a fost introdus cazul de revizuire a hotărârii prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. în ipoteza în care respectivele prevederi legale sunt declarate neconstituționale. O altă susținere a revizuentului vizează modul în care instanța de recurs a soluționat cererea de amânare formulată de apărătorul ales al acestuia pentru termenul la care cauza a rămas în pronunțare, susținând că prin respingerea acesteia, chiar și în condițiile în care a fost amânată pronunțarea, i-a fost încălcat dreptul la apărare. Este evident că și în această situație revizuentul aduce critici modului în care instanța de recurs a soluționat o cerere cu care a fost sesizată, respectiv cererea de amânare. Astfel cum s-a arătat, un astfel de aspect nu constituie o cauză care deschide posibilitatea revizuirii unei hotărâri definitive, neîncadrându-se în niciuna dintre ipotezele prevăzute expres și limitativ de art. 509 alin. (1) din C. proc. civ. În concluzie, Înalta Curte constată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor solicitărilor cu care a fost învestită de către intimatul reclamant iar nemulțumirea acestuia, în sensul că nu au fost analizate aspectele invocate în maniera solicitată de el, nu poate face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a 2-a din C. proc. civ., care are în vedere pronunțarea minus petita în raport de pretențiile deduse judecății și nu în raport de maniera de reținere și interpretare a dispozițiilor legale.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra cererii de revizuire Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., ca nefondată.