ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5439/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05 martie 2020, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate ("ANI"), a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/12.02.2020, emis de pârâtă.

1.2. Prin decizia nr. 2177 din 29 mai 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 10 septembrie 2020, sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 240 din 29 octombrie 2020, Curtea de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 240 din 29 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare și pronunțarea unei soluții de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului, reclamantul susține că instanța de fond a încălcat regulile de procedură impuse de art. 22 C. proc. civ. cu privire la rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Consideră recurentul-reclamant că instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a motivelor de anulare invocate de recurentul-reclamant, astfel cum impun dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și, totodată, nu a respectat obligația de a cere explicații și a pune în dezbaterea părților toate împrejurările de fapt și de drept menționate în cererea introductivă și în cele două cereri precizatoare ori de a administra probele necesare.

În opinia recurentului-reclamant, hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, nefiind analizate argumentele din acțiune, iar înscrisurile depuse în probațiune au fost eronat interpretate, critici subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Totodată, instanța de fond a interpretat greșit obiectul cauzei, constatând caracterul neîntemeiat al acțiunii, fără a analiza temeiurile legale sau starea de fapt expuse.

Susține recurentul-reclamant că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. S-a reținut eronat că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate pe motiv că a desfășurat activități remunerate în cadrul cabinetului medical, în calitate de contabil, fără a avea în vedere că această activitate nu are legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate în cadrul Primăriei Gângiova.

Domeniul de activitate al cabinetului medical nu este același cu al unității administrativ teritoriale, iar între cele două entități nu există raporturi juridice. Atribuțiile de evidență primară și prelucrare de date exercitate în cadrul cabinetului medical nu se află în legătură cu atribuțiile exercitate în funcția publică, astfel cum rezultă și din fișele postului.

Consideră recurentul-reclamant că textul de lege permite funcționarului public să desfășoare activități în alte domenii de activitate din sectorul privat, iar specificul activității efectiv desfășurate, în speță cea de contabilitate, are relevanță din perspectiva ultimei teze a textului de lege, care prevede condiția de a nu se afla în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public.

Referitor la cele două adrese de informare emise de intimata-pârâtă în anul 2013 și, respectiv, în anul 2019, susține că aceste comunicări nu echivalează cu exprimarea punctului său de vedere. Dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 dă dreptul ANI să întocmească raportul de evaluare doar după exprimarea punctului de vedere al persoanei evaluate sau după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării. Astfel, raportul de evaluare este nul, în condițiile art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010, deoarece nu cuprinde punctul de vedere al reclamantului, care nu a putut exprima acest punct de vedere în condițiile legii.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii reclamantului și pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește încadrarea criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a invocat prevederile pct. 6 și 8 al acestui text de lege, dar în cuprinsul căii de atac a făcut trimitere și la pretinse încălcări a normelor de procedură a căror nesocotire atrage nulitatea actului de procedură, argumente care ar putea fi subsumate pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu toate acestea, Înalta Curte are în vedere că niciuna dintre criticile subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și/sau pct. 5 C. proc. civ. nu a fost dezvoltată prin arătarea, în concret, a elementelor necesare pentru decelarea acestor cazuri de casare. Motivele expuse de recurentul-reclamant au un caracter generic, invocându-se încălcarea obligațiilor procesuale ce revin judecătorului cauzei ori caracterul contradictoriu/străin al considerentelor sentinței recurate, în lipsa unei raportări efective la argumentația instanței de fond. Totodată, aceste argumente sunt și străine de cauză, întrucât se face trimitere la cereri precizatoare ale acțiunii introductive, în condițiile în care în dosarul cauzei nu s-a depus nicio cerere precizatoare/modificatoare/completatoare a cererii inițiale.

Prin urmare, Înalta Curte constată, că criticile formulate de reclamant vizează interpretarea și aplicarea normelor de drept material incidente, respectiv art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, astfel că recursul se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile de nelegalitate urmând a fi analizate din această perspectivă.

Prin Raportul de evaluare nr. x/12.02.2020, pârâta Agenția Națională de Integritate a constatat că, în perioada 01.01.2008 -18.11.2019, reclamantul A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, având calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei Gângiova, jud. Dolj, totodată a desfășurat activități remunerate în calitate de contabil în cadrul Cabinetului Medic de familie dr. B., activități care se află în legătură cu atribuțiile exercitate în funcția publică, conform fișei postului, încălcându-se astfel dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte reține că art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 care a stat la baza constatării incidentului de integritate, a avut următoarele forme normative în perioada supusă evaluării în speță, după cum urmează:

- până la data de 11.11.2009: "Funcționarii publici pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice."

- între 12.11.2009 – 31.12.2010, după modificarea dispusă prin art. 52 din Legea nr. 330/2009: "Funcționarii publici pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice și în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public potrivit fișei postului."

- de la data de 01.01.2011, după modificarea dispusă conform art. 40 al Legii nr. 284/2010: "(1) Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului."

Față de aceste prevederi legale, se observă că, începând cu data de 12.11.2009, chiar dacă legiuitorul permite funcționarilor publici să desfășoare activitatea și în sectorul privat, impune totuși o condiție pentru a preveni apariția situațiilor de incompatibilitate și anume aceea ca funcțiile sau activitățile să fie exercitate în alte domenii de activitate din sectorul privat, care să nu fie în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate în calitatea de funcționar public.

Contestând starea de incompatibilitate, recurentul-reclamant a afirmat, atât în fond, cât și în recurs, că nu sunt întrunite condițiile din textul de lege amintit, invocând, în esență, două argumente, și anume că domeniul de activitate al unității administrativ-teritoriale nu este același cu al cabinetului medical în care a desfășurat activități de contabilitate și că nu există o legătură directă sau indirectă între atribuțiile exercitate ca funcționar public și cele exercitate în cadrul cabinetului medical, câtă vreme între cei doi angajatori nu există raporturi juridice.

În ceea ce privește sintagma "domenii de activitate" din cuprinsul art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant consideră eronat că aceasta se referă la activitatea administrativă/economică desfășurată de angajatorii în cadrul cărora a activat simultan; mai exact, recurentul-reclamant consideră că nu este îndeplinită condiția activării în același domeniu de activitate, câtă vreme primăria este organ al administrației publice locale, iar cabinetul medical prestează servicii cu caracter medical.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că interpretarea gramaticală a textului de lege este în sensul că sintagma "domenii de activitate" se referă la sfera activităților circumscrise atribuțiilor de serviciu ale persoanei evaluate și care trebuie să fie diferită în cele două funcții exercitate, funcția publică și funcția din mediul privat. Ceea ce interesează, din perspectiva stării de incompatibilitate, este ca activitatea efectiv prestată de persoana evaluată în domeniul privat să nu interfereze ori să aibă aptitudinea de a interfera cu cea desfășurată în funcția publică, or această condiție nu este îndeplinită dacă activitățile desfășurate în domeniul privat sunt similare și presupun punerea în practică a acelorași cunoștințe și competențe profesionale cu cele utilizate în activitatea funcției publice.

În speță, recurentul-reclamant a exercitat atribuții în același domeniu de activitate, respectiv contabilitate, atât în calitate de consilier în cadrul Compartimentului Contabilitate și Resurse Umane din cadrul Primăriei Gângiova, jud. Dolj, cât și de contabil în sectorul privat, angajat al Cabinetului Medic de familie dr. B., astfel cum rezultă din fișele postului întocmite pentru fiecare dintre funcțiile ocupate . Este, deci, relevată legătura directă care există între atribuțiile exercitate de reclamant ca funcționar public și activitatea remunerată desfășurată în sectorul privat, pe baza unui contract de muncă, situație care se încadrează în sfera reglementată de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Nu pot fi reținute susținerile recurentului-reclamant în sensul că legătura directă sau indirectă este determinată de existența unor raporturi juridice între cei doi angajatori, câtă vreme o astfel de condiție nu este prevăzută în textul de lege, iar legătura se stabilește, astfel cum s-a arătat anterior, prin raportare la domeniul de activitate și la activitățile efectiv desfășurate de persoana evaluată conform fișei postului.

Într-un argument subsidiar, Înalta Curte reține că starea de incompatibilitate a fost constatată de intimata-pârâtă ANI cu începere de la 01.01.2008, dată la care a intrat în vigoare Contractul individual de muncă nr. x/27.12.2007. Or, pentru perioada 01.01.2008 – 11.11.2009, forma normativă a art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 (anterior citată) nu dădea posibilitatea funcționarilor publici de a desfășura activități decât în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice, iar activitatea de contabilitate nu se încadrează în niciuna dintre activitățile permise de lege.

Așadar, chiar în ipoteza în care s-ar valorifica argumentele recurentului referitoare la interpretarea sintagmei "domenii de activitate" și a legăturii cu atribuțiile funcției publice, această interpretare nu este incidentă decât în privința conținutului art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 în vigoare după data de 12.11.2009, pentru perioada anterioară (01.01.2008 – 11.11.2009) menținându-se starea de incompatibilitate, în raport de interdicția desfășurării activității de contabilitate, care nu se încadrează în categoria activităților didactice, de cercetare științifică sau de creație literar-artistică. Or, câtă vreme starea de incompatibilitate este dovedită, chiar dacă pentru o perioadă mai scurtă decât cea reținută de ANI, nu se poate dispune anularea raportului de evaluare care constată incidentul de integritate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a constatat în mod corect că raportul de evaluare emis de intimata-pârâtă ANI este legal, fiind corectă concluzia încălcării de către recurentul-reclamant a regimului juridic al incompatibilităților, din perspectiva art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

În ceea ce privește critica întocmirii raportului de evaluare în lipsa punctului de vedere exprimat de persoana evaluată, a susținut recurentul-reclamant că nu a avut posibilitatea de a exprima punctul său de vedere, iar comunicările efectuate de intimata-pârâtă ANI nu țin loc de punct de vedere, astfel că, în lipsa poziției exprimate de persoana evaluată, raportul de evaluare este nul în condițiile art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 176/2010.

În prim rând, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 176/2010 nu prevăd o cauză de nulitate a raportului de evaluare pentru lipsa punctului de vedere al persoanei evaluate.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că Agenția Națională de Integritate a respectat dispozițiile art. 13 alin. (2) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Astfel, recurentul-reclamant a fost informat atât în legătură cu declanșarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităților, prin adresa nr. x/19.12.2013, transmisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și semnată de primire de destinatar la data de 27.12.2013, cât și în legătură cu identificarea elementelor în sensul nerespectării regimului juridic al incompatibilităților, prin adresa nr. x/20.11.2019, transmisă la domiciliul persoanei evaluate, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire semnată la data de 25.11.2019 de o persoană din familia reclamantului. Prin această din urma adresă, recurentul-reclamant a fost invitat să prezinte presonal sau să transmită în scris un punct de vedere, invitație căreia nu i-a dat curs, astfel că inspectorul de integritate a procedat în mod corect la întocmirea raportului de evaluare după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Deși a susținut că nu a putut exprima punctul său de vedere, recurentul-reclamant nu a motivat această susținere, în condițiile în care, cum s-a arătat anterior, adresa nr. x/20.11.2019 i-a fost comunicată la domiciliul legal, fiind primită de un membru al familiei (tatăl recurentului), astfel că a avut cunoștință de posibilitatea de a-și exprima poziția față de situațiile identificate de inspectorul de integritate și a ales să nu uzeze de acest drept.

Concluzionând, nu se poate decela o cauză de nulitate a raportului de evaluare ca urmare a neexprimării de către recurentul-reclamant a punctului său de vedere, de vreme ce intimata-pârâtă a respectat obligațiile ce-i revin, de a informa persoana evaluată și de a o invita să prezinte un punct de vedere cu privire la incidentul de integritate sesizat, raportul de evaluare fiind întocmit după expirarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 240 din 29 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.