ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5219/2022

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal (ca efect al declinării de competență de la Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 543 din 6 octombrie 2020), sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/02.06.2020, întocmit de intimata, pe care îl consideră netemeinic și nelegal, solicitând admiterea contestației și anularea acestuia.

Prin sentința nr. 19/2021 din 18 ianuarie 2021, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE-INSPECȚIA DE INTEGRITATE, având ca obiect anulare raport evaluare ANI.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, admiterea acțiunii și anularea Raportului de evaluare contestat.

În motivarea cererii de recurs, recurentul – reclamant a susținut că prima instanță a interpretat și aplicat greșit art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 la care face trimitere art. 185 din aceeași lege, asimilând nepermis noțiunea de exercitare a funcției de administrator al unei societăți comerciale cu noțiunea de deținere a acestei funcții.

Prin exercitarea unei funcții se înțelege efectuarea de acte și operațiuni specifice acestei funcții, iar în cea ce privește conflictul de interese este necesar ca exercitarea funcției să genereze un conflict real cu o altă calitate sau funcție.

Simpla depunere a unor deconturi și declarații fiscale în care - așa cum se poate observa cu ușurință - nu se evidențiază desfășurarea unor activități comerciale nu are aptitudinea de a crea un conflict de interese. Mai ales că depunerea acestor acte la organele fiscale a fost o formalitate necesară pentru evitarea aplicării unor sancțiuni, precum și actui de îndeplinire a unor formalități impuse de lege și de organele de control.

De asemenea, simpla existență în registrul comerțului a mențiunii că sunt administrator nu are și nu poate avea semnificația exercitării în concret a acestei funcții.

Așa cum reiese explicit din art. 70 din legea nr. 161/2003, lege generală pentru definirea incompatibilităților, "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative".

Așadar, în spiritul reglementărilor vizând incompatibilitatea funcționarilor publici este interdicția de desfășurare efectivă a anumitor activități care ar ocupa timpul funcționarului și ar dirija preocupările acestuia spre alte activități profesionale (în sensul cel mai larg al noțiunii) și l-ar împiedica să aloce timpul și energiile sale îndeplinirii atribuțiilor corespunzătoare funcției publice pe care o deține.

De asemenea, prin instituirea incompatibilităților, legiuitorul a urmărit ca funcționarul public să nu își poată rezolva interese patrimoniale sau nepatrimoniale prin folosirea concomitentă și corelată a funcției publice și a calității ori funcției private pe care le-ar deține în același timp.

În speță, așa cum a reieșit din probatoriul administrat inclusiv de către pârâtă, nu a existat niciuna dintre ipotezele avute în vedere de legiuitor atunci când a instituit sistemul de incompatibilități.

A solicitat a se avea în vedere prin Legea nr. 87/2017 au fost modificate mai multe articole din Legea nr. 161/2003 în sensul că s-a renunțat la definirea incompatibilității prin simpla raportare a deținerii unor funcții și s-a definit cu claritate incompatibilitatea prin raportarea deținerii unei funcții sau demnități la exercitarea altei funcții sau activități. Au fost modificate astfel articolele 82, 84, 85, 87, 88 și 94 din Legea nr. 161/2003. În acest context legislativ apreciază că nu trebuie făcută abstracție de incidența art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000, respectiv de îndeplinirea efectivă a obligației legiuitorului de a corela regimul incompatibilităților din Legile nr. 95/2006 și nr. 161/2003, în sensul interdicției exercitării, iar nu în sensul simplei dețineri concomitente a unor funcții sau calități.

Un alt argument în favoarea celor susținute prin cererea de chemare în judecată și prin prezentul recurs îl constituie regula de interpretare a legii conform cu care atunci când legea instituie sancțiuni și/sau interdicții ea trebuie să fie interpretată restrictiv, invocând în acest sens art. 10 C. civ., aplicabil conform art. 2 alin. (2) C. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel cum s-a reținut în precedent, criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant se subsumează motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de casare poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În speță, acest motiv de casare nu este incident, soluția primei instanțe privind starea de incompatibilitate a reclamantei reținută prin raportul de evaluare contestat în cauză între funcția de farmacist șef de secție în cadrul în cadrul Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu și cea de administrator al societății S.C. CALIFARM S.R.L..

Preliminar, în ceea ce privește invocarea de către recurent a dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, Înalta Curte reține că textul de lege se referă la conflictul de interese, ori prin raportul de evaluare contestat în cauză s-a reținut existența unei situații de incompatibilitate în ceea ce îl privește.

Nici referirea la incompatibilitatea funcționarilor publici nu prezintă relevanță, câtă vreme recurentul nu deține o asemenea calitate.

Art. 178 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 95/2006 - "Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: ... g) exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Art. 185 alin. (15) - "Dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. c) d), e) și g), referitoare la incompatibilități (...), se aplică și șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice".

Recurentul a criticat soluția instanței de fond din perspectiva inexistenței stării de incompatibilitate, învederând că simpla mențiune în Registrul comerțului a deținerii funcției de administrator nu are semnificația exercitării în concret a acestei funcți, iar depunerea unor deconturi și declarații fiscale la organele fiscale a fost o formalitate necesară pentru evitarea aplicării unor sancțiuni.

Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentului. Din actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține că acesta a deținut și a exercitat funcția de administrator al S.C. CALIFARM S.R.L..

Astfel, în calitatea sa de administrator al societății, recurentul, a semnat declarații privind obligațiile de plată la bugetul de stat, deconturi de taxă pe valoarea adăugată, bilanțul prescurtat și contul de profit și pierdere.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, depunerea deconturilor și declarațiilor fiscale nu reprezintă o formalitate, ci constituie acțiuni efectuate în exercitarea funcției de administrator, care nu se realizarea doar prin desfășurarea de activități comerciale, ci are în vedere atât activități de administrare, cât și activități de conservare.

În mod corect instanța de fond a apreciat că nu prezintă relevanță pentru existența stării de incompatibilitate faptul că prin contractul de vânzare încheiat la data de 05.05.2016 S.C. CALIFARM S.R.L. a înstrăinat autorizația de funcționare nr. x/30.09.2014, emisă de Ministerul Sănătății Publice, câtă vreme reclamantul a continuat să exercite funcția de administrator al societății, depunând declarații privind obligațiile de plată la bugetul de stat și deconturi de taxă pe valoarea adăugată aferente anilor 2016 – 2017, astfel cum rezultă din informațiile transmise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj.

Totodată, contrar susținerilor recurentului potrivit cărora activitatea S.C. CALIFARM S.R.L. a încetat definitiv în luna mai 2016, Înalta Curte reține că din informațiile comunicate de Oficiul National al Registrului Comerțului cu adresa nr. x/23.01.2018, reiese că reclamantul a fost numit administrator al S.C. Califarm S.R.L. la 06.09.2016, iar la data de 07.09.2016 s-a închis procedura de insolvență și s-a dispus reinserția societății în activitatea comercială, conform sentinței civile nr. 277/31.05.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Gorj.

Tot din perspectiva greșitei aplicări a temeiului de drept în baza căruia a fost reținută situația de incompatibilitate, recurentul-reclamant susține și că ar trebui să se aibă în vedere împrejurarea că Legea nr. 87/2017 a adus modificări mai multor articole din Legea nr. 161/2003, în sensul că s-a definit incompatibilitatea prin raportare la deținerea sau exercitarea unei funcții și că ar fi trebuit să se coreleze regimul incompatibilităților din Legea nr. 161/2003 cu cel din Legea nr. 95/2006.

Deși acest motiv nu a fost invocat prin cererea de chemare în judecată, instanța de recurs îl va analiza, urmând a consta că distincția deținere-exercitare a funcției de administrator, raportat la formele consecutive ale normei de drept substanțiale incidente este nerelevantă în cauză pentru că, așa cum a reținut instanța de fond, societatea CALIFARM S.R.L. a funcționat în perioada pentru care s-a reținut situația de incompatibilitate, iar în cauză s-a probat că reclamantul a exercitat funcția de administrator al acestei societăți.

Pentru considerentele expuse, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 19 din 18 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 noiembrie 2022.