ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 657/2022

Ședința publică din data de 03 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 11 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea, în integralitate, a Raportului de evaluare nr. x/27.03.2019, emis de pârâtă, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 287 din 08 iulie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a anulat Raportul de evaluare nr. x/27.03.2019, întocmit de pârâta ANI și a obligat pârâta la 3000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței civile nr. 287 din 08 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu cele ale art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

Recurenta-pârâtă a reiterat succint situația de fapt concluzionând că, în cauză, raportat la norma legală incidentă, se reține starea de incompatibilitate, având în vedere faptul că un funcționar public desfășoară, în sectorul privat, o activitate care este în același domeniu de activitate ca și funcția publică, domeniul privat în care își desfășoară activitatea intimata fiind cel puțin în legătură indirectă cu atribuțiile fișei postului de funcționar public.

Astfel, există legătură indirectă între atribuțiile exercitate de intimată în calitatea sa de funcționar public, respectiv ofițer specialist psiholog și activitatea desfășurată în sfera privată în calitate de psiholog, ambele profesii aparținând aceluiași domeniu și implicând, deopotrivă, aceași pregătire profesională, precum și aplicarea, respectiv punerea în practică a acelorași cunoștiințe și competențe profesionale.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit a reținut instanța de fond că raportul de evaluare nu este motivat și că nu a fost analizat punctul de vedere exprimat de intimata-reclamantă, în condițiile în care, în acord cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a analizat punctul de vedere depus de intimata-reclamantă, iar în urma analizării acestuia, precum și a documentelor primite în cadrul procedurii de evaluare, a concluzionat că intimata-reclamantă a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, în speță starea de incompatibilitate rezultând ope legis, simpla deținere a celor două calități fiind suficientă pentru reținerea stării de incompatibilitate.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 decembrie 2019, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, precum și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, reiterând, în esență, apărările formulate și în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Integritate este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin Raportul de evaluare nr. x/27.03.2019, întocmit de Agenția Națională de Integritate, s-a reținut că, începând cu data de 11 iunie 2014, reclamanta exercită simultan cu funcția publică cu statut special - polițist psiholog în cadrul ITPF Timișoara - și funcția de psiholog în cadrul Cabinetului Individual de Psihologie B.. S-a apreciat că atribuțiile exercitate ca funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului din data de 12 octombrie 2014, sunt în legătură directă sau indirectă cu funcția de psiholog exercitată simultan în cadrul Cabinetului Individual de Prihologie B. începând cu data de 11 iunie 2014, reclamanta încălcând astfel prevederile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu cererea reclamantei de anulare a Raportului de evaluare nr. x/27.03.2019, întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, pârâta reiterând aspecte prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Recurenta-pârâtă a susținut că prima instanță a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, având în vedere faptul că intimata-reclamantă, deși deține calitatea de funcționar public cu statut special, a desfășurat activitate în domeniul privat în același domeniu de activitate, existând cel puțin o legătură indirectă între atribuțiile fișei postului de funcționar public și cele din domeniul privat. Ca atare, greșit a reținut prima instanță că activitatea intimatei-reclamante se desfășoară în limitele unor competențe diferite și se adresează unor beneficiari diferiți, în condițiile în care, atât în sfera publică cât și în cea privată a activat în baza pregătirii sale profesionale inițiale ca psiholog.

Contar acestor susțineri, Înalta Curte apreciază că din perspectiva incompatibilităților reglementate prin dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu prezintă relevanță faptul că persoana în cauză desfășoară activități în virtutea aceleiași pregătiri profesionale, activități/servicii de psihologie, ceea ce trebuia demonstrat de către recurentă, prin metoda comparației, este dacă, între atribuțiile din fișa postului de funcționar public și activitate din sfera privată există o legătură directă sau indirectă.

Ca regulă generală, în conformitate cu dispozițiile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care acesta a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică.

Ca regulă specială, prin alin. (3) și (4) ale aceluiași articol sunt instituite cazuri de incompatibilitate ale funcționarilor publici în sfera privată, care vizează situațiile în care au desfășurat acte de monitorizare și control cu privire la societăți comerciale sau alte unități cu scop lucrativ, și stabilesc interdicția de a fi mandatari ai unor persoane în ceea ce privește efectuarea unor acte în legătură cu funcția publică pe care o exercită.

Ceea ce rezultă din instituirea acestor din urmă cazuri de incompatibilități, este că ele au drept scop prevenirea creării unor interferențe între interesul public și drepturile și interesele particularilor, care ar putea aduce atingere principiilor care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice, statuate prin art. 71 din Legea nr. 161/2003, și anume: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public.

Prin urmare, într-o interpretare sistematică, sintagma "alte domenii de activitate din sectorul privat care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate" prevăzută de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 61/2003, nu poate fi înțeleasă în sensul că interzice de plano desfășurarea unor activități corespunzătoare pregătirii profesionale valorificate în cadrul funcției publice (spre exemplu servicii de consiliere psihologică), decât în măsura în care această activitate ar putea afecta îndeplinirea funcției cu respectarea principiilor statuate de art. 71 din Legea nr. 161/2003 sau să interfereze cu actele pe care acesta le îndeplinește în virtutea funcției sale.

În concluzie, contrar susținerilor recurentei-pârâte privind motivarea raportului de evaluare contestat în cauză, dacă Agenția Națională de Integritate a apreciat că activitatea desfășurată de intimata-reclamantă în cadrul Cabinetului Individual de Psihologie are legătură directă sau indirectă cu atribuțiile îndeplinite de aceasta în calitate de ofițer de poliție - ofițer psiholog, trebuia să indice în cuprinsul raportului de evaluare în mod concret în ce a constat această legătură prin prisma atribuțiilor stabilite în fișa postului.

Aceasta a fost, de altfel, și opinia exprimată de Agenția Națională de Integritate prin adresa emisă sub nr. x/17.04.2014, ca răspuns într-o cauză similară, semnată de președintele agenției, domnul C., care, la solicitarea unei colege a reclamantei, a comunicat că "exercitarea concomitentă a funcției publice cu statut special de ofițer psiholog și a activităților de psihologie într-un cabinet de psihologie propriu nu generează o situație de incompatibilitate, în condițiile în care în atribuțiile de serviciu ale funcționarului publicc cu statut special, prevăzute de fișa postului, nu figurează activitățile specifice exercitate de acesta ca psiholog în cadrul unui cabinet de psihologie".

În aceeași ordine de idei, trebuie observat că, din perspectiva prevederilor art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, care stabilesc interdicția ca polițistul să dețină orice altă funcție publică sau privată pentru care este retribuit, cu excepția funcțiilor didactice din cadrul unităților de învățământ, a activităților de cercetare științifică și creație literară, Agenția Națională de Integritate a apreciat că este de competența conducerii instituției față de care intimata-reclamantă se află în raporturi de serviciu să se pronunțe dacă activitatea desfășurată în cadrul cabinetului individual se încadrează în activitățile permise sau interzise.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că starea de incompabilitate reținută în sarcina intimatei-reclamante trebuia analizată prin interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, numai dacă, prin starea de fapt stabilită în urma evaluării s-ar fi stabilit că intimata-reclamantă nu a solicitat și nu a obținut acordul conducerii intituției, fapt ce nu s-a susținut în cauză.

În acest context, în mod judicios a reținut prima instanță că reclamanta a dat dovadă de bună credință, întrucât a întreprins toate demersurile legale și a urmat procedura internă a instituției cu care are raport de serviciu, în scopul obținerii aprobărilor necesare desfășurării activității din cabinetul privat fără a aduce vreo atingere activității aferente funcției publice .

Nu în ultimul rând, Înalta Curte validează concluzia primei instanțe potrivit căreia nu poate fi reținută existența unei legături directe sau indirecte între atribuțiile exercitate de intimata-reclamantă ca funcționar public cu statut special și atribuțiile exercitate în calitate de angajat în mediu privat, în sensul art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, pentru a se constata starea de incompatibilitate, în condițiile în care activitatea reclamantei în cadrul IPTF Timișoara și în cadrul CIP B. se desfășoară în limitele unor competențe diferite și se adresează unor beneficiari diferiți.

În acest sens prima instanță a administrat un amplu probatoriu din care rezultă fără echivoc că intimata-reclamantă realizează în mediul privat activități corespunzătoare specialității "psihologia transporturilor" (cod COR 263405), conform adeverinței emise de Cabinetul Individual de Psihologie B. și fișei de post nr. 7/01.08.2014, iar în cadrul ITPF Timișoara, realizează activități corespunzătoare specialității "psihologia aplicată în domeniul securității naționale" (cod COR 263409) și "psihologie clinică" (cod COR 263401), astfel cum reiese din cuprinsul adreselor nr. x din 09.05.2017, nr. x din 09.05.2017 și fișelor de post nr. x din 01.04.2014, nr. x din 23.10.2014, nr. x din 02.02.2016, nr. x din 27.12.2016, nr. x din 13.01.2018 .

Totodată, desfășurarea serviciilor de psihologie de către intimata-reclamantă în cadrul ITPF Timișoara se realizează având ca beneficiar exclusiv Ministerul Afacerilor Interne și categoriile de personal enunțate la art. 25 din OMAI nr. 23/2015, pe când în cadrul Cabinetului Individual de Psihologie B., beneficiari ai serviciilor de psihologie în specialitatea "psihologia transporturilor" sunt strict persoane fizice civile, angajați ai unor societăți civile de transporturi.

În fine, Înalta Curte apreciază că deciziile invocate cu titlu de practică judiciară de recurenta-pârâtă, nu își găsesc aplicabilitate în cauza de față, constatându-se că situațiile premisă sunt diferite. Așa cum s-a arătat anterior, în speță, nu poate fi reținută existența unei legături directe sau indirecte între atribuțiile exercitate de intimata-reclamantă ca funcționar public cu statut special și atribuțiile exercitate în calitate de angajat în mediu privat, în sensul art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, pentru a se constata starea de incompatibilitate, în condițiile în care activitatea reclamantei în cadrul IPTF Timișoara și în cadrul CIP B. se desfășoară în limitele unor competențe diferite și se adresează unor beneficiari diferiți.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 2.000 RON, reprezentând onorariul avocațial, astfel cum a fost dovedit cu chitanța de la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 287 din 08 iulie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 februarie 2022.