ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 56/2023

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1040 din 3 iunie 2021, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații - Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informații, Comisia de Contestații din Cadrul Serviciului Român de Informații; a dispus anularea hotărârii nr. 683/15.03.2019 emisă de Serviciul Român de Informații – Comisia de Contestații Pensii din Cadrul Serviciului Român de Informații și revizuirea Deciziei nr. 94325/14.12.2018 emisă de Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informații privind acordarea pensiei pentru limita de vârstă, a fost obligată pârâta Serviciul Român de Informații – Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informații să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantului, prin care să stabilească pensia brută în cuantum de 6.310 RON și pensia netă în cuantum de 5.879 RON, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, respectiv subvarianta 4.1 de la obiectivul 4 (identic și la obiectivul 5 pe subvarianta corespunzătoare), a fost obligată pârâta Serviciul Român de Informații – Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informații la plata către reclamant a sumei de 3.600 RON, reprezentând onorariu expert, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1556 din 30 septembrie 2021, Tribunalul Timiș a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 1040 din 3 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalul Timiș, formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații - Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informații, Comisia de Contestații din Cadrul Serviciului Român de Informații. S-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1040/03.06.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Timiș, în sensul că: "Obligă pârâta Serviciul Român de Informații – Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informații la plata diferențelor rezultate între pensia cuvenită reclamantului (6.310 RON brut/5.879 RON net – conform concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză) și pensia în cuantum de 1.486 RON stabilită prin Decizia nr. 94325/14.12.2018 emisă de Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informații, privind acordarea pensiei pentru limita de vârstă, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume calculată de la data scadenței fiecărei sume și până la data restituirii integrale a diferențelor."

Pârâții Serviciul Român de Informații – Casa de Pensii Sectorială a SRI - Unitatea Militară 0994 București și Comisia de Contestații din cadrul SRI au formulat apel atât împotriva sentinței civile nr. 1040/03.06.2021, cât și împotriva sentinței civile nr. 1556/30.09.2021, ambele pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019.

În ședința publică din 23 februarie 2022 intimatul-reclamant A. a formulat verbal cerere de recuzare a doamnei judecător B., arătând că motivul pe care înțelege să îl invoce privește imparțialitatea magistratului recuzat.

La data de 24 februarie 2022, intimatul-reclamant A. a formulat în scris o cerere de recuzare a judecătorilor care compun completul de apel LA5, d-na B. șl d-na C..

În motivarea cererii de recuzare, s-a susținut, în esență, că la termenul din 23 februarie 2022 (prim termen de judecată), cauza a fost apelată în jurul orei 10:30, fiind prezidată/condusă de președinta completului d-na judecător B..

Din conduita președintelui completului (mimica, gesturile, modul în care a condus dezbaterile la acest prim termen, atitudinea părtinitoare și provocatoare), secondată de celălalt judecător (care nu a avut nicio reacție la deciziile luate de președintele completului), petentul a apreciat că în prezentul litigiu nu este îndeplinit testul aparenței de imparțialitate (imparțialitatea obiectivă) a celor doi judecători, la standardele stabilite prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

Un astfel de rezultat, a arătat reclamantul A. se desprinde cu prisosință din împrejurări (baze) factuale pe care le-a detaliat în cuprinsul cererii de recuzare.

Raportat la toate împrejurările evocate, reclamantul (parte în proces) a apreciat că are toate motivele să creadă că nu va avea parte de o judecată corectă și dreaptă din partea celor doi judecători, fiind afectată cerința aparenței de imparțialitate a instanței ("nu este suficient să se afirme că se face dreptate, mai trebuie să se și vadă că s-a făcut dreptate"). Intuitiv, cei doi judecători vor adopta în continuare aceeași atitudine părtinitoare, ignorând total argumentele reclamantului, esențiale în susținerea apărării (poziției procesuale), ascultând doar partea adversă și având prejudecata admiterii de plano a apelului pârâtului SRI.

Reclamantul a solicitat ca la soluționarea cererii de recuzare să fie audiată înregistrarea audio a încheierii de ședință.

De asemenea, în temeiul art. 51 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul a solicitat ascultarea celor doi judecători.

Prin încheierea din 1 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost respinsă cererea de recuzare formulată de către intimatul-reclamant A. împotriva doamnelor judecător B. și C., membri în completul de judecată învestit cu soluționarea apelurilor formulate de apelantul-pârât Serviciul Român de Informații – Casa de Pensii Sectorială a SRI - Unitatea Militară 0994 București și Comisia de Contestații din cadrul SRI, în dosarul nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 657 din 15 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul formulat de către apelanții-pârâți Serviciul Român de Informații – Casa de Pensii Sectorială a SRI - Unitatea Militară 0994 București și Comisia de Contestații din cadrul SRI împotriva sentințelor civile nr. 1040 din 3 iunie 2021, respectiv nr. 1556 din 30 septembrie 2021 pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.; au fost schimbate în tot sentințele atacate în sensul că s-a respins în tot acțiunea formulată.

În termen legal, A. a declarat recurs împotriva încheierii din 1 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale și a deciziei civile nr. 657 din 15 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale.

În argumentarea cererii de recurs, s-a susținut, în esență, că prin hotărârea dată, Curtea de Apel Timișoara a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile art. 47 alin. (1), ale art. 51 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 255 alin. (1), art. 258 alin. (1)-(2), art. 13-14 și art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Se arată că elementele de probă propuse de recurent în susținerea cererii de recuzare au fost înregistrarea audio a ședinței din 23.02.2022 și ascultarea celor doi judecători recuzați (care nu echivalează cu un interogatoriu, cum greșit a interpretat Curtea).

Consideră că în mod nelegal/greșit a respins Curtea cele două elemente de probă, care, în opinia sa, erau absolut necesare pentru conturarea tabloului complet al situației de fapt în raport de care trebuia analizată cererea de recuzare. Acestea erau apte să conducă la justa soluționare a cauzei în baza unei complete stabiliri a situației de fapt.

Astfel, Curtea nu și-a îndeplinit rolul activ în aflarea adevărului (art. 22 alin. (1) C. proc. civ.), tratând superficial cererea de recuzare și nesocotind dreptul la apărare al acestuia (art. 13 alin. (3) C. proc. civ.) și dreptul la un proces echitabil (art. 6 § 1 din Convenția EDO).

Curtea de Apel Timișoara, mai susține recurentul, nu a intrat în cercetarea fondului motivelor de recuzare, preferând o abordare generalistă în urma analizării unui singur mijloc de probă (încheierea scrisă din 23.02.2022 redactată în 24.02.2022), pe care recurentul nu a avut posibilitatea să-l comentez, respectiva încheiere nefiindu-i comunicată de instanță, fiind observată de parte prin accesarea dosarului electronic.

Arată că la momentul formulării cererii de recuzare (23.02.2022), nu se afla în posesia încheierii de ședință din 23.02.2022, încheiere care a stat la baza respingerii de către Curte a încuviințării probei cu înregistrarea audio a ședinței, respectiv a cererii de ascultare a celor două judecătoare recuzate, aspecte ce denotă încălcarea principiului contradictorialității (art. 14 alin. (6) și art. 224 C. proc. civ.) și a dreptului la apărare (art. 13 alin. (3) C. proc. civ.).

Astfel, apreciază că instanța de judecată a soluționat cauza fără să lămurească pe deplin împrejurările de fapt care au constituit premisele recuzării judecătorilor apelului, iar dacă ar fi analizat înregistrarea audio a ședinței, ar fi observat anumite elemente distinctive față de motivarea scrisă a încheierii (ex. lipsește atenționarea președintelui completului în sensul că recurentul a luat cuvântul doar când i s-a per­mis, în încheierea scrisă nu a fost surprinsă recunoașterea apelantului pârât SRI cât privește eroarea "umană" de conținut a căii de atac exercitate; nu a fost menționată afirmația apelantului SRI precum că în cuprinsul cererii de apel sunt menționate dispozițiile art. 470 și urm. C. proc. civ. în cursul ședinței președintele completului s-a limitat să respingă verbal excepția (recalifi­cării căii de atac pe considerentul că nu sunt incidente dispozițiile art. 457 C. proc. civ.); în încheierea scrisă nu apare intervenția recurentului din ședința pentru discutarea cu prioritate a chestiunii (re)calificării căii de atac din apel în recurs, președintele completului abordând mai întâi excepția tardivității apelului; în încheierea scrisă nu este consemnată susținerea privind nemotivarea de către SRI a cererii de apel împotriva sentinței de completare nr. 1556/30.09.2021 etc.).

Or, în aceste circumstanțe, subliniază recurentul, era utilă și necesară consultarea înregistrării audio a ședinței și audierea celor două judecătoare recuzate, pentru a se clarifica pe deplin baza factuală a recuzării și pentru ca instanța să-și formeze pe deplin convingerea asupra existenței îndoielilor mele legitime cu pri­vire la imparțialitatea judecătoarelor recuzate.

Prin urmare, apreciază că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de procedură, fără să analizeze în mod concret și efectiv susținerile substanțiale ale recurentului referitoare la atitudinea subiectivă/părtinitoare a judecătoarelor recuzate, respectiv împrejurările factuale care au dat naștere la suspiciunea tran­șării din start a litigiului în favoarea părții adverse (SRI).

Totodată, din analiza Curții de Apel Timițoara lipsesc elemente esențiale, care nu au primit un răspuns specific și explicit, aspect circumscris și motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) a pct. 6 C. proc. civ.

Printre aceste elemente enumeră: respingerea excepțiilor/apărărilor (fără a se consulta prealabil în cursul ședinței), fără o analiză temeinică a acestora, cu preluarea doar a susținerilor favorabile apelantului SRI și ignorarea totală a argumentelor recurentului; atitudinea subiectivă/părtinitoare a președintelui completului (judecător recuzat) de ig­norare totală a notelor scrise în replică; atitudinea subiectivă/părtinitoare a președintelui completului care a fracturat pledoa­ria recurentului (încălcarea principiului oralității) pe considerentul analizării în­tâmpinării scrise; atitudinea subiectivă/părtinitoare a președintelui completului, care a intenționat să treacă peste excepția/apărarea vizând (re)calificarea căii de atac din apel în re­curs, abordând cu prioritate excepția tardivității apelului SRI; judecătoarele recuzate au ignorat total proba cu expertiză; în motivarea pe fond a soluției (decizia nr. 657 din 15 aprilie 2022), judecătoarele recuzate s-au rezumat la preluarea unor pasaje din apelul SRI și întâmpinarea de la prima instanță, precum și dintr-un alt dosar (care avea un alt obiect), fără a analiza și răspunde explicit la argumentele recurentului, apte să atragă respingerea apelurilor SRI, ca nefondate etc.

Așa fiind, apreciază că există în cauză suficiente elemente (subiective și obiective), demon­strate încă de la început și confirmate în finalul procedurii din apel, care justifică îndoielile/teme­rile legitime ale recurentului în privința imparțialității celor două judecătoare.

Curtea a interpretat și a încălcat/aplicat greșit dispozițiile art. 42 pct. 13 C. proc. civ. coro­borat cu art. 6§1 din Convenția EDO și jurisprudența CEDO în materie.

De asemenea, în mod greșit a apreciat asupra respectării de către judecătoarele recuzate a dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. și nu a observat că judecătoarele recuzate nu s-au pronunțat în dispozitivul încheierii scrise din 23.02.2022 (redactată în 24.02.2022) cu privire la respingerea celor trei excepții/apărări invo­cate de parte.

Tot subsumat motivului de casare instituit de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., consideră că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei.

Apreciază ca fiind contradictorie motivarea încheierii atacate. Deși a respins cererea de recuzare, ca nefondată (pe motivul că nu există indicii și îndoieli legitime care să aducă atingere aparenței de imparțialitate), Curtea a constatat că motivele prezentate în cererea de recuzare nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 42 pct. 13 C. proc. civ. (ceea ce reprezintă caz de inadmisibilitate a cererii potrivit art. 47 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, consideră că motivarea este străină de natura pricinii, întrucât Curtea s-a transformat în instanță de control judiciar constatând că judecătoarele recuzate au mo­tivat amplu fiecare act procesual atât în fapt, cât și în drept, făcând aplicarea corectă a dispozițiilor art. 248 C. proc. civ.

În opinia recurentului, instanța de judecată trebuia să cerceteze dacă împrejurările factuale prezentate în cererea de recuzare (focusate pe aspectul creării impresiei că este ascultată numai o parte, SRI-ul, nu și recurentul, din desfășurarea ședinței rezultând că judecătoarele recuzate au avut premeditarea avantajării părții adverse în proces, cu ignorarea poziției sale procesuale) se justifică obiectiv sau nu.

Așa fiind, instanța trebuia să observe că în motivarea orală a respingerii celor trei apărări (pe cale de excepție) judecătoarele recuzate nu s-au raportat deloc la argumentele în substanță prezentate de A. în cuprinsul întâmpinării și al notelor scrise în replică, cărora trebuia să le ofere un răspuns expres și explicit în scopul evident al avantajării adversarului său procesual (SRI), judecătoarele recuzate au ignorat total poziția sa procesuală. Din această perspectivă (și nu a controlului judi­ciar) trebuia analizat de Curte aspectul motivării soluției de respingere a excepțiilor.

În același cadru se situează și motivarea Curții în sensul că nemulțumirile recurentului cu privire la modul de soluționare a excepțiilor pot face obiectul analizei de către completul de judecată învestit cu soluționarea apelului SRI.

Mai susține că hotărârea recurată nu respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) raportat la art. 424 alin. (5) C. proc. civ., art. 131 alin. (3) teza finală din Regula­mentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătoreștii si nici standardele CEDO în materie de motivare a hotărârilor judecătorești, conform art. 6 § 1 din CEDO raportat la art. 11 si 20 din Constituția României coroborat cu art. 3 C. proc. civ.

Practic, Curtea de Apel Timișoara nu a analizat efectiv (cel puțin pentru a le aprecia pertinența) motivele/argumen­tele concrete care au creat convingerea că partea nu va fi ascultată în mod real și efectiv de cele două judecătoare recuzate, în scopul vădit de a da rapid și cu orice preț câștig de cauză apelantului SRI.

Sub un ultim aspect, mai arată că atitudinea părtinitoare a judecătoarelor recuzate este confirmată prin raportare la ma­niera în care au soluționat cauza (decizia definitivă nr. 657 din 15 aprilie 2022), prin pre­luarea inadecvată a unor pasaje din actele procedurale ale apelantului SRI și dintr-o altă cauză ce a avut un alt obiect, fără a fi prezentat un raționament propriu, și cu ignorarea absolută a apărărilor formulate, care erau apte să atragă respingerea apelului SRI.

Recurentul precizează, pe fondul litigiului, că este reclamant, având calitatea de pensionar SRI (și nu MApN, chiar dacă a activat în MApN până în luna martie 1990), iar obiectul acțiunii îi reprezintă contestația la decizia de pensionare sub aspectul determinării cuantumului pensiei mi­litare de serviciu potrivit art. 19 coroborat cu art. 28 alin. (1)-(3) și art. 29 alin. (3) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Solicită admiterea recursului formulat, casarea deciziei civile nr. 657 din 15 aprilie 2022 prin care au fost admise apelurile SRI și a încheierii din 1 martie 2022 prin care a fost respinsă cererea de recuzare, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului pârâților SRI.

Intimatul-pârât Serviciul Roman de Informații a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială procesuală a secției a II-a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând declinarea cauzei la secția I Civilă.

Recurentul a depus concluzii scrise prin care a invocat și incidența motivului de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aspect susținut și în ședința publică din 18 ianuarie 2023.

La termenul de judecată din 18 ianuarie 2023, recurentul a precizat expres că solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, pe cale de consecință, casarea acestei încheieri și a deciziei pronunțate de către instanța de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara.

La același termen de judecată au fost respinse excepției de necompetență materială procesuală a secției a II-a Civilă, invocată de recurentul-reclamant, și excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât Serviciul Roman de Informații, pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă, în cauză, acest motiv de recurs nu-și găsește incidența.

Potrivit art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca o pricină atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparțialitatea implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților.

Mai mult, partea care invocă lipsa de imparțialitate trebuie să arate existența unor fapte determinate și verificabile care pot justifica îndoielile cu privire la aceasta.

Este adevărat că instanța europeană a reținut că orice judecător despre care s-ar putea crede că nu ar fi pe deplin imparțial cu privire la judecarea cauzei ce a fost dată spre soluționare este obligat să se abțină să o examineze, dar este de reținut că aceeași instanță a subliniat în repetate rânduri că imparțialitatea personală a unui magistrat – nepărtinirea de care se prevalează recurentul, în speță, se prezumă până la proba contrară (Hauschildt c. Danemarcei. 24 mai 1989. par. 47).

Contrar susținerilor recurentului, instanța a respectat, a aplicat și a interpretat corect normele legale incidente în cauză și analizând cu rigurozitate condițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. a statuat în mod corect că simplul fapt că doamnele judecător recuzate s-au pronunțat în sala de judecată asupra excepțiilor invocate sau au respins cereri formulate de părți nu justifică, în sine, o bănuială de lipsă de imparțialitate, întrucât ceea ce este important și determinant este reprezentat de natura și întinderea măsurilor adoptate de către fiecare judecător din cadrul completului de judecată în cadrul acestor proceduri.

Înalta Curte subliniază că nemulțumirea părții cu privire la soluțiile date asupra chestiunilor prealabile anterior evocate nu poate fi circumscrisă unui motiv de recuzare, neputându-se aprecia, în situația în care măsurile dispuse de judecător în timpul ședinței de judecată nu concordă cu voință părților, că judecătorul nu este nepărtinitor.

Totodată, se constată că încheierea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă, nefiind incident nici motivul de recurs de casare instituit de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, împrejurarea că soluția pronunțată nu a corespuns voinței recurentului, nu echivalează cu o motivare "străină de natura pricinii".

Fără a depăși limitele cererii de recuzare cu soluționarea căreia a fost învestită, prin încheierea recurată s-a constatat că instanța motivat fiecare act procesual, atât în fapt cât și în drept, făcând aplicarea întocmai a dispozițiilor C. proc. civ., care obligau completul de judecată la pronunțarea mai întâi asupra excepțiilor de procedură în condițiile art. 248 C. proc. civ.. Nemulțumirea apelantului A. cu privire la modul de soluționare a excepțiilor sau cererilor sale privește însăși procedura de judecată și judecata cauzei, neputând face obiectul analizei completului ce soluționează cererea de recuzare, întrucât nu există aspecte din care să rezulte că judecătorul ar avea vreun interes în soluționarea unei cauze or că ar fi exprimat vreo părere cu privire la soluția ce ar putea fi pronunțată în cauză.

Se impune precizarea că instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare nu are competența de a cenzura motivarea instanței de apel, care s-a pronunțat asupra unor excepții sau cereri, ci doar să verifice dacă, din dosarul cauzei, rezultă elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor indicați în cererea de recuzare, așa încât vor fi înlăturate susținerile recurentului referitoare la desfășurarea ședinței de judecată, respectiv ordinea soluționării excepțiilor invocate, evaluarea probelor, precum și la măsurile dispuse de completul de judecată recuzat.

Instanța, printr-o amplă analiză a dispozițiilor legale incidente, a apreciat că nu există niciun element obiectiv care să permită concluzia că magistrații în cauză nu sunt obiectivi sau ar favoriza vreo parte din proces, sau că există motive care să justifice un dubiu cu privire la imparțialitatea acestora sau să aducă atingere aparenței de imparțialitate, apreciindu-se că în speță, au fost respectate garanțiile procesuale recunoscute de legislația națională, precum și de jurisprudența instanței de contencios al drepturilor omului.

Deși recurentul invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., se constată că argumentele aduse în sprijinul cererii de recurs se circumscriu unei atitudini subiective, generată de măsurile dispuse de instanță, care, în speță, nu coincid cu așteptările părții, aspecte ce nu pot justifica admiterea căii extraordinare de atac a recursului, din perspectiva motivelor de casare invocate.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, A. aduce în discuție și chestiuni de fond, inclusiv nemulțumirea sa cu privire la considerentele deciziei prin care s-a soluționat apelul, ori astfel de susțineri nu pot forma obiectul recursului, autorul căii de atac fiind ținut să formuleze critici la adresa încheierii atacate, ceea ce presupune indicarea punctuală de către aceasta a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Distinct de cele reținute, cererile părților trebuie analizate în raport cu elementele de fapt și cu probele administrate în cauză, fiind inadmisibilă o soluție fundamentată exclusiv pe prezentarea unor spețe din practica CEDO, invocate de recurent, spețe ce nu pot fi folosite ca un veritabil șablon care să se aplice în mod automat, absolut și fără filtrul de judecată al magistratului.

În ceea ce privește motivul de recurs instituit de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocat de recurent prin concluziile scrise transmise la 13 ianuarie 2023, trebuie amintit că potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ.: "dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică".

Recunoașterea, prin lege, a dreptului instanței de recurs de a invoca un motiv de ordine publică după împlinirea termenului de recurs nu presupune însă, că un atare drept i-ar putea reveni și recurentului, căci nu doar că textul nu-i îngăduie în mod expres o atare posibilitate, dar nici nu pot fi identificate argumente care să o susțină, de vreme ce, de principiu, nimic nu îl împiedică pe autorul căii de atac să-și prezinte în termenul legal toate criticile la adresa hotărârii atacate.

Așadar, motivul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a fost invocat în afara termenului de recurs, astfel încât, în considerarea argumentelor expuse în cele ce preced și a art. 489 alin. (1) C. proc. civ., acesta nu va mai fi examinat.

În consecință, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 1 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 1 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2023.